16,092 matches
-
deținut niciodată o putere reală în Carintia. În 1093, Berthold și Welf al IV-lea au semnat un "jurământ de pace" la Ulm. La început valabil numai pentru Suabia, acesta s-a extins în curând și asupra Bavariei și a întărit opoziția față de împărat în sudul Germaniei. În jurul lui 1098, Berthold și Frederic au început negocieri, în urma cărora Frederic păstra Siabia, însă lui Berthold i s-a recunoscut titlul de "vogt" asupra Zürichului și i s-a permis să își mențină
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
oferită de dealurile de la sud de oraș. Stonewall Jackson a luat în calcul reluarea unui contraatac, dar artileria federală și întunericul care se lăsa l-au făcut să se răzgândească. O pătrundere unionistă a fost irosită deoarece Franklin nu a întărit succesul lui Meade cu unii din cei 20.000 de oameni care rămâneau în rezervă. Nici Franklin și nici Reynolds nu s-au implicat personal în bătălie, și nu au fost disponibili subordonaților lor la momentul critic. Pierderile lui Franklin
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Marye și Dealul Willis.) Lângă vârful porțiunii din creastă ce forma dealurile lui Marye și Willis, o cărare îngustă ușor piezișă—Drumul Telegraph, denumit după bătălie "Drumul Scufundat" ("Sunken Road")—era protejat de un zid de piatră de 1 m, întărit în unele locuri cu bușteni și abatis, o foarte bună poziție defensivă pentru infanterie. Generalul confederat Lafayette McLaws avea la început 2.000 de oameni în linia întâi de pe Înălțimile lui Marye și mai erau 7.000 de oameni în
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
să penduleze spre dreapta și să încerce să încercuiască stânga confederată, dar după ce a primit cereri urgente de ajutor de la French și Hancock, i-a trimis pe oamenii lui Howard în jurul celor căzuți. Brigada col. Joshua Owen a intrat prima, întărită de brigada col. Norman J. Hall, și apoi două regimente din brigada generalului Alfred Sully. Celelalte corpuri din marea divizie a lui Sumner erau Corpul IX, și a trimis una din diviziile acestuia condusă de gen. brig. Samuel Sturgis. După
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
în misiunea pe care Burnside o dăduse la început uneia singure. Pierderile erau grele: Corpul II a pierdut în acea după-amiază 4.114 oameni, iar divizia lui Sturgis, 1.011. În vreme ce armata unionistă a luat o pauză, Longstreet și-a întărit linia ca să aibă patru rânduri de infanteriști în spatele zidului de piatră. Gen. brig. Thomas R. R. Cobb din Georgia, care comandase sectorul-cheie al liniei, a fost rănit mortal de un glonț al unui trăgător de elită și a fost înlocuit
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Burnside, a trimis divizia condusă de gen. brig. Charles Griffin să-i acopere pe oamenii lui Sturgis. În acest moment, divizia confederată a gen.-mr. George Pickett și una din brigăzile gen.-mr. John Bell Hood înaintase spre nord să întărească Înălțimile lui Marye. Griffin a aruncat cele trei brigăzi ale sale către solida poziție confederată, una câte una. Îngrijorat și el de soarta lui Sturgis, Couch a trimis cele șase tunuri ale bateriei B a căpitanului John G. Hazard Regimentul
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
din elemente ale Batalionului 285 de recunoaștere pentru artilerie, traversase răscrucea și se îndreptase către Ligneuville pentru a ocupa Saint-Vith unde urma să se întâlnească cu Divizia 7 Blindate, căreia îi fusese atașat și către care fusese trimis pentru a întări apărarea orașului. Observând vehiculele, avangarda lui Peiper a deschis focul în direcția convoiului american, imobilizând vehiculele din capul coloanei și obligând întregul convoi să se oprească. Lipsiți de armament greu, americanii aveau doar revolvere și arme ușoare în fața germanilor, și
Masacrul de la Malmedy () [Corola-website/Science/324527_a_325856]
-
război civil, care s-a încheiat cu victoria forțelor familiei d'Avesnes și luarea ca prizonieri a celor din familia Dampierres în bătălia de la Walcheren. Guy de Dampierre a fost răscumpărat în 1256, iar moartea lui Ioan I i-a întărit poziția. Ca și sora sa Ioana, Margareta a dus o politică economică destinată să încurajeze comerțul internațional. Ea a eliminat restricțiile asupra produselor străine, în ciuda presiunilor exercitate de comercianții locali, care doreau menținerea monopolurilor. De asemenea, ea a emis o
Margareta a II-a de Flandra () [Corola-website/Science/324556_a_325885]
-
dat fiind că după ce Guillaume de Talou s-a predat, el s-ar fi refugiat la curtea sa din Boulonnais. Anii următori au fost martorii consolidării poziției dușmanilor lui Eustațiu. Astfel, contele Balduin al V-lea de Flandra și-a întărit posesiunea asupra teritoriilor pe care le anexase înrăsărit. În 1060, el a devenit tutore al nepotului său, regele Filip I al Franței. În schimb, fiul vitreg al lui Eustațiu, Gauthier de Mantes a eșuat în tentativa de a prelua comitatul
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
VII-lea, avute cu prima sa soție, Eleanor de Aquitania. Atât Adela, cât și frații săi și-au simțit pozițiile amenințate atunci când moștenitoarea comitatului de Artois, Elisabeta de Hainaut s-a căsătorit cu fiul Adelei, regele Filip al II-lea, întărind astfel pozițiile contelui Balduin al V-lea de Hainaut. Adela a format o alianță cu ducele Hugue al III-lea de Burgundia și cu contele Filip I de Flandra și chiar a căutat să îl atragă și pe împăratul Frederic
Adela de Champagne () [Corola-website/Science/324576_a_325905]
-
prea multe informații. În legătură cu această biserică, József Kádár, în lucrarea sa - Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca, scrisă la primii ani ai secolului XX, spunea că a fost construită la anul 1709. Dacă este așa sau nu, în lipsa unor alte documente care să întărească cele menționate, este greu de spus cert este că viața spirituală manifestată sub forma unor ceremonii religioase exista în Rus înaintea edificării acestei biserici de lemn înlocuită ulterior de actuala biserică de zid a satului. Drept dovadă în acest sens
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
a mai judeca faptele și vorbele numai și numai după criteriul dicotomic al pedepsei și răsplătii, al Iadului și Raiului. Recurgerea la asemenea referințe elementare sărăcesc, în ochii săi, câmpul experienței interioare și o reduc la o „târguiala de bazar”, întărind tot mai mult cenzură socială și poliția moravurilor: acestea sunt ,după opinia lui, tentațiile integriste care atentează la libertatea individuală și integritatea corpului, care sunt cele două achiziții prețioase ale modernității, a căror adoptare, islamul o poate ocoli, nici amâna
Abdelwahab Meddeb () [Corola-website/Science/324604_a_325933]
-
la această acțiune, vasul de patrulare al Royal Navy a fost trimis de la Stanley în Georgia de Sud, acțiune ce a condus la invadarea insulei de către forțele argentiniene în 3 aprilie. Junta militară argentiniană, presupunând că britanicii vor încerca să întărească dispozitivul militar în Atlanticul de Sud, au ordonat ca invazia să înceapă în 2 aprilie. Inițial, Marea Britanie a fost luată prin surprindere de atacul argentinian, în ciuda avertizărilor repetate emise de căpitanul Nicholas Barker, dar și de alți ofițeri ai marinei
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
din membrii echipajului. Peste 700 de oameni au fost însă salvați din apele oceanului, în ciuda vremii nefavorabile și mării foarte reci. Pierderile de pe vasul "General Belgrano" au reprezentat aproape jumătate din totalul pierderilor argentiniene în conflict, iar pierderea vasului a întărit dorința guvernului argentinian de a rezista. În ceea ce privește scufundarea vasului “General Belgrano”, ca și controversele asupra acestui incident, efectul imediat a fost reducerea la tăcere a forțelor navale argentiniene. După pierderea vasului, întreaga flotă argentiniană, cu excepția submarinului convențional “ARA San Luis
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
sat anume Buciumii (loc gol în document) și o bucată de loc din hotarul Mihnestilor,slugii noastre Radului Patrascan drept 300zloti denaintea noastră și denaintea boiarilor noștri i-au făcut plata deplină. Pentru aceia și noi am dat și am întărit slugii noastre Radului Patrascan pe aceli de mai sus zisă : satul Benestii și Buciumii și acea bucată de loc din hotarul Mihnestilor ca să-i fie de la noi uric cu tot vinitul lui și ficiorilor și nepoților și strănepoților și rastranepotilor
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
lui Eufemius în schimbul unui tribut anual, și a încredințat operațiunea de cucerire lui Asad ibn al-Furat, pe atunci în vârstă de 70 de ani. Forța musulmană număra 10.000 de infanteriști, 700 de cășăreți și 100 de vase și a întărit poziția lui Eufemius, contribuind cu vase și, după debarcarea de la Mazara del Vallo, cu călăreți. O primă bătălie împotriva trupelor bizantine legaliste a avut loc în 15 iulie 827, în apropiere de Mazara, și s-a încheiat cu o victorie
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
tratativelor. Nobilimea otomană, care l-a privit cu neîncredere la început, l-a acceptat cu entuziasm după aceste succese. Mahomed al II-lea și făcut din cucerirea Constantinopolului prima prioritate, reușită care din punctul lui de vedere i-ar fi întărit puterea în fața vârfurilor armatei și admnistrației, care îi provocaseră nenumărate probleme în timpul primei sale domnii. Cucerirea Constantinopolului i-ar fi adus și alte beneficii. Atâta vreme cât Constantinopolul era stăpânit de creștini, inamicii sultanului ar fi putut folosi orașul ca o bază
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
stat islamic independent, cu un emir și moschee proprii. Primul conducător al emiratului de Bari a fost Khalfun, un conducător berber venit probabil din Sicilia. După moartea sa în 852, el a fost succedat de Mufarrag ibn Sallam, care a întărit cucerirea msuulmană și a extins frontierele emiratului. El a mai solicitat recunoașterea oficială din partea califului de la Bagdad al-Mutawakkil și a guvernatorului Egiptului ca "wăli" (însemnând prefect care guvernează o provincie a Imperiului Abbasid). Cel de al treilea și totodată ultimul
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ale Peninsulei Italice, inclusiv importantul centru Spoleto în 570, situat în ceea ce astăzi constituie provincia Umbria. Un deceniu de "interregnum" petrecut după moartea succesorului regelui Alboin din 574, a permis totuși ducilor longobarzi (în special celor din sud) să își întărească poziția în noile teritorii și să se manifeste cvasiindependent față de regatul de la Pavia. Către 575 sau 576, Faroald a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop de credință ariană. Ducii longobarzi ulteriori au restaurat fortificațiilor
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
înțelege și un ascultător nepregătit. Îți povestește bogățiile României așa cum ar fi vorbit un țăran moldovean despre gospodăria lui. În ochii savantului se aprinde scânteia umorului nesecat al țăranului basarabean, iar gluma sănătoasă a unei întâmplări trăite vine să-ți întărească mai adânc amănuntul științific.”" Ca om de știință, Gh. I Năstase poate fi considerat un geograf complet, întrucât preocupările sale au vizat atât geografia fizică, cât și geografia umană. În cadrul geografiei fizice, acesta a efectuat studii notabile de limnologie și
Gheorghe I. Năstase () [Corola-website/Science/324676_a_326005]
-
finalizat "NS 50 Let Pobedy", al șaselea și ultimul spărgător de gheață rus din clasa Arktika, la șantierele navale din Murmansk. În prezent acesta este cel mai mare spărgător de gheață din lume. Spărgătoarele de gheață au etrava și bordajul întărite pentru a putea despica prin lovire învelișul de gheață. Operațiunea poate fi ușurată prin urcarea provei pe suprafața gheții. Sub încărcare, gheața cedează și nava poate înainta. Acest procedeu este îmbunătățit prin utilizarea unor tancuri de balast așezate spre provă
Spărgător de gheață () [Corola-website/Science/324687_a_326016]
-
Zlătari. Cercetând istoria satului Comoara putem afirma că unele sate se pierd adânc în istoria de început a evului mediu. Prima mențiune documentară este sub numele de Mircești și datează din 14 mai 1441, când Vlad Dracul, domnitorul Țarii Românești, întărește Mănăstirii Glavacioc la Neajlov, ocina lui Berilă în Butești, ocina lui Micu al lui Bail, iar în Teleorman, mirceștii ocina pe care a dat-o Radu Banul. Cu trecerea timpului satul este amintit tot mai des. La 23 septembrie 1847
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
Mircești sau Comoara"” și asa se va numi până în 1864 când satul va lua denumirea Comoara. Satul Văceni (Vâlceni sau Vlăceni) a apărut în secolul al XVI-lea, prin hrisovul din 10 decembrie 1536, când Radu Paisie, domnul Țării Românești, întărește Mănăstirii Argeș în Tătărani din Vajiste ocina pe care a ținut-o Gherghina pârcălab, cumpărată de la Coman spătar și de la Cazan. Cazan revendică jumătate din această ocină. În conflictul dintre Cazan și călugării Mănăstirii Argeș domnul numește 12 boieri care
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
Puternic fragmentată de rețeaua hidrografica a apei Rău Alb și a afluentului sau Bărbulețu (6 km) pe o lungime de 25 Km. Pentru moșia Barbulețu prima mențiune documentara este cuprinsă în hrisovul din anul 1574 prin care voievodul Alexandru Mircea întărește lui Neagoe și feciorilor săi moșia cumpărată le la Danciu al lui Zlate în schimbul sumei de 2300 aspri. În 1597 Mihai Viteazul întărește prin hrisov domnesc lui Brașov ocina în Barbulețu partea cumpărată de la jupanița Negoslava cu 2000 de aspri
Bărbulețu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324775_a_326104]
-
moșia Barbulețu prima mențiune documentara este cuprinsă în hrisovul din anul 1574 prin care voievodul Alexandru Mircea întărește lui Neagoe și feciorilor săi moșia cumpărată le la Danciu al lui Zlate în schimbul sumei de 2300 aspri. În 1597 Mihai Viteazul întărește prin hrisov domnesc lui Brașov ocina în Barbulețu partea cumpărată de la jupanița Negoslava cu 2000 de aspri și o vacă cu lapte. În 1613 Radu Mihnea fiul lui Mihnea voievod întărește lui Neagu din Bărbulețu și feciorilor săi, parte de
Bărbulețu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324775_a_326104]