KorAP: Find »[drukola/base=ierta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...619 620 621 ...669 >

16,713 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

fac ceva! Și... și diavolului m-aș vinde, și sufletul mi l-aș vinde pentru o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și diavolului m-aș vinde, și sufletul mi l-aș vinde pentru o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe care numai el le vede, strigă: Voi! Voi ce-ați 'nălbit poienile Moldovei! Vitejii mei! Iertați-mă! Ați crezut în mine! Și eu... eu?!... Ce am făcut cu voi?! Nu vezi?! Ți s-au aprins și crierii! Aiurezi, Măria ta! Aiurezi!... Ștefan nu-l ascultă, nu-l aude. Se agită de colo-colo șchiopătând, pradă focului ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
M-ai.... m-ai....otră ... otrăvit... Daniil zâmbește, își piaptănă cu degetele rășchirate barba zbârlită: Dulce otravă... O să tragi un pui de somn... Noaptea-i rău sfetnic. Când o răsări soarele, vei vedea că dracul nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură. Ștefan, cu capul proptit în palme, luptă cu somnul, bolborosește cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la Porțile Europei! Moldova o țară de care de acum înainte va trebui să se țină seama, spune Duma Vlaicului. O salvă bubuie pe metereze. Voi, voi toți, ca unu' mi-ați stat alături, ca mii și mii de frați. Iertați-mă că-n toți anii aceștia v-am chinuit, v-am biciuit, am fost neîndurător cu voi!... V-am cerut să dați totul!... Am socotit că "nu dai nimic, dacă nu te dai pe tine însuți"! Numai astfel am izbândit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
apă ca să mă pedepsesc că n-am murit, m-am umilit desculț și m-am rugat pentru odihna sufletelor lor. Am jurat că voi înălța o biserică întru veșnica lor pomenire. Și-apoi, se va așterne uitarea... "Dumnezeu să-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Gura! se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care mai dați?! Om da, de-i poruncă, îndrăznește postelnicul Alexa, înfruntându-l. Să mă ierte Măria ta, de-om da și-om tot da, boierii or sărăci și prostimea s-o boieri... În Moldova, și "prostimea" poate ajunge la dregătorie, e după vrednicie. Ddar pentru aiasta, trebuie să nădușească, trebuie să zboare... Alexa își șterge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fiecare: ce și cât dă. Grăbește-te până nu se răzgândesc să dea mai mult. Bucurați-vă! strigă Ștefan. Vă adunați comori în Ceruri! Domnul din Cer și Domnul de pe Pământ, mai mărunțel -, vă mulțămesc, din inimă vă mulțămesc! Acu, iertați-mă și voi, reia el, după o tăcere îndelungată, cu ochii în pământ. Ce să fac? spune și se așează pe treaptă, lângă Țamblac. Auzi? "Comori în Ceruri", mormăie el. Dac-ar fi după mine, le-aș pohti mai abitir

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să dovedească Lumii, și încă repede -, că: Nu se poate!". Că El Fatih, Aliotmanul "nu pot fi înfrânți!". Îl cunosc prea bine pe Mahomed, ca să nu știu ce va face. Va jura pe Coran, răzbunare! Cruntă răzbunare! O asemenea rușine nu se iartă, nu se uită, nu se spală decât în sânge! Degrabă se vor scula și vor veni. În primăvara aiasta chiar. Trebuie repede și degrabă să închidă gura celor ce-or striga după unire într-o mare cruciadă împotriva Antihristului! Visele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o armă să lupte în întreceri voinicești, cu arcul, cu spada, călare și pe jos. Pârcălabii răspund cu capul! Măria ta, e Ziua Domnului, îi reproșează Teoctist. Mare păcat! Mai pune și Sfinția ta o vorbă bună " Acolo Sus". Ne iartă Doamne-Doamne, doar pentru cruce nădușim... Stanciu oftează să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu s-ar putea să cădem la o pace, cumva? Nu mai putem da îndărăt. Ar fi păcat să pierdem ce-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vină?! E culmea! Eu sunt de vină! El o face... și tot eu sunt de vină! Țamblac caută s-o dreagă mai diplomatic: Nu... nu că tu ești de vină. M-am exprimat eu greșit. Dar, cum să spun, Maria, iartă-mă! Dar... firea ta... prea mândră... prea rece... Mai lasă fala aceea porfiroghenetă. Uită leagănul de purpură în care te-ai născut. Și apoi, toată ziulica cu nasul în cărți, în genunchi pe la icoane; te-ai gălbejit, te-ai sfrijit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lasă urâtului gândurile negre! Trecutul e mort! Să nu mai dezgropăm morții! Împărăția, așijderea! Vulturul cu două capete e mort! Să privim înainte! Ia viața de la început! Să trăim azi! Aici! Acum! Mai dă-o dra... naibii de sfințenie! Doamne iartă-mă! Miroși a tămâie cale de-o poștă! Aruncă straiele cernite de parcă numai morți prohodești! Ești tânără! Uite-te în oglindă! Ești frumoasă! Ești inteligentă! Ești cultă! Ce mândrețe de femeie ești! Nu-i păcat de tinerețea ta? Trăiește! Puțin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el fericit strângându-i mâinile. Risipește vrajba iubirii voastre. Desfă baierele inimii. Ai uitat dragostea de la început? A fost începutul, spune ea cu tristețe. A fost focul de paie al începutului. Apoi... ...Apoi, parcă și-a băgat dracu' coada, Doamne iartă-mă! continuă el și își face cruci peste cruci prosternându-se la icoane. Dracu' mă pune să păcătuiesc mereu înaintea Feței tale... Ștefan are o inimă caldă... Caldă? Nu s-ar spune. E de oțel. Și-o ascunde, ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ai numai pe tine. Și pe Bogdan. El are o țară. El nu-și aparține. Dăruit cu totul țării sale, nu-i mai rămâne prea mult de dat, nici lui însuși. Viața lui e o zbatere, un infern. Înțelege-l! Iartă-l! Ajută-l! Mai ales acum, când e atât de greu. Și-i atât de singur... Nici nu-ți închipui cât e de singur... Ștefan are nevoie de tine. Fii soața lui! Poporul te iubește, ești "Doamna lui". Întoarce-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
făgăduiește... Dar, știi și tu, cum să se mai împartă? Când va socoti el, cu vântul în pânze vei pluti spre "Pământul făgăduinței". Dee Domnul să fie bine, oftează Maria și-și face cruce. Alexandre, să ai milă de Isac. Iartă-l. Nu uita că ne-a zămislit pântecele aceleiași mame. Nu fi un Cain pentru Abel... Mangopul! Mangopul! Ard de nerăbdare să-l cuceresc! strigă Alexandru ca un posedat. Alexandre, îmi place inima ta înflăcărată, îi stâmpără Țamblac avântul eroic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
uita că Isac e sub oblăduirea turcilor. Mahomed e un mare vulpoi. Și, va veni într-o zi... Să nu uiți!... Visul lui Mahomed e să transforme Marea Neagră într-un "lac turcesc". L-am cunoscut odinioară pe furtunosul Padișah. Nu iartă nimica! L-ai cunoscut?! tabără Alexandru covârșit de uimire. Pe Mahomed?! Chiar l-ai cunoscut?! Personal?! Personal! întărește Țamblac și, amintindu-și, începe să râdă. Și... și cât pe-ce era să-mi pierd capul. Bazileul Constantin vărul nostru -, mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fi necinstit să vă las să credeți că am făcut-o pentru voi, numai pentru "cauza voastră", pe care o deplâng din inimă și pe care o voi ajuta cât îmi va sta în putere. Dar nu-mi mai mulțumiți! Iartă-mă, Maria, că trebuie să te dezamăgesc. Adevărul e că nu pentru tine și nici pentru "cauza voastră" am făcut-o! Ochii Mariei își pierd strălucirea și glasul ei răsună uscat, sec: Cum... cum asta?... Nu înțeleg... Atunci, pentru ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
propriul nostru suc, ca într-o baltă stătută. Nu știu care dintre noi are mai multă nevoie de celălalt. Poate că eu ar trebui să vă mulțumesc... că mă lăsați să vă ajut. Aș vrea să mă înțelegi... Și... și să mă ierți. Știu că te-am dezamăgit. Ți-am spulberat o iluzie... Dar ar fi fost necinstit să tac. Nu suportam să mint: Am făcut-o pentru Moldova!" Aista-i adevărul! Mulțumirile nu le merit. Da! Da! Și eu trebuie să vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vă mulțumesc că luptăm împreună. Nu, nu m-ai înțeles, șoptește el cu tristețe privind lung la Maria pe ai cărei obraji se preling lacrimi mute. Trebuia să ți-o spun... Și, de ți-am greșit, te rog să mă ierți. Altfel... altfel n-am putut face. Dacă turcii... Maria zvâcnește capul, își șterge brutal lacrimile cu palmele, aproape pălmuindu-se, cu trufie imperială, rece, ascuțită ca lama unei săbii. În privința iertării, mai am puțin și te-am iertat de șaptezeci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să mă ierți. Altfel... altfel n-am putut face. Dacă turcii... Maria zvâcnește capul, își șterge brutal lacrimile cu palmele, aproape pălmuindu-se, cu trufie imperială, rece, ascuțită ca lama unei săbii. În privința iertării, mai am puțin și te-am iertat de șaptezeci și șapte de ori câte șapte! Cât despre "ajutor", spune ea brutală, ironică, n-ai teamă. Ne-o ajuta Bunul Dumnezeu să ne plătim, cândva, datoria! Ștefan, dezarmat, o privește lung, în tăcere, apoi obosit, sec, vorbește răgușit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și vrăjmașul care vine are a se înfrunta cu norodul întreg! Cum sare cloșca! o ironizează Isaia, care, până atunci nu scosese un cuvânt. De când muierile se pricep la "tactică și strategie"? Boier Isaia! îl apostrofează sever, Doamna Maria. Mă iartă, Slăvită Doamnă, îngăimă el cu umilință. N-am spus-o cu răutate... încearcă s-o dreagă și tușește ușor, ca să umple golul de tăcere. Îngăduie soaței mele să se retragă, ni-s pruncii cam bolnăviori... Desigur, desigur... Lucrăm mâine dimineață

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Siretului în altă matcă! Că a ridicat Cetatea Crăciuna, să se uite peste Milcov în grădina mea... Și câte încă... Pentru un văr de sânge, mi-a dat destulă bătaie de cap "părintele" aista al Domniei tale. Pe tatăl meu, iartă-l, bâiguie ea, gata să izbucnească în plâns. Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
iritat, cu reproș. Deși după câte mi-a făcut ar fi meritat, poate. Totuși, mi-era văr... Și-apoi, era un om sfârșit. Cu toate păcatele lui, a fost un viteaz, un adevărat Basarab... olecuță și Mușatin... Dumnezeu să-l ierte... Să nu sufli o vorbă Voichiței. Ai văzut cât l-a iubit. Las-o să spere... Îmi pare rău pentru ea. Aiasta-i soarta domnilor, plătești pentru deșertăciunea de "a fi om mare", de "a rămâne in Istorie", trufia și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ai timp! Alergi! Alergi! Moldova și iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-ai de unde să știi... să știi... Îmi pare rău, Maria, spune Ștefan domol, cu blândețe. Iartă-mă, dacă poți să mă ierți. Câte am eu pe cap... Și nu mai plânge. Păcat de ochii tăi frumoși. Să lăsăm timpul... Poate, cu timpul... Poate... dacă... Cu bine, Maria... Se înclină, îi sărută mâna întinsă care parcă voia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]