5,887 matches
-
pe roata trăsurii, rochia, desfășurată în evantaliu, i s-a ridicat puțin deasupra botinei înalte, și rotunzimea de zăpadă i-a sidefat o clipă voalul negru al ciorapului. Copilărește fudulă de locul înalt pe care și l-a ales în trăsură, se detașa roză pe albastrul mat al cerului de dimineață. - Să plecăm, cucoane, că-i tîrziu.Badea Vasile avea dreptate. Uitasem că trebuia să plecăm. Am rămas singur cu doamnele, înghesuit modest pe scăunașul de dinainte. Simțeam că am aerul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
modest pe scăunașul de dinainte. Simțeam că am aerul unui câine de lux luat la plimbare. Dar postura asta, puțin glorioasă, n-a ținut mult. Adela îmi cerea mereu lămuriri asupra locurilor pe unde treceam sau care se vedeau din trăsură, așa încît, la urma urmei, găsind un pretext plauzibil să fiu cu ea, am cerut voie și scuze doamnelor și m-am ridicat în picioare, intercalîndu-mi figura între umărul ei drept și cel stâng al vizitiului. Culcată pe câmp, în stânga
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ridicat în picioare, intercalîndu-mi figura între umărul ei drept și cel stâng al vizitiului. Culcată pe câmp, în stânga, până departe, mergea în aceeași direcție cu noi, cu o exactitate fatală, o fantasmă apocaliptică, neagră, imaterială, în care se deslușea umbra trăsurii, a cailor, a vizitiului, a coanei Anicăi, și una informă, mare, bizară: a mea și a Adelei. Contopirea asta, în umbra de pe câmp, îmi era ascuțit prețioasă. Vântul se juca cu șuvițele de pe gâtul Adelei, în-fiorîndu-le, și-i fâlfâia impertinent
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
așa mai departe, până-n "poartă", sub arhondaric. Și tot la locul său, lângă sat, și ca o dependență a lui, era și Filiorul, muncel care vrea să închipuiască un colos împădurit și abrupt. Am ajutat doamnelor să se coboare din trăsură - oficiu cam ridicol în mijlocul lumii adunate în jurul nostru (și aceste doamne aveau niște mișcări atât de încete și vestejit grațioase). Adela, venită în trăsură pe scăunaș încă de la intrarea în mănăstire, sărise sprintenă, fără ajutorul meu, și doar numai acest
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care vrea să închipuiască un colos împădurit și abrupt. Am ajutat doamnelor să se coboare din trăsură - oficiu cam ridicol în mijlocul lumii adunate în jurul nostru (și aceste doamne aveau niște mișcări atât de încete și vestejit grațioase). Adela, venită în trăsură pe scăunaș încă de la intrarea în mănăstire, sărise sprintenă, fără ajutorul meu, și doar numai acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate din jur, care mi se părea că zâmbesc. Adela, trădătoare, asista ca public la faptele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și veselie, tăiat în proporții ciclopice, cu o față de satir bătrân, încadrată într-o barbă gălbuie, rară, și găurită de doi ochi mici, verzi, pătrunzători, care râdeau parcă necontenit singuri, fără participarea feței, cu o pălărie cât o roată de trăsură, cu o manta imensă și cu ciorapii roși peste pantalonii bogați în urme de noroi și de oleiul diverselor conserve. Ne-am simțit cu toții ca niște cunoscuți vechi. Satirul era dezghețat, onctuos, curtezan în stil și maniere "48", plin de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Maestre drag. (fr.). În mănăstire a dat un raport spiritual despre peregrinările noastre, omagiind pe "alpinistul încercat" și pe ghidul ei. "Ghidul meu"... "Meu"... După masă ne-am întors acasă pe lună. Am voit să stau pe capră, căci în trăsură nu puteam încăpea, relativ comod, decât trei. Adela a hotărât că trebuie să stau cu ea pe scăunaș, cum vom putea, ca să fim toți la un loc, declarând că nu admite nici o împotrivire. Când a pornit trăsura, și-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
căci în trăsură nu puteam încăpea, relativ comod, decât trei. Adela a hotărât că trebuie să stau cu ea pe scăunaș, cum vom putea, ca să fim toți la un loc, declarând că nu admite nici o împotrivire. Când a pornit trăsura, și-a trecut brațul pe sub al meu, ca să câștigăm spațiu și să nu cădem jos. În stil romantic curent, s-ar zice: un drum neuitat. De fapt, nimic romantic: eram intoxicat. Simțeam în sânge otrava. Și mă lăsam în stăpânirea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
deasupra unei cumpene, a unei case, a unui pâlc de stejari. Jocul de imagini absurd de pe cer și Adela, atât de ea, atât de lângă mine pe scăunașul îngust, îmi alterau sensul propriei mele realități... Am simțit ca o catastrofă oprirea trăsurii la poarta casei. Când ne-am despărțit, mâna îi era fierbinte, avea temperatura corpului ei întreg... Mi-a rămas în palmă impresia mâinii ei. (Impresie reală, ori halucinație tactilă?) Ca să n-o pierd, am ținut mâna închisă, am deschis poarta
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dat mănușa pe care i-am scos-o aseară din mână, și apoi, fulgerător, s-a aplecat cu buzele pe mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Emil de Adela este fie accidentală, fie "profesională". După cum criticul era "medicul" operei de artă, tot astfel în roman medicul este "criticul" unei ființe umane a cărei perfecțiune estetică îl provoacă deplina admirație. Corpul Adelei este însă atins întîmplător, în trăsură, de exemplu, într-un spațiu limitat și în mișcări întîmplătoare, ori atunci când ea este bolnavă, iar Emil este solicitat să-i acorde o consultație. Distanța față de corpul iubitei este păstrată în chip deliberat, autorul precizând în mai multe rânduri deosebirea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
solitudinii simbolice. Imaginea femeii devine mai ispititoare în absență ori prin intermediul succedaneelor. Personajul posedă doar simbolic femeia, ceea ce este o anormalitate. Să ilustrăm: - gestul de a-i oferi Adelei un ceasornic este interpretat ca un actde posedare erotică; - plimbările în trăsură, apropierea corpurilor: "Atingerile de acum,ale mâinilor noastre, repetate și neprevăzute, erau ca un joc, ca o făgăduință, ca un preludiu"; - sărutatul mîinii: "mi se părea că-mi dă drepturi noi, că o făcusepuțin a mea"; - își așează, acasă, pardesiul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu accente dureroase: "Eram comic în laboratorul acesta improvizat (Adela făcea dulceață de zmeură, n. n.) și intre femei" (Opere, 6, p. 111). Altă dată se teme că se face de râs în fața lumii: Am ajutat doamnelor să se coboare din trăsură, oficiu cam ridicol în mijlocul lumii adunate în jurul nostru (și aceste doamne aveau niște mișcări atât de încete și vestejit grațioase)" (idem, p. 125). Grija de a nu sfida opinia publică, apărută o dată în text, exprimă și această susceptibilitate, această sensibilitate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
comentariului. Analiza este astfel principial ocolită, ceea ce se observă și la nivel lexical. Cuvântul semnificativ din acest punct de vedere este verbul a simți, folosit de nenumărate ori: "Îmi simțeam sufletul alarmat și fericit"; "Am simțit ca o catastrofă oprirea trăsurii la poarta casei"; cuvintele Adelei "mă făceau să simt și mai mult prăpastia dintre mine și femeia de alături"; Toată viața ei și toată viața mea o simțeam concentrată în micul ei pumn închis în palma mâinii mele"; "Îi simțeam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
gleznă la gât de la umărul drept la umărul stâng luni îți tot vorbeam despre cum s-au fisurat toate vasele și tu ești o mare pitică în care apa își învață undele ca și cum căluți de apă fosforescenți și-ar trage trăsura spre capăt îți spun dilara, te depărtezi rănile noastre sunt în coridă se adâncesc prin pielea taurului negru sângele e doar intensitatea durerii în soare mi-ai spune pe o limbă germanică rece până când lumea s-ar insinua între noi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dar nu atât ca la bărbați; mai mult, nivelul lor de hormoni masculini e MAI RIDICAT decât la bărbați. După 65 de ani, femeile devin mai bărbate, în sensul cel mai clar, mă-ndzelegi ’mneata, nenicule. Clopoțeii, zdranga, zdranga, ling-ling, cu trăsura, cadențat... Parol, pe-onoarea mea! Pune-te mata pe bordură în Piața Universității și uită-te după cuplurile de peste 65 de ani și numără mata câți domni se țin de brațul doamnelor, nu invers, și-o să mă crezi. Să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în realitate supus unei mari măcinări, pietrele de temelie de altădată începând să se prefacă încet-încet în nisip, prin eroziunea stăruitoare la care erau supuse din afară; o mare curbură având să miște direcțiile istoriei. Mai erau, pentru înșelarea timpului, trăsurile cu doi cai sau un cal, proaspăt lăcuite, pentru o clientelă încă zgomotoasă, buimăcită de binefacerile ce se anunțau ca după orice război, mai ales că ziarele, unele reînviate, altele noi, deși amestecau păreri contradictorii, toate la un loc profețeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua, adormea în jâlț gândindu-se la galițele lui colorate. Alți vecini erau: Th.Th. Gavrilescu, grefierul, care totdeauna, după ce lua leafa, se întorcea în trăsură cu capu-n piept; Ioniță Mărculescu, secretarul primăriei, care era mai disprețuit dintre toți, din pricină că la dânsul în casă cânta găina, adică cucoana Frosa, subțirică, frumușică și iute ca un spiriduș; cuconu Toader Lascarache, ofițerul stării civile, însurat la tinereță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
toamnă. Soarele nu ardea, aveao lumină lină de aur, și vântul abia-abia adia, ici cumiros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriștilor. Eram c-un advocat bătrân, care apucase și vremurile vechi de la 48; stam așezat bine în trăsura lui largă cu arcuri moi, „cu arcuri pentru bătrâneță“, zicea moș Ștefan Leu; și doi cai albi băteau șoseaua prunduită, nici prea iute, nici prea domol. Vizitiul de pe capră era și el bătrân, cam de vârsta lui moș Ștefan, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drum drept le dădea sfaturi, la deal îi îndemna, la vale-i certa. Bătrânul de lângă mine privea gânditor și zâmbind locurile pe unde treceam. Ne apropiam de capitală (moș Ștefan Leu zicea: „reședință“); dar ziua era prielnică pentru călătorie cu trăsura, la picioarele noastre aveam un paner plin cu lucruri bune de ale gurii, și amândoi am fost într-un gând să nu ne mai abatem pe la târg. Nu mai mergem pe la reședință, Ilie!... strigă, de la locul lui, moș Ștefan. Vizitiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Andronescu, un om foarte vesel, cu burta mare. Pornisem pe un drum întortochiat, prin ținutul Botoșanilor. Coloana își întindea înainte furnicarea neagră în care se țeseau scânteieri, se încovoia printre muncele, cobora în văi, se ridica pe costișe. Și în trăsura cu pânze, mare cât o corabie, legănat și scuturat pas cu pas prin bolovanii și gropile drumului, stăteam de vorbă cu doctorul. Priveam cum rămân în urmă lanuri singuratice, un sat care părea pustiu în lumina orbitoare a zilei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și trăgeau cu încordare, îndemnați din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-o vreme, pe când omul se lăsase mai în urma trăsurii, doctorul îl întrebă: Da’ știi că ai cai strașnici? Trag mai bine decât cei mari. —D-apoi ce crezi? zise românul, și deodată obrazul i se umplu de bucurie. Cu așa cai mă simt în putere să duc trăsura asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în urma trăsurii, doctorul îl întrebă: Da’ știi că ai cai strașnici? Trag mai bine decât cei mari. —D-apoi ce crezi? zise românul, și deodată obrazul i se umplu de bucurie. Cu așa cai mă simt în putere să duc trăsura asta și fără cei mari... După un răstimp, doctorul întrebă iar: —Cum te chiamă? —Pe mine? Ștefan... Da’ cu caii iștia, pot să spun, nu că mă laud, că am dus greutăți de m-am spăriat chiar eu... Trăsura începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duc trăsura asta și fără cei mari... După un răstimp, doctorul întrebă iar: —Cum te chiamă? —Pe mine? Ștefan... Da’ cu caii iștia, pot să spun, nu că mă laud, că am dus greutăți de m-am spăriat chiar eu... Trăsura începu să se hurduce prin făgașuri. Doctorul zise iar: — Am auzit că drumurile-s rele pe aici... Le cunoști? Mai avem mult până la Hârlău? — Nu prea cunosc locurile, răspunse Ștefan. Da’ om întreba pe-un român. Poate știe și moșneagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]