2,431 matches
-
de mântuire, se plictisește să ceară iertare: nu este Dumnezeu care nu oferă iertarea, dar e pur și simplu cel corupt care nu mai caută o astfel de iertare. Faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o oboseală față de transcendență însemnă, deci, că „în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă autosuficient în expresia mântuirii sale”. În plus, coruptul este în așa măsură inserat în autosuficiența sa, căci are bani, bogății, case, lux, putere de șantaj, etc.
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
philosophos datus sit Platoni sermo sapientiae, Aristoteli vero sermo scientiae; uterque autem sermo, scilicet sapientiae et scientiae [...] datus sit Augustino”, citim în Christus unus omnium magister. Bonaventura preferă, deci, tradiția platonico-augustiniană celei aristotelice, deoarece pentru cea dintâi filosofia este deschisă transcendenței, este teoretizarea suspinului lucrurilor și al omului după Dumnezeu și, în elaborarea augustiniană, clarificarea implicațiilor existențiale ale credinței; în schimb pentru cea de-a doua filosofia este o reflecție autonomă și, din multe puncte de vedere, închisă în sine, și
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
uciderea, adulterul și altele asemănătoare, care nu implică un rău inconciliabil cu scopul ultim, tot astfel cum aportul lor nu include un bine care să conducă în mod necesar la scopul ultim». Voluntarismul lui Scotus este consecința directă a apărării transcendenței Dumnezeului infinit - o apărare fără compromisuri, care intră în coliziune cu teoreticienii „dreptului natural”, în care au întâietate mai degrabă criteriile păgâne decât cele creștine. În realitate ceea ce s-a spus despre voința lui Dumnezeu poate fi spus, respectând desigur
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
ultimul și cel mai amplu poem din carte, este urât și plicticos. Dar cât de adevărat! Minciuna poeziei care se ia în serios ca atare, bombasticismul implicit al oricărui recurs la imaginar într-un cosmos căruia evident îi lipsește orice transcendență, obscenitatea manevrelor stilistice sânt date de gol de această poezie a golului. Poezia se face tocmai din materialul intermediar (senzații, tropisme, gânduri dezlânate, scotociri prin cărți și note de jurnal, căutări înfrigurate ale adevărului prin întrebări, la fel de bâiguitoare ca și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
comoara ascunsă pe care toți adepții meditației avansate o caută în interiorul lor. În momentul în care o găsesc, spiritul obișnuit se transformă și fuzionează cu aceasta într-o reacție spontană tradusă în fel și chip în alte limbi prin „luminare”, „transcendență” sau „eliberare”. În limba chineză, se numește wu-dao - „a realiza Calea” - și poate surveni în orice moment și în orice loc, nu doar în timpul meditației. Există istorisiri ale adepților care prima dată au văzut Calea într-o scânteiere a înțelegerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
autori drept o veritabilă știință. Motivul pentru care descifrarea semnelor cerului a fost și a rămas un fapt destul de serios, cu greutate științifică, îl regăsim exprimat în opera lui Mircea Eliade: "Cerul dezvăluie în mod direct, "natural", distanța nesfârșită și transcendența zeului (...). Simpla contemplare a boltei cerești este suficientă pentru a declanșa o experiență religioasă. Cerul se vădește infinit, transcendent. Față de acest nimic pe care-l reprezintă omul și mediul înconjurător, el este, prin excelență, acel ganz andere (cu totul altul
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Simpla contemplare a boltei cerești este suficientă pentru a declanșa o experiență religioasă. Cerul se vădește infinit, transcendent. Față de acest nimic pe care-l reprezintă omul și mediul înconjurător, el este, prin excelență, acel ganz andere (cu totul altul n.n.). Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii nesfârșite. "Preaînaltul" devine, în mod spontan, un atribut al divinității"92 Deși confruntat cu imaginea unui zeu transcendent și îndepărtat, omul nu exclude posibilitatea comunicării cu el. Cerul se transformă pentru om într-
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
manifestă pe de o parte în funcționarea instinctului, care poate ajunge până în sfera corpului. Instinctul este, ca să zicem așa, unul dintre aspectele lor. Pe de altă parte, arhetipurile indică mai cu seamă când se manifestă în conștiință și simboluri o transcendență a vieții, adică ceva spiritual care nu poate fi sesizat ca atare. Acest caracter dublu, cu întindere largă conferă acțiunii lor o notă misterioasă și face ca oamenii să fie cuprinși de o sfială oricând îi simt prezența"265. Este
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
se divizează Împărtășindu-se-n surdină fiecărei petale. Este ilustrat astfel sofianicul, „sentiment difuz, dar fundamental al omului ortodox, că transcendentul coboară, revelându-se din proprie inițiativă, și că omul și spațiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendențe.” (Lucian Blaga, Spațiul mioritic) Dacă totuși macii au și ei o menire simbolică pe acest pămînt, revelată, cum spuneam cu altă ocazie, În versul lui Dinescu, care numai din Întîmplare nu aparține unui haiku: grîu păzit de maci, atunci este
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Capitolul I Nașterea prin moarte / 17 Rădăcini / 19 Imaginea înaintea ideii / 25 Stadiul oglinzii / 27 Suferința magică / 31 Moartea în pericol / 35 Eterna reîntoarcere / 39 Capitolul II Transmiterea simbolică / 45 Cuvântul mut / 47 Vizibilul nu este lizibil / 55 Transmitere și transcendență / 62 Fatala "autonomie a artei" / 67 Sensul și grupul / 71 Capitolul III Geniul creștinismului / 77 Interdicția din Scriptură / 80 Un monoteism disident / 84 Matricea Întrupării / 89 Tentația puterii / 93 Revoluția credinței / 97 Miza strategică / 104 Capitolul IV Spre un materialism
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
A existat apoi "artă" când lucrurile ce depindeau de noi au devenit cel puțin la fel de numeroase ca acelea care nu depindeau. "Vizualul" începe atunci când am dobândit destule puteri asupra spațiului, timpului și propriului trup ca să nu ne mai temem de transcendență. Când oamenii se pot juca cu percepțiile lor fără teama altor lumi. Primii "artiști" sunt ingineri și savanți, mecanici ca Leonardo, care străpunge munții cu canale, inventează omul-pasăre și mașinile de foc. Când se poate cumpăra binefacerea naturii prin performanța
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ating țărmurile verbalului din toate părțile dar nu sunt verbale. "Retorica imaginii" nu este, deocamdată, decât o figură de retorică (literară). Se spune mereu despre ea că este "în construcție", și pe bună dreptate: sarcinile imposibile sunt infinite. Transmitere și transcendență În ce condiții este posibilă o transmitere mută? De ce poate exista simbolicul printre oameni? Symbolon, de la symballein, a reuni, a pune laolaltă, a apropia, desemna la origine un semn de ospitalitate, un fragment de cupă sau de bol rupt în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
legătură face un bine, dar numai referința la un altundeva, la ceva îndepărtat, la un terț simbolizant îi permite imaginii să stabilească o legătură cu privitorul și, prin ricoșeu, între privitorii înșiși. Cu alte cuvinte, nu există transmitere autentică fără transcendență. Nu există energie fără denivelare. Structura meta (inerentă grupului prin incompletudinea sa) explică și permite funcția inter. Ca și cuvântul, imaginea servește drept agent de legătură, fiindcă înainte de grup există o absență primordială care trebuie reparată. Dar suportul nu creează
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spre altceva decât ea însăși. Imaginea ca refuz al celuilalt și chiar al realității apare în forță odată cu această eră a "vizualului" care a desacralizat imaginea prefăcându-se că o consacră. Deschiderea imaginii în era artei încă ne expunea unei transcendențe, înțelegând, prin acest cuvânt-capcană, nici mai mult, dar nici mai puțin decât independența motivului și libera sa recunoaștere mai întâi de către artist, apoi de ochiul spectatorului. Nu, nu totul depinde de mine. Există și celălalt, iar el trece înaintea mea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
libera sa recunoaștere mai întâi de către artist, apoi de ochiul spectatorului. Nu, nu totul depinde de mine. Există și celălalt, iar el trece înaintea mea. Este mult în față, mă grăbesc, dar, de fapt, nu-l voi prinde din urmă. Transcendență înseamnă pur și simplu exterioritate. Nu dincolo, ci în afară. Corelatul unei intenții, punctul de țintire, ideal, real sau suprareal, al săgeții simbol al artei, după Klee. Acesta poate fi, pentru Bonnard, clipa; pentru Delacroix, durerea; pentru Courbet, poporul; pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este doar o expresie printre altele, nu neapărat cea mai înaltă, a "artei sacre", iar despre această din urmă sintagmă rămâne de determinat dacă este un pleonasm. Ce imagine intensă n-a fost și sacră? Sacrul depășește limitele religiosului, precum transcendența pe cele ale supranaturalului. În pictura acestui secol, Giacometti și Matisse ar putea pretinde la el în aceeași măsură ca Chagall și Roualt. Dumnezeu nu are monopolul Celuilalt. În fața oricărei imagini fotografie, tablou, stampă, plan te întrebi: spre ce a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
constructor: cel care, lucid, cunoaște legile spațiului și, activ, organizează folosirea acestuia. Această subiectivare a privirii a avut, incontestabil, prețul ei: reducerea realului la ceea ce este perceput. Este începutul sfârșitului pentru privirea transfiguratoare. Sau intrarea în criză, prin optică, a transcendenței mistice (a motorului divin față de motivul aparent). Geometrizarea întinderii prin caroiajul scenei teatrale transformă lumea exterioară într-o combinație de volume și suprafețe, eliberată în cele din urmă de opacitățile ei magice. Esența vizibilului nu mai este invizibilul, ci un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
supraviețuiesc credințelor care le-au suscitat fapt prin care arta contribuie la victoria noastră colectivă asupra timpului. Dar resurecția estetică a operelor din trecut sau punerea lor la dispoziția vizuală prin mijloace de reproducere nu readuc ipso facto la viață transcendența care le susținea și care exalta comunitatea lor de referință. Sacrul nu este ereditar. Nici portativ. Nu-l mutăm împreună cu mobilierul. El este solidar cu o cultură vie și, ca atare, netransportabil. Cunoașterea și sensul Marile religii dădeau un sens
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
totuși atât de apropiată și noi, pe care cu stângăcie o numim sentimentul sacrului. Ca și cum înmulțirea templelor și a semizeilor artei, alături de proliferarea administratorilor și mediatorilor transmiterii culturale, ar traduce nu o revigorare, ci un declin al credinței noastre în transcendența formelor. Ca și cum virtutea de comuniune a privirii estetice ar scădea o dată cu inflația simbolurilor ei. Cultul artei, această ieșire religioasă din religie, ultima credință a necredincioșilor, seamănă cu o evlavie sceptică; iar muzeele noastre cu niște sanctuare pentru agnostici. Stranie combinație
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
această ieșire religioasă din religie, ultima credință a necredincioșilor, seamănă cu o evlavie sceptică; iar muzeele noastre cu niște sanctuare pentru agnostici. Stranie combinație, dar care convine acestei religii în secret disperate. Venerația artistică înșeală foamea spirituală, fiind o ultimă transcendență permisă de eclipsa transcendențelor (cult, etnie, partid, teritoriu, națiune și arta însăși). Să ne amintim că acest cult de substituție a apărut la noi în Renaștere, odată cu prima contestare radicală a tradiției creștine. Și a revenit în secolul necredinței, care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
religie, ultima credință a necredincioșilor, seamănă cu o evlavie sceptică; iar muzeele noastre cu niște sanctuare pentru agnostici. Stranie combinație, dar care convine acestei religii în secret disperate. Venerația artistică înșeală foamea spirituală, fiind o ultimă transcendență permisă de eclipsa transcendențelor (cult, etnie, partid, teritoriu, națiune și arta însăși). Să ne amintim că acest cult de substituție a apărut la noi în Renaștere, odată cu prima contestare radicală a tradiției creștine. Și a revenit în secolul necredinței, care nu întâmplător a fost
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
-ne cu realitate. Icoana creștină spunea: Dumnezeul vostru este prezent. Icoana postcreștină: prezentul să fie Dumnezeul vostru. De la idol la idol, aceasta ar fi atunci cariera imaginii în Occident. "Arta" slujind drept intermediu între două idolatrii. Prima, din exces de transcendență; a doua, a noastră, din lipsă. În regimul idolului, imaginea, declinare a prototipului divin, avea prea mult "off": ea era parcă strivită de sacru, care o acoperea sau o străbătea. În regimul vizual, imaginea nu are destul "off": ea își
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cunoașterea devine simțire, sau contact direct cu cele mai presus de cunoașterea metodică, dar mai presus de orice simțire, adică de orice contact al simțurilor noastre cu lucrurile, dar și de simțirea sufletească, prin care trăim presiunea unor realități nevăzute. Transcendența lui Dumnezeu se conciliază cu certitudinea unei legături ale noastre cu El. Avem aci cel mai fundamental paradox. Pe aceste trepte superioare credința e și cunoștință, sau cunoștința e și credință. (n.s. 386, p. 327) footnote> și să vadă lumina
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
care apare este: care situare vizavi de istorie ne oferă cea mai mare șansă de a atinge un optim de adevăr?"113. Răspunsul la această problemă este abordarea proprie sociologiei cunoașterii, în care, dialectic, ideologia se transformă prin propria sa transcendență, dată fiind necesitatea socială revendicată de epoca modernă. Criticile la adresa încercării lui Mannheim de a circumscrie o concepție neutră asupra ideologiei, prin transformarea conceptului într-un instrument cognitiv care să se dezvolte apoi într-o sociologie a cunoașterii, au vizat
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
cărei principală cauză s-ar regăsi în nevoia umană de a întrerupe, "din când în când", toate conexiunile pe care individul le are cu existența socială. Baza de configurare a acestui ideal este, potrivit gânditorului, societatea democratică, care face posibilă "transcendența tuturor categoriilor sociale", atingerea extazului individual prin distanțarea radicală de relațiile sociale și transformarea acestuia într-o "formă de experiență universal împărtășită"254. În mod evident, o astfel de teză este departe de cele susținute în Ideologie und Utopie, fiind
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]