12,312 matches
-
care nu-l scutură decît bubuiturile de tun, fără ca vreodată oroarea războiului să se instaleze pe deplin în micul sat bosniac. Regizorul reușește un fapt remarcabil, să evite tragicul printr-o permanentă plonjare în miracol, în izvorul de bucurie și tristețe al vieții, să restaureze sentimentul vieții acolo unde pîndește moartea. Nu este vorba cîtuși de puțin de naivitate, ci de dorința expresă a lui Kusturica de a ieși din marasm prin povestea de dragoste. Războiul apare ca un fapt neserios
Viața ca un miracol by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9169_a_10494]
-
acest film, ultimul al carierei sale, filmul a plutit ca o obsesie în jurul lui, așa că pelicula are propria ei epopee. Este un basm așa cum îl arată titlul? Basmele se termină întodeauna cu happy end, ori nu este loc decît pentru tristețe în filmul lui Sergio Leone, o poveste la fel de veche de cînd lumea despre prietenie și trădare. Intrăm pe poarta visului în filmul său, cum regizorul declara într-un interviu, a visului american care se amestecă la nesfîrșit cu visul lui
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
whiskyul de contrabandă în vremea prohibiției, charlestonul și fox-trott-ul, ceva din șarmul petrecerilor Marelui Gatsby, muzica lui Ennio Morricone într-o atmosferă lichioroasă a unui vis neîntrerupt printre care și o melodie din folclorul românesc interpretată la nai, de o tristețe incomensurabilă ca și Yesterday al Beatleșilor. Față de Goodfellas (1990) al lui Martin Scorsese tot cu Joe Pesci și Robert de Niro, atmosfera din Rocco și frații săi (1960) al lui Luchino Visconti, sau Nașul lui Francis Ford Coppola sau mai
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
imens ținut, fabulosul amintirilor, Noodles refuză recunoașterea mizeriei umane în favoarea păstrării iluziei, a timpului aureolat al anilor nebuni, iar Max se aruncă într-o mașină de gunoi. Lumea suportă un straniu declin, iar localul lui Fat Moe are ceva din tristețea unei scene goale după ce spectacolul s-a terminat. Timpul prohibiției, anii '30 sunt rememorați ca un timp paradisiac, un loc în care Noodles se va tot întoarce mereu în visul său de opiu. Scena finală rămîne pe retină, în fumeria
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
retină, în fumeria din cartierul chinezesc, Noodles stă întins pe un fel de laviță, a inhalat fumul din pipa de opiu care se află pe o măsuță joasă lîngă el și, deodată, chipul său ca o mască tragică, de o tristețe profundă se destinde. Omul nu mai e acolo, ci probabil într-un viitor luminos sau în acel trecut enigmatic al clipelor fericite; cutele amărăciunii se dizolvă, se destind și un zîmbet fermecător luminează întreaga figură. Cu acest zîmbet intens, aproape
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
reprezintă un timp dedicat împlinirii și fericirii totale. Se întâmplă câteodată în timpul sarcinii sau după naștere ca Pruncul să moară din cauze mai mult sau mai puțin cunoscute. Intervenția neașteptată a morții schimbă totul. Fericirea imaginată se transformă în adâncă tristețe și speranțele în disperare neconsolată. Moartea unui copil nu este o pierdere oarecare. Un copil înseamnă vise, speranțe, bucurii așteptând să devină realitate. SENTIMENTE ȘI SIMPTOME ÎNTÂLNITE ÎN ASTFEL DE SITUAȚII Durerea și suferința psihică sunt primele simptome care se
Revista Spitalului Elias by ANCA PANAITESCU, RADU VLĂDĂREANU () [Corola-journal/Journalistic/92046_a_92541]
-
în sine îi va fi zdruncinată. Disperarea, șocul, negarea și neacceptarea o vor învălui, copleșind-o. Mereu îi va reveni în minte întrebarea DE CE? De ce tocmai ei i s-a întâmplat? Cu ce a greșit? Vor fi sentimente intense de tristețe, vină, furie. Ele trebuie împărtășite cu cei apropiați căci reprimate se pot transforma în depresie și sentimentul de vină o poate duce la disperare. Se va considera vinovată de tot ce s-a întâmplat și va simți nevoia să se
Revista Spitalului Elias by ANCA PANAITESCU, RADU VLĂDĂREANU () [Corola-journal/Journalistic/92046_a_92541]
-
astfel de lucruri vor contribui la detensionarea situației. Dacă problemele nu se rezolvă trebuie apelat la un specialist în consiliere. Acceptarea și reluarea vieții cotidiene se face treptat. Pentru unele cupluri procesul de vindecare durează între unul și doi ani. Tristețea revine în anumite momente. Tot ce se poate face este să comemoreze și să meargă mai departe. Se recomandă în această perioadă: - Citirea unor cărți care vorbesc despre astfel de evenimente - Găsirea unor mame/cupluri care au trecut printr-o
Revista Spitalului Elias by ANCA PANAITESCU, RADU VLĂDĂREANU () [Corola-journal/Journalistic/92046_a_92541]
-
deoarece venise fata de la bar să-i aducă votca. Apoi, după ce luă o Înghițitură, continuă: Soluția e În altă parte, iar ei știu foarte bine acest lucru. — Pe insula asta clima Îndeamnă la lene, așa că muncesc numai proștii, cugetă cu tristețe celălalt. Iar după ce tristețea Îi mai trecu, Întrebă: sunteți cumva român? — Nu. Sunt roland, minți doctorul. — Domnule, eu sunt român, mărturisi omul. Știți ce mi-a spus tata, cînd am plecat de acasă? Mi-a spus că, oriunde voi ajunge
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
bar să-i aducă votca. Apoi, după ce luă o Înghițitură, continuă: Soluția e În altă parte, iar ei știu foarte bine acest lucru. — Pe insula asta clima Îndeamnă la lene, așa că muncesc numai proștii, cugetă cu tristețe celălalt. Iar după ce tristețea Îi mai trecu, Întrebă: sunteți cumva român? — Nu. Sunt roland, minți doctorul. — Domnule, eu sunt român, mărturisi omul. Știți ce mi-a spus tata, cînd am plecat de acasă? Mi-a spus că, oriunde voi ajunge pe lumea asta, să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
l-am Înșelat pentru a-l iubi mai mult. Totuși, ceva nu se potrivea, nici Bill nu mai avea cheful de altădată. Cu băiatul de la magazin nu se mai Întîlnise decît de două ori și, după fiecare Întîlnire, socotea cu tristețe dacă n ar fi putut face altceva mai bun cu banii cu care Încerca să-l răsplătească pentru efortul depus. O umilea mirosul lui de transpirație, iar parfumul greoi cu care el Încerca să și-l acopere o făcea să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
o voce lîngă mine. Ea pare... are un zîmbet larg pe față. Are păr frumos și dinții ei sînt atît de albi. Poartă blugi și o helancă bej sub o jachetă de piele cu căptușeala maro. Are ochii plini de tristețe. Cine e? SÎnt amețit și prostit din cauza lipsei de somn și toate vocile alea din capul meu zbiară să le dau atenție... să le recunosc... Tot ce pot spune e: — Ce-ați mai făcut? — Nu prea rău... nici prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
la micul dejun, creier virgin de cloșard, În sos remulade, cuvinte prostești trecute prin pesmet și stropite din belșug cu un vin de Malaga? Kawabata nu răspunde, nu are astăzi nici un chef să râdă. În ochii lui asiatici se citește tristețea. Își fac amândoi ,,toaleta,, de dimineață, adică netezesc grăbit, cu mâinile țepene de frig, hainele strălucind de murdărie, În care au dormit. Par două personaje din ,,Azilul de noapte,, al lui Gorki. Dacă i-ar vedea Comunitatea Europeană, s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unei vieți Îndestulate și de calitatea ei de mamă pe care o credea cel mai important lucru de pe lume. Trecuseră câteva săptămâni și dragostea lui Ben creștea În intensitate ca un strigăt de ajutor. Fata blondă se prostitua cu aceeași tristețe Întipărită pe chip, În zona Gării de Nord, dar Ben, nu s-a mai apropiat de ea. O pândea noaptea, din mașină. Ea părea că nu-l vede. În fond cunoscuse mulți obsedați În meseria ei, care se masturbau, Își exhibau mădularul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aveam nici un chef să dau ochii cu Rosemary. Niciodată nu se înțelesese prea bine cu Antonia așa că avea să fie încântată de ceea ce s-a întâmplat, pe de-o parte, iar pe de alta avea să afișeze un aer de tristețe convențională: acel tip de tristețe pe care-l afișează oamenii la moartea unei cunoștințe și care este, de fapt, o expresie a stării de emoție și plăcere perceptibile dimineața la sculare când simți, fără să-ți spună cineva, că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ochii cu Rosemary. Niciodată nu se înțelesese prea bine cu Antonia așa că avea să fie încântată de ceea ce s-a întâmplat, pe de-o parte, iar pe de alta avea să afișeze un aer de tristețe convențională: acel tip de tristețe pe care-l afișează oamenii la moartea unei cunoștințe și care este, de fapt, o expresie a stării de emoție și plăcere perceptibile dimineața la sculare când simți, fără să-ți spună cineva, că totul pe lumea asta merge excepțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-l juca pe cel al mamei, era de fapt capul familiei. Aici, în interiorul casei și al atelierului, pe ai cărui pereți albi încă atârnau pastelurile mamei și litografii în culori deschise, mi-o aminteam limpede, cuprins de un fior de tristețe și de acel sentiment dureros și vinovat că sunt în același timp încătușat, dar și protejat, sentiment pe care mi-l dădea fiecare întoarcere la vechea noastră casă; iar acum mi se părea că durerea născută din despărțirea de Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
glasul. Vă rog să luați loc, și începu să toarne lichior în pahare. — Nu, nu, mulțumesc, spuse Georgie. — Nu fi caraghioasă, am spus. Nici unul dintre noi nu se așeză. Antonia se opri și ridică spre Georgie o privire plină de tristețe în care se citea clar o rugăminte. Apoi rosti cu glas tensionat: Nu fi supărată pe mine. Georgie dădu din cap și făcu un gest cu mâinile, vrând parcă să înlăture cuvintele Antoniei ca fiind total nepotrivite. Atunci am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ne mișcam fără nici o dificultate am întors-o cu fața spre mine. Își scuturase apa din părul care acum arăta ca o căciulă pufoasă, iar ghetele înalte de patinaj o făceau să semene cu un cazac. Dar fața ei trăda tristețe. Am apropiat-o mai mult de mine și am început să valsăm pe gheața nesfârșită. În timp ce dansam am încercat să o îmbrățișez; mă împiedica sabia rigidă care stătea între noi și al cărei mâner îmi împungea mâna și-mi provoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Parcul învăluit în ceață era gol ca un peisaj selenar dar măcar se zăreau pe ici pe colo siluete umane. M-am gândit puțin la Georgie, dar chipul ei, părând să aparțină deja unui trecut îndepărtat, mă privea cu atâta tristețe încât n-am putut suporta să mă opresc mult timp asupra lui. Nu-i puteam cere lui Georgie să mă consoleze pentru că iubeam pe altcineva, iar vechea dragoste, care acum îmi părea săracă și searbădă, nu mă putea lecui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
papagalul de Carolina, tanagra stacojie, bufnița cu creastă. Obiectele atât de bine cunoscute, scoase de la locurile lor, mă impresionau neplăcut, ca și cum îmi aduceam vag aminte că cineva a murit. Din hol se auzea vocea Antoniei dând instrucțiuni muncitorilor. De unde venea tristețea mea? Trecând cu privirea peste desene, incapabil să mă concentrez pe vreunul dintre ele, mi s-a părut că pătrund într-o altă lume. Iată-i sânii, o jumătate de trup, o imagine de vis despre care nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Îi așeză la capetele poliței de deasupra căminului. — Le-am spus că asta e tot ce intră în camera asta, zise ea. Ia te uită, planșele cu păsări, le-ai luat. Chiar uitasem că sunt ale tale. Le privi cu tristețe și începu să-și scoată haina. — Nu-i așa că am cam uitat ce era al meu și ce era al tău? am spus. Am să ți le dau înapoi. Nu, nu, nu le vreau, zise Antonia. Trebuie să-ți păstrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aduce înapoi sau ai putea închiria o mașină, nu cred că ar încăpea toate în mașina ta. — Vrei să aflu dacă Palmer te mai iubește? am întrebat. Antonia mă privi istovită, ca de la mare distanță, prin nenumărate văluri cenușii de tristețe și resemnare. Nu se poate să mă iubească, altminteri n-ar fi renunțat la mine numai pentru că i-ai tras un pumn în ochi, zise ea. Era adevărat în aparență; iar cuvintele ei mi-au amintit că Antonia nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să se uite la mine și își îndreptă ținuta primăvăratică. Era de-a dreptul strălucitoare. — Te duc eu cu mașina, se oferi Alexander. Trebuie să mă ocup de niște lucruri în legătură cu expoziția. O mai privi o dată pe Georgie, cu profundă tristețe, îi strânse cu ambele mâini labele picioarelor acoperite de cearșafuri și ieși în urma Antoniei. Soarele strălucea, un soare puternic și rece de sfârșit de ianuarie ce dădea salonului un aer vesel. M-am întrebat dacă n-ar fi bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei. — Și Palmer ce părerea avea despre giumbușlucurile tale cu Alexander? am întrebat peste umărul ei hotărât să o fac să sufere. S-a depărtat de mine și, pierzând ceva din aerul actoricesc, pe fața ei trecu o umbră de tristețe adevărată. Făcu o pauză, apoi zise: Nu i-am spus. — De ce? Pentru că Alexander era mult prea important pentru mine. N-am avut tăria să o fac. Era secretul nostru. Și nici Alexander nu m-a lăsat. Probabil că până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]