KorAP: Find »[drukola/base=stăpână & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...126 >

3,144 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645

-ntregul imposibilă. Cine-și putea permite să mă Întîmpine la ora aceasta tîrzie cu un „sînteți băut” În loc de salut. De! Ea era stăpîna... dar normal ar fi fost s-o intereseze raportul meu, nu ?... Așa cum ar fi procedat oricare alt stăpînĂ Da, dar nu e adevărat. Doar mă eschivez. Dacă m-ar fi privit cu atenție, și-ar fi dat imediat seama din atitudinea mea că n-am nici o veste pentru ea. În primul rînd, dacă aș fi avut cît de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
pînă acum. Ceea ce mi se părea Într-adevăr ciudat era faptul că mi-am schimbat impresia În ceea ce privea mîndria lui, care devenise, de fapt, aroganță. Clienta mea, cu certitudine, a plătit respectivii bani ca să mă angajeze și deci era stăpîna. Dar, mai Întotdeauna, privirile Îi erau ca ale unui cîine ce-mi cerșea mila sau În cel mai bun caz zîmbea servil, ca și cînd s-ar fi simțit vinovată. În asemenea momente, ca să nu se simtă stînjenită, chicoteam eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
erau Îmbrăcate, lăsau o impresie grozavă. Fata rămase locului privindu-mă insistent peste umerii soției mele, arătîndu-și doar fața. Privirea ei deschisă, inocentă, putea fi asemuită cu aceea a unei păsărele care așteaptă numai să-i fluieri. Eram doar soțul stăpînei, așa că nu avea de ce să fie atît de provocatoare... Chiar dacă nu eram, ce-i drept, decît „fostul” ei soț. I-am stîrnit curiozitatea și ea considera că nu trebuie să fie foarte oficială În prezența șefei... Însă cochetăria ei nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
ridicîndu-se la suprafață. Fără să ne dăm prea bine seama, am terminat și a treia sticlă cu bere. Numai eu singur băusem două... Era un pretext bun să-mi las mașina acolo... ca să mă pot Întoarce cînd doream... Calmă și stăpînă pe sine, lăsă un zîmbet să-i fluture pe buze... Poate pentru că se ridicase de la locul ei... poate berea era de vină... În plus, datorită luminii, cred, simbol al siguranței... Nu, mai mult decît orice, contribuia la starea ei Îmbrăcămintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

când îmi ajunse în față, mă îmbrățișă alungând orice altă introducere, râdea, avea lacrimi în ochi: bucuria unei ființe sincere; broboada i se mișcă pe frunte, că păru pentru moment un personaj caraghios de comedie. Mai presus de toate, părea stăpâna acelei primăveri, ieșită din miezul și iarba pământului, vestitoare a întinsei câmpii. Stătui cu ei vreo două ore, nu știau cu ce să mă servească de-ale gurii, și, după o mică întârziere, anume calculată, odată cu aducerea clondirului cu țuică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
nu la telefon. Înmormântarea avea să aibă loc a doua zi și urma să stabilesc unde să ne întâlnim. Hotărâi să vin acolo, în chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decât ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpână a casei odihnea în sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, câteva clipe - în veșnicia în care intrase -, cu Keti. Geneza era atât de imprimată în asemănarea ce mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
aceea de apoteoză. Acum se împlineau patruzeci de zile de la moartea mamei ei Era duminică, și după-amiaza, târziu, strălucea încă lumina de vară, - nemaiputând rezista tentației, mă dusei acasă la ea unde mă primi doamna aceea mică și grasă, noua stăpână a locuinței; zâmbi bucurată de venirea mea, eu-i sărutai mâna, și când intrai în casă observai cu mirare că mobila nu fusese schimbată cu alta care ar fi trebuit să aparțină noii proprietărese, cum credeam că se întâmplase între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839

nu este îndreptățită la mai mult decât la beneficiile pe care le presupune pur și simplu libertatea de navigație pe Dunăre, stabilită în urma internaționalizării ei și la ceea ce statele riverane au concedat; astfel, insinuarea ei, cu un tupeu tipic, ca stăpână veșnică în această zonă care nu este teritoriul său și nu i-l afectează pe al său, în nici un mod, acest regim care a fost instituit pe Dunăre, vine în contradicție cu regula potrivit căreia internaționalizarea unui curs de apă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

urmă cojocarul, da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare... Și cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore... Hm... vra să zică... vra să zică ne vine stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vra să zică ne vine stăpână... zise călugărița zâmbind ciudat și privind în laturi, spre Niță Lepădatu. Flăcăul tresări, la săgeata ochilor ei; se gândea la altceva. Marghiolița vorbi cu jumătate de glas: —Mie-mi pare bine că ne vine stăpână tânără... —De ce? o întrebă călugărița sclipindu-și ochii spre ea. Nu știu... da’ așa parcă-mi vine mie în gând... că are să se schimbe pe la noi. —De schimbat se schimbă dacă vine... zise Isailă. Unei duduci tinere ca aceea îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am și gâtul mai lung... Ridică-te și tu în vârful degetelor și vezi... Alei! Sandule! asta are să fie stăpâna noastră... Mândră duducuță!... Într-adevăr, cuconu Jor venea la moșia lui cu mireasa, și cu bătrânul, cuconu Ionașcu Razu. — Tot s-au adeverit vorbele, Iano... murmură Faliboga... De-acu cine știe ce-a mai fi!... Iona se întoarse spre vataf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lumină în viața lor, ca sosirea unui domnitor. Când ieșiră boierii din casă, bordeienii se așezară pe două rânduri, privindu-i cu luare-aminte. Erau rumeni la față și veseli. Cuconu Jorj se îndreptă spre supușii lui și zise zâmbind: —Iaca, stăpâna voastră, măi, oameni buni... și privea și el ca pe ceva scump ochișorii care clipeau neîntrerupt în puful blănițelor. —Dumnezeu să-i deie sănătate... răspunseră câteva glasuri. Boierul cel bătrân fuma dintr-o țigaretă de chilimbar. Privea spre oameni, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mine lanurile de grâu sunt tot ce poate fi mai frumos... zise Avrămeanu... Iaca și Faliboga, urmă el zărind pe vătaf. Ia vină-ncoace, Sandule... Faliboga se înfățișă, drept, și căută să-și îndulcească pe cât putea asprimea obrazului. —Sărutăm dreapta, stăpână... grăi el cu sfială, și întinse spre domniță laba-i neagră. Dă-i mâna, să ți-o sărute... șopti Avrămeanu tot în franțuzește. Faliboga ridică ochii spre el. Apoi sărută mânuța înmănușată. — Toate merg bine, Sandule? întrebă iar boierul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Grăbiră pașii; și boierul cel bătrân se silea să-i ajungă; părea puțin cam plictisit; zicea cu mustrare: —Rozino... Rozino... te observă oamenii. Fii cuminte. Apoi începu a tuși și zvârli țigara. Iana zise, privind zâmbitoare după arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare: —Sandule, să trimeți un om cu sania până la comună, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
domnule primar? întrebă Faliboga. Slujbașul stăpânirii se întoarse; buzele groase i se întinseră a zâmbet. —Aha! dumneata ești, domnule Sandu?... Au venit și boierii, așa-i?... I-am văzut ieri, au trecut prin comună. Da, au venit; acum avem și stăpână... grăi Faliboga dând din cap. Știu, știu... încuviință primarul râzând: m-am grăbit să-mi aduc respectele mele... Bordeienii priveau în tăcere. Primarele se roti puțintel în loc, apoi privi spre curte. — Pe ici, domnule primar, pe dindos... zise Sandu arătând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
într-un ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă neîntrebuințată și să nu rămâie un gol în care mânia paznicului s-ar fi putut prăvăli, Bezarbarză tropăi repede în casă și ajută pe femei să iasă. — Stăi să vie și stăpână-tău! țipă aprig nana Floarea. Lui Bezarbarză nu-i păsa de asemenea țipăt. Bătrâna era totdeauna bună cu el. —Ai fiert lapte? —Fiert. —Băut-ai două ulcele? —Ba. Am băut numai una. Atuncea bea și pe cealaltă. Pune fân destul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prin cotiturile văilor. La înserat, sosea Culi dintr-o parte, cu țapu-n spinare, în urma vânătorului său. Au sosit într-o sară și Bezarbarză cu doctorul, nevoindu-se amândoi cu o povară asemenea; și copilul a povestit un ceas, lângă vatră, stăpânei lui, cum a ieșit țapul, și cum s-au apropiat, și cum a mers pușcătura, și mai ales cum a aflat el animalul căzut între niște desimi nepătrunse. Nana Floarea îl asculta cu plăcere, gândindu-se că numai câțiva ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Mehmet o raià la Dunăre. Stăpânul meu a binevoit a-i dărui și aur și a-i hărăzi ortale bune de ieniceri. Dacă a fost în primejdie Mustafa, poate fi în primejdie și Mehmet. Lumea e plină de ființi zavistnice, stăpâne iubite, și te poftesc să nu mă lași singură în iatacul meu. Sunt plină de îndoieli și frică. Sultanul a încercat s-o liniștească; ea i-a zâmbit cu mâhnire și s-a lipit de el ca o iederă. — Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sultanei-doamne a găsit, din întâmplare, pe calea de la Scutari, în Anatolia, un călăreț de olac ucis și jefuit de lotri. Îi lipseau calul, armele și banii; însă în căptușeala hainei îi rămăsese o carte pe care slujitorul a adus-o stăpânei sale. Călărețul ucis părea a fi un trimes tainic și acea carte cuprindea poate vești în legătură cu treburile împărăției. Doamna Roxelana a chemat pe doi din icioglanii săi caligrafi și le-a dat cartea s-o deslege. Cum au străbătut cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
domnul meu, din gura mea. Luminăția sa rămânea-va în putere și pe cei vicleni îi va zdrobi sub copitele calului său! Cei doi caligrafi s-au sfiit mai întăi, după aceea n-au întârziat a arăta adevărul. —Slăvită doamnă, stăpâna noastră, taina ce ni se dezvăluie e cu primejdie mare, ca o sabie cu două tăiușuri, căci, din anumite vorbe ale acestei epistole, se înțelege că Mustafa șahzadè e amestecat într-o înțelegere cu persienii, împotriva slăvitului său părinte. —Vai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a învăluit iar barba de viforul mâniei, Rustem-vizir a căzut în genunchi și și-a înclinat fruntea până la imineii cei roșii ai împărăției. Înțelegi ce-ți poruncesc, Rustem? a întrebat împăratul cu glas trudit de bântuirea furtunii. Ascult, prea mărite stăpâne. —Îți poruncesc, Rustem, să iei cu tine destui oșteni ai mei de credință, să treci cu ei chiar astăzi Boazul și să n-ai hodină până la Amasia. Să-mi aduci pe Mustafa aici. Să nu-l strici. Vreau să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duce stăpânului nostru răspunsul măriei tale. VIItc "VII" Când s-a aflat rezultatul soliei marelui vizir, doamna Roxelana s-a bucurat fățiș. A cuprins râzând puțintel răutăcios pe domnul său și i-a rostit înțelepte cuvinte: —Câteodată întârzierea e prielnică, stăpâne bune. Cât așteptăm, va ieși la lumină adevărul. Soliman-Sultan a suspinat neguros. —Iubita mea, a răspuns măritul stăpân, ceasul mâniei mele a trecut. —Nu-i așa? mă bucur nespus, domnul meu. Așa este, doamnă, ceasul mâniei mele a trecut. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Roxelana s-a spăimântat, s-a zbătut, a încercat să vorbească, să se împotrivească. Împăratul i-a astupat gura încondeiată trandafiriu. N-a mai vrut s-asculte nimic. Râdea strâmb. A rămas neînduplecat. —Împlinește-mi măcar o rugăminte, prea iubite stăpâne, a îndrăznit într-un târziu Roxelana. Ia cu măria ta pe pruncul nostru Gingir, ca să se bucure și el de călătorie și să-ți fie inima blândă când vei ajunge acolo. Gingir iubește pe Mustafa ca pe-un Dumnezeu. —Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oprit numai o clipă, scăpărându-și privirile în jur. C-un muget înalt de leu mânios, s-a abătut spre cei mai de aproape lovindu-i cu strășnicie. Au căzut câțiva în juru-i încolăcindu-se ca viermii. Nu te îndura, stăpâne și tată! a strigat el. Întăi judecă-mă. Sultan Soliman a desfăcut un colț de perdea, aruncând o privire groaznică asupra gâzilor. Mustafa a făcut un pas îndărăt spre ieșire, ca să-și cheme credincioșii. Atunci muții s-au izbit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la marele stăpân, îngenunchind și întinzându-i hârtiile găsite asupra mortului. Soliman s-a posomorât. Masa fusese bună. Îl aștepta hodina pe piei de tigru a ceasului de după-amiază. —Ce-i asta? Îmi aduceți alte dovezi ale vicleniei osânditului? —Slăvite stăpâne, a răspuns cu mare umilință mai-marele caligrafilor, n-am fi îndrăznit să tulburăm din nou pe strălucirea ta cu altă dovadă de vinovăție. Dar hârtiile pe care le aducem mărturisesc altfel. S-ar putea ca ele să fi fost pregătite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]