10,586 matches
-
oare de după stîlp? Tiptil se strecoară printre oameni și o privește atent pe Nora. Nu mai dansa cu tînărul, ci cu un tip, matur bine, dar foarte distins. Discret, bărbatul îi atingea cîte un sîn și îi vorbea la ureche, strecurînd un sărut abia schițat. Ionel simte că moare de gelozie și reia ideea cu Transnitria. Cine-i dobitocul? Un fost profesor, nu l-am văzut de mult. De aici Ionel își imaginează restul și o strînge de mînă pe Nora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
-i. Ce nasol este să fii mai bătrîn decît..., meditează amărît Ionel. Lara Lara moștenise o căsuță acoperită cu paie, compusă dintr-o cămăruță și o tindă. Tinda nu avea tavan, iar fumul ieșea în pod și de acolo se strecura cu dificultate în afară. Un strat gros de stirigie (gudron) se așezase pe paiele care formau acoperișul și conserva întreaga structură sărăcăcios încropită. În căsuța aceea părinții Larei au viețuit o jumătate de secol și aproape în același timp au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
dispersați în bătaia vântului, imitau indiferența stâlpilor de telegraf. Venea iarna. La închisoare, ermeticul strângea precum un cerc în jurul inimi. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia desculț deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață, ca o omidă; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada biserica. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
veșnică!) Timpul a trecut. Dumnezeu nu mai era tataia cu chipul afumat de uleiul rânced al opaițului; ca un bunic atent, priveghea rodirea. Cuvintele lui, primele semne de primăvară. Ochiul treaz al oglinzii de sub streașina casei nu adormea niciodată. Când strecura mâna în buzunarul pufoaicei, în cuibarul găinii, în mormanul de sticle spălate (un leu bucata la cooperativă), în stiva de grăunțe pregătite pentru moară, ochiul se întrista și îi era de ajuns. Dacă de acolo, de sub grindă, o mână ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
picioarele Anei, peste care niște stropi albi ștergeau orice sugestie neconformă cu așteptările, era mai mult decât o determinare a stării de rugăciune. În acel portret, roua, la lumina blițului unui aparat foto, la lumina brichetei noaptea, la lumina zorilor strecurați printre bețele de răsărită, proiecta relativul într-un concret fără limite. Neliniște, curiozitate, spaimă, senzație, emoție, extaz! Lacătul lăzii de metal în care taică-său ținea comoara despuiată ceda la prima atingere. Inima, cât un purice. Între înger și demon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de povară visează aripi... visează și numără din doi în doi, din trei în trei, din inimă în inimă, până când viața în sine devine un răstimp de prisos, un vid presărat cu sticlă pisată. Lumina ei, doar cât să ne strecurăm printre oameni cu ochii deschiși. Carnea se desface precum o scoică sub briceagul pescaru-lui. Durerea, la un moment dat, nu mai este durere, ci pătimire ia forma trupului, se topește în trup; durerea curge în sânge, pulsează, se dilată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Noroc de mămuța, Sfânta Lențuca, cum îi spuneau satul, mai ales după ce au dezgropat-o să-i facă de 7 ani: parcă era vie; preotul chiar a făcut o glumă: "Încet, oameni bun, încet că o treziți." Mămuța i-a strecurat în buzunar 10 fise de 5 lei (cu o fisă cumpărai o pâine și un pahar de sifon, cu două un borcan de tocană fără ulei). Satul își amintea bine: bătrâna era plăcută Cerului ca o mironosiță. Sfințenia nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
una de filozofie, îi ziceți poeta, saltă-i foile! Prea stă bot în bot cu Aristotel, Dumnezeii mamei lor de intelectuali. Petru se întorcea în fermă pe la 18, lua pătura și se culca în vie, după cazane. Dimineața soarele se strecura printre frunze pe obrajii plini de rouă: un sărut pe obrazul stâng, mama, un sărut pe obrazul drept, Genia. Mama îmbrățișa ca o icoană și avea buzele proaspete, câmpie în luna aprilie sărutul ei. Tanti Didina avea maxilarul ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mi toc nervi cu o curvă. Lăsați gura, că vă bag la clasă, gura măti! În atelier nu era nimeni. Petru a scos din buzunarul halatului felia de parizer, a împachetat-o într-o pagină de caiet și i-a strecurat-o în geantă. 22. Un necaz nu vine niciodată singur. Cuza, Unirii, Lăpușneanu, Sărăriei, Copou, drumul spre casă mereu era mai scurt. Mersul, un fel de plutire: Așa ar trebui să zboare toți când ies de la biserică: plumbul din picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
țigara arsă pe jumătate între degete, cizmele rupte în talpă împrăștiau somnul pe dușumele, pufoaica puțea a lagăr, căciula roasă dosea bilețele de papagal, tristețile împăturite ermetic deconspirau așteptările. Voi ieși de aici, nene Matei, chiar dacă va trebui să mă strecor pe sub pardoseală. Nu sunt nebun, crede-mă, libidinosul acesta de terapeut se lovește de noi, ca să-și justifice leafa, ieri imprima plânsul unui copil pe o bandă magnetofon, azi culegea lacrimi pe o foiță de turnesol. L-am văzut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
virgulă după fiecare eșec, Dumnezeu arde registre. Ce atâta frică?! Cenușa lemnului nerodit îngrașă burțile viermilor. Nu ai voință, nene Matei! Este atât de simplu, îl facem! Am 4 pastile de diazepam, tu îl ții de vorbă, eu i le strecor în cana cu ceai, adoarme, îl legăm de calorifer, îi punem căluș în gură și gata. Gară, tren, lume... Largă lume, deschide-ți plămânii că venim! Vom păși dincolo ca o ispășire de livadă curățată până în inimă. Lume, a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fluid decât un sânge ce se caută în icoană. Cerul s-a zgâriat într-un vârf de brad deasupra bisericii, nimic mai albastru decât hemoragia dimineții de mai. Am crescut cetate în jurul unor ferestre cu obloanele trase, luna s-a strecurat pe sub ușă, nu știe cum să mai iasă, stelele pe acoperiș, lipite precum insignele pe un piept de erou, norii s-au încâlcit în iedera cerdacului. O bătaie de clopot vestește disponibilitatea palatului de a primi oaspeți. Pe ușă, mușchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mișuna în ritmul bătăilor de clopot, era precum un tablou după Bacovia: soarele gelatinos se lua după cizme, peste cenușă, bruma, o poleire a nimicului. În munte urmele se șterg primăvara. (După ce a tras ultima tușă, un pictor anonim a strecurat câteva umbre peste decor.) De la direcție ordinul a fost clar: "Fără urme!" Ocolul silvic a fost prompt: de departe, ograda schitului semăna a livadă tânără. Pomii, aliniați parcă după memoria sfinților, imitau grădinile cerului. (Adam dormea într-o intenție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
imitau grădinile cerului. (Adam dormea într-o intenție de sâmbure.) La închisoare, ermeticul strângea precum un ștreang în jurul inimii. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia în voie deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întîmpla; căci aici infanteria spaniolă s-a ciocnit cu batalioanele germane care au aceeași ordine de bătaie ca și trupele elvețiene. Grație mișcărilor lor sprintene ca și scuturile mici și rotunde cu care se apărau, spaniolii au izbutit să se strecoare pe sub sulițele dușmanilor și ar fi putut cu siguranță să-i lovească și să-i ucidă pe toți nemții, fără ca aceștia să poată face ceva împotrivă; căci dacă n-ar fi fost cavaleria care să-i lovească pe spanioli, aceștia
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cald. E vară. Înseamnă că și uriașa dalie galbenă e la locul ei, uitîndu-se la mine de pe tulpina ei scundă. O ating, iar auriul ei Îmi arde privirea lăuntrică. E și mai strălucitoare acum, după mîngîiere. A doua zi, mă strecor din nou pe poteci. Stropitoarea verde Îmi face cu ochiul. Întind mîna, dar nu mai e la locul știut. Merg mai departe și genunchiul drept se lovește de un obiect metalic, gol și răsunător cînd Îl răstorn. E stropitoarea care
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ca să i se atîrne cititorului de gene. De geana lăuntrică, de bună seamă, fiindcă Victor Hugo, În timp ce-l plăsmuia pe Gavroche, nu-l contempla țopăind pe masa lui de lucru, Tolstoi nu și-a scris epopeea În chip de spiriduș strecurat În coafura Annei Karenina și purtat de ea pretutindeni, iar Rebreanu nu a ținut el de coada sapei cu care George l-a altoit În cap pe Ion. Asta ca să nu mai vorbim de Cervantes care, inventînd risipa de drumuri
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dreapta, În roșu de cărămidă, a nu mai știu cui. Înțelegeam cu toții, mai cu seamă noi, copiii, că Valea Măriei era locul cel mai de jos al Răteștilor, că prin spărtura lărgită de ea În rîndu iala caselor orice și oricine se putea strecura Înăuntru. În primul rînd, vîntul și țiganii. Căci luminișul ăsta din mijlocul Răteștilor era treimea cea mai atrăgătoare, cea mai ispititoare din Întreaga așezare Întinsă de-a lungul semicercului șoselei pietruite. Aproape de primul pod, pe dreapta, sub dealul Cerhatului, duruia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu găsea un șiret lic prin care să-i smulgă neamțului pistolul. De aceea nu a izbucnit În urale, asemenea celorlalți călători, cînd trenul s-a pus În sfîrșit În mișcare. Vagonul lui, Împins și tras de colo colo, fusese strecurat Într-o garnitură care, iată, se aș ter nea la drum. Neamțul a scos din raniță o bucată de pîine și două mere și i le-a Întins: — Trebuie să-ți fie tare foame, ia și mănîncă, i-a spus
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a fost ajunsă din urmă de scînteia revoltei de la Timișoara, cînd naiba-și mai bătea capul cu ședințe de morală făcută altora, hotărîți să se elibereze și ei Într-un fel. Stăteam, cînd cu Întrebarea lui Richi despre cum se strecura ea În visele mele, așezați pe treptele de piatră ce cobo rau la peticul de lac din Parcul. Între noi, se ținea În echilibru o sticlă pe care scria, exotic și inedit pe atunci, „brandy“. Noutatea etichetei Îndemna la cercetarea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
acele pietre, i-a sărit În ochi o cutie lunguiață și roșiatică de tablă. Ridicînd-o și deschizînd-o, a dat de un fel de ou cenușiu din metal cu un inel la capăt. Cutia a aruncat-o, iar ovalul l-a strecurat În buzunarul hainei. Oile Între timp se Îndepărtaseră. A mers după ele și le-a mai preumblat de la un smoc de iarbă la altul pînă cînd a chibzuit că e vremea să le Întoarcă spre casă. Pe cale, a dat peste
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lumina aceea se mișca, dispărea Într-un loc și apărea Într-altul. Nu trecu mult și auzi un glas Înalt de femeie cîntînd. Îi luase pînă atunci peste picior pe toți bisericoșii, dar acum porni să tremure fără voie. Se strecură În tindă și rosti În gînd Născă toarea... Pe măsură ce se apropia de sfîrșitul scurtei rugăciuni, i se părea că aude tot mai tare glasul acela de femeie. Ieși din nou În grădină... Îl auzea cu adevărat. Îl auzeau și alții
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și se făcea Înțeleasă. „Are mai multă credință“, au hotărît cei de față, privind-o cam chiorîș pe fata netămăduită, care ascundea, după ei, cine știe ce păcate negre la cei doisprezece ani ai ei, pentru că, după cum predica o cumătră, „diavolu’ se strecoară și-n dosu’ icoanelor din casă, dacă nu le pui pe peretele de la răsărit!“ Căruțele, bicicletele și perechile de picioare tefere continuau să aducă pelerini În „satul cu Minunea“. Ar fi făcut și trenurile același lucru, dacă n-ar fi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o piatră tombală cu un epitaf curios În elină, tradus alături. Mi l-a citit și l-am Înregistrat pe o casetă. Întors la București, În dimineața de luni, 25 august, pe la șase și jumătate, căutam de zor caseta. O strecurasem Între celelalte pline de tot felul de notițe și nu mai dădeam de ea. Nici azi nu Înțeleg de ce mă muncea dorința recitirii epitafului tocmai atunci, mă chinuia vreo curiozitate stilistică, voiam să mi confirm anume presu puneri, nu știu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
oară, decizia greșită. Isus știa ce urma să se întâmple cu ucenicul său? Firește, răspunde Origen, dar încercările Lui de a-l îndepărta sau păzi de Satana au fost sistematic refuzate. Când și-a dat seama că diavolul și-a strecurat otrava în inima lui Iuda, Isus îi încredințează „punga apostolilor”, banii primiți în dar. În felul acesta, El îi reînnoiește încrederea, sperând că gestul va avea un efect pozitiv. De asemenea, atunci când Isus își binecuvântează apostolii, El îl binecuvântează automat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]