17,970 matches
-
iar dacă nu, vor forma ei doi un grup de rezistență, vor pune ei la cale acțiuni împotriva regimului. Zis și făcut: era o noapte de toamnă liniștită și destul de caldă. Băieții nu simțeau deocamdată frigul. Au intenționat totuși să aprindă focul, dar imediat și-au dat seama că e periculos, s-ar zări fumul, lumina și și-ar trăda prezența acolo. Așa că au renunțat la această idee. Au strâns, în schimb, un braț bun de crengi și și-au încropit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
curățenie în colibă. Au reparat pereții, cum au putut, ca să nu-i plouă și să nu-i ningă. Și-au încropit din crengi două culcușuri. Au descoperit că există o vatră și un horn, deci la o adică puteau să aprindă focul - asta era foarte bine, și au descoperit în apropiere un izvor - iar asta era grozav. Și-au pus la un loc proviziile de hrană și le-au împărțit pe zile - le ajungeau pentru mai mult de o săptămână, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Stalin murise cu doi ani și jumătate în urmă. Era doar o întâlnire „în spirit“: la Moscova, tovarășul Cameniță a avut posibilitatea să afle multe despre tovarășul Stalin și deodată a avut revelația sau, cu expresia lui, i s-a aprins în creier un bec de două sute de wați, că acesta fusese nu un om, ci un titan. A aflat de ici, de colo, de peste tot (era preocupat până la obsesie de Stalin) nu numai chestiuni pozitive, ci și atrocitățile comise de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
celălalt scaun. Erau față în față, îi despărțea o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu degete butucănoase și a stins lampa aceea dureros de puternică. A rămas aprins doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și pe Vlad. El a refuzat politicos: Mulțumesc, nu fumez. Se vedea din intonația lui, dar și din întreaga expresie a chipului său că îi este recunoscător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu degete butucănoase și a stins lampa aceea dureros de puternică. A rămas aprins doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și pe Vlad. El a refuzat politicos: Mulțumesc, nu fumez. Se vedea din intonația lui, dar și din întreaga expresie a chipului său că îi este recunoscător tovarășului Cameniță, fiindcă a renunțat la violență și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acasă, ascunși la umbră, în cotloane răcoroase. Cei doi băieți s-au retras în păduricea din apropiere, pe malul înalt și abrupt. Dezamăgiți, voiau să-și tragă nițel sufletul după ce bătuseră atâta drum degeaba, prin dogoarea de iad. Și-au aprins câte o țigară. Carpați fără filtru. Au tras adânc fumul în piept: fumau ca niște bărbați, nu ca niște țânci mucoși. S-au întins în iarbă. Au schimbat câteva vorbe, dar repede au adormit, doborâți de zăpușeală. S-au trezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și s-a așezat pe o piatră, în locul unde începea panta împădurită a malului. I-a șoptit lui Gârmoci, care se ținea după el ca o umbră: -Atenție, bă, Gârmoci, liniște, calcă, bă, încet, să nu-l trezim... Și-a aprins o țigară și a rămas așa pierdut, cu ochii țintă la omul acela de lumină, la înger. Nu se mai sătura uitându-se la el. Îi făcea bine să-l privească: se liniștea. Tovarășul Cameniță constata că îl cuprinde, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
era închiriată de proprietăreasă altcuiva, previzibil, unuia dintre gealații care-l ridicaseră în noaptea aceea din pat... Nu ținea să vadă pe cineva anume dintre cei vii, ținea să se întâlnească, eventual, cu propriul său trecut și ținea neapărat să aprindă câte o lumânare pentru ai săi. Măcar atât, să aprindă o lumânare: cu inima stăpânită de vinovăție. L-a rugat pe șoferul camionului, iar acesta, cumsecade, și-a asumat riscul și a acceptat să-l ducă pe brigadier până în Serenite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-l ridicaseră în noaptea aceea din pat... Nu ținea să vadă pe cineva anume dintre cei vii, ținea să se întâlnească, eventual, cu propriul său trecut și ținea neapărat să aprindă câte o lumânare pentru ai săi. Măcar atât, să aprindă o lumânare: cu inima stăpânită de vinovăție. L-a rugat pe șoferul camionului, iar acesta, cumsecade, și-a asumat riscul și a acceptat să-l ducă pe brigadier până în Serenite. Tata i-a cerut să oprească în fața fostei noastre locuințe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a apropiat și a atins clanța, ușor, ca și când ar fi mângâiat-o: atât. Apoi, evitând să fie recunoscut de cineva, a urcat și l-a îndemnat pe șoferul larg la suflet să pornească spre cimitir. Acolo, șoferul și-a aprins o țigară și l-a așteptat. Tata a cumpărat de la capelă lumânări și a căutat mormintele: un țigan, gropar, l-a ajutat să le găsească. Vera și fiii lui nu erau îngropați în același loc, ci fiecare altundeva, ca străinii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
țigară și l-a așteptat. Tata a cumpărat de la capelă lumânări și a căutat mormintele: un țigan, gropar, l-a ajutat să le găsească. Vera și fiii lui nu erau îngropați în același loc, ci fiecare altundeva, ca străinii. A aprins câte o lumânare la fiecare cruce. Era apăsat de vină, niciodată n-are să izbutească să se spele de păcatul greu: n-ar fi trebuit s-o înșele pe Vera, n-ar fi trebuit să se îndrăgostească de altă femeie, oricât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
avut motive să-l sperie, și totuși tovarășul Cameniță s-a speriat de moarte și s-a trezit ud de transpirație, iar inima lui care nu se înmuia cu una, cu două îi bătea să-i sară din piept. A aprins lumina, și-a dat seama că totul se petrecuse în vis, nu de-adevăratelea, și s-a mai liniștit. Și-a șters nădușeala cu dosul palmei bătătorite și s-a dus în bucătărie să bea un pahar cu apă. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
bătătorite și s-a dus în bucătărie să bea un pahar cu apă. Apoi și-a luat bricheta și pachetul de țigări, a ieșit pe terasa casei și s-a așezat direct pe treptele de marmură de la intrare. Și-a aprins o țigară și a tras cu poftă fumul în plămâni. Cum stătea așa, absent, nepăsător, ascultând greierii și respirând aerul nopții senine de iunie, deodată, înaintea ochilor i-a apărut îngerul acela din vis, sau o fi fost cel de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Gămălie și-a dat și el drumul la vorbă: -Iar la mine, bă, numele de Gămălie provine de la chestia că..., adică, mi se spune așa de la gămălia chibritului. Nu e plăcere mai mare pe fața pământului pentru mine decât să aprind chibriturile. De mic, cum aveam un ban, îmi cumpăram o cutie ori mai apoi o duzină de cutii de chibrituri, mă ascundeam în spatele casei și le aprindeam, unul după altul, mă uitam cu ochii cât cepele, fericit, la flacăra mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
chibritului. Nu e plăcere mai mare pe fața pământului pentru mine decât să aprind chibriturile. De mic, cum aveam un ban, îmi cumpăram o cutie ori mai apoi o duzină de cutii de chibrituri, mă ascundeam în spatele casei și le aprindeam, unul după altul, mă uitam cu ochii cât cepele, fericit, la flacăra mică și nu mă mai săturam. Asta e cea mai grozavă treabă pentru mine, să văd cum se aprinde și cum se-ntețește focu. Asta-mi place mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cutii de chibrituri, mă ascundeam în spatele casei și le aprindeam, unul după altul, mă uitam cu ochii cât cepele, fericit, la flacăra mică și nu mă mai săturam. Asta e cea mai grozavă treabă pentru mine, să văd cum se aprinde și cum se-ntețește focu. Asta-mi place mie nambăroan pe lume - să dau foc, să privesc cum arde, aș aprinde chibrituri întruna, și-n somn, dac-aș putea... Spaniolu și Pușcărie au râs: ce drăcovenii puteau să-i treacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
flacăra mică și nu mă mai săturam. Asta e cea mai grozavă treabă pentru mine, să văd cum se aprinde și cum se-ntețește focu. Asta-mi place mie nambăroan pe lume - să dau foc, să privesc cum arde, aș aprinde chibrituri întruna, și-n somn, dac-aș putea... Spaniolu și Pușcărie au râs: ce drăcovenii puteau să-i treacă prin tărtăcuță lu Gămălie! Apoi, toți trei s-au culcat: ajunsese umbra în locul unde se aflau ei și era tocmai potrivit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se pricepea el mai bine, potrivit cu numele său, Gămălie. A pus foc. Întâi a deschis vanele de la rezervoarele pântecoase, de la conductele care se duceau în Serenite. A lăsat să se scurgă spre oraș pârâul negru, unsuros. Și pe urmă a aprins fericit chibrituri, unul după altul. A mai apucat să zărească încântat cum se înalță și se întinde vâlvătaia uriașă, supremă. Cum cuprinde așezarea și o înghite. Serenite a pierit, dar nu de apă, ci de foc. Cel care a scăpat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
biserică, dar tare-i frig, că-i mare și nu se încălzește, lume puțină, nu fac focul în biserică. O fost Iura meu și am fost la biserică, am luat lumânări, l-am învățat, tot bătea vântul și le-am aprins tot la coropcele acelea, iaca pune așa, iacă așa a fost un om și așa a făcut” (Era vorba de mine, la data de 26 octombrie fusesem la cimitir cu măicuța Natalia și am aprins lumânări la mormânt. Le am
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
bătea vântul și le-am aprins tot la coropcele acelea, iaca pune așa, iacă așa a fost un om și așa a făcut” (Era vorba de mine, la data de 26 octombrie fusesem la cimitir cu măicuța Natalia și am aprins lumânări la mormânt. Le am ferit de vânt în cutii.) Când mă duc la magazin intru și în țintirim, mă duc la cruce și mă uit. Hai, moșnege, acasă, acasă-i cald și bine și tu stai în țărâna asta
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ce face focul, să aibă cu ce-și face o supă...Ei, când era curent electric măcar mai auzeam ceva la radio!” „Nu-i lumină deloc?” „Nu-i, nu-i.” „De când?” „De ieri, de la ploaia asta. Dar și așa o aprind ei o oră și zece nu.” „Literatura și Arta” o citiți noaptea?” „O citesc, of, Doamne! cu lumânarea. D-apoi ce am să fac? Vreau să citesc eu, cu gura mea, cu glasul meu, cu urechile mele. Doamna mi-a
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
am avut eu de la moșneag-tot mi-au furat, topor, tot, tot!...” Mergând spre cimitir, măicuța primește de la poștaș un plic mare de la Chișinău, cu mai multe numere din revista „Literatura și Arta”, expediate de Sergiu Nucă. Intrăm în cimitir și aprindem lumânări la mormântul celui care a fost ștefan Ilașcu: „Ai venit în țărâna asta, moșnege? și nu mai ieși de aici? Eugenia de câte ori vine aici zice: <Hai, tată, acasă, ce stai aici?>. Am să-i fac eu aici mormântul. Am
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
că visase să se facă macaragiu și nu-l lăsaseră părinții, că după treizeci de ani de contabilitate o mai fi nostalgia cuștii de unde se vedea tot orașul. S-a prins însă de chestie doar când un mecanic, ce discuta aprins cu sticla de bere în mână la sfârșitul programului, a urcat din nou în cușcă și, de-acolo, a făcut toate manevrele pe care i le comanda domnul Popescu: „Nițel mai la stânga! Încă puțin! Acum e perfect!“. Ceva mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din pahar, În arsita-mi dogoritoare Sorbit-am tot izvorul viu, Pe care, vai, amăgitoare Mi-l aratara-ti în pustiu... Cand ma pândeau în jur primejdii, Că din vâltoarea lor să ies, În suflet flacăra nădejdii Voi mi-ați aprins-o atît de des... Și-n brațul meu ați pus tărie, Ca și destinul cel mai crunt, În tinereasca mea trufie Că mult mai lesne să-l înfrunt. Dar zilele-au trecut fugare Și-n urma lor ramas-au doar
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93290]
-
care o vedea În călătoria noastră fără țintă.“ Al cui era acest dispreț secret: al umilului muncitor sau al lui Che? Sau poate că al niciunuia, dar acea Întîlnire „În deșert, noaptea“, Împărțirea de mate, pîine, brînză și pături a aprins o scînteie care a scos la lumină o dureroasă delimitare. În tot cazul, se găseau În Chuquicamata, cu mina și minerul din sud: „Eficiența rece și resentimentul neputincios merg mînă-n mînă În mina cea mare, legate, În ciuda urii dintre ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]