1,605 matches
-
conduce la anul 667 e.N. Toponimul a putut deriva din verbul "buzō", care semnifică "a strânge - a apropia" putând fi o aluzie la fizionomia Bosforului, care este o "trecere ("poros") restrânsă". Nu trebuie ignorată nici o eventuală influență a limbii trace, toponimul putând deriva din onomastica locală cu semnificația de "țărm" sau "margine". După cele relatate de Polybios, Grecia cumpăra piele, sclavi, miere, ceară sau alimente sărate și aducea cu preponderență ulei și vin. In ciuda posibilei prosperități agricole, cetatea era înconjurată
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
asupra modului de trecere a terenului din patrimoniul maghiar în patrimoniul românesc și asupra începuturilor vieții monahale românești în acest loc. Din istoriografia maghiară aflăm însă că la Petrid (azi Petrești) a existat un lăcaș românesc de cult ortodox la toponimul „La Biserică”. Mănăstirea a fost reconstruită prin contribuția satelor din jur. Istoricul Gheorghe Moldovan datează începuturile probabile ale mănăstirii românești în prima jumătate a secolului al XVI-lea, cu 10-15 ani înainte de anul 1568. În 1568 Ioan al II-lea
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
i (în berberă "Igwanciyen", în spaniolă "Guanchos") sunt băștinașii berberi din arhipelagul Canarelor, înainte de sosirea europenilor. Au dispărut ca popor și cultură, dar au lăsat urme în actuala populație precum și în domeniul arheologiei. Din limba guanșă au rămas destule toponime, nume de familie și câteva expresii care confirmă apartenența sa la limbile berbere. i însă nu au fost niciodată islamizați, ceeace dovedește că, dacă au avut vreodată contacte cu arabii, acestea au rămas sporadice și probabil ostile. Denumirea de Tenerife
Guanși () [Corola-website/Science/320059_a_321388]
-
trase de boi; dacă translocația a avut într-adevăr loc, acesta s-a petrecut anterior mijlocului secolului al XVIII-lea, dat fiind faptul că pe harta iosefină a Transilvaniei din 1769-1773, lăcașul este consemnat, în mijlocul unui grup de gospodării, în dreptul toponimului „Dealu Mare”. În anul 2007, s-a încercat strămutarea edificiului în incinta complexului muzeal etnografic „Astra” din Sibiu; sătenii s-au opus.
Biserica de lemn din Deleni () [Corola-website/Science/321173_a_322502]
-
neoficial al unei regiunii situate în partea nordică a provinciei Kosovo cu o populație majoritară sârbă care este guvernată în mare parte independent de restul teritoriului disputat care are o majoritate albaneză. Denumirea de "Kolașinul Ibarului" (în ; în ) este un toponim datat dinaintea partiției politice, se referă de asemenea la această regiune. Kosovo este subiectul unui statul constituțional contestat: este definit de Rezoluția 1244, ca parte a RFI (fiind o provincie autonomă a republicii constituente a republicii Șerbia) sub administrația interimară
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
în graiul racovicean de azi, are sensul de „loc pe care a fost așezat un sat; vatră veche de sat", se poate lua în considerare ipoteza existenței unei alte „vetre” care să fi dispărut fără a lăsa urme. De asemenea toponimul „Racovicioara” pe care-l poartă cel mai important afluent al „Văii Lupului” poate duce la ideea existenței timpurii a unei așezări permanente sau folosite de localnici numai în vremuri de restriște. Din punct de vedere etnografic, se poate considera că
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
greacă la Academia Teologică Ortodoxă din Sibiu. Nu rămâne mai mult timp profesor universitar deoarece este chemat la o slujire mai înaltă, fiind ales pe 28 aprilie 1936 ca episcop al Oradei (sau Oradiei, după o formă mai veche a toponimului). Dorința de a fi pus în această poziție înaltă și grea fusese formulată încă de anteriorul episcop al Oradei, Roman Ciorogariu. Tuns în monahism la Sfânta Mânăstire Cozia, este hirotonit arhiereu pe 1 iunie 1936, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
în Imperiul Otoman prin Moldova și Crimeea. În consemnările sale Lannoy descrie și vizita de la principesă: La mijlocul secolului al XIX-lea, F. Brun a tradus fragmentul în limba rusă: În română, traducerea lui Brun este astfel: În primul rând, interpretarea toponimului Belfz, care nici fonetic, nici morfologic nu se asociază cu toponimul Bălți, este eronată. De menționat că Brun s-a axat pe “asemănarea” fonetică superficială a denumirilor orașelor în limba rusă: Belfz și Bel'țî (Бълфз / Бъльцы). Totuși, semnul moale
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
descrie și vizita de la principesă: La mijlocul secolului al XIX-lea, F. Brun a tradus fragmentul în limba rusă: În română, traducerea lui Brun este astfel: În primul rând, interpretarea toponimului Belfz, care nici fonetic, nici morfologic nu se asociază cu toponimul Bălți, este eronată. De menționat că Brun s-a axat pe “asemănarea” fonetică superficială a denumirilor orașelor în limba rusă: Belfz și Bel'țî (Бълфз / Бъльцы). Totuși, semnul moale după litera l, „ь” (transliterat prin [ ' ]), în topicul Belfz nu există
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
un oraș rusesc deoarece a făcut partea din Rusia Kieveană, apoi din Cnezatul Galiției-Volînia până la sfârșitul secolului al XIV-lea. La Belz, Ringala s-a întors după părăsirea Moldovei. Foarte bine se pot observa similitudinile și diferențele dintre cele trei toponime Belfz în raport cu Belz și Bel'țî. Este evident că denumirea de Belfz, menționat de Lannoy, corespunde actualului oraș Belz. Eroarea în traducerea de către F. Brun a notelor lui Guillebert de Lannoy, precum că cel din urmă ar fi vizitat-o
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
Căianu, județul Cluj) datează din anul 1279. Cu ocazia adunării dijmelor papale din anul 1335 este pomenit în Bărăi un preot (sacerdos). Foarte probabil slujea la o capelă pe lângă nobilul stăpân de moșie. Cert este că nici un document ulterior sau toponim nu amintește de vreo biserică catolică în Bărăi care ar fi existat în Evul Mediu. Faptul că la 1461 obștea sătească din Bărăi plătea cincizecimea oilor (census quinquagesimales de Bare) atestă că satul era românesc. De altfel, în două documente
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
Bărăi: 1 preot unit, dar fără nici o familie greco-catolică, 1 preot ortodox, cu 60 de familii ortodoxe, o biserică ortodoxă (unită nu era), o casă parohială și averea bisericii de 24 cable arabile și de 4 care fânaț. În 1816, toponimele românești din sat amintesc de biserica românească din Bărăi: În Tăul Bisericii, Țintirimul Romănesc, sau se pomenește de averea preotului român (olah pap), care avea teren în Valea Șoimi și La Gruiețe. La 1848, Bărăiul este chiar un centru al
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
Seliștea, situat între Dealul Horăitul Înalt și Dealul Târgului, în apropierea Drumului Sucevei. Cu acordul tacit al autorităților, ei și-au întemeiat o așezare lângă pârâul de sub Dealul Horăit pe care au numit-o „Staroe Selo”, o traducere liberă a toponimului Seliștea. Așezarea se află în apropiere de Biserică Uspenia. Pe hărțile militare austriece așezarea apărea sub numele de „Russnakendorf” („Satul rusnacilor”, în limba germană), iar popular i se spunea „Russnaken” sau „Ruși”. Încă de la începutul secolului al XIX-lea, există
Biserica Schimbarea la Față din Siret () [Corola-website/Science/317366_a_318695]
-
împreună cu despresurarea orașului, au atras simpatia opiniei publice din Regatul Unit. În țară, despresurarea Mafekingului a fost sărbătorită cu fast (de unde și verbul "to maffick", care înseamnă a sărbători public și extravagant). „Maffick” este un extras din cuvântul "Mafeking", un toponim tratat umoristic drept gerunziu în engleză datorită terminației "-ing". Promovat la gradul de general-maior, cel mai tânăr din toată armata, și distins cu CB, Baden-Powell a fost tratat ca un erou la întoarcerea în țară în 1903. S-au acordat
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
în 1957 să mai trăiască în Polonia doar 65.000 de germani. Expulzarea germanilor din Teritoriile Recuperate în primii ani după încheierea războiului a prefigurat o campanie amplă de îndepărtare a dovezilor controlului german asupra regiunii . Peste 3.000 de toponime germane au fost înlocuite cu unele poloneze , slave medievale. În acest proces au fost folosite numele slave sau poloneze de dinainte de germanizare, sau în cazul în care astfel de nume nu erau disponibile, s-a trecut la traducerea denumirilor germane
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
poloneze de dinainte de germanizare, sau în cazul în care astfel de nume nu erau disponibile, s-a trecut la traducerea denumirilor germane sau pur și simplu la inventarea unor denumiri noi. În ianuarie 1946 a fost înfințat „Comitetul pentru Determinarea Toponimelor”. Predarea în limba germană a fost interzisă în școlile publice, mijloacele de informare în masă controlate de guvern și în biserică. Numeroase monumente germane, cimitire, clădiri sau ansambluri întregi de clădiri au fost demolate. Comori artistice germane din Teritoriile Recuperate
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
poalele munților Parângului. Este situat la 30 km est de Târgu-Jiu pe șoseaua care duce la Novaci. În august 2010 avea o obște de 8 călugări. Ansamblul schitului Crasna este prezent pe lista monumentelor istorice, cu codul . Crasna este un toponim slavon care înseamnă „roșu”. În documentele istorice apare pentru prima dată menționat la data de 30 iunie 1486, când voievodul Vlad Călugărul întărește jupânului Roman și „popii” (preotului) Jitian mai multe sate, între care și Crasna. Locuitorii de atunci ai
Schitul Crasna () [Corola-website/Science/324905_a_326234]
-
fost locuit încă din cele mai vechi timpuri. Dovadă stau mărturiile arheologice găsite în zona ,Seliște” - și anume bucăți de chirpic și zgură metalică, alături de fragmente ceramice aparținând culturilor Poienești - Lukasovka , Stâna de Mureș încă din Evul-Mediu. De altfel, și toponimul "Seliște/siliște" face referire la un loc pe care a fost așezat mai demult un sat; vatra satului. În zona ,Lan”, la jumătatea terasei superioare a răului Suceava, pe drumul ce face legătura între drumul județean DJ 208 Suceava - Bosanci
Ipotești, Suceava () [Corola-website/Science/324914_a_326243]
-
dispărut. La recesământul din 1840 patru familii de frunte purtau încă faimosul nume. Trei întemeiate de fii lui Preda Cercel și una de fiul lui Stancu Cercel. În 1897 mai auzim de Ilie I. Cercel care ajunge preot! Legat de toponimul Dobrești unii îi atribuie origine slavă pornind de la Dobre, Dobrici și de la cuvântul slav "dobrâi" - "добрый" (bun). Noi nu suntem de aceeași părere. În spațiul locuit de români numai în ultimile șapte milenii (spațiul de peste trei ori al României actuale
Dobrești, Argeș () [Corola-website/Science/324929_a_326258]
-
din Baia), astăzi prima fiind neidentificabilă topografic, iar a doua fiind în ruină. De la Baia, reședința țării se crede că s-a mutat temporar la Siret, apoi a fost atestată la Suceava și apoi la Iași. Pentru sensul vechi al toponimului Baia, cea mai sugestivă denumire e cea din documentele maghiare, Moldvabánya, tradusă „Mina Moldovei”, fiindcă în maghiară "bánya" înseamnă „mină” dar și "bănie" centrul administrativ al unui șef local sau ban. Traducerea nu se referă strict la activitatea de minerit
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment. Cârciuma reprezenta un punct important de reper în Bărăganul Brăilei, fiind înscrisă
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
1869. Forma "Gherăiești" apare, mai apoi, prin atracție paronimică (asociere cu cuvântul "ghera") în secolul al XIX-lea și este impusă prin actele oficiale de după anul 1864. Originea etimologică a denumirii acestei localități devine mult mai discutabilă întrucât prin același toponim sunt denumite mai multe sate din diverse părți ale țării și e greu de crezut că toate au avut aceleași origini: Forma Gherăești este oficială, dar nu și cea corectă. Încă din 1932 Academia stabilise ca litera "e" să fie
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
comercială. De la ea pornește spre nord drumul spre orașul Nablus, iar, în antichitate, în continuare calea spre capitala siriană Damasc. În vremea împăratului Adrian poarta se numea Porta Neapolis sau Neapolitana, din cauza așezării la începutul drumului spre Nablus (Neapolis) Acest toponim a fost preluat, în traducere, și de evrei, care o numesc până astăzi Shaar Shhem (Shhem, sau Sichem în versiunile traduse ale Bibliei, fiind numele ebraic al orașului Neapolis/Nablus). În 1166 - 1171 călătorul evreu Beniamin din Tudela a descris
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
să crească la 41. O dată cu revolta curuților din anul 1703 - 1711 numărul gospodăriilor s-a redus de la 400 din nou la 15, conform unei legende locale. Ca urmare a revoltei care a făcut numeroase victime a apărut în toponimia locală toponimele ""La Ucigătoare"" și ""Pe coasta Ucigătoarei"". Fortificația a fost ridicată la poalele dealului și înconjura o biserică romanică edificată în jurul anului 1270. La început avea trei nave, o absidă a altarului și o clopotniță cu cinci niveluri. Portalul romanic târziu
Biserica fortificată din Hosman () [Corola-website/Science/323789_a_325118]
-
văd clar urme de locuințe vechi . Orizonturi cultural-cronologice identificate aparțin culturii Noua, culturii Sântana de Mureș-Černjahov . Inițial, cartierul au fost un sat întemeiat în 1917 de câteva familii de polonezi, care și-au denumit noua așezare Nowe Bielce (Bălții Noi), toponim utilizat până în prezent . Localitatea era traversată de o singura stradă, de-a lungul căreia, pe ambele părți, au fost construite case cu un nivel, unele în stil modern. Bălții Noi era înconjurat de terenuri agricole, dreptul de proprietate asupra cărora
Bălții Noi () [Corola-website/Science/323113_a_324442]