4,024 matches
-
el aduce un altul, din aceeași scriere (Dan. 7,7‑8), cu un mesaj identic: cornul cel mic scoate din rădăcină trei dintre coarnele cele mari. Urcarea la cer a lui Isaia Un document deosebit de interesant pentru dosarul nostru este Urcarea la cer a lui Isaia, care a beneficiat de o foarte bună editare, realizată de un grup de cercetători italieni. De asemenea, Enrico Norelli a publicat o traducere franceză însoțită de o amplă introducere și de comentarii deosebit de stimulente. Considerăm
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Considerăm concluziile sale absolut convingătoare, motiv pentru care le vom adopta în cele ce urmează. Limba originară a scrierii este greaca. Cu toate acestea, textul nu s‑a păstrat în întregime decât în etiopiana antică, grație faptului că în Etiopia Urcarea la cer... a fost multă vreme considerată o scriere canonică și inclusă ca atare în Vechiul Testament. S‑au păstrat câteva fragmente în greacă, două fragmente destul de consistente în latină și câteva în coptă. Apocrifa este compusă din două secțiuni, numite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ea a ajuns la noi, se află un grup de profeți creștini - harismatici - care trăia în Siria, în împrejurimile Antiohiei, în prima jumătate a secolului al II‑lea. Grupul își revendică o teologie docetistă, expusă în capitolele 6-11. Potrivit scrierii Urcarea la cer..., deasupra pământului se află firmamentul locuit de îngerii răzvrătiți și încă alte șapte ceruri. Isus locuiește în cel de‑al șaptelea, ultimul și cel mai „pur”, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. El coboară în lume, schimbându‑și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la o „privatizare” extrem de primejdioasă a mesajului creștin. Episcopii, a căror autoritate începe să se facă simțită în epocă din ce în ce mai mult, au denunțat cu siguranță caracterul neconform cu doctrina creștină al acestei teologii. Cristologia docetistă face obiectul capitolelor 6-11 ale Urcării la cer... Grupul se revendică de la o tradiție profetică venerabilă, al cărei fondator nu este altul decât profetul Isaia. Atribuind această viziune unui personaj de o asemenea anvergură, unanim recunoscut și respectat, harismaticii aveau drept scop garantarea autenticității și totodată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un al doilea text, capitolele 1-5, având în centru martiriul lui Isaia, pe care l‑au utilizat ulterior ca prefață a „vedeniei”. Iată‑ne, așadar, în fața unui document excepțional, grație căruia putem reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian. Urcarea la cer... reprezintă un document esențial, inclusiv pentru subiectul lucrării noastre. Cele patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au contribuit la formarea mitului anticristic - kaoskampf‑ul, tiranul eshatologic, Beliar/Satan și prorocul mincinos - , se întâlnesc în această scriere
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Din pricină că profetul a descoperit înțeleptului rege „judecățile acestei lumi, chinurile gheenei, ale prințului acestei lumi, ale îngerilor săi, ale stăpânirii și puterii sale” (1, 3), Sammael Malkira - care apare sub mai multe nume - se răzbună plănuind asasinatul profetului. Autorul scrierii Urcarea la cer... gândește în formule antinomice. Fiecare personaj își dobândește valoarea și semnificația numai în opoziție cu alt personaj. Iată câteva tandemuri esențiale: Beshira/Isaia; adevărații profeți/falșii profeți; regele Iezechia (regele cel bun)/regele Manase (regele cel rău); Isus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2Cron. 18). Faptele s‑au petrecut însă contrar celor profețite. Nu numai că cetatea nu a fost cucerită, dar regele Achaab a fost omorât în luptă. Profetul Miheia, care îndrăznise să se împotrivească profeților mincinoși, fusese aruncat în temniță. Autorul Urcării la cer a lui Isaia nu se mulțumește să reproducă episodul din Biblie ca atare. El interpretează cuprinsul acestuia potrivit propriului cod ideologic. Astfel, din versiunea propusă de Urcarea la cer..., aflăm că Miheia, despre care cărțile canonice nu spun
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îndrăznise să se împotrivească profeților mincinoși, fusese aruncat în temniță. Autorul Urcării la cer a lui Isaia nu se mulțumește să reproducă episodul din Biblie ca atare. El interpretează cuprinsul acestuia potrivit propriului cod ideologic. Astfel, din versiunea propusă de Urcarea la cer..., aflăm că Miheia, despre care cărțile canonice nu spun mai mult decât că a fost persecutat, este ucis cu lașitate de Ahazia, regele Gomorei. În al doilea rând, autorul nostru îi caracterizează pe falșii profeți de la curtea regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sacerdotale, apropierea parusiei este anunțată de înmulțirea impostorilor, a celor care se pretind inspirați. Din punctul de vedere al profeților însă, apropierea parusiei se deduce din dispariția fervorii profetice și din instituționalizarea credinței. Pactizarea cu cele lumești constituie, pentru autorul Urcării la cer..., cea mai gravă trădare a Evangheliei, trădare care se înscrie totuși în ordinea divină a lucrurilor. „În zilele acelea, se vor înmulți cei care, lipsiți de înțelepciune, vor fi iubitori de argint. Și vor fi mulți prezbiteri nevrednici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Beliar. Anticristul creștin - așa cum îl prefigurează Apocalipsa și cum va apărea pentru prima dată la Irineu - se prezintă sub forma unei ființe umane, înzestrată cu o harismă negativă, manipulată de diavol, fără însă a se confunda cu acesta. Pentru autorul Urcării la cer..., ca și pentru autorul de mai târziu al scrierii De consummatione mundi, tiranul eshatologic este un avatar al lui Beliar însuși, care coboară in persona pe pământ, pentru a‑și pune în aplicare lucrarea malefică. Lupta finală se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
după el. Și ținuturile, și orașele vor cunoaște puterea lui și minunile lui, și va ridica statui cu chipul său în toate orașele. El va stăpâni trei ani, șapte luni și douăzeci și șapte de zile” (4, 4‑12). Autorul Urcării la cer... sugerează că majoritatea credincioșilor, în frunte cu episcopii, au trădat deja creștinismul autentic pe care îl mai păstrează doar o mică parte a credincioșilor - în speță, mișcarea profetică din care acesta face parte. Cea mai mare parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
face cunoscut la nivelul limbajului rațional uman, ci numai la nivelul viziunii extatice, dumnezeiești. Tot astfel, cel ce se pretinde Cristos înaintea parusiei nu este decât un avatar al lui Beliar, principe metafizic existent în afara umanității propriu‑zise. Teologia autorului Urcării la cer... este esențial mitologică, proprie creștinismului gnostic. Ea se reflectă și în eshatologie, fiind cu totul convențională și lipsită de consistență reală. Grupul profeților pare să aștepte sfârșitul lumii celorlalți. Doar ceilalți - cei necredincioși, cei ce au trădat adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Petru În cele ce urmează ne vom opri asupra unei alte apocrife, și anume, Apocalipsa lui Petru (AP), care datează, probabil, de la începutul secolului al II‑lea. Cu excepția câtorva fragmente, originalul grec nu s‑a păstrat. Ca și în cazul Urcării la cer a lui Isaia, o versiune integrală a textului s‑a păstrat în etiopiana veche, într‑un manuscris datând probabil din secolul al XV‑lea, în prezent la Biblioteca Națională din Paris (există de asemenea un alt manuscris, Tânâ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se impune practic drept paradigmă a persecutorului. Chiar dacă ideea dezvoltării mitului anticristic pornind de la legenda neroniană nu poate fi acceptată, merită remarcat rolul capital pe care figura tiranului păgân l‑a avut în gândirea apocaliptică creștină din toate timpurile. Autorul Urcării la cer a lui Isaia (cap. 4) vede în Nero însăși încarnarea lui Beliar, „marele principe”, întâiul cârmuitor al lumii. Acest Nero‑Beliar se va impune printr‑o serie de minuni false și gratuite: el va face soarele să răsară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două de zile, dublul lui 666. La finele acestui interval, Domnul cel adevărat va coborî din cel de‑al șaptelea cer - unde este așezat îndeobște Tronul lui Dumnezeu, potrivit tradiției apocaliptice iudaice - și îl va arunca pe uzurpator în gheenă. Urcarea la cer a lui Isaia ridică o problemă teologică delicată, pe care o vom reîntâlni la Chiril al Ierusalimului și la Pseudo‑Hipolit (De consummatione mundi), legată de întruparea diavolului. În calitate de creatură, el nu poate realiza decât o pseudoîntrupare. Religiile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el nu poate realiza decât o pseudoîntrupare. Religiile dualiste admit în mod natural o asemenea idee, nu însă și creștinismul monoteist. A crede în întruparea diavolului înseamnă, implicit, a crede în egalitatea acestuia cu Dumnezeu, ca principiu ontologic autonom. În Urcarea la cer..., Nero devine, așadar, nici mai mult nici mai puțin decât întruparea principiului răului absolut. Comentariul la Apocalipsă al lui Victorin de Poetovio Introducere Victorin, episcop de Poetovio, a trăit în cea de‑a două jumătate a secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru persecutarea creștinilor de‑a lungul secolelor. Într‑adevăr, tagma senatorială a colaborat cu Decius care a creat, se pare, un guvern civil alături de guvernul militar și l‑a secondat în politica sa anticreștină. Situația se schimbă radical în momentul urcării pe tron a lui Valerian, în 253, ulterior domniei efemere a lui Trebonianus Gallus. Valerian aparținea ordinului senatorial și deținuse funcția de censor în timpul domniei lui Decius. În opinia cercetătorilor Gagé, Sordi și Salvatore, evenimentele descrise în ultima parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rară în tradiția creștină, potrivit căreia Anticristul va fi „întruparea” diavolului. Aceasta apare numai la câțiva autori, ca de pildă, Ieronim, Pseudo‑Hipolit și autorul Apocalipsei lui Daniel (apocrifă din secolul al IX‑lea). Am întâlnit‑o de asemenea în Urcarea la cer a lui Isaia, unde Nero apare ca întruparea lui Beliar. Considerăm deci justificat să ne întrebăm din ce motiv exegetul nostru face apel la o astfel de versiune a mitului și care sunt consecințele în plan teologic ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Epistola întâi a lui Ioan PAGEREF Toc125451226 \h 48 HYPERLINK \l " Toc125451227" Apocalipsa lui Ioan PAGEREF Toc125451227 \h 52 HYPERLINK \l " Toc125451233" Didahia PAGEREF Toc125451233 \h 68 HYPERLINK \l " Toc125451234" Epistola lui Barnaba PAGEREF Toc125451234 \h 71 HYPERLINK \l " Toc125451235" Urcarea la cer a lui Isaia PAGEREF Toc125451235 \h 72 HYPERLINK \l " Toc125451236" Apocalipsa lui Petru PAGEREF Toc125451236 \h 77 HYPERLINK \l " Toc125451237" „Demonii” din scrierile lui Iustin, modele și precursori ai Anticristului PAGEREF Toc125451237 \h 82 HYPERLINK \l " Toc125451238" Sinteza
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care i‑a trimis pe pământ. Va da poruncă să se desfacă puterea lor și să fie puși în lanțuri în adâncurile pământului” (trad. fr. A. Caquot). . De exemplu, Testamentul lui Dan 5, 10‑13; Testamentul lui Simeon, 6, 6; Urcarea la cer a lui Moise 10, 1; Cartea Jubileelor 23, 29. Pentru alte informații, vezi „Introducerea” lucrării de față. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 142‑169; P. Prigent, Apocalypse..., pp. 307‑330. . În concepția lui Peerbolte, cele trei personaje malefice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
totuși o trimitere la sk£ndalon din Apoc. 2, 14. . Episodul se referă la asuprirea celor „șaptezeci de păstori”. . Numele „Cel Iubit” este cristologic (Mt. 3,17; 12,18); îl regăsim încă de la Is. 44,2. Apare de asemenea în Urcarea la cer a lui Isaia, 3, 13.18. . Este vorba, de fapt, de un motiv iranian - scurtarea anului - care apare și în Oracolele lui Hystasp (sec. al II‑lea î.Cr.). Cf. F. Cumont, „La fin du monde selon les mages
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în care Bousset vedea, pe bună dreptate, unul din strămoșii îndepărtați ai „legendei Anticristului”, s‑a păstrat foarte bine și s‑a transmis cu fidelitate în provincia Asia Mică, așa cum o dovedesc, printre altele, metamorfozele sale creștine. Într‑adevăr, atât Urcarea la cer a lui Isaia, cât și cateheza a cincisprezecea a lui Chiril și omilia lui Pseudo‑Hipolit, altfel spus, principalele trei mărturii ale versiunii care susține că Anticristul ar fi diavolul întrupat la sfârșitul veacurilor, provin din această regiune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1607 (abia mai târziu un stolnic Gavriil Movilă, pe care Miron Barnovschi îl scotea văr, s-a îngrijit de locul de veci al întemeietorului „dinastiei”) și, la fel, groapa lui Simion Movilă, aflată tot la Sucevița, a trebuit să aștepte urcarea pe tronul țării Românești a lui Gavril Movilă, fiul defunctului Voievod, pentru a-și primi piatra cu textul lămuritor (în care este pomenită și Doamna Marghita cu numele ei „ortodox”): „Și a rămas mormântul său în uitare, fără împodobire, până ce
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vreo piedică din faptul că aceia sunt [copii] de concubine, și toți sunt socotiți legitimi și vin la moștenire”), o acceptare tacită, contestată uneori doar din motive politice. Moartea taților făcea din numele acestor bastarzi („legitimați” doar de o eventuală urcare în scaunul domnesc: în Apus, unde chestiunile privind puterea și autoritatea au fost rezolvate mai grabnic, nobilii rezervau chiar „locuri” în arborii lor genealogici pentru copiii din flori) - cele mai multe necăsătorite oficial - niște „văduve” sui-generis. Destule dintre ele nu le-au
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să ajungă În fortăreață. În drumul lor se Întâlniră cu Dhian Singh, care se Îndrepta spre Shahbelore și pe care Îl informară despre cele Întâmplate, aducându-l Înapoi În cetate pentru a-și duce la Îndeplinire planul, care consta În urcarea pe tron a lui Dalip Singh, cel mai mic dintre fii lui Ranjit Singh 226. Ajunși Însă În cetate, asasinii Îl Împușcară pe Dhian Singh, tăindu-l și pe el În bucăți, după care se baricadară În interiorul orașului și Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]