KorAP: Find »[drukola/base=ierta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...620 621 622 ...669 >

16,713 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-ai de unde să știi... să știi... Îmi pare rău, Maria, spune Ștefan domol, cu blândețe. Iartă-mă, dacă poți să mă ierți. Câte am eu pe cap... Și nu mai plânge. Păcat de ochii tăi frumoși. Să lăsăm timpul... Poate, cu timpul... Poate... dacă... Cu bine, Maria... Se înclină, îi sărută mâna întinsă care parcă voia să se agațe de ceva nevăzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Taica m-a-nvățat. Era... e un înotător neîntrecut. Și Dunărea o trecea înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
după el: La "Întrecerile cu arcul", oamenii boierului Asaftei n-au nimerit nici o țintă! Pe loc a fost judecat pentru "trădare de țară" și osândit să fie atârnat în ștreang! Boierii au rămas ca trăsniți câteva clipe, apoi, încep milogeala: Iartă-l Doamne... Îndură-te... Are prunci... Îndurare?!?! își iese din fire Ștefan. La Adrianopole, ienicerii sunt pe picior de plecare! "Vin turcii!" Din zi în zi, din oră-n oră, aștept vestea! Și oamenii boierului Asaftei n-au habar să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
stăpânesc cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot uita și nu-l pot ierta! izbucnește cu patimă vornicul Bodea. El a pus foc de-a ars Târgul Bacăului. Și ce mândrețe de conac cu acareturi aveam... Într-o noapte, pojarul a mistuit mândrețe de târg, că n-a rămas din el decât un morman

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mândrețe de târg, că n-a rămas din el decât un morman de ziduri afumate, grinzi arse, tăciune și cenușă fumegândă. Muierea mea nu-i zi de la Dumnezeu să nu-l bocească. Cum să-l uit și cum să-l iert? Te faci frate și cu dracu' până treci puntea, mormăie Luca Arbure. Fățărie, nefățărie, n-o putem trece, singuri nici eu fără el, nici el fără mine, glăsuiește Ștefan. Puntea suspinelor, precizează Țamblac. Avem nevoie unul de celălalt, ca aerul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mateiaș oploșise la Buda pe ucigașul de Petru Aron și uneltea cu el să te dea jos din Scaunul Moldovei? sare Luca Arbure. Aiasta, iarăși, e adevărat. Rău îmi pare... Și, totuși... Acu, să fie uitată vechea ură. Să ne iertăm unul pre celălalt. Amândoi am greșit. De ne-a înveninat săgeata, să ne unească "pericolul turcesc" ce ne paște deopotrivă. Să ne strângem mâinile. "Românii și ungurii, uniți, fac o mare putere", a recunoscut-o însuși Mahomed. Și, ca să fim

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Eu nu cunosc decât o singură măsură după care prețuiesc omul: cât prețuiește mintea, inima și brațul său. Aiasta-i, după mine, adevărata boierie! Și... și trebuie să-mi dovedească c-o merită. Îi caut... Îi caut... Și nu-i iert. Nu pot ridica o țară nouă cu oameni nărăviți în rele. Și când ai prea mult aur în aripi, te trage pământul... Eu am nevoie de zburători! Tăcere... O rupe Țamblac: La noi, la greci, tot așa, era unul, un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Alexăndrel, alt frate al lui Roman Răzbunătorul, măcar că era necopt -, vine cu oaste leșească și, cu ajutorul acelorași boieri trădători, își răzbună fratele otrăvit, înjunghiindu-l pe Vodă-Petru, aici, chiar în ăst paraclis în timp ce se ruga. Se ruga, poate, să-l ierte Domnul pentru păcatul de moarte: "uciderea de frate"... Cu pumnalul împlântat în spate, Petru s-a prăvălit peste ucigaș, să-l sugrume, dar, l-a podidit sângele pe gură și s-a prăbușit, acolo, lângă ușă. De te uiți bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se smulge, brutal

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe... Și pentru totdeauna... Cer încă o dată iertare Măritei Doamne... Să mă ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi mute, atât timp zăgăzuite, se sparg, se preling... Îmbrățișează cu disperare icoana Maicii Domnului, hohotind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe... Și pentru totdeauna... Cer încă o dată iertare Măritei Doamne... Să mă ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi mute, atât timp zăgăzuite, se sparg, se preling... Îmbrățișează cu disperare icoana Maicii Domnului, hohotind: Dă-mi putere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în puterea nopții, l-au călcat tâlharii! L-au jefuit de scule și-apoi i-au făcut de petrecanie, spune el și cu latul palmei își taie beregata, jeluindu-l. Săracu' boier Cupcici... Ceee?!... L-au belit! Dumnezău să-l ierte... A fost un om tare cumsecade, îl căinează Isaia cu jale în glas. Nu! Nu poți să-i faci una ca aiasta, intervine Alexa înfiorat. Ne pedepsește Dumnezău... N-ați aflat?! bocește Isaia, perfid, îndurerat. Sărmanul boier Alexa... I-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu se va lumina de ziuă și Cârpă aista va fi la picioarele lui Vodă: "Iertare Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat: Mulțămesc boier Isaia... Nu mi-am dat sama... Să-l ierte Dumnezău... Și... și să ne ierte și pe noi... Dracu' l-a pus să se bage?! Nu se știa că-i năvleg?! Cu mâna lui și-a făcut-o. Destulă vorbărie! replică Isaia. Să trecem la faptă! Steaua tiranului e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și Cârpă aista va fi la picioarele lui Vodă: "Iertare Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat: Mulțămesc boier Isaia... Nu mi-am dat sama... Să-l ierte Dumnezău... Și... și să ne ierte și pe noi... Dracu' l-a pus să se bage?! Nu se știa că-i năvleg?! Cu mâna lui și-a făcut-o. Destulă vorbărie! replică Isaia. Să trecem la faptă! Steaua tiranului e spre apus. E singur... Credința multora

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Așa-așa, se repede Negrilă, "Cumnat! Mântuitor"! Isaia, posomorât, mestecă un mormăit: S-o lăsăm... Hotărâm noi... Om vedea... Toate la timpul lor. Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați! Pe cruce jurăm! Boierii, cutremurați, ating cu sfințenie lama sabiei, cu trei degete. Isaia rostește solemn: Vă legați! Ne legăm! Jurați! Jurăm! Așa să ne ajute Dumnezău! Așa să ne ajute Dumnezău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oaspeți de samă trebuie cinstiți cum se cuvine: moldovenește! Și, dacă se stârnește și vreo binecuvântată de boleșniță, dă Doamne bine! Ești nemaipomenit, spune Stanciu. Povestea cu mâța chiar e adevărată! Gherasim, sfârșit, se lasă ușurel într-un jilț: Mă iartă, Doamne... Stai!... Stai!... și Ștefan îi întinde o ploscă. Îți mulțumesc, căpitane! Gherasim bea cu nesaț, își șterge gura cu dosul mâinii și vorbește cu voluptate: Ar mai fi o veste, se codește el. Desigur, proastă, spune Ștefan cu un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta-i voia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta-i voia lui Ștefan Vodă, ridică el ochii semeț, taie-mă! Taie-mă și gata! Ștefan rămâne consternat. Toader cade în genunchi, milogindu-se: Iartă-l, Doamne! E prost! Nu știe ce spune... Năcazurile ne-or luat mințile... Ștefan se uită când la Toader, când la Năică și izbucnește într-un hohot de râs nervos: "Prost?!" Haida-de! Știe! Prea bine știe!... E dat dracului Nae-Năică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dar... și de-am fi singuri-singuri, altă cale n-avem decât "înainte"! Fie ce-o fi!... Dacă nu îndrăznim, nu vom avea iertare. Sunt câteva lucruri, puține -, ce-s mai presus de viață și chiar de moarte... Dumnezeu să ne ierte. Vin tatarii! Vin și turcii! Ei drăcia-dracului, ia să vedem ce se mai poate face?! Închide ochii și se cufundă în el... "Mâța", șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede, hotărât, răspicat, dârz: Gata cu jălania! Am hotărât! Mergem înainte! Fie ce-o fi! Pe viață și pe moarte! Dumnezeu să ne ierte! Iată ce vom face! Și totuși, am avut noroc cu tatarii! Boierii, nedumeriți, se uită unii la alții. Ce noroc o mai fi și aista? bombăne Stanciu pufăind pe nas. Îți arde a șugui? Ce fel de om ești? De unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace, apoi, îngână: Mi-era drag bătrânul. Avea soare în inima aceea. Dumnezeu să-l ierte! Și... și soața? Mălina, pare-mi-se... Bârsan întoarce capul să nu i se vadă ochiul, dar vocea tremurată, înăbușită, se aude: Mălina... Mălina era printre fetele robite, legate cu cozile două câte două. Le treceau Nistrul... S-au vorbit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la bine și la rău! se alătură Luca Arbore. În viață! În moarte! Împreună! hotărăște Stanciu. Ștefan, luminat, cu ochii ce-i jucau în lacrimi: Nici unu'?... Nici unu'?... Vă... vă mulțumesc pentru credință! Și... și vă rog să mă iertați de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]