KorAP: Find »[drukola/base=zugrăvi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...122 >

3,039 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

din cer, rece și luminoasă! și atunci ochii mei s-or uita vecinic la tine! I. .................................................................................................................................. Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui Euthanasius și trăia într-o chiliuță din oraș, pe care și-o împodobise cu flori și cu schițe zugrăvite de el. In această sihăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o zi el îi arătă acestuia scrisoarea Cezarei. - Ai de gând să zici ba? - Iată ce zic - răspunse, arătând scrisoarea sa. - Fă ce vrei - dar astăzi vino-n atelierul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fără amor și fără ură. - Dacă mi-ar da pace - gândi el în sine - totuși ar fi cum ar fi. Atunci aș ținea-o de mână - atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Pare-că părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite de umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu dar nu-și grăbi pasul. Îi ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice... ca-n somn. El, rezămîndu-se pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe răsipită, pe părete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata [î ]naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru. iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul si desemnă pe părete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el - apoi deschise-o carte bisericească și pe-un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce profanație a cărțelor bisericești! Toate marginele erau profile de femei, popi, cavaleri, cerșitori, comendianți... în sfârșit, viața în realitatea, ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil, {EminescuOpVII 168} Deodată intră bătrânul. - Binecuvintează, părinte. - Domnul. - Ei, Ieronime, zise bătrânul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cer, rece si luminoasă ș-atunci ochii mei s-or uita etern [vecinic] la tine! ................................................................................................................................................................. Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui Euthanasius și trăia izolat într-o chiliuță din oraș, pe care și-o împodobise cu flori și cu schițe zugrăvite de el. În această sihăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. Într-o zi el îi arătă acestuia scrisoarea Cezarei. - Ei, ai de gând să zici ba? - Iată ce zic - răspunse, arătând pe a [scrisoarea] sa. - Fă ce vrei - dar astăzi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții. Am intrat la o copilă înamorată de mine, pe care însă, n-o iubesc... Am văzut-o roșie, sfioasă, turburată... Am zugrăvit în cartea mea această espresie. A-ngenunghiat lângă mine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-ți pot descrie espresia de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița. mea. Poate că e una

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-ți pot descrie espresia de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița. mea. Poate că e una din cele mai nimerite din câte - am zugrăvit. Am pus-o lângă mine. Deconcertare și o dulce resignație. Un profil îngeresc. I-am spus cuvinte bune. O rază de speranță în acea amabilă mâhnire a feței. O adorabilă schiță. Dar simt că din ce în ce schițele se

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în sine - totuși ar fi cum ar fi. Atunci aș ținea-o de mâna ei mică [mînă ] și ne-am uita în lună - în virgina lună - atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Parecă părul ei e o spumă. de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumusețe nu se trece. Ea s-apropie încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. Î [i] ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El rezămîndu-și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
apropie... El credea asemenea că are - o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă [încet]. Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acel vis. - Tu ești? Chiar tu? întreba, ea cu glasul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
jungheat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafară, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilagiul de la corul femeilor zugrăvea în părete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase - era o arhitectură țapănă, rece, goală

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăiei... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie de o nespusă frumusețe, încărcată de haine strălucite și podoabe scumpe, intră în ea, urmată de alte femei, tot frumoase, dar departe de ea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
trecu, apoi i păru că vede o pată alburie de departe... El merse spre ea, se dete jos de pe cal ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochilor. Deodată dădu cu nasul de ceva rece ca oțelul. Aceasta era pata de lumină: era o fereastă brumată, da de la ce nici știa; el suflă-n geam până făcu o roată rotundă și se uită. Văzu o masă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid și adâncit și se pierdu în umbra naltelor bolți de frunze a grădinelor, trecu în lumina lunei și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca [un] chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinei cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu șiruri de coloane sure, cu bolți urieșești... Erau atât de mari acele zidiri încît

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Tabla se-nnegri și deasupra-i apărură scrisori albe... chipuri de oameni și animale... Palatul întreg se cutremură lin. - A sosit ora morții mele... zise regele, ca și când ar fi vorbit cu el singur... aștept să-mi spui adevărul... Nu-mi zugrăvi chipuri trecătoare... care să mă facă a crede că sîntem numai pulbere... Un râs clocoti pin toată sala... - Ce râzi, zise regele întunecos... mie nu mi-e a râde, demone... Voi adevăr, nu batjocură... - Pulbere? răspunse un glas din oglindă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tu nu ești decât o formă prin care pulberea trece... Ceea ce-nainte de doi ani se numea regele Tla este atom cu atom altceva decât ceea ce azi se numește tot cu același nume... - Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roșu... de acest cerc erau aninate ființe ca o scară... Jos, minerale în care plantele își duceau rădăcinile... animalele își duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, {EminescuOpVII 248} animale în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
voi, regi ai pământului, râd de voi... Ce căutați a prinde eternitatea în niște coji de piatră, care pentru mine sunt coji de alună... în mine, în pieire și renaștere este eternitatea... Voi... o umbră ce mi-a plăcut a zugrăvi în aer... voi vreți să mă prindeți pe mine... Nebuni! Apoi se limpezi oglinda și eternitatea din cer se uită în ea însăși... și se miră de frumusețea ei. În singurătatea pustiilor se-nalța piramida sură c-u fruntea ajungând nourii

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
El zvârlise ușa mormântului după sine, între el și lume... fața sa mare și palidă, ochii lui adânci și scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cuți sp [l]endizi de umeri în jos... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roșie a făcliei. Ți-era frică să privește în fața lui... al acestui singur muritor în halele mari și deșerte a morții... Dar mai era el viu...? Puțin era și avea să-și rezime capul, greu de cugetările

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
alei de castani, ajunse la scările nalte acoperite de un baldachin suspendat pe columne în forma lujerilor de crin, intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-un covor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouri pe pereți se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei de lună. Pe-un jeț lângă fereastă ședea o fata naltă și palidă, care la intrarea lui își întoarse uimită* capul... El s-apropie de ea... - Voi sînteți, Signor? zise ea încet... ședeți în fața

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
trezi într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă: Abracadabra... Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ta magică, demone, prefă această sală deșartă într-o adunare de bal! Voi să fiu vesel... Nu vezi cum sângele mi-a împlut fața mea palidă c-o bolnavă roșață, cum îmi negrește vederea, încît îmi păreți niște umbre sure zugrăvite pe un părete negru... Demonul ridică varga... păreții se dădură-ntr-o parte și deodată din toate laturile se văzură sale cu păreții îmbracați în atlas alb ca omătul, cusut cu frunze verzi întunecate și cu flori vișinii și strălucitoare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
astfel cum a mai murit o dată... de gândeai că e un înger înmărmurit, să nu-i brăzdeze pasiunile fața lui cea netedă și rotunzită în ovalul ei, să nu se usuce, să nu devie urâte aceste irezistibile umbre de tristeță zugrăvite cu măiestrie sub umerii feței lui... Și cu toate astea... Ah! am prejudiții! Eu am prejudiții. Aide, demone... Nu este cel întîi, nu va fi cel din urmă, zise ea zâmbind c-un fel de ură... să concedem, zise ea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
iubește-ți copilul tău... El nu răspunse nimic. I se părea că e un delicvent... că o vină mare apăsa sufletul lui... - Și cum vom trăi noi? întreabă zâmbind cu tristeță... - Cum? Ah! iată cum... Iată tabloul ce mi-l zugrăvesc... Dimineața, când vei dormi încă, te-oi săruta pe ochi și te-i scula... apoi ți-oi aduce cafeaua și cămeșa cu butonii puși, și ciorapii, halatul, fesul, o țigară... te-oi îmbrăca, apoi te-i duce la treaba ta

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de viață, costume, oameni, aranjament, pasiuni în câteva foi terfelite în care zăcea învăluit Archaeus. Ei bine, privește viața ca o comedie - cine-o aranjează? Privește omul ca o mașină - cine-o ține? Privește natura ca un decor - cine-o zugrăvește? Ș-apoi nu uita că hârtia chiar era de nevoie numai ca să fixeze pe Archaeus. Dacă iei manuscriptul, oare el nu exista? Ba da. Ce era el? Un nimic, o posibilitate... Dar închipuește-ți cumcă-n mijlocul reprezentației un perete cade, un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]