1,978 matches
-
America - deși acolo le găsești, evident, la orice colț de stradăă. Țârrr. „Vreau să am gata dosarele celor mai buni trei bucătari pe care i‑ai găsit până acum În camera mea atunci când mă Întorc de la parada asta“ (Emily a tușit, s‑a smiorcăit și a Înjurat de mama focului, dar a promis că o să‑mi trimită prin fax toate informațiile obținuse despre candidații de până acum, iar eu urma să transform hârtiile respective În „dosare“ă. Țârrr. Țârrr. Țârrr. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
redresă. — Salut, Mickey, zise ea afabil. Mickey Își ridică privirea, o văzu pe Kay și rîse, plăcut impresionată. Tot timpul rîdea Într-o manieră naturală, neforțată, pe care lumea o considera teribil de cuceritoare. Avea o voce guturală, gata să tușească În orice clipă. Fuma prea mult. — Hei! exclamă ea. — Ce citești? Mickey Îi arătă coperta. De obicei citea cărți pe care oamenii le uitau prin mașini, atunci cînd le aduceau la garaj pentru a fi reparate. Aceasta era o ediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
La domnul Leonard? Mickey se strîmbă. Îmi dă fiori. — E un tip ca lumea. Face miracole. Mi-a spus-o una dintre pacientele lui. A vindecat-o de zona zoster. Ar putea să-ți vindece pieptul. Mickey se dădu Înapoi, tușind iar. Nici o grijă! Hai, băiete dragă, zise Kay. Nici măcar nu trebuie să se uite la chestia asta. Stai Într-un scaun și-ți șoptește ceva. Pare cam pervers. Locuiești acolo cam de multă vreme, nu-ți mai dai seama cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pînă nu veniți. Ar trebui să-i vadă un doctor, pe bune, dar cei de la Control spun că mașina doctorului a fost prinsă Într-o explozie... Își pierdu echilibrul, apoi Își reveni și continuă să meargă fără să vorbească. Patridge tușea din cauza prafului. Mickey Îndepărtă nisipul, frecîndu-și ochii. Haosul domnea pretutindeni. Ori de cîte ori Kay punea piciorul să calce, lucrurile trosneau sub el sau i se Înfășurau În jurul gleznelor: geamuri sparte amestecate cu oglinzi sparte, vase, scaune, mese, perdele, pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ținea ceva care schelălăia și scîncea - la Început Kay crezu că era un copilaș rănit. Apoi acesta dădu din coadă și scoase un lătrat ascuțit, și văzu că era un cîine. Praful se rotea În continuare, făcîndu-i pe toți să tușească. În jur plutea acea atmosferă ciudată, dezorientată pe care Kay o observase mereu În asemenea locuri. Aerul părea Încărcat parcă de un puls rapid - de parcă ar fi sunat În continuare și ar fi vibrat fizic - de parcă atomii din care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
e maică-mea. Nu te mișca și nu vorbi, Îi spuse Mickey din nou. Mama dumneavoastră e bine. — Ce fac fetele? — Și ele sînt bine. Apoi praful i se opri În gît. Mickey Îi susținu capul astfel Încît să poată tuși. Kay Își imagină cum i se redeschid tăieturile În timp ce se cutremura și se smucea, sau cum sticla din el se Înfigea și mai adînc... Pe deasupra mai era conștientă și de bîzÎitul avioanelor care treceau monoton pe deasupra capetelor lor. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe Kay de braț. Privea prin norul de praf. — Kay, zise ea cu vocea Înnecată. Cred că nu mai are picior. Cred că-i pilaf! O să avem nevoie de o chingă pentru sîngerare. — Ce-i aia? strigă omul Începînd să tușească. Cine-i acolo? Ajutor! Kay se Întoarse și fugi spre ambulanță. — Nu te uita, Îi spuse fetei care bîntuia pe afară. Zumzăitul de avioane se depărtase, dar micile focuri de pe stradă prinseseră forță acum, iar flăcările erau mai curînd galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pijamalei și aduse raza lanternei pe coapsa goală a bărbatului. Carnea se termina puțin deasupra genunchiului. Ciotul era rozaliu și neted, aproape strălucitor... — Stai, spuse Kay punîndu-și mîna pe brațul lui Mickey. Bărbatul respiră adînc. Se puse pe rîs, apoi tuși din nou. — Să mă ia dracu’, zise el. Dac-o să găsiți vreun picior la capul ăla sînteți vrăjitoarele naibii. L-am pierdut În celălalt război. Piciorul lipsă era de plută. Peste toate, explozia care-l trîntise la pămînt nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
atîrnînd de una dintre catarame de cîrligul unui tablou. Mickey i-l dădu dezgustată. — De parcă n-ar fi suficiente bubuituri prin jur, mai trebuia să provoci și tu una. Nu vroiam decît să-mi fac un ceai, zise el, Încă tușind. Un om are dreptul la o ceașcă de ceai, nu crezi? CÎnd Îl săltară În picioare, Își dădură seama cît de rău fusese zgîlțîit. Avea arsuri pe față, pe mîini și pe o parte din păr, iar genele și sprîncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
credea el, Îi aparțineau doar lui - treceau În contul lui, cu o rostogolire și un zăngănit ca de monede prin spatele purcelușului de porțelan. Ghinion pentru cei care dormeau! Nu se alegeau cu nimic... Dar dacă vreunul se mișca - dacă tușea sau bătea În ușă să cheme ofițerul, dacă vreun bărbat Începea să plîngă sau striga - atunci Duncan trebuia să Împartă minutele cu el, jumate-jumate, treizeci de minute fiecare. Era cinstit. Era, de fapt, o prostie, pentru că timpul Îți trecea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ta, Kay, să pozezi În apărător al cavalerismului - a Lesbienelor - tu și micuța ta Helen, pijamaua de mătase, și celălalte. Dar povestea ta este extrem de rară. Majoritatea - de exemplu, eu și Mickey, de ce avem parte? — Vorbește În numele tău! zise Mickey, tușind. — Ginul te-a făcut sentimentală, spuse Kay. Știam eu că toate cocktailurile astea Înainte de ora șase sînt o idee proastă. — Nu-i vorba de gin. Vorbesc serios. Spune-mi sincer: nu te doboară niciodată viața asta pe care-o ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mult. Nu? N-ar fi trebuit să sun, nu-i așa? — Nu prea. Pierdeam vremea pe-acasă. Eu... o clipă, te rog. Se auzi un pufăit și apoi senzația de telefon mort. Kay acoperise receptorul cu palma și Începuse să tușească. Tusea continuă. Helen și-o imagină, așa cum o văzuse deseori - În convulsii, cu ochii apoși, cu fața stacojie, cu plămînii plini de fum și praf de cărămidă. — Kay? Ți-e bine? — Încă pe linie, zise Kay, revenind. Nu-i prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
invadeze biroul? Domnul Holmes e cu ochii pe tine Încă? — Nu, zise Helen, zîmbind la rîndul ei. Apoi simți din nou tremurul acela În stomac și-și trase respirația. De fapt... — Stai puțin, zise Kay. Depărtă receptorul și Începu să tușească din nou. Helen o auzi cum Își șterge gura. Trebuie să te părăsesc, spuse ea, cînd reveni. — Da, Întări Helen cu o voce rigidă. — Ne vedem mai tîrziu. Vii direct acasă? Vino repede! Bineînțeles. — Bravo, fetițo... La revedere, domnișoară Giniver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
voce rigidă. — Ne vedem mai tîrziu. Vii direct acasă? Vino repede! Bineînțeles. — Bravo, fetițo... La revedere, domnișoară Giniver. — La revedere Kay. Kay puse telefonul În furcă și stătu nemișcată. O văzu pe Kay sculîndu-se, terminîndu-și țigara, bîntuind neliniștită prin casă, tușind Încă o dată, probabil. Poate că se așeza la fereastră cu mîinile În buzunar. Poate că fluiera sau murmura cîntece vechi din muzicaluri, Daisy, Daisy sau cîntece de genul ăsta. Poate că așternea o bucată de hîrtie pe masa din salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu aripile În flăcări. Își desfăcu mîinile și alergă din calea lui, Împiedicîndu-se oripilată, scăpînd batista și Începînd să se sufoce. Se Împletici și, brusc, se trezi undeva În spațiu, Înconjurată de căldură și haos. Își puse mîinile În șold, tuși și scuipă. Apoi se uită În sus. Se apropiase foarte mult de inima incendiului, dar nu recunoștea nimic. Clădirile din jurul ei, pe care ar fi trebuit să le cunoască, pompierii care alergau, băltoacele de apă, furtunele care se furișau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca bărbatul. — Ei, ai dat de belea. Îi făcu un semn bărbatului, și acesta o luă din loc. Fata o apucă pe Kay de gleznă. — Te rog, poți să-mi spui? Vocea Îi era În același timp fermă și neînfricată. Tuși. Vin să mă scoată de-aici? Da, zise Kay, cît or să poată de repede. Acum trebuie să văd dacă ești bine. Îmi dai voie să-ți iau pulsul? Luă brațul pudrat al fetei. Pulsul era rapid, dar destul de puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
bănui să doamna Finch era femeia ucisă. Începu să-i pipăie brațele și umerii. Poți să-mi spui, Întrebă ea În timp ce-o palpa, dacă tu crezi că ai putea fi rănită? — Nu știu, zise fata, și Înghiți și tuși din nou. — Poți să-ți miști picioarele? — Cred că puteam acum un minut. Nu vreau să Încerc pentru că mi-e teamă că toate chestiile alea se vor prăbuși și-or să mă zdrobească. — Îți simți tălpile? — Nu știu. SÎnt reci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pace. — Domnișoară, zise Helen, neînțelegînd despre ce-i vorba. Kay Îi dădu mîna, la fel ca Mickey, și se prezentă. Helen o privi În față, apoi se Întoarse spre Mickey. Credeam că sînteți băiat, spuse ea, Începînd din nou să tușească. — Toți cred asta, răspunse Mickey. M-am obișnuit. Poftim, bea niște apă. Adusese un termos. În timp ce Helen bea, Kay căută o etichetă de rănit În buzunarul hainei, și completă diverse detalii; prinse eticheta de gulerul lui Helen. — Uite, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Richard, de fiecare dată când ies pe ușă, parcă ar fi copiii din filmul Trenul salvator conducându-și tatăl care pleacă la Închisoare. Fața lui Ben e un balon roșu umflat de neliniște. Iar Emily a Început iar să tușească noaptea În modul acela oribil - se agită până când i se face rău. Când i-am spus asta Paulei, căutând consolare, ea mi-a zis: „Vrea doar să-i dai atenție“, cu o notă subtilă de triumf. (Vrând să spună, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
În camera de consiliu de la etajul șaptesprezece, cu Londra desfășurată ca un set din piese Lego la picioarele mele, preț de câteva clipe Îmbătătoare m-am simțit stăpâna a tot ce vedeam. Tocmai mă apropii de Încheierea prezentării, când cineva tușește lângă ușă. Privesc Într-acolo și o văd pe Celia Harmsworth dând târcoale În modul acela de-abia simțit, care parcă spune „vă rog, nu mă luați În seamă“, al oamenilor care pretind că sunt neimportanți, dar reușesc să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
se poate de puțin pe placul meu: cotlete pentru băieți fără concesii pentru papilele feminine. Când Îl Întreb pe chelner dacă au salate, Îmi răspunde, „Mais oui, Madame“, și-mi oferă ceva cu gésiers. Dau din cap nehotărâtă, iar Robin tușește ușor și spune: —Gât fript, cred. Cum poate cineva să Înghită o beregată? Spun că aș dori salata, dar că-i rog frumos să păstreze gâturile. Pe buzele lui Robin plutește un surâs à la Alec Guinness 54, dar chelnerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
din fag care ar putea fi folosit pentru ceaiuri dansante dacă acesta ar fi un loc pentru altfel de activități, mai blânde. Amândoi am ajuns la serviciu Îngrozitor de devreme: Robin ca să recupereze, eu ca să iau avans. Se foiește În birou; tușește, deschide și Închide un sertar. Îi duc o cană de ceai și el Începe. —O, bună, Kate. Uite, Îmi pare rău că te-am lăsat să te descurci singură. Știu cât de solicitant este, pe lângă chestia cu Salinger. Dar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
rezultat o supă tulbure. Dar la Început laptele nu voia să iasă. Ca să-l fac să curgă, trebuia să mi-o imaginez pe Emily, mirosul ei, ochii ei imenși, pielea ei la atingere. Transpirată și panicată, am auzit pe cineva tușind dincolo de ușă. Se formase o coadă și eu nu-mi golisem nici sânul stâng și-mi mai rămânea dreptul. Apoi am auzit o voce de femeie vorbind pe un ton animat, o voce care impunea autoritate prin căldura ei: —Domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
vor constitui strategia Întregii firme Începând de mâine. Obligațiuni sau titluri de valoare? Nici o problemă. Marea Britanie sau Japonia? La naiba, numai un prost ar ezita. Pe la jumătatea ședinței, Andrew McManus - scoțian, rugbist idiot, cu umeri lați cât o canapea Chesterfield - tușește ușor și plin de importanță și ne anunță că speră ca toți cei prezenți să-l ierte, dar trebuie să plece mai devreme deoarece fiica lui, Catriona, participă la o gală de Înot și i-a promis că tati o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pot fi simplă, ca oamenii obișnuiți. Sau chiar simplă precum semințozaurii care reazemă gardurile străzilor, devorând fără încetare semințe și scuipând nepăsători cojile pe jos. De ce gândesc mereu? Simt umbrele a nenumărate cuvinte și idei, le resimt greutatea, și to tuși nu mă pot explica mie însămi, nu-mi pot explica această entitate cu contur precis al cărei nume este Clara și care sunt eu. Clara Martin. O elevă de 17 ani în anul de grație 1975. EU. (Vreau să mă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]