KorAP: Find »[drukola/base=ierta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...621 622 623 ...669 >

16,713 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

În viață! În moarte! Împreună! hotărăște Stanciu. Ștefan, luminat, cu ochii ce-i jucau în lacrimi: Nici unu'?... Nici unu'?... Vă... vă mulțumesc pentru credință! Și... și vă rog să mă iertați de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și vă rog să mă iertați de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mă iertați de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cât de greu, cât de greu ne-a fost... Și pentru toate câte am visat, și câte am făptuit, bun-rău, și... și pentru cât am greșit, cu gândul au cu fapta, să nu ne osândească prea rău și să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cât de greu ne-a fost... Și pentru toate câte am visat, și câte am făptuit, bun-rău, și... și pentru cât am greșit, cu gândul au cu fapta, să nu ne osândească prea rău și să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a fost... Și pentru toate câte am visat, și câte am făptuit, bun-rău, și... și pentru cât am greșit, cu gândul au cu fapta, să nu ne osândească prea rău și să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa, ai umplut lumea cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
clipă când am pus piciorul în Cetatea Sucevei. Că s-a cutremurat pământul și s-a prăbușit Turnul Nebuise, zâmbește ea trist, apoi se scutură, înfrigurată. Dar ce vorbe auziți de la mine... Știu Maria...Nu ești fericită în Moldova...Știu...Iartă-mă... Poate că... Nu numai tu, Ștefane... Port și eu, am și eu vina mea. Am încercat... N-am reușit. Am obosit, Ștefane. Tot zbuciumul acesta... Sunt atât de obosită... Acolo, departe de lumea dezlănțuită, o să mă odihnesc, poate... O să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce stranie, cu capul plecat, în șoaptă. Departe... Pentru totdeauna, adaugă și înalță ochii, împreunează mâinile a rugăciune. O rog pe buna Doamnă să mă ierte... Nu, Domniță, spune Maria, cu resemnare, fără patimă. Rămâi. E dreptul dragostei. Eu... eu sunt aceea care va pleca... Într-un fel, am și plecat... Tace. Tăcere... Ștefan, chinuit, pe gânduri, se duce la fereastră. Privește luminițele lumânărilor ce se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el!!! Eu nu!... Eu nu!... Boier Alexa, ce ai de spus în apărarea "domniei tale"? Alexa, cu brațele încrucișate la piept, resemnat, liniștit, împăcat cu soarta, răspunde demn: Aștept dreapta osândă, spune el. Îl rog pe Măria ta să mă ierte... Și... și să-mi dea cupa aceea s-o beau în sănătatea Măriei sale Ștefan Vodă al Moldovei... Altă scârnă împuțită!! scuipă Isaia. E mare lucru să mori cu demnitate. Să te ierte Dumnezeu... Veți pleca, însă, împreună... Și-acu, "domnia ta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el. Îl rog pe Măria ta să mă ierte... Și... și să-mi dea cupa aceea s-o beau în sănătatea Măriei sale Ștefan Vodă al Moldovei... Altă scârnă împuțită!! scuipă Isaia. E mare lucru să mori cu demnitate. Să te ierte Dumnezeu... Veți pleca, însă, împreună... Și-acu, "domnia ta", mare vornic Isaia, dă dovadă de-o brumă de curaj și mărturisește. Atunci, la Baia, când ai vândut Țara lui Mateiaș, care a fost prețul vânzării? La cât m-ați prețăluit? Treizeci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că, de mă osândești, zdrobești inima dragei tale surioare și... și urgisești niște prunci ce-ți sunt ție nepoței, cerșește Isaia. Ștefan se întoarce către Sora ce plânge în brațele Mariei. Mă doare durerea ta, Sora... Te rog să mă ierți... Spune! Pot să fac altfel? Sora hohotește, dar din gura ei cuvânt de îndurare nu iese... Isaia se răstește la ea cu brutalitate: Spuneai că mă iubești!... Că sunt "Soarele tău"!... Îi ești doar soră! Aruncă-te la picioarele lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
eu, el singur s-a osândit... În țeapă, acolo sus -, poate, îl va străfulgera gândul asupra celei mai cumplite mârșăvii ce-a săvârșit: "vânzarea de țară". Pentru aiastă faptă, nu încape milă și iertare, nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl îngenunchează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl îngenunchează. Nici pe Ceea Lume n-o să-mi iert c-am dat greș!! scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să-și scuipe veninul... Te blestem!!! se dezlănțuie Isaia, scrâșnind, urlând. În flăcările Gheenii să te pârjolești!! În cumplitele chinuri ale Iadului să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Te blestem!!! urlă Isaia ca o fiară. Sângele meu asupra ta și a urmașilor urmașilor tăi cadă!!! În vecii vecilor!!! Blestemul Mușatin!!! Te blestem!!! Te blestem!! Te blestem! Ecoul blestemelor se pierde pe coridoarele cetății... Apoi tăcere... Dumnezeu să-i ierte, șoptește Ștefan. Apoi, înalță capul, cu altă voce, fermă, poruncitoare: Pregătiți caii!! Plecăm spre Dunăre!! Boierii ies în grabă. Tăcere... Doar câinele ce urlă a pustiu... Și broaștele. Din turn, se aude vocea străjerului: "La Suceava în Cetate, peste tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai să mai... Îmi promiți? o întreabă rugător și se înseninează când vede că Maria își șterge lacrimile și dă din cap. Și... și mergi la Hotin... Promiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și mergi la Hotin... Promiți?... Te rog! îi spune din nou cu speranță, privind licărul de bucurie se aprinde în tristețea lacrimilor ei. E bine Maria... Ești cuminte... Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lacrimilor ei. E bine Maria... Ești cuminte... Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe ușa de taină, intră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bine Maria... Ești cuminte... Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe ușa de taină, intră grăbit, gâfâind, mitropolitul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de sânge! Cu jungherul! Cu mâinile goale! De păr! De beregată!... Allah!!Allah!!... Moldova!!Moldova!!.. Dumnezeule! "Multă moarte am semănat atunci în turcime!" Dar și vitejii mei, au 'nălbit poiana cu trupurile lor", adaugă cu glas frânt. Dumnezeu să-i ierte... Ștefan respiră, respiră; nu-i mai ajunge aerul: Eram stropșiți! Ca să nu-i dau pe toți morții, oftează el, am poruncit să buciume retragerea la codru... Gata! S-a sfârșit, îngână Daniil sleit. Da... S-a sfârșit, îngână Ștefan cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dat omului cât poate să pătimească. -Totdeauna am fost singuri, spune Ștefan cu durere. Mă întreb: de ce nu ne iubește nimeni? Suntem noi mai răi ca alții? Desigur, avem păcatele noastre... Domnul o să se îndure de noi și-o să ne ierte, că mult am suferit... Avem destui vrăjmași... Dar, uneori, nu știu cum se face, suntem proprii noștri vrăjmași... Ne-au învrăjbit necazurile... "Dezbinarea"!... Aiasta ne roade... Mereu loviți, mereu rupți, dezbinați de istorie am rămas cu melicul aista... De ne-am da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe tine, Ștefan al Moldovei, te dezleg de păcat! Iertat să fii! Dumnezeu să te ierte!" Ștefan, tulburat, ascultă cu privirile plecate, în tăcere, apoi, spune încetișor: Mă speli de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe tine, Ștefan al Moldovei, te dezleg de păcat! Iertat să fii! Dumnezeu să te ierte!" Ștefan, tulburat, ascultă cu privirile plecate, în tăcere, apoi, spune încetișor: Mă speli de păcate, părinte? Te spăl. Ai tu puterea aiasta? O am. Cine ți-a dat-o? Rugăciunea. Ștefan ridică privirea și în glasul lui e neînduplecare: Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai bun, mai pașnic... spune răsuflând greu, cu obidă și se împiedică de cârpele ce-i atârnă legate cu un curmei. Pe dracu' alt domn!! răbufnește Daniil revoltat, dar imediat se pleznește peste gură și-și face trei cruci. Doamne iartă-mă! Na, c-am sfeclit-o și eu! Închide ochii. Se reculege... Se concentrează, adâncindu-se în el, apoi, iluminat, cu ochii închiși și mâinile întinse fremătânde, grăiește rar, profetic: Fii pe pace, Ștefane! Îi văd! Vin! Vin! Cu miile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]