7,855 matches
-
mod plăcut. Este o opțiune, ce se cade lăudată, a publicației amintite, aceea de a atrage atenția publicului larg asupra adevăratelor modele morale și culturale românești. Împotriva uitării În ORIZONT nr. 7, Micaela Ghițescu publică ample fragmente din cartea Între uitare și memorie, în curs de apariție la Editura Humanitas. Sunt pagini tulburătoare, care completează dramatica frescă a regimului comunist de la noi: „Prietena mea Mariana fusese ridicată de pe stradă în septembrie, cu vreo lună înainte de mine. Pur și simplu, dispăruse din
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4427_a_5752]
-
pentru a o transforma în obiect de controverse, veacul următor, al luminilor și al rațiunii, a așternut peste ambele tăcerea și indiferența. Dar și secolul al XIX-lea îl abandonează pe Góngora în aristocratica lui singurătate, definită astfel de Lorca, uitarea nefiindu-i întreruptă decât de o fulgurantă recuperare venită din partea lui Paul Verlaine ce va rezona în Spania grație poetului nicaraguan Rubén Darío. Reconsiderarea lui Góngora se produce abia în secolul XX, când în Spania se propune o nouă viziune
Góngora la o dublă aniversare by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4442_a_5767]
-
că Eliade seamănă mai degrabă cu un maestru taoist sau zen. De aici aflăm și adevărata sursă a parabolei din titlu: tot un florilegiu chinez de koan-uri, Bì Yán Lù (Colecția Falezei Albastre, 1125-1135), desigur în traducere engleză. Lăsat în uitare în paginile revistei pariziene, articolul din 1982 nu a fost cunoscut de artiștii care, în ultimele trei decenii, i-au făcut statui lui Eliade. Din punct de vedere artistic - un lucru ce nu poate să fie decât regretat. Călărind tigrul
Inima înțeleptului și statuia lui – Contribuții la exegeza lui Eliade – by Liviu Bordaș () [Corola-journal/Journalistic/4625_a_5950]
-
despre geniu în memoria recentă), Lucia Afloroaei (Memorie arhaică și ritual), Dan D. Iacob (Opera lui Ion Creangă, privită din așezarea studiilor tradiționale), Ioana Revnic (Cît de cunoscută este literatura română în Basarabia, în România și Europa?) Ștefan Afloroaei (Despre uitarea de sine: Heidegger și străinul din codrii Pașcanilor), Oliv Mircea (Creangă dinspre arhetipuri transilvane) și alții. A fost o întîlnire reușită, a cărei stare de spirit a fost surprinsă de cuvintele lui Dan Hăulică: „Sînt începuturi care obligă. Și noi
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4377_a_5702]
-
mai cu seamă după 1989, i-au apărut aici o mulțime de cărți, a participat la discuții, s-a angajat în polemici, prezent deseori în România literară, în „22” și în alte publicații. Așa este, dar toate acestea au trecut, uitarea e mai puternică și de la sine înțeleasă. Primele manifestări în critică ale lui S. Damian au fost marcate de spiritul sociologizant al anilor ’50, imposibil de evitat în condițiile de atunci. Țineai să publici, te supuneai normelor. Se va despărți
Deja uitatul S. Damian by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4390_a_5715]
-
învățat ceva, e că vom uita toate lucrurile, mai puțin cutiile în care ne-au sosit.” Or, ceea ce-și propune autorul e să umple cutiile goale ale memoriei. Operațiunea presupune o anumită urgență, tocmai pentru că e inutilă: „Memoria și uitarea hăcuiesc încă și mai mult trecutul, articulându-l; orice experiență pusă în cuvinte este ca și uitată.” O perspectivă postumană prin excelență: „cei care se consideră «umani» vor pretinde că au un «suflet» și o «istorie» de neșters, în timp ce postumanii
Când dadaiștii joacă șah (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5751_a_7076]
-
cu „măștile”, adică portretele desenate de Marcel Iancu, dedicat de autor lui Constantin Graur și trecut prin biblioteca lui Virgil Ierunca, ale cărui sublinieri se pot observa din când în când. Nu peste mult timp, dacă aplecarea noilor generații către uitare va continua, nu-și va mai aminti nimeni de niciunul dintre aceștia. Nici măcar de Aderca, scriitor novator la vremea lui, pe alocuri îndrăzneț și anticipator. S-a născut în 1891 (în martie vor fi 120 de ani) și a murit
„Mărturia unei generații“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5763_a_7088]
-
însă alcătuită din relații spațiale de o rigiditate fluidă, paradoxală, de teatru japonez. La Gabriela Adameșteanu, „rumoarea mică” a existenței diurne este amplificată sub imperiul ficțiunii ordonatoare, devine exemplară. Distanța necesară sublimării se dobândește prin totala dăruire a naratorului, prin uitarea de sine mimată perfect. Varujan Vosganian îmbină remarcabil perspectiva conceptivă cu fine formule introceptive. Cum ar spune Umberto Eco, „ființa coincide cu caleidoscopul de adevăruri pe care le formulăm încercând s-o numim”. Jocul de oglinzi al numirilor/privirilor - succesive
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
anunța matură și temeinică. Pentru această operă va fi, de altfel, ales membru titular al Academiei Române, în 10 iunie 1909, cu numai câteva luni înainte de tragicul său sfârșit. Editarea operei sale postume a continuat până în perioada interbelică, după care urmează uitarea. Instalarea regimului comunist și interzicerea, în 1948, a Bisericii Române Unite cu Roma au făcut ca asupra numelui său - ca și al multor alți cărturari ardeleni - să se aștearnă vălul tăcerii oficiale. Comemorarea, la sfârșitul anului 2009, a unui secol
O triplă recuperare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5783_a_7108]
-
treptat o degradare sigură, mergîndu-se pînă la extincția tipului de gîndire reprezentat de alchimie. Intervalul cu pricina ține de o pauză a filozofiei europene, de un răstimp de odihnă: gîndirea creștină dă semne de oboseală, grecii sunt acoperiți de patina uitării, Leibniz și Kant încă nu au apărut și, în acest gol de fermenți ideatici, înflorește tiparul ezoteric. Povestit în racursi, conținutul tomului este următorul: conceptul de spațiu, moștenit de occidentali de la dialogul Timaios al lui Platon și de la Fizica lui
Simboluri în firidă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5793_a_7118]
-
stăruitor cu modificări și combinații de sumar (în ciuda ignorării lor de către critică), vor beneficia de ediții repetate, mai ales romanele. În excelenta sa monografie despre Liviu Rebreanu, apărută în 1967, Lucian Raicu ne dă cea mai bună explicație pentru această uitare: după romanul Ion, Liviu Rebreanu ca scriitor impune brusc imaginea unui învingător, în timp ce poetul sinucigaș din Calvarul propusese imaginea (acum nepotrivită prin inactualitatea ei) a unui scriitor obstinat în psihologia învinsului. „Acest alter-ego șovăitor, slab - notează Lucian Raicu - a trebuit
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
de monografii, biografii, inedite? În câte școli sau librării, s-a găsit cineva să le sărbătorească? Câți cronicari literari au lăsat fierbintea actualitate ca să scrie un rând la aniversară? Istoria unei literaturi nu trebuie să fie un scrin, în care uitarea să le închidă pe toate, cu mâna ei cea rece, ci o bibliotecă deschisă și cărțile la vedere, reluate de către generațiile succesive. Fără această ștafetă a lecturii, autorii, chiar și cei mai mari, sunt condamnați să moară, puțin câte puțin
Aniversări by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5533_a_6858]
-
din cauza interzicerii, în 1948, a Bisericii Române Unite cu Roma și a persecutării ierarhilor, preoților și intelectualilor ei care au refuzat să abjure. Istorici eminenți, ca Ștefan Manciulea sau Zenovie Pâclișanu, au fost împinși de cenzura ideologică într-o nedreaptă uitare, chiar și după micul dezgheț ceaușist din anii ’65- ’71, când părea că începe să adie un vânt ceva mai proaspăt în istoriografia noastră. Capitole întregi din istoria politică și culturală a României au lipsit, astfel, din conștiința publică și
Un text dezgropat din colbul arhivelor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5559_a_6884]
-
faptului divers, decupează acea rubrică din ziar care, asemeni știrilor de la ora 5, ne oferă cu o anume voluptate o paletă largă de abjecții și mizerabilisme cărora alte abjecții și mizerabilisme le vor detrona pentru a cădea și ele în uitare. Periferic este ceea ce nu vedem decât din întâmplare sau plictis sau curiozitate morbidă, iar ceea ce ar trebui să ne dizloce din liniștea noastră se pierde numaidecât în acel loc geometric intangibil pe care-l camuflează privirea intensă și goală a
Răsărit de soare la mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5658_a_6983]
-
obsesii, complet ignorat de factorii implicați acum în aceste fenomene. Tony Judt își definește cu limpezime intențiile: cea dintâi este descrierea „rolului ideilor și a responsabilității intelectualilor”, a doua, încercarea de a evalua „șocul istoriei recente într-o epocă a uitării: dificultatea pe care părem s-o avem în a înțelege semnificațiile turbulentului secol care s-a încheiat recent și de a trage învățăminte din ele.” Temele eseurilor nu sunt alese doar pentru semnificația lor privind trecutul, ci și pentru ceea ce
Brave old world (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5663_a_6988]
-
titlu pe care le livrau în copilărie în fiecare toamnă la începutul unui nou an școlar. Titlul nu este lipsit de semnificație, el anunță non-evenimentele unei monotonii travestite în întâmplări banale inervate dramatic cu care copilăria ne înarmează ineficient contra uitării așa cum o face, spre exemplu, excelentul roman al lui T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanța de vară. Seria de nonevenimente care strecoară un intenționat stereotip este întreruptă de ceea ce va constitui intriga în acest film. În timp ce Golybin este
Tristețea de sfârșit a verii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5671_a_6996]
-
este purtătorul unor tensiuni tectonice, la suprafață apa rămâne ca o oglindă. În absența expresiei directe, a lamentării, durerea se desface ca sufletul de trup și plutește pretutindeni în nemărginirea peisajului. În final, paricidul simbolic este reconvertit în iertare și uitare undeva la marginea lumii, pe Ultima Thule.
Tristețea de sfârșit a verii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5671_a_6996]
-
și, firește, selecția ce se cuvenea operată pe un număr surprinzător de mare de nume. O tristă omisiune este, prin forța lucrurilor, în direcția poeților care au publicat în timpul celui de-al doilea război mondial, în periodicele „acoperite de colbul uitării”, pe care antologatorul nu le-a putut consulta în integralitate. Nevoit a-și impune limite, d-sa a luat ca punct de reper inițial „anul de grație 1918”, cînd provincia înstrăinată „hotărîse să se întoarcă la sînul Patriei-mame”. Și acum
O antologie bucovineană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5830_a_7155]
-
oameni, de la tinerii debusolați și familiile destrămate, de lipsa banilor, la „scriitorul nouăzecist” strivit de micile mizerii ale unei vieți paupere. O lume de zombies, lumea lui Sașa Kozak, care caută în plăcerea imediată rezolvarea unor probleme profunde; de fapt, uitarea. Să trăiești fără să știi ce se întâmplă în jurul tău, de ce se întâmplă, fără să poți face nimic pentru alții, pentru tine. Să trăiești în provizoratul zilei de azi, fără perspectivă. Ratatul literaturii de altădată a devenit doar un „zombie
Povești din Basarabia by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5571_a_6896]
-
a nopții îmi este porecla și zeiță a ispitei și a dorinței. Am fost numită stăpîna plăcerii gratuite și a masturbării și eliberată am fost de condiția de mamă ca să devin destin nemuritor. Sînt Lilith care se întoarce din temnița uitării albe, leoaică a domnului și zeița celor două nopți. Adun ce nu se poate aduna în cupa mea și o beau fiindcă eu sînt preoteasa și templul. Trec din beție în beție ca să se știe că setea mi-e nepotolită
Joumana Haddad - Întoarcerea lui Lilith (fragmente) () [Corola-journal/Journalistic/5584_a_6909]
-
beție ca să se știe că setea mi-e nepotolită. Mă iubesc singură și mă reproduc ca să creez un popor de urmași, apoi îmi omor iubiții ca să le fac loc celor ce nu m-au cunoscut încă. Mă întorc din temnița uitării albe pentru cei ce încă nu m-au cunoscut, ca să fac loc mă întorc și ca să se știe că setea mi-e nepotolită, din albul uitării ca să iau cu asalt viața și ca să sporească numărul, ca să-mi omor iubiții mă
Joumana Haddad - Întoarcerea lui Lilith (fragmente) () [Corola-journal/Journalistic/5584_a_6909]
-
le fac loc celor ce nu m-au cunoscut încă. Mă întorc din temnița uitării albe pentru cei ce încă nu m-au cunoscut, ca să fac loc mă întorc și ca să se știe că setea mi-e nepotolită, din albul uitării ca să iau cu asalt viața și ca să sporească numărul, ca să-mi omor iubiții mă întorc. Sînt Lilith femeia-pădure. Nu am cunoscut așteptări îmbietoare dar am cunoscut leii și cei mai teribili monștri. Fecundez toate coastele mele ca să construiesc povestea. Îmi
Joumana Haddad - Întoarcerea lui Lilith (fragmente) () [Corola-journal/Journalistic/5584_a_6909]
-
Răzvan Voncu Până în urmă cu câțiva ani, părea că steaua lui Geo Bogza a apus definitiv, posteritatea sa tinzând să se identifice tot mai mult cu uitarea. Pe măsură ce amintirea omului de curaj din ultimii ani ai regimului Ceaușescu se estompa, interogațiile cu privire la valoarea literaturii sale deveneau tot mai incomode, iar falsitatea unei mari părți din proza sa (în special a reportajelor literare) era acuzată din ce în ce mai insistent de către
A doua posteritate a lui Geo Bogza by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5602_a_6927]
-
într-un mod admirabil, să insereze farmecul poeziei. Melanjul îl întîlnim și în textele sale poetice, unde, în descrieri rafinate, ne oferă mostre de măiestrie epică. Impresionează cum simplitatea gesturilor prin încetinirea și prelungirea lor recuperează timpul, îl dilată prin uitare. Dialogurile interioare fără început sau sfîrșit, fără un rost anume, sporovăiala molcomă a doamnei în vîrstă (una din metamorfozele morții des întîlnite în volum), fumatul personalizat ca o prizare a neantului, ascund sentimentul teribil al efemerității.” Toate bune și frumoase
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5050_a_6375]
-
unică a unui spirit viu, un cineast înzestrat cu o sensibilitate deosebită și cu un autentic talent. Pierderea lui Alexandru Tocilescu și a lui Andrei Blaier marchează o retragere discretă a unor domni care au făcut film și teatru împotriva uitării.
Memento Andrei Blaier by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5063_a_6388]