1,900 matches
-
și Carvajal, visul către care se îndreaptă, pe corabia sa cu morți și maimuțe, Aguirre al lui Werner Herzog. Aristocrata fragilă, izolată în palatul ei încărcat de păpușile gigantice ale commediei dell’ arte, este tarantula ce încearcă să-și strecoare veninul în trupul lui Corto, Evadarea ei, cu un hidroavion ascuns în subsolul palatului, este un alt episod rocambolesc din viața unei aventuriere cu grația retro și instinctul criminal al eroinelor din filmele noir americane. Italia Marelui Război este, pentru Corto
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
nesfârșit de vagoane, se Îndrepta, clătinându-se, Într-o direcție necunoscută. În mintea sa, el asemui locomotiva cu un uriaș păianjen, pe cât de crud, pe atât de calculat, care după ce prinsese În plasa Întinsă o groază de insecte inserându-le venin sub crustă, le golise sugându-le viscerele și le Înșirase pe o ață, făcând din fiecare victimă o capcană, În care intrau acum, iată, de-a valma, pasageri tineri și bătrâni, fără să se Întrebe prea mult Încotro și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
uimit al masterandului, astfel că a doua zi Oliver era acoperit de zgârieturi și vânătăi. Noroc că la timpul potrivit, când femeia dormea dusă Între ramurile lui, Oliver Îi scosese, vârându-i un prosop În gură, incisivii și punga cu venin, altfel femeia-șarpe, În furia ei oarbă, l-ar fi mușcat de gât pentru ca mai apoi, căscându-și gura și lățindu-și mereu trupul, să-l ingurgiteze, devorându-l pe-ndelete Înlăuntrul ei. Mult timp după această Întâmplare, Oliver fu cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prietenii adevărate este o imensă pierdere sufletească. Îndemn Evită prietenia alcoolului care este perfid, dăunător și păgubos. Arme Voința și prudența sunt principalele arme de luptă împotriva viciilor. Duel Duelul verbal în care protagoniștii își aruncă vorbe tăioase, încărcate de venin poate provoca răni sufletești mai greu de vindecat decât cele produse de arme. Dușman Cel mai perfid și mai greu de învins dușman este răul din noi. Sfat Nu lua de bune toate laudele prietenilor și nu respinge din start
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, când trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vârtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă și nepieritoare, era o sângerare epidermică, precum veninul șarpelui când intră În trup, În carne, până la oase, până la măduvă, pătrunzând aievea ca lumina caldă a soarelui. Oare și ăsta era vis? Îmbăierea la soare, care stârnise bezna din măduva oaselor, sudația trupului prin care eliminau, prin pori, veninul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
veninul șarpelui când intră În trup, În carne, până la oase, până la măduvă, pătrunzând aievea ca lumina caldă a soarelui. Oare și ăsta era vis? Îmbăierea la soare, care stârnise bezna din măduva oaselor, sudația trupului prin care eliminau, prin pori, veninul verzuliu al șarpelui, pentru ca trupurile să se primenească la lumina vieții de seva dătătoare de viață, pentru ca sângele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stâncile greoaie ale grotei, așadar, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unele pagini din Clepsidra. Așadar, prin intermediul unor dovezi istorice și a unor exemple mai mult sau mai puțin cunoscute, pun la Îndoială opinia prestabilită cum că o carte ar sluji numai binelui. Deși cărțile sfinte sunt, ca opere canonice, aidoma veninului de șarpe, izvor de moralitate și de nelegiuire, de milostivenie și de crimă. „Multe din cărți nu sunt periculoase. Periculoasă e doar una.“ Acest eseu imaginar despre Protocol se va destrăma de la sine În momentul În care am Încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de-amurg, în țara șvabă. Pentru că tonurile erau, pe rând, vesele, / Solemne, îngrozitor de triste. Longfellow (Sclavul cântând la miezul nopții) (engl.). Scări, unghiuri, porți! În prag de ușe. O troli domoli, o troli cu gușe, La ce vărsări, ca de venin, Vis crud striviți și gând cretin! Stângi cuburi șubrede, intrate, De case roșii, zaharate; Verzi investiri, prin cîte-un gang, Sub ceasuri largi - balang, balang! RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL Baladă Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
De partea umbrei moi, să treacă... Dar soarele, aprins inel, Se oglindi adânc în el; De zece ori, fără sfială, Se oglindi în pielea-i cheală. Și sucul dulce înăcrește! Ascunsa-i inimă plesnește, Spre zece vii peceți de semn, Venin și roșu untdelemn Mustesc din funduri de blestem; Că-i greu mult soare să îndure Ciupearcă crudă de pădure, Că sufletul nu e fântână Decât la om, fiară bătrână, Iar la făptură mai firavă Pahar e gândul, cu otravă, Ca
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cu aerul proaspăt, cu nori printre care strălucea luna plină ca un glob de aur, vrând parcă să-i mângâie pe cei care o priveau cu blândele ei raze, fapt neobservat de Angela care trecea prin noapte bombănind plină de veninul răutății și al aroganței, cu săgețile urii care țâșneau din întunecata ei privire. "Mucos netrebnic, momârlan înfumurat, cine se crede el? Nicicând și nimeni nu m-a călcat în picioare. De vină sunt eu, acordându-i prea multă atenție", bombănea
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
nu se mai uite În jos când dansează. Ușa se Închise În urma lui. În mintea mea, silueta lui din spate și imaginea scorpionului zdrobit se suprapuneau. Mi-am adus aminte ce am Învățat mai demult, la un curs de cibernetică: veninul scorpionilor nu dispare nici măcar după ce au murit. De la hubloul Îngust al avionului Concorde am putut să văd ziua și noaptea. Timp vreo două ore după ce am decolat de pe aeroportul JFK, În jumătatea de jos a câmpului meu vizual se Întrezărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ca să-i ocrotească de cobre. Mi se părea că trebuie să vedem în curajul lor un exemplu. Asta până în ziua când, din întîmplare, am aflat un amănunt care a făcut praf admirația mea, și anume că mangustele sânt imune la veninul cobrei. Așadar, "mîncătoarea de cobre" nu se deosebește cu nimic de o mâncătoare de șoareci. Ea nu riscă nimic, iar curajul ei nu este curaj. În schimb, din ziua aceea am înțeles, poate, mai bine ce riscă omul în fața cobrei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu s-ar fi întîmplat nimic. Soarele s-ar fi înălțat mai departe indiferent și strălucitor. Dacă s-ar fi repezit să-l muște, cobrele ar fi reușit cel mult să-și umple saliva de lumină și să-și vadă veninul incinerat. M-am uitat în calendar. Soarele răsărise la 6,17. A doua zi, urma să răsară la 6,16, cu un minut mai devreme. M-am sculat dis-de-dimineață și m-am postat la fereastră, așteptând. Fix la 6,16
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cuib. Reptila a coborât din mărul biblic: foame, mușcătură, nesaț. Șarpele, sferă rostogolită într-o gravitație a sângelui deșirat fără capete. Șarpele, sfoară deșirată dintr-o mie de noduri peste un miez de inimă. Șarpele, rouă și brumă în vene. Veninul! Alerga șarpele prin măduvă precum trenul slobod de pe șine peste stepele caucaziene; urca șarpele în tâmpla stângă, în tâmpla dreaptă munții îl gâdilau pe Dumnezeu la tălpi; cobora șarpele la rădăcina fântânii, secau izvoarele, se stafideau norii. Adormea șarpele într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
viața devine o rană închisă, un ser vegetativ, o moarte în emisfera nordică a inimii. Viața într-o cicatrice, dulce lehamete. Trăiești și mori cu aceiași ochi, trăiești și mori cu aceeași inimă. Șarpele, generos, nu și-a împrăștiat tot veninul, nu a însemnat semnul: în podul palmei nicio urmă; în coastă, vița de vie așteaptă foarfecele. Nu este Dragoste! Petru, cel dintâi strănepot al lașității lui Noe și ultimul fiu al lăcomiei lui Adam, singurul moștenitor al păcatului. Păcatul transfigurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui răcoroase, câte morți au înmugurit la capătul funiei. Ating, apoi îmi privesc palmele: nicio urmă de pământ, de cer, ceva rece și alunecos îmi brăzdează palma. În fiecare ramură de pom bătrân moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre, comoditatea fântânilor seci nu motivează setea melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la spitalul din localitate, cu urme de dinți de maimuță pe brațe. Mușcătura unei maimuțe se poate dovedi la fel de periculoasă ca mușcătura unei cobre, prin aceea că maimuțele sunt deseori purtătoare de rabie, care poate, desigur, fi la fel de letală ca veninul de șarpe. Turbarea este una dintre cele mai grave afecțiuni pe care o doamnă sau un domn le poate contracta. E mai frecventă vara decât în sezonul ploios...Pe tonul său dramatic obișnuit, doctorul Banerjee publicase un articol de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
să-i aducă lui gândurile și ideile lor oribile? Cum de-ndrăzneau? Îl foloseau în propriile scopuri. Îi era greață. Din cauza acidității, stomacul i se revoltă și izbucni într-o indigestie cumplită, ca și cum ar fi conținut o masă de șerpi, venin și bolboroseli în căldură vulcanică, rostogolindu-se în el. Sampath se aplecă peste marginea patului și vomită. Voma îl arse ca acidul, lăsându-l măcinat și gol pe dinăuntru. Doar gaura neagră a premoniției pe care o simțise în ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pe pumn? SISOE: Sssst! O viespe. Iaca ce chilipir! Multă nădejde nu trag eu, da' măcar să-ncerc... (simulează zădărârea viespii) MAVRICHIE: Ce tot spui acolo, Sisoe? Ce nădejde tragi? SISOE: Păi n-ar trebui să aibă și asta ac și venin în coadă, precum se cuvine? Poate s-o supăra până la urmă c-o tot zgândăr, să-și vâre măcar vârful acului... Că n-am mai simțit urmă de durere sau de usturime de când am ajuns în Rai, ca să mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
trăit pe pământ tot în preajma unui pustnic și s-a sfârșit de foame pe marginea unui blid gol al cuviosului. Nu-i chip, Sisoe! Asta nici n-ar putea să te-nțepe, că are acul bont și-n loc de venin miere. Uiți unde te afli? SISOE (alungă viespea): Că bine zici! Nu-i chip! Mai ieri treceau pe-aici doi frați ai noștri întru neștirbită fericire. S-au oprit într-un dos de tufă, iaca acolo, și unul îl îmbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
din cerul fără nori nu fulgeră niciodată. Pajiștile mereu verzi și cărările presărate cu nisip de aur n-au hopuri sau mușuroaie de care să te împiedici la umblat, nici gropi neastupate în care să dai. Aici șarpele nu are venin, ardeiul nu ustură și ghimpii trandafirilor sunt rotunzi ca mazărea. Tot ce se află aici e dulce la gust și neted la pipăit. SISOE: Lăudat fie numele Celui Preaînalt! MAVRICHIE: Amin! (oftează amândoi din rărunchi) SISOE: Și ce se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
un al patrulea, și așa mai departe... Ești tulburat de tot felul de sentimente în timp ce răsfoiești scrisorile. Cartea a cărei continuare o gustai dinainte printr-un intermediar se-ntrerupe din nou... Ermes Marana îți apare ca un șarpe vărsându-și veninul în paradisul lecturii... În locul clarvăzătorului amerindian, care povestește toate romanele din lume, iată un roman-capcană, născocit de traducătorul infidel, cu începuturi de roman ce rămân suspendate... Așa cum rămâne suspendată revolta, în timp ce complotiștii așteaptă zadarnic să comunice cu ilustra lor complice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o prelungire vie a păcatului dintîi. Eva mușcase din mărul oprit pentru că Adam, sterp, dacă nu impotent, o lăsase să fie pătrunsă de șarpe. Antonia era sigură că oamenii se trăgeau din șarpe, dovedeau asta de cînd lumea. Chiar aveau venin, dar acesta acționa lent, era confundat cu alte toxine, omora În timp, neștiut, după ce agrava alte boli. Antonia, În timpul războiului, fusese asistentă sanitară, urmase un curs ; credea, probabil, că asta o făcea cunoscătoare În tot ceea ce ținea de medicină. E
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
dinții În mărul ispitei imediat, i-l vîrÎse În gură și lui Adam. Ce se alesese de urmașii lor? Dacă nu cumva doar ai ei și ai nenorocitului de șarpe; poate și pocitul de urangutan se vîrÎse În combinație; numai venin și maimuțăreli ajunsese lumea. Degeaba omorîse Dumnezeu atîția la potop și, mai apoi, la Sodoma: cei scăpați o luaseră de la capăt, ce purtau În sînge aia făceau - mai ales În timpurile din urmă, cînd se dăduse drumul de tot la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ar fi salvat, poate, amîndoi. Nimic sigur, iubirile uneori ascundeau ceva morbid, omorîseră, la propriu și la figurat, destui. Suferințele amoroase nu puteau fi suportate de oricine. Și nici bucuriile iubirii; mai rău: dragostea trecea, dospind, deseori, ură, mierea ajungea venin; nimic nu era așa cum la Început părea să fie. SÎnt și ceea ce fac alții din mine, intențiile lor bune mă distrug... De parcă Îl vîrÎse cineva cu binișorul ori cu forța În patul primelor prostituate sau Îl obligase să bea votcă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]