279,258 matches
-
care nu bătuse din palme. Dar Gogu vroia neapărat să cunoască părerile comesenilor despre proza consoartei sale. Cu un gest poruncitor, el îndrepta brațul către fiecare la rând... Toți aduceau niște laude penibile. După fiecare, Gogu aplauda, satisfăcut. Când îmi venise și mie rândul să-mi spun părerea, după ce Gogu, morfolindu-și muștiucul, își îndreptase spre mine, autoritar, brațul, eu spusesem calm, de-al naibii, că proza e un lucru greu, că e nevoie de experiență, cultură și talent, talent, talent
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
amănunte. De atunci, la București, Gogu începuse să mă cheme des la el acasă, rămânând absolut singuri, amândoi, spunându-mi unele lucruri pentru care oricine ar fi fost închis pe loc. (E drept că dădea mai tare radioul). La M.R.P. veneau și niște tineri poeți, prozatori, grupul Oniricilor. Miron le asculta producțiile, pe urmă îi punea să urce în merii livezii, să-i curețe de omizi. Odată, privindu-i de jos cum ședeau cocoțați, îmi arătase un tânăr vorbăreț, care avea
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
clasele superioare. Ca să nu existe nici o privire dinafară. Contextul debutului trebuie să asigure, grație celei mai stricte intimități, o libertate absolută. * Într-o zi, pe la începutul cursului, i-am spus unui elev: "renunță la teatru". Nu m-a înțeles, doar venise să facă teatru... Ca să faci teatru, trebuie, mai întâi, să-l uiți! În universitățile americane, am întâlnit studenți care erau deja specializați. Într-un anume sens, erau formați; era vorba, în ceea ce mă privește, să-i învăț să uite. Ei
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
să încercăm să înțelegem motivele abandonării copilului din Cercul de cretă caucazian. Sau, în Tartuffe, să analizăm actele lui Tartuffe, strategiile Doamnei Pernelle... să găsim mereu ceea ce determină un act. Cum se elaborează și cum se construiește; versurile și dicția vin mai târziu... * Pornesc de la exerciții, dar sunt sigur că doar eu le pot face fecunde, active, purtătoare de sens. Cei care copiază exercițiile se înșală. Valoarea unui exercițiu depinde de cel care îl conduce, de felul în care acesta îl
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
de concentrare. * Școala e spațiul tuturor libertăților, dacă știm să le atingem. Dacă dresezi elevii, îi faci să maimuțărească un model de teatru și eșuează într-o închisoare. * Nu-mi place arta care se inspiră din artă. Întreb întotdeauna: "de unde vine asta?". Iată de ce problema nu e să descoperi stilul grec, în general, ci să-l sesizezi într-un context foarte precis. Nu se poate învăța stilul în afara unui adevăr al situației. Trebuie să învățăm să acceptăm că nu există niciodată
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
dintre principiile mele: "Nu uitați niciodată că o idee trebuie construită! Nu e destul să o declari". Le cer să construiască cincisprezece-douăzeci de sensuri în jurul unei situații, chiar dacă va trebui să alegem după aceea, să renunțăm la cele mai multe. De aici vine, fără îndoială, obligația de a analiza circumstanțele și de a formula întrebările: o situație trebuie explorată în toată complexitatea ei. Mă străduiesc să-i conving pe elevi să elimine ceea ce ei consideră ca fiind "artistic". Important este să admiți că
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
perceptibil la început. * Îmi place să înaintez cu pași mărunți. * Pedagogia constă în a însoți pe cineva pentru descoperirea propriului adevăr. În fond, poziția așa-zisului "maestru" este, în acest sens, măgulitoare. Îmi place istorioara aceea cu maestrul la care vine un elev și, de fiecare dată când bate la ușă spunându-și numele, maestrul nu-i dă drumul înăuntru până când, la întrebarea "Cine-i acolo?", elevul răspunde: "Nimeni". * Cineva mi-a spus într-o zi, și asta m-a ajutat
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
teorie a sintaxei muzicale" a devenit în scurt timp un text canonic în muzicologia românească. Claritatea expunerii și bogăția ideilor au influențat generații întregi de compozitori și muzicologi. Cele patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui Boulez și sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1) că muzica este un limbaj
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
exact înțeles. Această specie de ziarist stârnește, în egală măsură, nemulțumirea tuturor: și a patronilor săi și a celor despre care scrie și a celor care îl citesc. Patronii îl mai tolerează (dar nu se știe până când!), plictisiți că nu vine la ședințele zilnice de sumar cu subiecte "tari" (din culisele culturii), la înălțimea celorlalte secții ale ziarului; subiecții sunt revoltați de titlurile pestrițe (puse ca să intre articolașul, dar neobișnuite în presa culturală), că a scris atât de puțin și într-
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
se întâmplă cam așa: toți o invită la baluri și recepții, prezența ei e obligatorie, dă bine, intră deja în decor. Dar când ajunge la fața locului, observă că nu ea e prezentă, ci cotidianul pe care îl reprezintă: a venit și România liberă, avem aici și Adevărul, am bifat și Evenimentul zilei. De cele mai multe ori însă, nu te duci la paharul de șampanie cu pișcot, pentru că pur și simplu nu merită: câteva rânduri de știre culturală le poți scrie și
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
pe zi, între orele 10-11 și după-amiază, între 16-17, fiecare licitându-și "marfa" secției pe acea zi, la concurență deschisă, pentru un spațiu procustian, care elimina mai mult de jumătate din ofertă: Politica, Investigațiile, Socialul, Economicul, Externele, Sportul etc. Toți vin cu bombele și bombițele zilei, crime înfricoșătoare, odioase violuri, jafuri la drumul mare, căderi de miniștri, lovituri de stat, totul arde, frige, explodează, iar tu, la concurență cu catastrofele lor, vii cu un titlu de carte! Ești îngropat în hohotele
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
Ești îngropat în hohotele lor virile de râs - lupi tineri, cu hălci zdravene între colți, sfâșiate din prada zilnică a realului ("Viața ca o pradă", nu-i așa?) - tensiunea planetară a găsit, în sfârșit, supapa de decompresiune și ție îți vine să intri în pământ de rușine că iar nu ești la înălțimea așteptărilor. Și asta ca în fiecare zi. Cât o să te mai tolereze șeful? Te întorci zdrobit în secție, răsfoiești cartea, găsești o secvență tare, salvatoare, senzațional, ăsta-i
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
jurnalistul cultural e tratat ca băiatul de mingi. Toți se duc la colocvii și întâlniri literare din țară doar să ia premii (mamă, ce scandal fac unii când nu iau nici un premiu: "Atunci, de ce m-ai chemat?"; De ce-am venit io din București tocmai pân-aici, la mama dracului?"), doar el nu poate merge numai pentru sine, trebuie să scrie pentru ceilalți. Și dacă nu scrie, vai de viața lui! (Din acest punct de vedere, scriitorii s-ar putea împărți
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
aranjează premii, sindrofii, călătorii în străinătate, sunt cei veșnic nemulțumiți de toți și de toate; ceilalți, mult mai puțini, chiar foarte puțini, sunt cei care lucrează, uneori în presa literară, uneori în presa cotidiană, la radio și televiziune - bine ai venit, Elena Vlădăreanu, la amarul și tristețea noastră! -, și trebuie musai să scrie despre premii, fără ca aceștia să aibă vreo obligație pentru cineva, vreodată). Câți dintre numeroșii, importanții scriitori, care participă la nenumăratele festivaluri, colocvii, târguri, zile ale..., din toate județele
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
de redactare însoțeau acest demers: - Etapa 1: Prima redactare este realizată în câteva săptămâni sau câteva luni, în general dintr-un singur jet; - Etapa 2: A doua redactare apare după o cercetare erudită, care poate dura câțiva ani. Redactarea secundă vine în sprijinul primeia dar cel mai adesea o distruge. La sfârșitul etapei, după ce Foucault aduna mii de notițe, a doua redactare este dată spre dactilografiere. - Etapa 3: A treia redactare are ca suport dactilograma. Noua versiune va fi dată editorului
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
politicieni, ei s-au lăsat angrenați în delirul moderatorului, n-au replicat cum se cuvenea, nu l-au pus la punct, nu i-au atras atenția asupra enormităților pe care le debita. Emisiunea a rămas falsă pînă la capăt. Toată lumea venea cu idei în domenii despre care, era limpede, nu știa mare lucru. Datul cu părerea era general. Lipsa de profesionalism, șocantă. Ascultai și te întrebai pînă unde pot merge incompetența, vorba goală, incultura. (Mai bine zis, pseudocultura: inculții sînt niște
Deliruri by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15231_a_16556]
-
Cronicarul are o idee, mică de tot, dar utilă: înainte de orice, să nu exagerăm). Tot în Steaua, este reluată o emisiune de televiziune consacrată canonului literar la care au participat dnii Corin Braga, Ovidiu Pecican și Mircea Petean. Așa mai venim acasă după șocul textului dlui Poenar. * "...La Tîrgoviște, pe frontispiciul casei în care a văzut lumina Grigore Alexandrescu, se lăfăie firma Partidului Muncitoresc Român - Fi-liala Dîmbovița", scrie dl Tudor Cristea în editorialul Literelor de pe aprilie. În același număr al revistei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15233_a_16558]
-
acuzîndu-l că atunci cînd a vizitat castelul din Bonțida al conților Banffy nu s-a întîlnit cu o venerabilă urmașă a familiei acestora. Doamna cu pricina voia să-l întrebe pe Charles dacă nu cumva sînt rude, fiindcă nu-i venea să creadă că prințul bagă bani în restaurarea castelului Banffy doar de amorul monumentelor medievale. Curiozitatea doamnei e explicabilă, explicabilă e și curiozitatea profesională a reporterilor români. Totuși să nu uităm că a fost vorba de vizita cuiva care la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15233_a_16558]
-
carne și oase, o poveste a scriitorului așa cum a trăit-o în succesive întrupări. Nu e mai puțin adevărat că tot acest efort de construcție, la care mulți vor strîmba probabil din nas și-l vor găsi artificial și căutat, vine dintr-o puternică fascinație a autorului pentru tot ce a devenit celebru, pentru mit, fie el și literar, pentru perioadele legendare ale culturii secolului XX, avangardă sau magie sud-americană. Din toată această fascinație, dintr-o reală cultură, care nu e
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
mult, textul în sine ridiculizează eventuala parafrază și asta e o mare calitate. Cei care nu prea mai cred în poezia contemporană pot suferi o criză în credința lor la sfîrșitul acestui volum, nu neapărat pentru că această tînără poetă ar veni să dărîme scepticismul național printr-o genialitate devastatoare, ci pentru că are exact acea doză de naivitate și de prospețime care zdruncină marile blazări. Cei care au scris odată și au renunțat, să cumpere această carte și poate le va reveni
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
pămînt trebuie să fi rămas niște ființe în întregime bune după ridicarea la cer. Această încredere în bunătatea unui soi de oameni, fie ei și nevăzuți, care trăiesc pe acest pămînt al păcătoșilor și al fricii de Judecata de Apoi, vine poate și de la observația țăranului în existența propriu-zisă a Blajinilor, cărora acesta le prețuia în primul rînd lipsa păcatului lăcomiei. E drept, că dacă-i potrivim pe blajinii din lumea cea de toate zilele cu blajinii din eres, ei erau
Blajinii dintre noi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15232_a_16557]
-
de cinci ani, mică și aceea, întreprinzătorul din Brașov s-a ales cu această condamnare de doi bani. După această dovadă de clemență a Justiției, care n-a contrariat Parchetul General, ocupat în ultima vreme cu recursuri în anulare, mai vine și Poliția care nu știe unde să-l găsească pe Tartagă. Nu cred că polițistul român e atît de lipsit de minte pe cît vrea să pară în acest caz. Un sectorist mai insistent afla într-o jumătate de oră
O viață de om la ultima strigare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15256_a_16581]
-
al Dilemei, Vineri, în anul 1998. Se știu și luptele "politice" duse de scriitorii ieșeni în ultimii ani, conflicte în U.S. etc. - lucruri pe care le-am putut urmări cu toții, dar nu știu cîți dintre noi au înțeles ceva. Literatura vine, paradoxal, să limpezească lucrurile. Un grup de scriitori au o trăsătură comună: sînt puși pe nebunii, pe experiment, sînt "vii". îi unește un dispreț comun față de tot ce înseamnă establishment ieșean. Această frondă în grup nu aduce automat valoare, bineînțeles
Iașiul subteran by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15241_a_16566]
-
și-n aceste repartiții/ era vremea-n interstiții/ când a-nceput dan cipariu ca să-și îndulcească traiu')". Din celălalt registru al poemelor de amor, cel grav, să zicem, mi-a plăcut www.Dalila.ro : "iute, mă iubește eu o iubesc vine și toamna, cu legarea de inimi/ de mâini cu nuntirea pentru povestași/ dar timpul se dilată prăpăstios fără ea, dar zilele se topesc halucinant în vene/ cu mâna pe inimă și urechea pe eternitate/ ea e prima pagină web a
Viruși romantici și cibernetici by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15237_a_16562]
-
organizat conferința de presă? Cu prilejul premierei unei piese a d-lui Mircea Radu Iacoban. Dl Mircea Radu Iacoban este, ne amintim, un emerit dramaturg al Epocii de Aur, nejucat totuși, în Epocă, la Teatrul Național din București. Reparația a venit acum, sub directoratul luminat al d-lui Dinu Săraru, când distinsului dramaturg i s-a pus în scenă piesa Biroul informații eterne. O piesă "admirabil scrisă, o piesă a zilelor noastre", cum aflăm că "s-a spus" (de către cine?) la
Actualitatea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15249_a_16574]