2,517 matches
-
unde se roteau astrele, și până dincolo de ele. Pluteam ușori și liberi deasupra pământului pe care ne așteptau trupurile noastre pline de un simț al inutilului și al neantului, distanțele mi se păreau nostalgice, nu știu cum să spun. Oceanul de tăcere vuia de zgomotul rotirilor din noi, axele lumii bubuiau printre pilonii încleștării noastre, „Mă bucur că ai venit“, spunea domnul Sima, „poate că ne vedem pentru prima oară...“. Eram din nou lângă el, pe scândură, în curtea aceea năpădită de buruieni
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
podeaua. Iar dovada supremă o constituiau cele zece-douăsprezece cadavre solzoase risipite prin încăpere. 23 Când Grosvenor îl revăzu pe Kent, câteva minute mai târziu, acesta împărțea, foarte calm, ordine printr-un videocomunicator. Cadavrele fură ridicate cu ajutorul unor macarale speciale. Videocomunicatoarele vuiau de atâtea mesaje. În curând lucrurile se lămuriră pe deplin. Monștrii fuseseră teleportați doar pe puntea de comandă. Radarul nu înregistrase prezența nici unui obiect concret, ca de pildă o navă inamică. Până la steaua cea mai apropiată era o distanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Mușat, să ne-nțelegem Și - mpărat să ni te - alegem, " Împărat isvoarelor " Și al căprioarelor, Așezat la vr-un pârâu Să scoți fluerul din brâu, Tu să cânți și eu să cânt, Frunza-mi toată s-o frământ, " S-o pornesc vuind în vânt " Pe isvoare " În ponoară " Unde paserile sboară " Unde crengile-mi se pleacă " Și căprioarele joacă. Apa-i zice...: " O, copile, Mâinile întinde-mi-le, Vino-n fundul luminos Că tu ești copil frumos. " Iar Mușatin îi răspunde: " Geaba
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
stâncă buhavă și scobită de părae, c-o pădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit mama pădurilor cea nebună. Ochii ei două nopți turburi, gura ei un hău căscat, dinții ei șiruri de pietre de mori. Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șepte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
încă și ajunseră în mândra cetate a împăratului. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, când se împrăștiă faima venirei lui, ziua-și muiă aerul în lumină de sărbătoare și oamenii așteptau murmurând la faima venirei lui, cum vuiește un lan de grâu la suflarea unui vânt. Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împărăteasa? Ea, cum plecase Făt-Frumos, s-a închis într-o grădină cu nalte ziduri de fier și acolo culcîndu-se pe pietre reci, cu capul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să se smulgă de sub vraja unei seducții fatale. În mănăstirile cu incunabule sau în vechiul cartier evreiesc al orașului, Corto urmărește manuscrisul din piele umană pe care un supraviețuitor a înscris drumul către ținutul comorilor fără de nume. Un război teribil vuiește în jurul Veneției, iar cetatea dogilor este asaltată de austrieci și de germani. Din acest abur gnostic al Veneției se hrănește și femeia pe care marinarul cu cercel în ureche o va reîntâlni, la fel de enigmatică și de ucigașă ca și în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
din mica plajă, spălând pietrele sau, dimpotrivă, acoperindu-le cu ghemotocuri de alge; spectacol care se joacă zilnic pe toate țărmurile din lume dar care atunci mă umplea de o încîntare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
intrigat ― sau nervos? ― pe fotoliul său de răchită. Mi-am aranjat părul, mi-am îndreptat haina, m-am concentrat, încercînd să-mi pun ordine și în gânduri. Francisc aștepta în spatele meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care le rostisem în vis, am apăsat pe zăvor și am deschis ușa. În primele clipe n-am văzut nimic. Lumina vie, puternică, reverberată în oglinzi m-a orbit. Fără să vreau, am închis
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
salonul ei, în timp ce el era silit să ducă amintirea unui "bună seara, părinte" pe care ea i-l adresa pe un ton rece și fără să se întoarcă. Pe o seară ca asta, în momentul când se culcase, cu capul vuind, a simțit năvălind în încheieturile mâinilor și în tâmple valurile dezlănțuite ale unei febre care clocea în el de mai multe zile. Ceea ce a urmat nu s-a aflat mai apoi, decât din povestirile gazdei. Dimineața, ea se sculase devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
popor subjugat era vândut peste graniță, vrând să evidențieze productivitatea deosebită a agriculturii socialiste românești. Și totuși, cu simțul său vizionar pronunțat, poetul - seismograful cel mai sensibil al neamului primejduit în existența sa, semnalează ceea ce marea masă aștepta, spera „Timpul vuia între maluri de foc/ Stând gatagata să cadă/ Peste bolnavul Vremilor foc”, subliniind urgia abătută prin exterminarea elitelor și promovarea cu predilecție a unor nulități umane, poetul nu se poate abține și zice: „Lumea asta-i tare șoadă/ De când capul
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
zic așa, întreprinderea dumneavoastră. — Foarte bine. Ia-o încet, spuse domnul Levy și trânti ușa după el. — Este un om minunat, afirmă cu convingere domnul Gonzalez. De la fereastră, priviră amândoi cum domnul Levy se urcă în mașina lui sport. Motorul vui și peste câteva secunde domnul Levy dispăru în mare viteză, lăsând să se aștearnă în urma lui un nor albăstrui de fum de la țeava de eșapament. — Poate ar trebui să mă apuc de înregistrări, spuse Ignatius, când constată că pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tânguiau cerându-mi odihnă și confort, așa că am lăsat căruciorul la marginea trotuarului și m-am așezat jos. Balcoanele vechilor case atârnau deasupra mea ca niște ramuri dintr-o alegorică pădure a răului. În mod simbolic, autobuzul pentru Desire trecu vuind pe lângă mine, gazele motorului său Diesel înăbușindu-mă aproape. Închizând pentru o clipă ochii ca să meditez și în felul acesta să-mi recapăt forțele, se vede că am adormit, căci îmi aduc aminte că am fost trezit în mod grosolan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
gata! Tu trebuie să ții o mașinuță de adolescent care costă mai mult decât un Cadillac și-mi zburlește mie tot părul. Ca să-i dea dreptate, o șuviță, țeapănă de fixativ, începu să se agite în bătaia brizei, pe când goneau vuind pe autostrada de pe coastă. Amândoi rămaseră tăcuți cât timp traversară mlaștinile. Domnul Levy reflecta nervos la viitorul său. Doamna Levy se gândea mulțumită la al ei, în timp ce vântul îi flutura ușor genele acvamarine. În sfârșit, intrară în oraș. Domnul Levy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din mica plajă, spălând pietrele sau, dimpotrivă, acoperindu-le cu ghemotocuri de alge; spectacol care se joacă zilnic pe toate țărmurile din lume dar care atunci mă umplea de o încântare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intrigat - sau nervos? - pe fotoliul său de răchită. Mi-am aranjat părul, mi-am îndreptat haina, m-am concentrat, încercând să-mi pun ordine și în gânduri. Francisc aștepta în spatele meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care le rostisem în vis, am apăsat pe zăvor și am deschis ușa. În primele clipe n-am văzut nimic. Lumina vie, puternică, reverberată în oglinzi m-a orbit. Fără să vreau, am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de taxiuri galbene, parcate ca un stol de păsări pe un ponton de beton, pe lac. LÎngă fiecare taxi, stă un șofer Îndoit de șale pe un covoraș de rugăciune. Cei care fac naveta, la ora asta de vîrf, trec vuind pe lîngă ei pe autostradă; rugăciunile lor plutesc peste lac, către Mecca: gangsterii din țările ex-comuniste le terorizează familiile; aparatele lor de taxat măsluite merg prea repede. După o plutire lungă și visătoare În cada cu picioare de leu, Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
paharului, continuă Lisa. O să avem parte de servicii de babysitting la domiciliu În fiecare seară și-o să putem să ieșim la cină În oraș. O să fie grozav, Îți promit. Nu-ți face griji pentru nimic. Aeroportul Heathrow e plin ochi, vuind de agitația și zgomotul turiștilor care pleacă plini de entuziasm În vacanță și al copiiilor iritați. Slavă Domnului că Tom se poartă excepțional de bine pentru un copil de un an, În ciuda faptului că a trebuit să-l trezim la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nici durere. Nimic. Agentul principal stinge lumina - nu mai suportă să privească imaginea lui Buonocore Întins peste plapuma Învechită și roșie, negru, În costumul lui negru de mire, folosit o singură dată, cu cincisprezece ani În urmă. Jos În stradă, vuiesc sirenele de la poliție. Gemete târzii de alarmă și de furie, de amenințare și de protest, care nu mai folosesc nimănui. Sfâșie indiferența Încăpățânată a nopții. Apoi se apropie, ferestrele zăngănesc și, dintr-o dată, cade - definitivă - tăcerea. Au oprit. Au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
avea unde a început să părăsească orașul, intrat pe neașteptate în carantină. Izbucnise ciuma, care mai trecuse peste oraș și mulți avuseseră deja de-a face cu boala. Acum însă era legată și de altă întâmplare. Prin primăvară începuse să vuiască Bucureștiul că dintr-o baltă mlăștinoasă, de la marginea orașului, de pe lângă Biserica Icoanei, ieșea un duh care plângea încet, plutind pe deasupra apelor. Agia trimisese potera în câteva nopți și zvonurile se confirmaseră: plângea cineva ca și cum ar fi fost ascuns în stufăriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]