16,589 matches
-
este "Cronică de familie", iar a "Cronicii de familie" este "Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane", manuscris de 1800 de pagini care aduce evenimentele istoriei românești până în 1954. Ea a fost interzisă la apariție de către cenzură. Fugind cu notele manuscrisului, autorul a publicat un rezumat, "Incognito", la Paris. Rămâne la început în Germania, deoarece Franța i-a refuzat cetățenia la sugestia Monicăi Lovinescu făcută lui Mircea Eliade. Prima carte din exil, "Ne întâlnim la Judecata de Apoi" trebuia să fie
Petru Dumitriu () [Corola-website/Science/297579_a_298908]
-
franceză și a trecut la catolicism. A scris eseuri și în engleză. Elie Wiesel (pe care l-a cunoscut printr-un doctorand francez al acestuia, fiul spiritual al lui Petru Dumitriu, călugărul Jean-François Thomas) i-a constituit o arhivă de manuscrise la Biblioteca din Boston. Sfârșitul l-a găsit lucrând la un op imens, o trilogie intitulată " Non credo, oro - Nu cred, mă rog", adresată țării sale. Manuscrisele au fost lăsate ultimei sale iubiri, profesoarea de filosofie Françoise Mohr de la Metz
Petru Dumitriu () [Corola-website/Science/297579_a_298908]
-
al lui Petru Dumitriu, călugărul Jean-François Thomas) i-a constituit o arhivă de manuscrise la Biblioteca din Boston. Sfârșitul l-a găsit lucrând la un op imens, o trilogie intitulată " Non credo, oro - Nu cred, mă rog", adresată țării sale. Manuscrisele au fost lăsate ultimei sale iubiri, profesoarea de filosofie Françoise Mohr de la Metz, în Franța, deținătoarea drepturilor de autor. Corespondența și ultimul manuscris se află la Ecaterina Țarălungă, autoarea ediției de "Opere" care cuprinde toate scrierile din România, inclusiv cele
Petru Dumitriu () [Corola-website/Science/297579_a_298908]
-
la un op imens, o trilogie intitulată " Non credo, oro - Nu cred, mă rog", adresată țării sale. Manuscrisele au fost lăsate ultimei sale iubiri, profesoarea de filosofie Françoise Mohr de la Metz, în Franța, deținătoarea drepturilor de autor. Corespondența și ultimul manuscris se află la Ecaterina Țarălungă, autoarea ediției de "Opere" care cuprinde toate scrierile din România, inclusiv cele neapărute din cauza cenzurii.
Petru Dumitriu () [Corola-website/Science/297579_a_298908]
-
până astăzi stând versiunile interpolate ale lui Simion Dascălul. Alți copiști, ca Misail Călugărul și Axinte Uricariul au adăugat la rîndul lor unele pasaje. Majoritatea interpolărilor au fost identificate, unele chiar de Miron Costin. Astăzi se păstrează 22 de copii manuscrise, conținînd integral sau parțial cronica lui Ureche. Prima publicare a textului s-a făcut în 1852, de către Mihail Kogălniceanu. Letopisețul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359) pînă la à doua domnie à lui Aron-vodă. Grigore Ureche a consemnat
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc. A scris și un "Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora", care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut. Arestat fiind în perioada comunismului de către Securitate, la interogatorii i s-a cerut să divulge adevaratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic. A evitat un răspuns direct, dar în cele din urmă a informat Securitatea
Păstorel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297591_a_298920]
-
Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio "Europa Liberă" între anii 1988 și 1989. Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică "Jurnalul" în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului. Câteva fragmente din "Jurnalul fericirii" lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
coadă, dar fără ceva la mijloc, cărți în care se succed părți ce nu se plămădesc una dintr-alta datorită simplei inerții a fermentației, maiaua fiind mai concludentă decât coca. <br> Dicționarul e o năzdrăvănie -cum a nu-mit-o, mângâindu-i manuscrisul, Geo Bogza - carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiș, în tramvai sau într-o cabană alpină, de la mijloc, de dinapoi înainte, de dedesubt spre manșeta de sus, ca almanahurile și calendarele
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
și să scrie numai proză realistă. În 1901, se căsătorește cu Ecaterina Bâlu, cu care s-a stabilit la Fălticeni, unde începe să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor. În 1902 apare primul manuscris al romanului "Frații Potcoavă", unele dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista "Pagini Alese" cu pseudonimul "M. S. Cobuz". În iunie 1903, Sadoveanu este incorporat și face armata în apropiere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Catastrofa". Pe data de [[27 septembrie]], la București, apare cotidianul "Scena", în care Rebreanu va publica articole de teatru. Pe data de [[23 ianuarie]] [[1918]], în Bucureștiul ocupat de trupele germane, ziarul "[[Lumina]]", condus de [[Constantin Stere]], publică schița "Bibi" (manuscrisul este datat [[19 august]] [[1915]] și poartă dedicația "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile [[februarie]] și [[martie]], vor mai apărea: "Norocul", "Soacra Sfântului Petru". Din data de [[1 august]] datează primul plan detaliat al romanului "Șarpele
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
mic și oamenii mari"; "Cumpăna dreptății"; La urma urmelor"; "Cântectul lebedei"; "Ghinionul"; "Dumnezeu"; "Fiara"; A murit o femeie" [toate inedite, "parabola" "Dumnezeu" fiind după Lev Tolstoi]; "Răfuiala"; "Țăranul și coasa" [imitație]. În colecția "Manuscriptum" apare volumul "Cântecul lebedei", cuprinzând facsimilul manuscriselor "Cântecul lebedei" și "Cuibul visurilor"; volumul se deschide cu o scurtă biografie a lui Rebreanu și cu un portret al său desenat de pictorul [[Jean Alexandru Steriadi]]. În luna [[august]] [[1928]], începe romanul "[[Crăișorul]]". În anul următor, în [[1929]], apare
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
să fie mutat la [[Cimitirul Bellu]] din București. La Valea Mare, avea să scrie în bună parte, alternativ cu locuința din Bucuresti, romanele "Răscoala", "Jar", "Gorila" și "Amândoi". Casa memorială evocă personalitatea scriitorului prin intermediul obiectelor personale ale lui Liviu Rebreanu, manuscriselor, fotografiilor, scrisorilor, cărților ș.a. Imaginile sunt oferite cu sprijinul [[Institutul de Memorie Culturală|Institutului de Memorie Culturală]]. [[Fișier:Cluj-Napoca-Parcul Simion-Barnuțiu-Bustul.Liviu Rebreanu-IMG 0756.JPG|thumb|right|Bustul lui Liviu Rebreanu (din [[Cluj-Napoca]] Parcul [[Simion Bărnuțiu]]]] Lista de mai jos (fără
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufa a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școala, presa, activitate tipografica. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazeta românească din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat
Gheorghe Asachi () [Corola-website/Science/297627_a_298956]
-
aceasta își tipărește nuvelele istorice, întîi în franceză, "Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie", în 1859 apoi și în traducere românească, în 1867. În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiția și cumpără manuscrisul "Țiganiadei" lui Ion Budai-Deleanu. După obținerea doctoratului în filozofie și a diplomei de inginer și arhitect, Gheorghe Asachi se întoarce în țară, la Iași (1805), unde pune în practică cunoștințele sale de arhitectură la construirea unor case particulare, în același
Gheorghe Asachi () [Corola-website/Science/297627_a_298956]
-
constantă. În 1980 îi apare la Cluj, în traducere românească, volumul "Barocul sau descoperirea dramei". După 1989 a publicat în România romanul "Care Daniel?" (1995) Un prim volum memorialistic, intitulat "Amintiri fără memorie, 1911-1934" a apărut în 1995). Un caiet manuscris cu 12 povestiri în limba franceză, intitulat "Guignol triste" și datat 1974, a fost tradus în limba română și editat de Simona Cioculescu ("Paiața tristă", 2002). Corespondența dintre Alexandru Ciorănescu și George Ciorănescu (circa 600 de scrisori din anii 1946
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
mult în copilărie și tinerețe de disprețul acelora care îl vor fi privit pe el și pe ai săi ca pe niște "rude sărace" și mezaliate." Cronica lui Ion Neculce ni s-a păstrat într-un număr de 14 copii manuscrise, dintre care cel mai vechi, cu intervenții ale autorului, nedatat, este ms. B.A.R.P.R. nr. 253, folosit și de Mihail Kogălniceanu, la alcătuirea primei sale ediții din 1845 "Acest articol conține text din lucrarea „Istoria literaturii române” de Gheorghe
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
interzis să semneze sub nume propriu, în revista "Familia" : fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade — profil filozofic, Aristotel și arta, și în "Viața Românească" - O întâlnire cu Brâncuși. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului "Prometeu". Unele manuscrise s-au pierdut în mod iremediabil. Către sfârșitul vieții, Petre Țuțea a început să lucreze la o "Antropologie creștină" concepută schematic în șase capitole: Petre Țuțea a fost
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
seminar, Mircea Eliade — profil filozofic, Aristotel și arta, și în "Viața Românească" - O întâlnire cu Brâncuși. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului "Prometeu". Unele manuscrise s-au pierdut în mod iremediabil. Către sfârșitul vieții, Petre Țuțea a început să lucreze la o "Antropologie creștină" concepută schematic în șase capitole: Petre Țuțea a fost supranumit „Socrate al României” datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
Kevin S. Bright, mulți alții fiind promovați în sezoanele următoare. Kauffman și Crane au început să lucreze la serial în perioada noiembrie-decembrie 1993, acesta fiind inițial denumit "Cafeneaua Insomnia" (titlu original "Insomnia Cafe"). Cei doi, împreună cu Bright, au trimis un manuscris de 7 pagini al serialului către NBC. După câteva ajustări și revizuiri, inclusiv o a doua modificare a titlului în "Prieteni ca noi" (titlu original "Friends Like Us"), serialul a fost în final denumit "" și a debutat pe NBC în
Prietenii tăi () [Corola-website/Science/297653_a_298982]
-
naște prima fetiță a cuplului de savanți și anume Irène. A doua fetiță, Ève, se naște în 1904. Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie primește o puternică lovitură din partea destinului. În timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecție aglomerată, Pierre Curie este lovit de un atelaj greu și își pierde viața, la numai 46 de ani. Marie Curie va scrie o biografie în care evocă viața și activitate soțului. Descoperirea radioactivității aducea o nouă lumină
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
versurilor. Dovada că le știa par coeur, citează din ele și mai târziu, în ”Divagări utile” (apud Constantin Călin, Cronologie - Bacovia, în "Vitraliu", XV, nr. 5-6, 25 septembrie 2006, p. 25). Un merit deosebit în conservarea și verificarea ulterioară a manuscriselor literare îl are profesorul băcăuan și literatul Grigore Tăbăcaru, primul său biograf (în 1924). 20 ianuarie 1877 - se naște primul simbolist autentic din România, Ștefan Petică, poet, jurnalist, dramaturg - fiul Catincăi și al lui Ianache (Gr. Tăbăcaru: „Tatăl său, pe lângă
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
înscrie, fără să obțină, însă, licența la Facultatea de Litere și Filozofie și la Facultatea de Matematică din București. Studiază temeinic franceza, germana și engleza; cunoștea deja italiana, așa cum reiese din titlul ciclului de poezii „Fecioara în alb”, notat în manuscris " La creatura di bianco vestita" și cu un motto din Infernul dantesc (XXVI, 69); în plus, deținea aproape toate cataloagele librăriilor din țară și din străinătate, de la care se aproviziona; era interesat de literatura italiană, în lista sa de cărți
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Gr. A. Tăbăcaru, Noua Tip. Profesională, Dimitrie C. Ionescu, București, 1909. PETICĂ 1912: Ștefan Petică, "Poezii" în „Grădina Hesperidelor”, 4 aprilie 1912, număr unic. PETICĂ 1925: Ștefan Petică", Cântece de seară", în „Ateneul cultural”, I, publicate de Gr. Tăbăcaru după manuscrise în nr. 1-3, martie 1925. PETICĂ 1927: Ștefan Petică",Poeme", București. PETICĂ 1938: Ștefan Petică, "Opere", ediție îngrijită de N. Davidescu, București, Editura Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1938. PETICĂ 1970: Ștefan Petică, "Scrieri," vol. I, Ediție
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Micu, "Ștefan Petică, pionierul", în „Tribuna”, XIV, nr. 31 (705), 30 iulie 1970, p. 14. MICU 1904: Ștefan Micu, "Ștefan Petică, omul și poetul", în „Românul”, 48, nr. 39, 14 nov 1904, p. 279. MIHAIL 1993: Mihail S., "Ștefan Petică. Manuscrise dramatice", în „Literatorul”, 7 mai 1993, no. 18, p. 10. MIHĂESCU 1936: N. O. Mihăescu, "O constelație de poeți lirici, "în „Cele trei Crișuri”, 17, nr. 1-2, ian-febr. 1936, p. 9. MIHUȚ 1976:Ioan Mihuț,în vol. „Simbolism, modernism, avangardism
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
demonice", (Biblioteca Dimineața), 1925. (mențiuni și medalii critice), în „Mișcarea literară”, 1925, II, nr. 16, 28 februarie 1925, p. III. PERPESSICIUS 1928: Perpessicius, "Mențiuni critice", I, București, Casa Școalelor, 1928, pp. 140-141. PERPESSICIUS 1957: Perpessicius, "Ștefan Petică în lumina noilor manuscrise. Mențiuni de istoriografie literară și folclor", ESPLA, 1957, pp.134-148. PERPESSICIUS 1967: Perpessicius, Ștefan Petică: Cavalerul negru, în „Opere”, II, București, Ed. pentru Literatură, 1967, pp. 78-80. PETCU 2012: Marian Petcu, "Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică", Editura
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]