16,546 matches
-
la Congresul Național al Partidului Comunist Chinez din Shanghai. Doi ani mai târziu, este ales comisar al Comitetului Central al partidului. Mao Zedong a avut un interes puternic în sistemul politic, încurajat de tatăl său. Două dintre cele mai faimoase eseuri ale sale, ambele din 1937, "Despre Contradicție" și "Despre practică", se referă la strategii practice ale mișcării revoluționare și accentuează importanța cunoștințelor practice, de bază, obținute prin experiență. Ambele eseuri reflectă rădăcinile maoiste ale mișcării de gherilă din necesitatea de
Mao Zedong () [Corola-website/Science/304205_a_305534]
-
politic, încurajat de tatăl său. Două dintre cele mai faimoase eseuri ale sale, ambele din 1937, "Despre Contradicție" și "Despre practică", se referă la strategii practice ale mișcării revoluționare și accentuează importanța cunoștințelor practice, de bază, obținute prin experiență. Ambele eseuri reflectă rădăcinile maoiste ale mișcării de gherilă din necesitatea de a construi bază în mediul rural împotriva forțelor de ocupație japoneză și subliniază necesitatea de a câștiga inimile și mințile prin "educație". Eseurile, reproduse ulterior ca parte a "Citate ale
Mao Zedong () [Corola-website/Science/304205_a_305534]
-
practice, de bază, obținute prin experiență. Ambele eseuri reflectă rădăcinile maoiste ale mișcării de gherilă din necesitatea de a construi bază în mediul rural împotriva forțelor de ocupație japoneză și subliniază necesitatea de a câștiga inimile și mințile prin "educație". Eseurile, reproduse ulterior ca parte a "Citate ale președintelui Mao Zedong", avertizează împotriva comportamentului unui om legat la ochi, care încearcă să prindă vrăbii, și "trimisul imperial" care coboară din trăsura sa ca să "declame opinii". După ce a absolvit de la Școala Normală
Mao Zedong () [Corola-website/Science/304205_a_305534]
-
S-a întors în secret în Franța și a încercat o nouă lovitură de stat în august 1840, de această dată în Boulogne. În urma acestei tentative el a fost condamnat la închisoare pe viață. În timpul anilor de închisoare, a scris eseuri și pamflete. În 1844, unchiul său Joseph a murit. În cele din urmă, la 25 mai 1846 a evadat din fortăreață și s-a stabilit la Southport, Anglia. O lună mai târziu a murit tatăl său, Louis. Louis-Napoléon a trăit
Napoleon al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/304256_a_305585]
-
Reiter" și descoperă cubismul. Realizează acuarelele „În carieră” și „Câmp de luptă”. Călătoria în Tunisia din aprilie 1914 îi revelează culoarea: "Motiv din Hammamet". La izbucnirea războiului este mobilizat și separat astfel de prietenii săi. Demobilizat în 1918, redactează un eseu despre elementele artei grafice, pictează acuarele și desenează. În 1920 publică scrierile teoretice; îi sunt consacrate monografii, iar Galeria Goltz din München îi expune operele, printre care "Cacademoniaque", "Îngeri colorați", "Sub steaua neagră". În noiembrie 1920 Gropius îl invită să
Paul Klee () [Corola-website/Science/304299_a_305628]
-
mondial nu este la fel de cunoscut. Chiar și în spațiul vorbitorilor de limbă germană Kästner este cunoscut în principal ca un autor de carte pentru copii, deși opera sa include o mare varietate de genuri literare precum romane, piese de teatru, eseuri, schițe, scenarii de film, nuvele și poezii. Scriitorul și-a petrecut copilăria pe strada Königsbrücker din cartierul Äussere Neustadt, din Dresda. Aproape de această stradă a fost casa unchiului său Franz Augustin unde astăzi, la parter, este situat muzeul (strada Antonstraße
Erich Kästner () [Corola-website/Science/304301_a_305630]
-
și pe locul 7 în clasamentul MTV "Greatest Heavy Metal Band of All Time". În 2004, AC/DC au fost pe locul 72 în lista "Rolling Stone" "100 Greatest Artists of All Time". Producătorul Rick Rubin, care a scris un eseu pe seama trupei pentru lista Rolling Stone, s-a referit la AC/DC drept "cea mai mare trupa rock and roll din toate timpurile." În 2010, AC/DC au fost clasați pe poziția 23 în lista "VH1" "100 Greatest Artists of
AC/DC () [Corola-website/Science/304304_a_305633]
-
-o ilegal în inventarul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române. Timotei Cipariu a fost unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el: A colaborat la " Foaia pentru minte, inimă și literatură" din Brașov cu studii, eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte (1877-1887) al societății Astra. A fost membru al "Societății Literare Române" (1866), viitoarea "Academie Română", fiind ales mai târziu vicepreședintele ei. A fost membru al "Societății Germane
Timotei Cipariu () [Corola-website/Science/304342_a_305671]
-
de catastrofă, o artă a renașterii și revoltei în fața morții. Personalitate complexă a culturii franceze, se afirmă ca scriitor paralel și tangențial cu formarea unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice ("Mitul lui Sisif" - 1942 și "Omul revoltat" - 1951), deși toată viața a negat această contribuție. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau - cum nota biograful
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice ("Mitul lui Sisif" - 1942 și "Omul revoltat" - 1951), deși toată viața a negat această contribuție. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau - cum nota biograful său, Roger Grenier - "soarele și umbra unui suflet mediteranean". Volumele sale de povestiri "Reversul și Fața", "Exilul și împărăția" conțin în formă artistică episoade ale copilăriei
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor. "Moartea fericită" este varianta inițială a romanului " Străinul" (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: "Ciuma" (1946) și "Căderea" (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții. Piesele de teatru "Caligula" (1938), "Neînțelegerea" (1944), " Starea de asediu" (1948) și "Cei drepți" (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții. Piesele de teatru "Caligula" (1938), "Neînțelegerea" (1944), " Starea de asediu" (1948) și "Cei drepți" (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele și eseurile sale. Spre exemplu, cea de-a doua piesă prezintă o situație de un tragic absurd: o hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu, iar de această "neînțelegere" ia
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
notă străinul - Meursault - în închisoare, citind un articol de ziar, lipit de peretele celulei sale. "„Ciclul absurdului”" este termenul folosit de pentru a face referire la o parte din opera sa: "Străinul" (roman), "Caligula" (piesă de teatru), "Mitul lui Sisif" (eseu), "Neînțelegerea" (piesă de teatru). Exegeții operei camusiene au stabilit că autorul francez poate fi considerat un filozof al absurdului și al revoltei, iar acest fapt se datorează celor două mituri conturate în eseuri: al asumării suferinței ("Mitul lui Sisif") și
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
Caligula" (piesă de teatru), "Mitul lui Sisif" (eseu), "Neînțelegerea" (piesă de teatru). Exegeții operei camusiene au stabilit că autorul francez poate fi considerat un filozof al absurdului și al revoltei, iar acest fapt se datorează celor două mituri conturate în eseuri: al asumării suferinței ("Mitul lui Sisif") și al salvării ("Omul revoltat"). Școala filozofică din care face parte, astfel, eseistul este cea a existențialismului, în sensul etimologic al cuvântului, sens pe care îl precizează și Ion Vitner în studiul "Albert Camus
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
precizează și Ion Vitner în studiul "Albert Camus sau tragicul exilului": "Existență (ex-sistere) înseamnă, într-adevăr, «a fi situat în afară de», adică are sensul unei separări, al unei rupturi sau - cum traduce Camus - al unui exil, al unei înstrăinări". Primul său eseu urmează, la interval de numai un an, romanului " Străinul" și oferă o fundamentare teoretică a poveștii unui exil printre oameni. Definind absurdul ca "un rău al spiritului", Camus consideră că rațiunea prezenței acestuia în existență este "contrastul dintre strigătul ființei
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
s-o nege, nu face nimic pentru eternitate" (cum ar fi exemplele unor Don Juan, Kirilov, Franz Kafka) și libertatea absurdă, care implică pasiunea, revolta, sinuciderea. Ca și în cazul unor filozofi precum Blaise Pascal, Lev Șestov sau Karl Jaspers, eseul nu postulează adevăruri ultime, ci mai curând, într-un lirism exagerat, tinde să definească absurdul ca principiu destructiv al unei lumi în care totuși "trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit". Precedat de articolul "Remarcă asupra revoltei", cel de-
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
adevăruri ultime, ci mai curând, într-un lirism exagerat, tinde să definească absurdul ca principiu destructiv al unei lumi în care totuși "trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit". Precedat de articolul "Remarcă asupra revoltei", cel de-al doilea eseu, "Omul revoltat", ilustrează, prin conținutul său dens, o formulă reînnoită a dictonului cartezian: "mă revolt, deci suntem". În interpretarea lui Camus, revolta este deci singurul mijloc de a depăși absurdul. Ea este prima evidență care scoate omul din singurătate, care
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
de frunte ale secolului al XX-lea. În perioada interbelică, a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra și membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ "Doamna Dalloway"(1925), "Spre far" (1927), "Orlando" (1928) și eseul de dimensiunea unei cărți "A Room of One's Own" (1929), cu faimosul său dicton: „O femeie trebuie să dispună de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”. Virginia Woolf s-a născut cu numele de
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
și biograful Quentin Bell) cred că crizele nervoase ulterioare perioadei depresive repetate au fost de asemenea influențate de abuzurile sexuale pe care Virginia și Vanessa le suferiseră din partea fraților vitregi George și Gerald Duckworth (despre care Virginia își amintește în eseurile sale autobiografice " O schiță a trecutului" și "22 Park Gate"). Pe parcursul vieții, Woolf a fost bolnavă de schimbări bruște și periodice ale dispoziției și bolile care țin de astea. Deși această instabilitate a afectat deseori viața ei socială, activitatea ei
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
reconstruită de către Louise DeSalvo și acum este accesibilă publicului larg cu titlul plănuit. DeSalvo susține că multe din schimbările pe care Woolf le-a făcut în text se datorează schimbărilor din viața ei. Woolf a continuat să publice romane și eseuri cu un caracter intelectual, bucurîndu-se de succes atît din partea criticilor cît și a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerată ca fiind una din cele mai mari romanciere a
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges și Marguerite Yourcenar. În ultimul timp, studiile referitoare la Virginia Woolf s-au concentrat asupra temelor feministe și lesbiene în opera ei, ca de exemplu colecția de eseuri critice din 1997, "Virginia Woolf: Lesbian Readings", editată de Eileen Barrett și Patricia Cramer. Mai mult ca atît, Louise A. DeSalvo vede cea mai mare parte a vieții și carierei lui Woolf prin prisma abuzului sexual incestuos, pe care Woolf
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
au asimilat-o. Foarte populare sunt cărțile sale de popularizare a științei, pentru nespecialiști: "A Brief History of Time", 1988 (publicată în limba română sub titlul "Scurtă istorie a timpului", 2004), "Einstein's dream", 1993 ("Visul lui Einstein și alte eseuri"), "The Universe in a Nutshell", 2001 ("Universul într-o coajă de nucă", 2004) și "A briefer history of time", în colaborare cu Leonard Mlodinow, 2005 ("O mai scurtă istorie a timpului"). În data de 1 octombrie 2009, Universitatea din Cambridge
Stephen Hawking () [Corola-website/Science/298010_a_299339]
-
mistic al lui Pascal. În decembrie 1639, familia Pascal a părăsit Parisul pentru a locui la Rouen unde Étienne a fost numit colector de taxe pentru Normadia de Sus și unde Blaise publică în februarie 1640 "Essay on Conic Sections" (Eseu despre secțiunile conice). După ce a lucrat 3 ani, între 1642 și 1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, "Pascaline" pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe. În 1646 tatăl său s-a rănit
Blaise Pascal () [Corola-website/Science/298029_a_299358]
-
moment atins. Unul din sensurile "existenței" este de "a o epuiza conștient și glorios, de a o împlini continuu..." (în "Soliloquii") În ""Existența tragică"" face procesul cunoașterii științifice și metafizice, ajunge la un agnosticism total și la pesimism. Gânditorul alege eseul și aforismul ca forme privilegiate de exprimare a ideilor sale. Condamnați la o singularitate contingentă, "singuri pe lume", cu sufletul tânjind intuitiv după absolut, luciditatea noastră ne livrează pe "culmile disperării". Soluția nu este investigația (""mă miră faptul că unii
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
îl părăsește însă în 1923, probabil datorită dezaprobării revenirii Festivalului din Salzburg. După necrologul pentru Franz Ferdinand, asasinat în Sarajevo la 28 iunie 1914, "Die Fackel" își încetează publicarea pentru câteva luni. Apare din nou în decembrie 1914 cu un eseu intitulat "In dieser großen Zeit" ("În această mare epocă") : "In dieser großen Zeit, die ich noch gekannt habe, wie sie so klein war; die wieder klein werden wird, wenn ihr dazu noch Zeit bleibt; [...] in dieser lauten Zeit, die da
Karl Kraus () [Corola-website/Science/312520_a_313849]