1,953 matches
-
am făcut? Seara n-a venit Petre și am fost cu Șerban la teatru. Apoi am aflat că Petre a venit pe la 9 și a declarat că uitase ce hotărâsem pentru astă-seară. Minte? Nu minte? De ce atâta nehotărâre, de ce atâta zbucium? 27 octombrie 1961 (vineri) Nu pot explica ce se petrece cu mine. Un dor nestăvilit de viață mă domină, visez mereu chipul atât de drag al lui Petre, dar acesta nu mă zdruncină decât În sensul unei adorații profunde, totale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
grijă să fie liniște În jur și Începi să citești despre peripeții nemaiîntâlnite. Povestea mea Începe tot așa. Dar dacă poți, citește-o În bătaia vântului celui mai sălbatic, când foaia ar vrea să se smulgă din mână, de atâta zbucium clocotind printre rândurile scrise. A fost odată o mare iubire. A mea? Nu, a unui om pentru mine. La 16 ani, eram un copil prost, nu puteam Înțelege că am trezit o pasiune, că viața mea era pentru el scopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vreo vină și am ajuns la concluzia că nu. Eu nu i-am dat nici un semn că aș putea ține cât de puțin la el. Mă obseda Însă Întâmplarea aceasta. Am plecat la Sovata, după două nopți de nesomn, de zbucium. Pe drum, În tren, am aflat că el știa unde mă voi duce (Îi spusese, neștiutoare, colega mea) și are de gând să vină și el la Sovata. Ce puteam să fac? Să plec Înapoi la București, să plec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
iubesc verdele ascuțit al brazilor, cărările de munte al căror capăt atinge cerul și, În sfârșit, iubesc acea panoramă a vârfului de munte, răsplata cea mai dragă a călătorului obosit. Furtuna mă face să alerg, ca să simt și eu acel zbucium al Întregii firi, zăpada mă face să mă afund În răceala proaspătă, noaptea mă face să uit că sunt om și să rătăcesc Însetată de spațiu și de lumină. Și acum, Mircea, cum crezi tu că un om poate cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe Mircea În fața acestei noi iubiri? Se pare că da... Ce ridicole sunt câteodată convingerile mele... ce mincinoase... Zuluf 8 august 1963 Dragul meu, Să nu spui nimănui că sunt aproape nebună. Vezi, dar simțind că va Începe din nou zbuciumul pe gheață, Îmi vine să-mi iau lumea-n cap, să mor dracului... Să nu mă duc Îmi spui? Dac-aș putea să nu mă duc... Dar este acolo, În cristalul acela alunecos, o bucată ruptă din sufletul meu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ating cota maximă de efort, să mă pun la probă; rezistam peste marginile normalului, dar revelația adevărată am trăit-o În acea comuniune perfectă cu piatra, cu aerul, cu cerul. Ajunși sus, A. s-a lăsat să cadă, cuprinsă de zbuciumul Întregului corp, pe stânca goală; se vedea cum Îi palpită pântecul, precum al Ledei, sub ploaia de aur; nu vorbea, nu auzea, ochii erau Închiși, strânși să păstreze În sine o imagine corporalizată; ținea mâna crispată pe piatră, mângâind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nimic... 25 septembrie 1964 M-ai auzit vreodată sporovăind despre una și alta așa, aiurea, fără să mă gândesc la nimic? Nu te mai frământa, nu vei găsi răspuns, niciodată nu m-ai văzut degajată de orice apăsare lăuntrică, de zbucium interior. Poate ți-am râs În hohote, În ritmul hohotelor de plâns care mă zbuciumau lăuntric. Poate ți-am zâmbit, ca să acopăr un fel de disperare ciudată, un fel de clarviziune halucinantă a deșertăciunii lucrurilor dragi și a vieții. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să scriu ceva mare. Nu se poate să nu rămână nimic În urma mea. Prea mă arde ceea ce e de scris. Prea mă arde... 3 octombrie 1964 Tăceri de dincolo de stele, rotinde stane-ale durerii, oare voi sunteți doar o mască a zbuciumului de materii? Publicitate... iar publicitate... Femei frumoase... umeri goi și albi... Bietul poet... el spune atât de firesc: „Mi-ar plăcea o asemenea femeie“; dar se Întoarce, tot atât de firesc, la cunoscuta lui bătrână, puțin strâmbă și puțin filosoafă... 11 octombrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de firesc: „Mi-ar plăcea o asemenea femeie“; dar se Întoarce, tot atât de firesc, la cunoscuta lui bătrână, puțin strâmbă și puțin filosoafă... 11 octombrie 1964 (duminică) Oare nu există pe lumea asta liniște? Oare pentru cine dăm atât prinos de zbucium? De ce? Oamenilor, ar trebui să mă lăsați În pace. 12 octombrie 1964 (luni) Spune-mi, de unde-ai Împrumutat culoarea ochilor, că din sufletul tău nu putea izvorî atâta lumină! 13 octombrie 1964 (marți) Frunza (către stâncă): „Să fie adevărat? Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sălbatic... 18 noiembrie 1964 (miercuri) Departe... ești atât de departe... Doar cerul cu stele, câte un pahar rătăcit nu știu cum pe buzele mele Îmi mai aduc aminte de ceea ce ai fost tu, marea mea iubire... De fapt, uitarea e sfârșitul tuturor zbuciumelor. Ești atât de uitat, că mi se pare câteodată că nici n-ai existat. 19 noiembrie 1964 Ce mult aș vrea să plec la Polul Nord! 1 decembrie 1964 (marți) Râsul și plânsul, la extremele lor, au aceleași hohote În lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fuse pământească și, din Îmbrățișare, au zămislit un prunc. Copilul Muntelui și-al Zării... 8 ianuarie 1965 (vineri) Hai să mâncăm stele cu mămăligă! 27 ianuarie 1965 (miercuri) Deasupra, finalitatea albastră a unui cer infinit... Jos, finalitatea verde a unui zbucium de seve infinit... Și Între ele, un dor nebun de a le cunoaște pe amândouă. E un autoportret. Prin spații grele de-ntuneric, ne căutam halucinant. Lui Martin. Era un cer fără strop de stea... Întunericul pătrunsese În noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
două trupuri asudate - un bărbat înalt, într-un tricou roșu de Izod, care își ținea copilul deasupra capului și o femeie care părea că leșinase. Țipetele, ale copiilor și ale adulților deopotrivă, se intensificară din nou, mărind panica. Tot acest zbucium determinase și o eliberare de căldură din corpurile tuturor, mărind alarmant temperatura aerului. Sachs simțea că nu mai poate respira, iar presiunea corpurilor pe pieptul ei amenința să îi oprească activitatea inimii. Claustrofobia - una din cele mai mari temeri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de avocat. Știam că asta înseamnă doar mai multe probleme. —TACI, FEMEIE! TACI ȘI-ASCULTĂ! M-am ghemuit afară, lângă ușă, acoperindu-mi fața cu mâinile în vreme ce el continua. Am crezut că pot trăi în continuare aici, chiar dacă trec prin zbuciumul ăsta, dar... —Oooooh - treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem niciodată pe mama vorbind astfel. Voiam doar să mor. Dar ceva mi-a dat puterea să mă ridic și să răsucesc mânerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mai multe probleme. —TACI, FEMEIE! TACI ȘI-ASCULTĂ! M-am ghemuit afară, lângă ușă, acoperindu-mi fața cu mâinile în vreme ce el continua. Am crezut că pot trăi în continuare aici, chiar dacă trec prin zbuciumul ăsta, dar... —Oooooh - treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem niciodată pe mama vorbind astfel. Voiam doar să mor. Dar ceva mi-a dat puterea să mă ridic și să răsucesc mânerul de porțelan înflorat cel cunoscut și să deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fii primit ca un musafir de cineva alături de care ai trăit vreme de treizeci de ani bătuți pe muchie e o experiență extraordinară și nu cu totul neplăcută. Dat fiind că pluteam deja pe un tărâm al nimănui, unul de zbucium sufletesc de proporții uluitoare, faptul că mă aflam în fața propriei mele case stând ca Valetul Broscoi 1, nesigur pe care parte a ușii ar trebui să ciocănesc, mi se părea bizar de amuzant în loc să fie deprimant. În condiții mai apropiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ei și vrând poate a și-l uni cu al meu, mă iubește oare mai mult decât Concha mea, mama celor opt copii ai mei și adevărata mea mamă? Adevărata mea mamă, da. Într-un moment de suprem, de abisal zbucium, când m-a văzut în ghearele Îngerului Nimicului, cum plângeam cu un plâns supraomenesc, mi-a strigat din adâncul rărunchilor ei materni, supraumani, divini, aruncându-mi-se în brațe: „Fiule, fiule drag!“ Am descoperit atunci tot ce-a făcut Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ei. Mi-am pus în gând să uit. Vreau și trebuie! O doresc însă pe Gloria, mai bătrână cu treizeci de ani, cu flacăra ochilor pălită, ca s-o iubesc și mai frumos, așteptându-i moartea. Într-o existență fără zbucium sufletesc, în care clipele să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Și agonia îi dă dreptul să spună: Iată, am încetat a fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie de la capăt istoria universului gînditor. Sînt însăși viața iar tremurul și zbuciumul meu sînt irizarea ultimă a acesteia, eternitatea sub care îmbogățit, pășesc deasupra mării. Doctore, la un moment dat ești inutil!” Doctorul înghite în sec. Se vede că aprecierea mea l-a jignit. „-Mulțumesc!”-îmi spune. Apoi mă întreabă: „Cît crezi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
În timp ce observa cu silă nasul care curgea Întruna, nările Înroșite, scuamele, ochii umflați și inacceptabila batistă ezoterică a Întemeietorului antropozofiei. Misticul austriac i se părea incapabil să interpreteze În mod accesibil creștinismul artistului Înnămolit În munca de asigurări. Astfel Încît zbuciumul, Împotmolirea kafkiană, teama lui incontrolabilă de-a nu lua o viroză În restaurant mă calmează, alină, Împrospătează. Eu sînt un artist Înglodat În munca editorială. Probabil că asta se numește frustrare, valuri de sifon turnate peste o tot mai slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
livadă, cam asta-i tot ce-mi amintesc din film, lăsînd la o parte faptul că am rîs fără pauză și mi-a plăcut Pacino, ce fixa continuu ecranul, celelalte personaje, pe noi Înșine, cu privirea candidă a unui tumultuos zbucium interior din care iese Împușcîndu-și rivalii În timp ce se roagă-n biserică pentru că era catolic. În Parfumul lui Brest nu se mai roagă, nu mai e candid, are baston alb și n-are pic de umor, oferindu-ne un recital datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-n parfumul femeii dansînd tangou, analiștii nu dansează, lor le place microfonul -, ci doar o biată secvență c-un cinel zburînd printr-un aer albastru, ca o pălărie pop. Altfel, nimic, nu există cel mai subțire fir de fum din zbuciumul, angoasele, tristețea bebop mai adîncă pe alocuri decît bluesul, chinul, disperarea situată dincolo de propria ei Înțelegere ori căutările neîncetate, febrile, prin muzică și viața paralelă ei, ale artistului. Nici acea prietenie cu totul specială dintre muzicienii de jazz nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-i culeagă merele de aur. Deși par desprinse din Monitorul oficial, informațiile următoare apar În cel neoficial. Le rezum: „71% din femei declară că se simt satisfăcute după o Îmbrățișare tandră urmată de un sărut”. Atunci la ce bun atîta zbucium, atîta SIDA, congestie, Viagra, poziții? Și unde se mai pune, În cazul acesta, prezervativul? CÎnd? Ni se aduce la cunoștință că există mai multe feluri de săruturi, nu unul singur cum credeam noi, ca țăranii, iar dintre atîtea feluri cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Rătăcesc Elena Marin Alexe Rătăcesc dorind clipe de viață ce mor și-mpletesc mereu plasă de visuri în zbor. Îmi caut Tatăl prin zbucium de val și plâng, toată tristețea în inima mea o strâng. Uneori luna suspină alb și vine, în noapte târziu plânge și ea cu mine. Până spre zori stau prinsă de cerul curat, să mângâi stele ce încă nu le-
R?t?cesc by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83292_a_84617]
-
disprețuia pentru că le era frică să gândească, urau ideile, deși voiau să pară numai de ele preocupați. De parcă n-ar fi vrut să fie contaminat, pentru că în felul acesta și-ar pierde orice speranță sau credință, și se năștea un zbucium în el. Lumea din afară acționând asupra lăuntrului individului, făcându-l să se închidă, să se înrăiască, să nu mai spere, să ia totul în derâdere și zeflemea. Iar el cu nimic altfel, întocmai celor din jur. Toată trepidația și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mine, luați cu toții de rutină, de viața exterioară, de mașina vieții, ajungem să ne credem sinceri până la capăt, dar de fapt nu suntem. Nu mai suntem de mult. Nu te simți la fel? Nu te simți la fel? Atunci sporea zbuciumul din el, de parcă l-ar fi îngrozit deodată lipsa simplității și nu putea decât complica și el lucrurile, fie ca să priceapă ceva, fie să se amăgească, fie din mimetism. Dar de ce acum, când și mai înainte lumea din jur fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]