1,800 matches
-
istorie, nici de speculația Înalt-filozofică, ci de o nițeluș sofisticată, dar deloc subtilă, propagandă politică. Între cartea lui și exegetica postmarxistă, care se iluziona, de asemenea, că găsise cheia de aur a viitorului luminos al umanității, identificându-l În comunismul victorios, nu exista nici o deosebire de fond. Personal, mi se păruse că inclusiv formula „sfârșitul istoriei” era menită doar să satisfacă gustul pentru show și senzațional al publicului american, fără a avea Însă și o relevanță reală. Este aberant să glosezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
energie creatoare în Lume. Orice creație este rodul unui preaplin. Zeii creează dintr-un exces de putere, dintr-o energie nestăvălită. Creația este rodul unui prisos de substanță ontologică. Din acest motiv, mitul care povestește această ontofanie sacră, această manifestare victorioasă a preaplinului ființei, devine modelul exemplar al tuturor activităților omenești: doar el poate dezvălui ceea ce este real, supraabundent, eficient. "Trebuie să facem ceea ce au făcut zeii la început", spune un text indian (Satapatha Brahmaña, VII, 2, I, 4). "Așa au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
aveau "migueliștii" de a se întoarce nevătămați la casele lor. Dar amănuntul acesta a indignat grupul de revoluționari de la Lisabona. Și când, în seara de 27 mai, Don Pedro se afla la Teatrul San Carlos, în loja regală - în sfârșit victorios! - izbucnește o manifestație ostilă. Se aud strigăte: "Moarte uzurpatorului! Jos tiranul care apără pe uzurpator!". Tiranul era Regentul Don Pedro iar uzurpatorul era fratele Don Miguel. Palid, Don Pedro se ridică și strigă: "Afară, canalii!". Tumultul se întețește Probabil Don
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în cel mai bun caz, pasivă. Crescută la școala revoluției, alimentată de literatura, istoria și gazetăria republicană, antrenată de propaganda antireligioasă, fărâmițată de societățile secrete - burghezia privea cu indiferență sau satisfacție bagatelizarea instituțiilor tradiționale, surparea lentă a prestigiului monarhiei, promovarea victorioasă a dezordinii. Erau două partide de guvernământ, amândouă de origine și formație liberală: regeneratorii și progresiștii. Anevoie se pot preciza deosebirile dintre ele. Ambele partide erau creația constituționalismului. Fuseseră, la vremea lor, "revoluționare" - luptaseră pentru monarhia constituțională, pentru drepturile poporului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ofensiv, e entuziasmul pentru o atitudine politică pe care mulți din ei nu o împărtășeau. Pentru că sunt totuși soldați, se apără, și nu se predau decât atunci când orice rezistență pare de prisos. E 24 ianuarie 1919. Republica e încă odată victorioasă la Lisabona. Entuziasmul străzii nu mai cunoaște margini, încep să cadă cele dintâi victimei ale răzbunării populare. Altele, infinit mai numeroase, aveau să vină curând. La Porto, lucrurile nu par mai încurajatoare. Don Manuel telegrafiază locotenentului său în Portugalia, spunîndu-i
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care cred că apără "Republica Nouă" decembristă, atacă și înving pretutindeni trupele insurgente, demoralizate de lipsa unității în comandament. Monarhia din Nord e înăbușită la 13 februarie 1919, după o existență de 25 de zile. "Republica Veche" e din nou victorioasă, ajutată de astă-dată de naivitatea și entuziasmul sidoniștilor "Republicii Noi". Iar cel dintâi lucru pe care îl face "Republica Veche", sută în sută democrată, condusă ca și până în 1917 de "furnica albă" - este să lichideze sidonismul. Zadarnic trădase Tamagnini Barbosa
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în schimb ea a adâncit mai mult ruptura dintre Centru și partidele monarhiste. Salazar se aștepta la această agravare a raporturilor cu monarhiștii. Însă el probabil că pierduse încă de pe atunci și în chip definitiv speranța într-o revoluție monarhistă victorioasă și aștepta să se desemneze în câmpul politic o nouă forță, destul de puternică pentru a putea într-o zi stăvilii dezmățul guvernărilor demagogice. Deocamdată, această forță nu se face simțită. Antonio Maria da Silva guvernează, cum am văzut, până la 15
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
profundă devoțiune în jurul numelui său. Salazar își câștigă anevoie, printre preoți, profesori, student merituoși și catolicii Centrului, o faimă de om integru, cu o viață morală fără pată, de mari merite științifice. E faima unui tehnician, nu aureola unui șef victorios. Nici chiar cei din jurul lui, studenții și prietenii, nu sunt fanatizați de viața aceasta corectă. Oamenii nu pot avea față de el mai mult decât stimă și admirație... Dar, evident, această admirație se face simțită în cercuri tot mai largi. Îndeosebi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să facă parte din guvern decât în anumite condiții, care nu erau numai grele, dar implicau chiar investirea ministrului de Finanțe cu puteri dictatoriale. Lesne de înțeles șovăielile Guvernului prezidat de generalul Vicente de Freitas. Salazar cerea unei dictaturi militare victorioase să i se încredințeze lui, de la început, puteri dictatoriale. Nu-și lua răspunderea situației economico-financiare și nu garanta echilibrarea bugetului, decât dacă Președintele de Consiliu acordă Ministerului de Finanțe dreptul de control absolut asupra tuturor celorlalte ministere. În cele din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe care-i pregătește pentru viață, vorbindu-le deschis despre lupta grea de răscumpărare pe care le-a sortit-o destinul în această "mare cotitură a istoriei". Salazar se ferește, ca întotdeauna, să vorbească despre bucuriile biruinței, despre recompensele revoluției victorioase. Ca de obicei, face apel la virtuțile virile, la "bucuria de a învinge marile obstacole", la mulțumirile severe ale muncii bine înfăptuite. Este o concepție bărbătească, soldățească, romană a existenței; pasiunea calmă de a-și face datoria, de a trai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
s-a administrat un șoc teribil de fortifiant. Supus parcă unui al doilea botez, mai cucernic decât cufundarea capului meu În apă, pe care o Îndurasem cu cincizeci de luni În urmă, zbierând, pe jumătate Înecându-mă și pe jumătate victorios (prin ușa Întredeschisă, În spatele căreia un vechi obicei Îi silea pe părinți să se retragă, mama a izbutit să repare boacăna făcută de protopopul Constantin Vetvenitski) m-am simțit azvârlit brusc Într-un mediu strălucitor și mobil care nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de ceață plutind În jurul ei. În timp ce se apropia pe sub copacii care picurau și mă zărea, fața ei căpăta o expresie ciudată, mâhnită, care ar fi putut semnifica ghinion, dar care eu știam că reprezintă sublima bucurie reținută, prevăzătoare, a vânătorului victorios. Înainte de a ajunge la mine, Își lăsa coșul jos, coborându-și brusc brațul și umărul și scoțând un oftat, simulând o epuizare exagerată, pentru a sublinia greutatea lui, fabuloasa lui plinătate. Își Întindea apoi boletele În cercuri concentrice, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
el la țară În vara aceea ca lacheu suplimentar, pe lângă ceilalți pe care-i avea (el fusese chelar În casa Rukavișnikov); și tot el, omniprezentul Ustin, a fost acela care, În iarna din 1917-1918, i-a condus eroic pe reprezentanții victorioșilor sovietici În biroul tatei de la etajul al doilea și de acolo, prin salonul de muzică și prin budoarul mamei, În camera din colțul dinspre sud-est, În care m-am născut eu și la nișa din zid, la diademele cu scânteieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
abis era tandra prietenie care se Împletea cu respectul pentru tatăl meu; farmecul Înțelegerii noastre perfecte; partidele de la Wimbledon pe care le urmăream Împreună, În ziarele londoneze; problemele de șah pe care le rezolvam; iambii lui Pușkin care se rostogoleau victorioși de pe buzele lui, ori de câte ori menționam vreun poet minor al zilei. Relația noastră era marcată de acel schimb obișnuit de prostioare de-ale casei, cuvinte comic trunchiate, Încercări de imitații ale unor presupuse intonații și toate acele glume intime care constituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de parcă pândeam să-mi intre înțelesul ultim în suflet. Stomacul cedase și începuse să facă tumbe. — Krepkaia, am gemut într-un târziu. Te-ai orientat de minune. N-ai pierdut în zadar timpul cu mine. Ana a zâmbit și ea victorioasă. Trecuse cu bine momentul dramatic. Acrobatul revenise la sol. Am băgat banii în buzunar. Aș fi vrut să-i spun ceva. Experiența m-a avertizat instantaneu. „Dacă descleștezi dinții e prăpăd. Tsunami cu harakiri pentru telespectatori.“ Știam că riscurile sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căci pînă În clipa aceea iubise violența care isca acea furie, ci pentru că experimenta o bolnăvicioasă senzație de durere, gol sufletesc și amărăciune observînd că, pe măsură ce se Îmbrăca, se depărta de el, de puterea și de influența lui. Se simți victorioasă. Dacă fusese Îndeajuns de prost pentru a o elibera din lanț, imaginîndu-și, În slăbiciunea lui, că avea să-i fie recunoscătoare și că, datorită acestei recunoștințe, avea să-l iubească Într-o oarecare măsură, merita ca ea să se Îmbrace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
așa a spus, ca un avertisment, domnul ministru de interne, cu consecințe imprevizibile pentru viitorul patriei noastre. Din acel moment, timp de încă alte câteva minute, reportajul adoptă o tonalitate hotărât epică, transformând retragerea acestor zece mii de învinși într-o victorioasă cavalcadă a valkiriilor, punându-l pe wagner în locul lui xenofonte, convertind în aromitoare și înălțătoare sacrificii aduse zeilor din olimp și din walhala fumul urât mirositor vomitat de țevile de eșapament. Pe străzi se aflau deja brigăzi de reporteri, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
zahăr ars la desert și cantități generoase de vin. Simt un junghi de compasiune pentru Pamela și festinul ratat pe care ni l-a pregătit, dar mă îndoiesc că ospățul din Burlington poate întrece ceea ce împodobește masa de la Chowder Inn. Victorioasa Lucy, eliberată din iminenta sclavie, apare la cină îmbrăcată în rochița în carouri roșu cu alb, cu pantofii negri de lac și șosetele scurte și albe, cu margini dantelate. Nu știu dacă Stanley e insensibil la comportamentul altora sau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Toți suntem responsabili de prosperitatea prostiei. Afirmația că există un centru al prostiei este o diversiune. Proști se găsesc pe toate drumurile. Dintr-un prost sănătos, indiferent și infatuat se poate obține oricând un om fericit. Fugi de la ospățul imbecibilității victorioase ! Popoarele subdezvoltate își taxează intelectualii drept paraziți. Prostul aleargă în viață cu frâna trasă. Inteligența umană are niște limite. Prostia - nu. Alergăm imbecilizați după cabine de lux pe un vapor în derivă. De regulă, majoritarii mustesc de mediocritate. Tolerați-i
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
privit pe Marele Bronz drept în ochi, am dus degetul peste buzele strânse, omul a priceput că există și mari secrete păzite cu lacăte grele și dus am fost. Când am ieșit din Ferentari, troleul ducea cu el un om victorios. Sfatul Ninetei prinsese: "Joacă tare; altfel ieși flenduri din Ferentari!" Și mi-a mai zis Nineta ceva: "Să nu te dai mare cu vioara, în patria vioriștilor, că-ți fac băieții arșice din obiectul cântător". V-am spus că Nineta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu s-a găsit întrebuințare. Pentru restul da. Au perforat betonul. Din gaură au fost ajutați să iasă cei cinci nenorociți uitați, alaltăieri, acolo. Fiecare a ieșit de sub pământ cu câte un cățel în brațe. Îi țineau, sus, vii și victorioși, ca pe niște drapele, într-o luptă pe care primăria o câștigase, într-un mod atât de eroic. După care, primarul, zise: care e șeful parcului? Eu, răspunse administratorul. Coboară și inspectează, atent, nu cumva să mai fi rămas, peacolo
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de fiecare dată, din oaricare înfruntare și înfundătură, noi, specia om, ieșim învingători. Undeva, în cuprinsul acestei imense ape-viață, se află un punct numit România. Acolo viețuim noi, cu toții. Slavă și bravo nouă! De fiecare dată, străpungem șuvoiul și reieșim, victorioși, la suprafața bucuriilor. și, la fel, de fiecare dată, reprezentanți ai acestor eroici români, punctează, apa vieții, cu inegalabile flori de nufăr. Momente care, în curgerea timpului, rămân încrustate, pentru totdeauna și-n inima națiunii. Un asemenea moment a strălucit
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Miti Matái, sigur de spusele sale. Nu e nici un Om-Întoarcere, căci majoritatea tatuajelor lui sunt foarte vechi, si bănuiesc că se referă mai degrabă la lupte decât la călătorii. De exemplu, cel de aici vorbește, fără-ndoială, de un asalt victorios asupra unei insule, care a fost și incendiată. —Mă întreb dacă nu cumva se referă la o insulă care avea deja foc, semnala Hiro Tavaeárii. O insulă cu un vulcan activ, pentru că flăcările nu pornesc de pe țărm, unde, în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Nimeni nu-i asculta rugile, pentru că toți erau absorbiți de propriile lor rugi. Miti Matái murise! Și, odată cu el, murise un neam, o legendă, un vis capabil să-i conducă până la îndepărtată insula a Te-Onó și să-i aducă înapoi, victorioși, până la porțile celui de-al Patrulea Cerc. Viața, așa cum o cunoscuseră până în acel moment, părea să-și fi pierdut sensul. Dulcea victorie se transformase dintr-odată într-o amară înfrângere. Miti Matái murise! A doua zi, dulgherul construi o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rupă, în sfârșit, cercul vicios. Și a venit în cele din urmă singurătatea în fața războiului și a morții, în fața chipurilor copiilor înfometați, a bătrânilor înfrânți, a bărbaților muribunzi și a femeilor cu mințile zdruncinate. Și aceea nu era singurătatea războinicului victorios, nici măcar a celui învins, pentru că n-a fost niciodată nici una, nici alta. Era singurătatea neadaptatului care nu-și cunoaște locul în cadrul jocului, care privește împrejurul său și se întreabă cine este el și cine sunt cei care îl înconjoară. — Adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]