1,630 matches
-
etichetarea; ... d) prospectul. ... (8) Numărul autorizației de comercializare trebuie să fie înscris pe ambalajul secundar al produsului medicinal veterinar. Numărul alocat de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar este compus din 6 cifre: primele două reprezintă terminația anului curent, iar următoarele patru vor constitui un număr de ordine alocat din Registrul național al produselor medicinale veterinare autorizate în România, care va începe în fiecare an de la 0001. ... ---------- Alin. (8) al art. 27 a fost modificat de pct.
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ din 31 octombrie 2007 (*actualizată*) privind Codul produselor medicinale veterinare**). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265578_a_266907]
-
deveni Sisak. Situată pe o movilă în mijlocul vechilor mlaștini de la confluența râurilor Sava (venind din nord) și Kupa (venind de la vest), acest sit permitea controlul traficului comercial, îndeosebi cel cu fier și cărbune provenind din actuala Bosnia-Herțegovina. Se pare că terminația în „-tica” face referință la portul fluvial al orașului, stabilit pe malul râului Kupa. Urme ale stabilirii celților au fost descoperite sub zidurile romane în centrul orașului și pe malurile râului Kupa. Între alte vestigii, cele ale zidului roman (în
Sisak () [Corola-website/Science/297263_a_298592]
-
graiurile ardelenești și bănățean, "cucoș" (cocoș), "șăsî" (șase). Articolul posesiv "a" este folosit în graiul moldovenesc pentru toate numerele și genurile, înlocuind formele variabile „al”, „a”, „ai”, „ale”, ceea ce în secolul XIX era încă standard și în limba română literară. Terminația „-eá” din imperfectul verbelor, și chiar din formele de infinitiv este înlocuită cu „-é” [ǣ], ca în formele „"vedé"”, „"triș'é"” și „"viné"” sau „"a vedé"” (fonetism împărtășit și de graiurile ardelenești). În comunicațiile orale, formele de viitor „"am să
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
prepoziție (de exemplu „"făcut"”), cât și cu prepoziție („"de făcut"”, „"la făcut"”, „"pentru făcut"”). Anumite aplicații ale acestei forme au devenit punct de plecare în dezvoltarea ulterioară a limbii vorbite, pe parcursul căreia, „"de"” și-a pierdut calitățile sale prepoziționale, iar terminațiile „-at”, „-ut”, „-it”, „-ît”, „-s” cele ale unei terminații de participiu, devenind un „confix” de tipul ["de + participiul verbului"]. Această utilizare a supinului, neintrodusă în gramaticile oficiale, este caracteristică timpurilor actuale, dar se regăsește și în texte mai vechi - deși
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
făcut"”, „"la făcut"”, „"pentru făcut"”). Anumite aplicații ale acestei forme au devenit punct de plecare în dezvoltarea ulterioară a limbii vorbite, pe parcursul căreia, „"de"” și-a pierdut calitățile sale prepoziționale, iar terminațiile „-at”, „-ut”, „-it”, „-ît”, „-s” cele ale unei terminații de participiu, devenind un „confix” de tipul ["de + participiul verbului"]. Această utilizare a supinului, neintrodusă în gramaticile oficiale, este caracteristică timpurilor actuale, dar se regăsește și în texte mai vechi - deși mai rar - ca în cazul cronicarului Miron Costin (1633-1691
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
ascuțit, ori printr-un i care le urmează. În limba poloneză accentul cade în general pe silaba penultimă a cuvântului, de exemplu "zrobił" („a făcut”), "zrobili" („au făcut”). Excepții în limba standard: Explicația acestui accent neregulat la verbe este că terminațiile verbelor la trecutul simplu și condițional nu sunt la origine sufixe, ci formele enclitice conjuncte ale verbului auxiliar "być" („a fi”), corespunzătoare formelor disjuncte żeśmy zrobili", respectiv bym zrobił", care au devenit mai puțin frecvente. Astfel, există tendința ca formele
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
prin memorarea pronunției fiecărui cuvânt în parte. Forma de infinitiv a majorității verbelor daneze se termină într-o vocală, care este litera "e" în general și sunt precedate de particula "at". Există câteva verbe care la infinitiv au însă alte terminații: "at bo" („a locui”), "at synes" („a gândi, a crede”), "at dø" („a muri”), "at gå" („a merge”), etc. Verbele se conjugă conform cu timpul gramatical, dar nu variază în funcție de persoană. Spre exemplu forma de prezent se formează adăugând sufixul "-r
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
două puncte este folosit în mod asemănător limbii române, dar cu unele excepții: se folosesc două puncte în unele abrevieri, cum ar fi "3:e" pentru "tredje" („al treilea”) și "S:t" pentru "Sankt" („Sfânt”), și pentru toate tipurile de terminații care pot fi adăugate numerelor, literelor sau abrevierilor, cum sunt de exemplu "a:et" („a-ul”) și "CD:n" („CD-ul”), sau forma de genitiv "USA:s" („ale SUA”). Substantivele și adjectivele din limba suedeză sunt declinate în funcție de genul și
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
asemenea determină și declinarea adjectivelor. De exemplu cuvântul "fisk" („pește”) este un substantiv în genul comun (deci "en fisk" = un pește) și are următoarele forme: Forma hotărâtă sau definită este postpusă substantivului, exact ca în limba română, prin adăugarea de terminații sau sufixe ("-en", "-n", "-et" sau "-t"), depinzând de genul său și dacă se termină în vocală sau nu. Articolele hotărâte "den", "det" și "de" sunt folosite doar pentru variații ale definitivității substantivului. Acestea pot de asemenea să fie și
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la forma comună a adjectivului, de exemplu "en grön stol" („un scaun verde”), "ett grönt hus" („o casă verde”) și "gröna stolar" („scaune verzi”). Terminațiile formei hotărâte a adjectivului sunt identice cu cele de la forma nehotărâtă plural, de exemplu "den gröna stolen" („scaunul verde”), "det gröna huset" („casa verde”) și "de gröna stolarna" („scaunele verzi”). Pronumele din limba suedeză este similar cu cel din engleză
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
reflexive posesive pentru persoana a treia (acestea făcând referire la subiectul propoziției), o caracteristică limitată limbilor germanice de nord. Suedeza avea în trecut genitivul, care era poziționat la sfârșitul sau la începutul frazei. În suedeza modernă, genitivul este reprezentat de terminația enclitică "-s", care se atașează postpus unui substantiv. În limba scrisă formală, era considerat corectă să se poziționeze marca de genitiv "-s" după substantiv, dar astăzi sunt folosite destul de des alte construcții gramaticale. Verbele sunt conjugate în funcție de timpul gramatical. Un
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
cu forma de neutru a participiului perfect): Când se apelează la diateza pasivă și se folosește verbul "att bli", este folosit participiul trecut: Mai există și o altă modalitate de a forma diateza pasivă prin adăugarea sufixului "-s", și eliminând terminația "r" care era marca timpului prezent: Într-o propoziție subordonată, verbul auxiliar "har" este opțional și de obicei este omis, mai ales în suedeza scrisă. Modul conjunctiv este câteodată folosit cu unele verbe, dar este din ce în ce mai rar, iar câțiva vorbitori
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice. Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect. Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi. Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori "-are", "-ere" sau "-ire". Majoritatea verbelor italiene sunt regulate. Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
prezentul progresiv, dar în tratatele de gramatică acesta nu este de obicei tratat ca un timp special, ci mai degrabă ca o construcție verbală perifazică. Majoritatea celor mai folosite verbe sunt neregulate. Celelalte se împart în trei conjugări regulate, în funcție de terminația infinitivului: "-ar", "-er" sau "-ir". Verbele "-ar" sunt cele mai numeroase și mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
nu deformate, cum există un unele graiuri. Aplică și un criteriu al specificității aromânei, recomandând variantele proprii acesteia și nu pe cele care se află și în celelalte idiomuri romanice de est. În privința adaptării împrumuturilor, este pentru folosirea lor cu terminații specifice aromânei, dar fără deformarea corpului lor conform legilor fonetice vechi ale limbii. În domeniul grafiei, Caragiu Marioțeanu a optat pentru alfabetul folosit în româna standard, în afară de o singură literă. În același timp, Cunia a propus un alt sistem de
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
sau scurte), la sfârșit de cuvânt, după vocală + consoană: [ʲ] (i asilabic), ca în română, și [ʷ] (u asilabic) în aceeași poziție. Acesta nu este prezent în toate graiurile. Îl prezintă Caragiu Marioțeanu 1997, apare și la Cunia 2010 ca terminație alternativă, dar nu și la Ballamaci 2010, care se bazează pe graiul fărșerot. Majoritatea consoanelor din aromână există și în română. Trei consoane aromânești sunt prezente în română numai în unele graiuri, de exemplu cel maramureșean: Alte trei consoane nu
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
-li" neutru plural cade, înaintea celui din urmă uneori și la feminin plural. Articolul nehotărât feminin singular este "ună": "ună feată" „o fată”. Există unele diferențe între aromână și română atât în formarea pluralului substantivelor, cât și în declinarea acestora. Terminația la cazul nominativ singular și plural diferă uneori între aromână și română, dar unele diferențe privesc numai anumite graiuri: Observații: Declinarea cu articol nehotărât: Declinarea cu articol hotărât: În declinare este de remarcat: Gradele de comparație ale adjectivelor prezintă unele
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
marcheze de exemplu flexionările specifice limbii japoneze. Astfel au început să fie folosite, pe lîngă "kanji", și două "silabare" („alfabete” în care unui caracter îi corespunde o silabă) rezultate din simplificarea unor ideograme chinezești. Acestea sînt: hiragana, folosit pentru scrierea terminațiilor gramaticale, prepozițiilor și conjuncțiilor, precum și altor cuvinte care altfel ar trebui scrise cu ideograme prea complicate, și katakana folosit în scrierea numelor străine (provenite din limbi care nu au "kanji"), cuvintelor de origine străină, sau stilistic pentru accentuarea unor cuvinte
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
se construiește folosind o combinație de prefixe (pentru persoană) și sufixe (pentru gen și număr). Celelalte moduri, fără imperativ, sunt marcate prin sufixe: /u/ pentru indicativ, /a/ pentru conjunctiv, vocala zero pentru apocopat și /an/ pentru modul energic. Imperativul preia terminațiile apocopatului, dar fără prefixe. Pasivul este marcat prin schimbarea [[vocală|vocalelor]] în interiorul [[verb]]ului: "šariba" (a bea) - "šuriba" (a fost băut). [[Substantiv]]ele din araba literară au Construcția genitivală se folosește pentru a determina un substantiv printr-o relație genitivală
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
6: Conturi de cheltuieli - clasa 7: Conturi de venituri - clasa 8: Conturi speciale - clasa 9: Conturi interne de gestiune În ansamblul acestei structuri, semnificația codificării (simbolizării) grupelor și a conturilor este și ea evidentă. Câteva repere sunt interesante de reținut: - terminațiile grupelor de la 0 la 8 permit clasificarea operațiilor conform unor criterii generale: în activul bilanțier - în funcție de destinația sau natura economică a bunurilor; în contul de "profit și pierdere" - în funcție de natura cheltuielilor și a veniturilor pe seama cărora se formează rezultatul exercițiului
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
operațiilor conform unor criterii generale: în activul bilanțier - în funcție de destinația sau natura economică a bunurilor; în contul de "profit și pierdere" - în funcție de natura cheltuielilor și a veniturilor pe seama cărora se formează rezultatul exercițiului; - pentru grupele de conturi afectate activului bilanțier terminațiile 9 (inclusiv grupa 28) indică provizioanele pentru deprecierea activelor corespunzătoare claselor 2 - 5; - o serie de grupe de conturi sunt perfect simbolizate prin corelațiile absolute dintre ele: gr. 66 - "cheltuieli financiare" și gr. 76 "venituri financiare", sau gr. 67 - "cheltuieli
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
sunt perfect simbolizate prin corelațiile absolute dintre ele: gr. 66 - "cheltuieli financiare" și gr. 76 "venituri financiare", sau gr. 67 - "cheltuieli excepționale" și gr. 77 "venituri excepționale" etc.; - în cazul conturilor și subconturilor de bilanț sau de cheltuieli și venituri, terminațiile „9” permit să se identifice operațiile de sens contrar celor care în mod normal sunt acoperite prin contul de nivel imediat superior sau prin contul de același nivel, cu terminația de la 0 la 8. Pentru sistematizarea conturilor și ierarhizarea claselor
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
conturilor și subconturilor de bilanț sau de cheltuieli și venituri, terminațiile „9” permit să se identifice operațiile de sens contrar celor care în mod normal sunt acoperite prin contul de nivel imediat superior sau prin contul de același nivel, cu terminația de la 0 la 8. Pentru sistematizarea conturilor și ierarhizarea claselor (grupelor s-a folosit "criteriul bilanțier" conform căruia conturile sunt clasificate și ordonate în raport de structurile de activ și pasiv, venituri și cheltuieli, delimitate și "aliniate" în bilanțul contabil
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
care au introdus termenul de "scaun" cu sensul de subdiviziune administrativ-teritorială.) 1) Din cuvântul compus "székelu", cu sensul „dincolo de scaun”; cu partea a doua, "-elu" (modern "elve") ca în numele propriu Erdély < "Erdőelu" "dincolo de pădure". 2) Din rădăcina [sek] sufixată cu terminația turcă "-(e)li" (existentă și în limba română: "-liu, -lie, -lii"; într-o "adaptare" românească după acest model, ar rezulta "*secliu, seclie, seclii"). 3) Din cuvântul compus "székelő", cu sensul „sedentar”. Această ipoteză ar fi compatibilă cu relatările din , potrivit
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]