130,170 matches
-
îl identific după copertă, știu toate discurile formației. I had a dream, oh yeah... Crazy dream, uh-huh... Anything I wanted to know... Anywhere Ineeded to go... Trebuie să fie vreo medaliată olimpică. Olimpicilor li se fac toate chefurile. Apoi, mă uit mai atent, și recunosc pupilele brune ca tutunul, recunosc ochii în care strălucește o forță ciudată, plictisită, dezamagită parcă... Ciocănind din tocuri. Observ că are picioarele de la glezne în sus foarte subțiri, aproape osoase, dar ciorapii nylon îi dau un
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
diversiune binevenită: nu se preocupă nimeni de mine ori de valiza mea. Cu valiza în mână, pun piciorul pe scara avionului și mă avânt în sus. La intrarea în avion, la stația stewardeselor, pilotul român și o stewardesă est-germană se uită la mine dar mă lasă să trec, pe lângă ei și pe lângă un portret atârnat pe perete, înrămat. Portretul zâmbește cu buzele ciupite-n sus, sub legenda: Această a cincizecea aeronavă de tip... construită în România... este dedicată Conducătorului iubit... Citisem
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
compartimentul de bagaje, arunc valiza în el. Mă așez. Intră și ea în avion - zăresc, printre costumele gri, balansarea mâinii cu care ține discul. Pornește înăuntru, însoțită de hindusul și alți doi. Sunt singurul pasager în avionul gol, așa că se uită drept la mine. Și pe urmă mă vede hindusul; îi șoptește ceva fetei, și se detașează din grup. Vine drept la mine: Nu poți sta aici. Mută-te mai în spate. Poftim? Totuși încep să mă ridic în picioare, cocârjându
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
scund de sub compartimentul de bagaje. Hindusul își pierde răbdarea: Ce mă, n-auzi bine? Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece și reziduală, o are în el, la îndemână când are nevoie de ea. Mă uit repede la fata în roz. Acum, are trăsăturile omului din portretul înrămat. Acum, arată ca el, e el. Apăs pe butonul de salvare (nu te pune cu țiganul sistemului). La un pas în spatele hindusului, fata așteaptă cu o mână deja
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
urechile, și ezită o secundă. După care, hindusul spune spre mine: Duceți-vă și luați loc, vasăzică știe gramatica la plural! - și spre ea: stați jos, tovarășa Zoia, că decolează aeoranava. Am fost și eu la concert aseară, spun eu uitându-mă direct la tovarășa Zoia. Dar dincoace de zid. Ochii ei de tutun devin de cărbune lucios, mi se par chiar frumoși, și se uită la mine cu o așteptare politicoasă, plăcută - da, și...? Și, continui eu, a venit poliția
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
jos, tovarășa Zoia, că decolează aeoranava. Am fost și eu la concert aseară, spun eu uitându-mă direct la tovarășa Zoia. Dar dincoace de zid. Ochii ei de tutun devin de cărbune lucios, mi se par chiar frumoși, și se uită la mine cu o așteptare politicoasă, plăcută - da, și...? Și, continui eu, a venit poliția poporului și ne-a bătut cu bastoanele... tovarășa Zoia. Mi-a părut bine de cunoștință. Și mă îndrept cu valiza către coada avionului. Aleg un
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
văzut de treisprezece ani. își face apariția atât de brusc încât culoarul avionului începe să strălucească de o lumină ciudată, și toate amănuntele ființei lui strălucesc și ele: bărbia, obrajii, mâinile, ochii... Fratele meu stă în fața mea, pe culoarul avionului, uitându-se lung la mine, și știu că în câteva secunde va dispărea din nou. Așa că îi spun în gând: nu pleca așa repede! Stai puțin mai mult! Nu se poate. Numai câteva secunde în plus? Cred că tocmai am făcut
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
spun în gând: nu pleca așa repede! Stai puțin mai mult! Nu se poate. Numai câteva secunde în plus? Cred că tocmai am făcut o prostie. Da, știu. Dar poate n-are importanță. Da, probabil că n-are importanță... Mă uit la un băiat de treisprezece ani, îmbrăcat într-o cămașă pepit cu mâneci scurte, și pantaloni de doc, scurți, descolorați de soare, și sandale fără șosete. Are genunchii juliți. îi simt genunchii juliți, undeva în ființa mea. E bronzat ici
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
O frază matură, de la un puști de treisprezece ani. îmi zâmbește din nou: Nu pot să mai stau cu tine. Continuă să-mi zâmbească, dar zâmbetul i se risipește ca o ceață. închid ochii. Când redeschid ochii, a pierit. Mă uit la țesătura covorului care acoperă culoarul dintre scaune. Zburăm prin furtună, și avionul se zguduie în aer. Pale de vânt, mi le închipui, uriașe, reci, izbesc fuselajul, apoi parcă se preling de-a lungul lui. Ca să fiu mai puțin speriat
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
pe care nu e bine s-o treacă nici autoritatea, nici supușii. Dacă o trece oricare din părți, viața normală e înlocuită de catastrofă. Nu, nu-i ăsta motivul pentru care îl urmez pe hindus. Motivul e, vreau să mă uit la ea din nou, de-aproape. Are sau n-are buzele lui, și zâmbetul acela îngrășat de mândrie, tot al lui? Stă așezată la fereastră, cu țigara fumegând între degete. Pe scaunul de lângă ea e o tava cu o gustare
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
că are cel mai bun antrenament la plictiseală pe lagăr? (Cuvinte, cuvinte. Spuse atunci, auzite în amintire, azi! Aud și gust gustul plicitiselii de atunci. Zilnic, gustul de cenușiu, de adormitor, și pasiv și opac. Cum am putut să-l uit? Era mereu prezent, cum era și gustul rușinii. Fuseserăm trădați, fuseserăm învinși, și după trădare și înfrângere, ni se lăsase limba ca să spună laude învingătorilor, și să se încrețească între gâtlej și cerul gurii de un gust ca niciun altul
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
matematică. Dar îmi place dacă ceva e scris cu intuiție. De ce nu scrii ceva despre tine? E despre mine, răspund eu. Cititoarea mea pare amuzată. Povestea e o parabolă, explic eu, prin care sugerez cancerul întregii noastre vieți. Zoia se uită la mine, nepărând nici surprinsă, nici scandalizată. Mă gândesc, dacă i-aș vorbi sincer, cu totul sincer, ce s-ar întâmpla? Mă aud spunând: n-ai idee câte mi-au făcut ăia de la secție, până au aprobat cartea. Și ea
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
vorbi sincer, cu totul sincer, ce s-ar întâmpla? Mă aud spunând: n-ai idee câte mi-au făcut ăia de la secție, până au aprobat cartea. Și ea dă din cap, reflexiv, și parcă cu un pic de simpatie. Mă uit pe lângă profilul ei, afară: norii nu s-au rărit. E încă furtună. Imi dați voie?, întreabă hindusul. Se apleacă spre noi, ținând două pahare înalte de coca-cola. Mi-l întinde pe al meu, și-mi spune: coca-cola asta e amestecată
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
amestecată cu un rom cum n-ați băut niciodată. Dar dacă nu vă place, vă fac alta fără rom. Mersi. Iau paharul și sorb. Amestecat cu zahărul și cafeina, simt un tăiș de alcool cald, bine distilat, parfumat, delicios (ia uite ce beau ei, ia uite cum trăiesc ei!). Hindusul zâmbește de lipsa mea de sofisticare și se așază pe scaunul din fața mea. Și parcă trădarea mea nu mi se mai pare atât de evidentă, e ceva neclar în aer, ceva
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
n-ați băut niciodată. Dar dacă nu vă place, vă fac alta fără rom. Mersi. Iau paharul și sorb. Amestecat cu zahărul și cafeina, simt un tăiș de alcool cald, bine distilat, parfumat, delicios (ia uite ce beau ei, ia uite cum trăiesc ei!). Hindusul zâmbește de lipsa mea de sofisticare și se așază pe scaunul din fața mea. Și parcă trădarea mea nu mi se mai pare atât de evidentă, e ceva neclar în aer, ceva confuz... Beau din nou. Mi
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
unde traiești, nu sus? Și hotărârile de sus, nu le afli înaintea tuturor? Uneori, îmi răspunde. Fără să vrea, dar târâtă de patima din întrebarea mea. Apoi tace. Dar strângerea aceea a ochilor, caldă, parcă gâdilată, i-a dispărut. Se uită la mine ca și cum ar vrea să-mi întipărească figura în minte. Modul în care aprinde altă țigară, pata de pe deget lipită prompt de țigară, modul cum inhalează... m-am întors la rutină, spun gesturile ei. Conversația noastră dinainte a fost
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
e jignitor să mă credeți naiv! Știm toți de ce suntem unde suntem în istorie. Dar dacă e să fim toți împreună, măcar să fim complici! Paharul de coca-cola, îl am încă în mână, gol. Il strecor în buzunarul scaunului dinainte. Se uită la mine, totuși impresionată de atâta patimă din partea mea. Ii spun, retezat: poate-am discutat destul. Mi-a părut bine. Din scaunul din față, se ridică hindusul - cred că a auzit că ne-am certat, dar nu știe despre ce
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
Emil Brumaru Ne mai uităm uimiți la curcubeie, Chiar stăm sub ele, ne topim de dor, Vrem suflete să fim culorilor Ce altfel se desfac și se descleie, Lin prelingîndu-se cu îngerii pe noi, Spre-a ne-mbiba cu frăgezimi și franjuri De-azur căzut
Ne mai uităm uimiți la curcubeie... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7426_a_8751]
-
lui de răchită sau mai degrabă în acvariul lui din salonul de prematuri. O fetiță nouă a sosit în oraș, dar oare de fetițe avem nevoie sau de băieței, dar oare în ochii ei care încă nu văd te poți uita și îi poți spune "vino", oare brațele tale o pot primi o dată pentru totdeauna? Oare brațele tale sînt prea subțiri, de aceea nu îndrăznești? Corpul ei e nefiresc de ușor, ar trebui să cîntărească mai mult pentru ca frica ta să
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
pentru ca frica ta să cîntărească mai puțin. Corpul ei e nefiresc de ușor, iar țipetele ei, atît de puternice, cad greu în urechile tale pînă noaptea tîrziu. O vom boteza în curînd: va primi un nume greu și ușor totodată. Uite-așa îți vorbesc în mp3 sau Cînd e lunî plinî vin la tine Lună plină. Vin spre tine. Luna e plină și m-aduce în mijlocul camerei tale, pe canapeaua alunecoasă, în bătaia scannerului, care baleiază ușor cămașa mea mov și
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
sau Cînd e lunî plinî vin la tine Lună plină. Vin spre tine. Luna e plină și m-aduce în mijlocul camerei tale, pe canapeaua alunecoasă, în bătaia scannerului, care baleiază ușor cămașa mea mov și încheiată pînă la penultimul nasture. Uite-așa îți vorbesc despre lumina rece a lunii care se aruncă in venele mele cu viteza mercurului și-mi înfierbîntă corpul de dinăuntru spre în afară și aprinde pe rînd toate becurile în hruba asta pustie unde îmi fac veacul
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
de camuflaj. Există pisici de apartament și pisici de stradă, în stradă n-aș putea sta însă mai mult de o zi, aș putea lua doar o vreme taxiul, și chiar dacă porii mei ar rămîne deschiși, aș pleca de la tine uite-așa, cine s-ar prinde. Șoferul n-ar îndrăzni să mă întrebe nimic. Și tot așa m-aș întoarce. Lună plină. Îți vorbesc ție din inboxul meu care vorbește din cînd în cînd cu mine, iar uneori tace fără milă
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
simplă, mică, albită de spaimă, dar atît de norocoasă. Spatele tău cald s-a aplecat pînă la ea, mîinile tale reci au primit-o: era exact cît să-ți încapă între palme. Atît. I-ai șoptit: "Lasă visele urîte deoparte. Uită-le. Peste un an vei fi mare, puternică, peste un an picioarele tale fine vor fi sigure de ele, adevărate picioare de pisică ce nu cade niciodată, peste un an vei ști să-ți folosești ghearele, fiară mică ce ești
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
-ți folosești ghearele, fiară mică ce ești. Gertrude va fi numele tău. Gertrude, vino cu mine, n-am să te iau acasă, dar am să te duc într-un loc bun și cald unde ai să crești mare." Gertrude a uitat visele urîte, ea a fost o pisică adevărată frumoasă care a trăit mulți ani fericiți. Ai mai văzut-o o singură dată: era în coșmarul tău, trăgea să moară și îți șoptea: "Eu sînt Gertrude, m-am strecurat nevăzută aici
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
pot tăia aerul de pâslă și cu furie își smulg penele de petrol aici corbul dostoievski țipă dând roată dar voi - chiar așa chiar de unde știți că sunteți vii de când Doamne ți-ai întors fața de la lume și ne-ai uitat limba și poveștile și viețile iarba n-a mai dat colț n-a mai spart asfaltul n-a mai răsturnat mașinile din parking florile n-au mai crescut nu și-au mai scuturat zăpada fierbinte peste gâze izvoarele de la automatul
Poezie by Ion Tudor Iovian () [Corola-journal/Imaginative/7471_a_8796]