2,570 matches
-
rămâne să strâng În ceainărie. — Înțeleg. Nu de dragul meu rămâi. Ai instrumentele acelea scumpe de ceai și trebuie să stai la noapte aici, ca să le păzești. — N-am să vă contrazic, stăpâne. — Vorbești sincer, râse Nobunaga. Întorcând, deodată, capul, privi sulul agățat pe perete. — Mu Ch’i e foarte valoros, nu-i așa? În zilele noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch’i, intitulată Corăbii revenind din porturi depărtate. Mă Întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul Îi privi pe cei din jur. — Seniorul Nobunaga ar dori să-mi ia sulul de Mu Ch’i, cu una din stratagemele lui abile: „Merită cineva să aibă un asemenea tablou?“ E ca și cum ar trimite agenți instigatori Într-o provincie inamică. N-ar strica să-ți păzești prețioasa cutie de ceai din lemn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
la cârma orașului Sumpu și, în cea de-a douăsprezecea zi din Luna a Cincea, armata principală a pornit aliniată cu strășnicie, printre ovațiile mulțimii. Magnificii războinici, a căror strălucire rivaliza cu lumina soarelui, defilau spre capitală, ca desfășurarea unui sul pictat multicolor - stindardele comandanților, flamurile, drapelele, armele și armurile. Probabil că armata număra între douăzeci și cinci și douăzeci și șase de mii de oameni, dar era proclamată intenționat ca fiind o armată de patruzeci de mii de luptători. Avangarda trupelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
oameni. Citind în continuare, Katsuie începu să comenteze că, pe lângă ceea ce se vedea clar în acele numere, nu era limpede cât de multe grupe mici ale inamicului se deplasau sub acoperire. În timp ce Nobunaga și toți ceilalți îl ascultau, Katsuie strânse sulul și îl puse în fața lui. Aveau să lupte până la capăt. Hotărârea era luată. Nu mai încăpea nici o discuție. Însă era chinuitor pentru toți să stea cu mâinile încrucișate, fără a face nimic. Nici Marune, nici Washizu și nici Zenshoji nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o cameră. Clipocitul apei îi curăța urechile. Banbușii atinși de vând se loveau de fereastră. Părea într-adevăr un refugiu liniștit în munți. Într-un alcov cu pereți grosolani de lut și stâlpi din lemn de brad era agățat un sul pe care un preot Zen scrisese ideograma chinezească a cuvântului „vis”. „Cum poate sta aici fără să moară de pilctiseală?” se întrebă Hideyoshi, minunându-se la gândul unui om care trăia într-un asemenea loc. Și-și spuse că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
am trezit și m-am interesat de el, am descoperit că plecase deja. S-a sculat și a ieșit împreună cu soldații, înainte să răsară soarele. „Are o viață de invidiat,” cugetă Mitsuhide, în timp ce privea cerul dimineții. Saito Toshimitsu desfășură un sul. — A lăsat asta. M-am gândit că poate o uitase dar, când m-am uitat mai atent, am văzut că cerneala încă nu se uscase și apoi mi-am amintit că îi ceruserăți să vă facă un caiet ilustrat. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
văzut că cerneala încă nu se uscase și apoi mi-am amintit că îi ceruserăți să vă facă un caiet ilustrat. Cred că a stat treaz până-n zori, lucrând la el. — Cum? N-a dormit? Mitsuhide aruncă o privire peste sul. Hârtia strălucea cu atât mai albă în soarele de dimineață și, pe ea, fusese pictată proaspăt o ramură de petunii. Într-un colț, pictura avea o inscripție: Liniștea, aceasta e noblețea. „Liniștea, aceasta e noblețea,” repetă în tăcere Mitsuhide, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai albă în soarele de dimineață și, pe ea, fusese pictată proaspăt o ramură de petunii. Într-un colț, pictura avea o inscripție: Liniștea, aceasta e noblețea. „Liniștea, aceasta e noblețea,” repetă în tăcere Mitsuhide, în timp ce desfăcea și mai mult sulul, ajungând acum la ilustrația unei ridichi mari. Lângă ridiche era scris: A avea un vizitator e un lucru de gust. Ridichea fusese desenată cu cerneală indiană, fără urmă de efort; și, privită îndeaproape, se putea simți mireasma pământului. Acea ridiche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
preocupare. Continuă să deruleze sululul, dar altceva nu mai conținea. Cea mai mare parte a lui consta numai din hârtie albă. — Se pare că i-a luat toată noaptea ca să deseneze aceste două ilustrații. Toshimitsu era impresionat și el de sul, și se aplecă admirativ asupra lui, împreună cu Mitsuhide. Seniorul ezita să-l mai privească și îi ceru lui Toshimitsu să-l strângă. În acel moment, din depărtare se auzi prin văzduh sunetul unui corn. Era chemarea de la cartierul general din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
strâng în ceainărie. — Înțeleg. Nu de dragul meu rămâi. Iei cu tine echipamentele acelea de ceai scumpe și trebuie să stai la noapte aici, ca să le păzești. — N-am să vă contrazic, stăpâne. — Vorbești sincer, râse Nobunaga. Întorcând deodată capul, privi sulul agățat pe perete. — Mu Ch'i e foarte valoros, nu-i așa? În zilele noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch'i, intitulată „Corăbii revenind din porturi depărtate”. Mă întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul îi privi pe cei din jur. — Seniorul Nobunaga ar dori să-mi ia sulul de Mu Ch'i, cu una din stratagemele lui abile: „Merită cineva să aibă unasemenea tablou?” E ca și cum ar trimite agenți provocatori într-o provincie inamică. N-ar strica să-ți păzești prețioasa cutie de ceai din lemn de stejar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
depozit de mobilă uzată. Singurul vestigiu care trădează trecutul clădirii este geamul rotund, cu maghen-david24 în centru care, în sinagogile din această parte a lumii, se află aproape de acoperiș, pe zidul răsăritean al clădirii, deasupra Arcei Sfinte unde se păstrau sulurile Torei. Cine știe în ce împrejurări au fost sfărâmate sticlele geamului, dar steaua lui David veghează în continuare, de la înălțimea unde au plasat-o constructorii, asupra amintirilor legate de acest lăcaș sfânt, chemând, poate, umbrele credincioșilor exterminați să se întoarcă
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
mă trezeam fiert: vânăt, cu fața pungită, dar viu. Mai făceam și-altceva nopțile. Cezar umbla de nebun prin oraș, bântuind din „Floreasca„ la „Unirii„ și de la „Universitate„ la „Eroilor„. Îl căuta pe Mihnea, să-i arate niște desene făcute sul și, nu știu de ce, credea că Mihnea îl evită, mișcându-se odată cu el, ca Luna în jurul Pământului, mereu aproape, dar de neatins. Dacă nu l-ai fi cunoscut, ai fi zis că e unul dintre cei care întâi te buzunăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Era momentul de spaimă, dar și de încredere maximă. Între minte și corp se producea o ruptură, un soi de lentă decapitare la capătul căreia mă pomeneam cu un străin în pat. Ar fi putut fi oricine acolo, împachetat în sulurile de carne. Femeia pe care o cunoșteam eu, intim, până la ultima aluniță, lipsea cu tot ce mi-era mie drag și adresat, nu mișca un mușchi, nu-i simțeam respirația, nu răspundea privirii mele, parcă se evaporase, lăsând în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a cârnați. „Ce-i înăuntru e mult mai important decât cutremurul ăsta! Fiți atenți aici!“ Tubul a coborât teatral, ca brațul care îl manevra, punându-ne nervii la încercare. Mihnea a deșurubat capacul cu grijă. Din interior, a scos un sul înalt, rulat strâns. „Bine, măi, mafoame, ne-ai chemat aici ca să ne-arăți un plan de bloc? Avea și bunică-meu unul de-ăsta, îl ținea-n congelator, să nu se strice. Cică gheața omoară bacteriile.“ „Robane, nu încetezi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lungi de lemn, rulate-n perete deasupra geamurilor și lăsate vara, să țină răcoare). Se evaporaseră șanurile de la pantofi (cu arcurile lor groase, ca niște mânere), andrelele (nu vă puteți imagina ce se făcea cu ele, în afară de tricotat), „burleții“ (niște suluri umplute cu cârpe și cusute, care se îndesau iarna între geamuri, să blocheze curentul). Cineva ștersese din memorie și de pe galantare tenișii chinezești (albi, cu talpa verde, optimistă, făcuți să dureze o viață) și „pâslarii“ (niște papuci maro-cadrilați în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o sută de metri, în formă de hală vitrată. Am ieșit cu spatele din curte și Mihnea a coborât să închidă poarta. Apoi am luat-o ușor prin mocirla drumului și-am cotit în șoseaua principală. Ceața se înfășura în suluri de vânt și umezeală, iar ploaia nu se mai oprea. Am aprins regulamentar luminile și-am pornit pe banda întâi, constant, fără grabă. Tot drumul până la Neptun am condus în tăcere, ignorându-i pe ceilalți. Poate au vorbit între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am urcat pe scenă și m-am trezit cu monumentul în brațe. Mă treceau apele, dar nimeni nu trebuia s-o știe. Primul lucru care îmi venea în minte era cum să topesc premiul. Alții primeau plicuri (sub care ghiceai sulurile groase de bani) sau niște diplome în tuburi de catifea, cu cecul rulat înăuntru: eu, prestigiul și 5 kg. de fier masiv, bătute într-un piedestal de cherestea. Apoi m-am gândit ce-mi doream eu acolo, pe rampă, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să le consulte. După unii, Academicienii mai ascundeau și altceva de ochii lumii. Se povestea că ei sunt ultimii arhivari ai substanțelor vii, gardienii cărora donatorii de existențe veneau să le dăruiască rulourile minții și poveștile lor complete. Fișele și sulurile erau păstrate cu sfințenie, în rasteluri închise cu cheie; pe holuri, patrulau bibliotecare în capot bleumarin, gata să surprindă orice mișcare suspectă. De jos, din subsol, venea miros de sfoară și aracet și se-auzeau trosnete și clămpănituri, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și fabricat: clădirile crem caramel, zăpada crocantă, cu glazura de țurțuri la streșini. Era o iarnă tăioasă, fractală, ca mintea unui schizofrenic prin care umbli cu-o lamă de cuțit: imaginile se multiplicau pe două orbite, două emisfere cerebrale, două suluri ale poveștii. Culorile și formele buclau spațiul exterior, se-apropiau de retină și treceau prin aceleași puncte ale minții, pentru a se îndepărta din nou. Simțeam toate detaliile, ca arsura sucurilor digestive noaptea pe gât. Am căutat să înțeleg cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deschizându-le pe toate trei Într-o anumită ordine și apoi Închizând doar două dintre ele, fundul celui de-al treilea se deschidea și scotea la iveală un alt cufăr, așezat sub primul. În acel cufăr subpământean se afla un sul de hârtie Îmbrăcat În piele, legat și pecetluit. Nogodar se aplecă, luă sulul, rupse pecetea și Îl desfășură. Apoi Îl ridică În lumina torțelor și privi țintă spre Ștefănel. Copilul se apropie și se uită la pergament, uluit. - Dar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
două dintre ele, fundul celui de-al treilea se deschidea și scotea la iveală un alt cufăr, așezat sub primul. În acel cufăr subpământean se afla un sul de hârtie Îmbrăcat În piele, legat și pecetluit. Nogodar se aplecă, luă sulul, rupse pecetea și Îl desfășură. Apoi Îl ridică În lumina torțelor și privi țintă spre Ștefănel. Copilul se apropie și se uită la pergament, uluit. - Dar acesta... nu e un text, e un desen... o pictură... un portret... - Întocmai, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
odată, sub conducerea Primului Cuceritor, nimeni altul decât Ștefănel, Îi umplea sufletul. Oare pot fi toate acestea adevărate? Tot ce se Întâmplase dovedea că da. - Liniște... spuse, deodată, Ștefănel, privind țintă peretele dinspre apus. Sunt aici. Nogodar puse la loc sulul, fără pecete, și Închise cuferele cu gesturi ușoare. Amir se lipi de perete, ascultând, și scoase Încet de la spate arcul, pregătind o săgeată. Un tropot ușor de cal se auzea pe alee. Amir arătă trei degete. Trei cai. Zgomotul trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Angelo. Abia atunci ușa se deschise pe ambele laturi și În Încăpere se ivi un ostaș cu mantie albă, asudat și prăfuit de drum. Ținea În mână două săgeți cu mesaj, pe care i le Înmână lui Angelo. Acesta desfăcu sulul Înfășurat pe prima săgeată și citi. Apoi, făcu la fel cu sulul de pe a doua săgeată. Nimic nu se putea citi pe chipul lui. Se Întoarse la locul lui de la masă și se așeză. Reflectă o clipă, apoi reluă cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se ivi un ostaș cu mantie albă, asudat și prăfuit de drum. Ținea În mână două săgeți cu mesaj, pe care i le Înmână lui Angelo. Acesta desfăcu sulul Înfășurat pe prima săgeată și citi. Apoi, făcu la fel cu sulul de pe a doua săgeată. Nimic nu se putea citi pe chipul lui. Se Întoarse la locul lui de la masă și se așeză. Reflectă o clipă, apoi reluă cele două suluri și le citi cu voce tare. - Primul mesaj. Trimis ieri-dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]