3,238 matches
-
realizînd inovații și prelucrînd clișe-ele anterioare prin manifestarea creației și libertății lingvistice. Respectînd tradiția lingvistică a comunității sale, vorbitorul se înscrie într-o obiectivitate de tip social, dar, inovînd în folosirea limbii potrivit aptitudinilor și atitudinilor sale, el își manifestă subiectivitatea; dacă inovația are condiții de a se răspîndi și de a fi acceptată social, ea poate deveni obiectivitate pentru alți vorbitori. În nici un caz însă, vorbitorul nu este în măsură să-și exerseze cu succes liberul său arbitru pe terenul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e r menținea creația la nivel individual, dar atribuia limbii și momente de fixitate în normă, atunci cînd creația individuală se răspîndește la (toți) membrii grupului social (prin imitație). Și într-un caz și în celălalt se observă totuși primatul subiectivității și neglijarea (uneori totală a) caracterului obiectiv al limbii, ca și cum ea nu s-ar putea analiza și sub aspecte care să nu privească intuiția și expresia. O corectură în acest sens a fost făcută de lingvistul Eugen Coșeriu, care merge
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se oglindește la rîndul lui la nivel conceptual. De aceea, arată Humboldt, se ajunge ca subiectul să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conceptual. De aceea, arată Humboldt, se ajunge ca subiectul să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența lui la fondul social impus individului vorbitor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să posede trei entități conceptuale: amprenta obiectului, maniera de interpretare a obiectului și efectul produs de structura fonică a cuvîntului. Gînditorul german consideră că subiectivitatea din limbă este dominată analogic de subiectivitatea omogenă a tuturor vorbitorilor, este, prin urmare, o subiectivitate socială ("națională", după Humboldt), iar nu una individuală. S-ar putea deduce de aici o nouă etapă în obiectivarea cuvîntului (semnului lingvistic), prin apartenența lui la fondul social impus individului vorbitor ca atare, așa cum a stabilit mai tîrziu Ferdinand de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
depășirii limitelor normei, asigură creației artistice o libertate mai mare decît cea întîlnită în comunicarea obișnuită prin intermediul limbii și, în acest caz, pot fi afectate chiar și construcțiile fixe, care alcătuiesc discursul repetat. Asemenea îmbinări fixe sînt, de obicei, produsul subiectivității, dar, prin răspîndirea lor, devin un aspect al subiectivității colective și intră în fondul obiectiv al limbii. Construcțiile fixe păstrează însă de cele mai multe ori nota expresivității, iar sensul lor nu este nici însumare, nici pro-dus al sensurilor elementelor componente. Așadar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mare decît cea întîlnită în comunicarea obișnuită prin intermediul limbii și, în acest caz, pot fi afectate chiar și construcțiile fixe, care alcătuiesc discursul repetat. Asemenea îmbinări fixe sînt, de obicei, produsul subiectivității, dar, prin răspîndirea lor, devin un aspect al subiectivității colective și intră în fondul obiectiv al limbii. Construcțiile fixe păstrează însă de cele mai multe ori nota expresivității, iar sensul lor nu este nici însumare, nici pro-dus al sensurilor elementelor componente. Așadar, factorul subiectiv este cel care produce structurarea construcțiilor fixe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
primul rînd, neokantianul Ernst Cassirer care integrează cercetarea limbii în cercetarea mai amplă a formelor simbolice realizate de spiritul uman. Ca chestiune de principiu, se poate constata că, spre deosebire de (neo)hegelianism, (neo)kantianismul nu pune un preț la fel de mare pe subiectivitate, deși afirmă consecvent rolul constructiv al subiectului în cunoaștere și, în general, în manifestarea umană. Teza fundamentală a lui Im. Kant este aceea a activității creatoare, constructive, a subiectului în toate sferele activității spirituale, dar subiectul este în acest caz
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de formare și de dezvoltare a conștiinței să stea sub semnul lingvisticului. Fiind socială în esența ei și independentă de individ 266, limba se impune acestuia în mod obiectiv, iar obiectivitatea de ordin social, deși alcătuită deseori din aspecte ale subiectivității colective, acționează pentru individ, în mare parte, ca obiectivitatea de tip natural, în sensul că el nu are posibilitatea de a decide după bunul său plac. Manifestarea determinismului în cazul limbii literare pune probleme într-o oarecare măsură deosebite decît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e285 arată însă că atributele de contemplativ, reflexiv și deliberativ se aplică dispozițiilor de comportare inteligentă, care pot fi exprimate verbal sau nu. În mod obișnuit, limbii i se atribuie rolul de a exprima gîndurile, adică produsele, construcțiile gîndirii, încît subiectivitatea constatată în modul de delimitare a entităților prin limbă este conferită acestei intermedieri a gîndiri. De aceea, nu cuvintele sînt acelea care delimitează obiectele lumii, ci conștiința omului implicată în realizarea actelor de gîndire în procesul cunoașterii. Ca atare, gîndirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prevalare a tipului social. În limba literară, crește rolul obiectivității raționale, dar ea nu poate avea succes în măsura în care acceptul social nu-i dă statut de obiectivitate socială. Cu toate acestea, la acest nivel se constată o impor-tantă creștere a rolului subiectivității individuale, prin depășirea intenționată a obiectivității. Subiectivitatea socială, care caracterizează cvasitotalitatea valorilor unei comunități, este determinabilă ca subiectivitate numai atîta timp cît nu este apreciată ca avînd caracter universal, dar, în raport cu subiectul vorbitor, reprezintă de fapt obiectivitatea de tip social
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
crește rolul obiectivității raționale, dar ea nu poate avea succes în măsura în care acceptul social nu-i dă statut de obiectivitate socială. Cu toate acestea, la acest nivel se constată o impor-tantă creștere a rolului subiectivității individuale, prin depășirea intenționată a obiectivității. Subiectivitatea socială, care caracterizează cvasitotalitatea valorilor unei comunități, este determinabilă ca subiectivitate numai atîta timp cît nu este apreciată ca avînd caracter universal, dar, în raport cu subiectul vorbitor, reprezintă de fapt obiectivitatea de tip social, care este în principiu o construcție subiectivă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acceptul social nu-i dă statut de obiectivitate socială. Cu toate acestea, la acest nivel se constată o impor-tantă creștere a rolului subiectivității individuale, prin depășirea intenționată a obiectivității. Subiectivitatea socială, care caracterizează cvasitotalitatea valorilor unei comunități, este determinabilă ca subiectivitate numai atîta timp cît nu este apreciată ca avînd caracter universal, dar, în raport cu subiectul vorbitor, reprezintă de fapt obiectivitatea de tip social, care este în principiu o construcție subiectivă instituită, încît unele dintre elementele ei (precum discursul repetat) intră în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unele dintre elementele ei (precum discursul repetat) intră în fondul obiectiv al limbii. Caracterul subiectiv este dat și de existența unor elemente de știință, conștiință și competență lingvistică diferite în epoci diferite în arealul comunității pe parcursul existenței sale istorice. Dar, subiectivitatea individuală, care se manifestă și în limba populară, devine evidentă îndeosebi în cazul limbii literare, atunci cînd, prin suspendarea alterității, limba devine ea însăși obiect asupra căruia se manifestă în mod intenționat predispoziția creativă a omului. În producțiile culturale intens
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cazul limbii literare, atunci cînd, prin suspendarea alterității, limba devine ea însăși obiect asupra căruia se manifestă în mod intenționat predispoziția creativă a omului. În producțiile culturale intens individualizate (precum filozofia și poezia), cînd antropocosmosul este rezultatul unei viziuni individuale, subiectivitatea individuală se manifestă, pe de o parte, ca subiectiv ontologic, care marchează desemnarea prin entități-le la care se raportează cuvintele, și, pe de altă parte, ca subiectiv lingvistic, care vizează semnificația prin distribuirea cunoașterilor noționale ale discursului și este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcțională, se produce comuniunea dintre locutor și interlocutor și, prin aceasta, o trecere din individual în social, și, întrucît socialul este element al obiectivității ontologice, alteritatea produce o mediere între subiectiv și obiectiv și, de aceea, în limbă prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest mod, prin limbă, eul, psihicul și rațiunea (entități subiective) se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin deschiderea către alții (față de care se relevă și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin deschiderea către alții (față de care se relevă și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința existenței sale ca entitate distinctă și, în același timp, integrată. Ca atare, limba susține subiectivitatea individuală, contribuie la consolidarea ei, dar o și deconspiră și o extinde dincolo de propriile limite, integrînd-o subiectivității sociale și, prin aceasta, obiectivității de tip social. În acest mod, limba (care este o obiectivare) realizează obiectivare, iar individul vorbitor, prin folosirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința existenței sale ca entitate distinctă și, în același timp, integrată. Ca atare, limba susține subiectivitatea individuală, contribuie la consolidarea ei, dar o și deconspiră și o extinde dincolo de propriile limite, integrînd-o subiectivității sociale și, prin aceasta, obiectivității de tip social. În acest mod, limba (care este o obiectivare) realizează obiectivare, iar individul vorbitor, prin folosirea ei în comunicare, devine factor obiectivator, mai întîi în raport cu sine și, apoi, în raport cu ceilalți. Un alt aspect
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau existența sinonimiei și polisemiei. Laturile obiective existente la un nivel înalt în desemnare și în semnificație se răsfrîng și asupra sensului, asupra întrebuințării concrete și individuale a elementelor limbii, căci individul însuși este supus determinismului lingvistic. Cînd prevalează totuși subiectivitatea se depășește normalitatea și se produce o marcare stilistică a discursului. La nivelul construcției lingvistice, problema raportului dintre subiectiv și obiectiv se relevă în cazul unor determinanți verbali, determinanți actualizabili, desigur, din per-spectiva conținutului verbului. În acest context, subiectivul este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nemaifiind o entitate (un lucru făcut), ci o activitate. De aici rezultă că subiectul propoziției pasive poate fi reprezentat de un CE care ilustrează una din cele două posibilități ale obiectivității relative, iar nu subiectivita-tea propriu-zisă. Faptul că obiectivitatea sau subiectivitatea enunțului este dată în primul rînd de grupul verbal predicativ este pe deplin explicabil dacă se ține cont că predicatul (exprimat de obicei printr-un verb la un mod personal) este cel care contribuie la realizarea cunoașterii postcomunicaționale, aceasta fiind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu construcțiile ei ample, a fost considerată de unii modelul indiscutabil al unei concepții integraliste precum cea realizată de Leibniz, în vreme ce alți exegeți consideră că filozofia lui Kant ar fi expresia cea mai adecvată a limbii germane prin afluxul de subiectivitate, pentru ca, după alte opinii, gîndirea lui Hegel, aflată sub zodia devenirii, să fie considerată expresia caracterului acestei limbi. Pentru limba franceză, căreia i s-a atribuit o ordine de tip mozaical, s-a considerat reprezentativă ordinea deductivă din filozofia lui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]