16,610 matches
-
este o societate italiană fondată în anul 1959 de Steno , al cărei obiect de activitate îl reprezintă prelucrarea oțelului. Compania s-a extins atât în domeniul turistic (complexe turistice), cât și în domeniul imobiliar (din 12 octombrie 2007, Marcegaglia deține o cotă de 17, 296% din capitalul societății imobiliare Gabetti Property Solutions). Povestea Grupului Marcegaglia începe în anul 1959
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
în sectorul articolelor metalice de uz casnic, cât și în cel al echipamentelor de vopsire electrostatică a metalelor și a componentelor metalice utilizate în sectorul electrocasnic. În același timp, activitatea secției de metalurgie se diversifică prin producția de țevi din oțel inoxidabil cu grosime redusă și prin producția de profile la rece. În 1996, este înființată societatea Euro Energy Group al cărei obiect de activitate îl reprezintă realizarea de instalații pentru producția de energie din surse regenerabile, iar în 1997, este
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
de activitate îl reprezintă realizarea de instalații pentru producția de energie din surse regenerabile, iar în 1997, este preluată societatea Nuova Forsidera Spa cu fabricile sale din Corsico (Milano) și Albignasego (Padova), specializată în laminarea, prelucrarea la rece și galvanizarea oțelului. Sectorul energetic al Grupului se extinde în 1997 datorită eforturilor lui Antonio Marcegaglia prin constituirea societății Green Power pentru dezvoltarea unor strategii și sisteme de producere a energiei prin gazeificarea deșeurilor și a biomasei și, în 1998, prin crearea societății
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
doua jumătate a anului, Grupul achiziționează în Statele Unite societatea The New Bishop Tube din Philadelphia, iar în februarie 1992, societatea Damascus din Greenville, două unități de producție importante, care vor da naștere societății Damascus-Bishop Tube Company, specializată în producția de oțel inoxidabil. În 1993, Antonio Marcegaglia achiziționează grupul belgian Cotubel, care comercializează țevi și produse din oțel inoxidabil în Franța și Benelux, și înființează societatea comercială Central Bright Steel în vederea comercializării țevilor sudate în Marea Britanie, urmând ca societatea să lanseze în
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
în februarie 1992, societatea Damascus din Greenville, două unități de producție importante, care vor da naștere societății Damascus-Bishop Tube Company, specializată în producția de oțel inoxidabil. În 1993, Antonio Marcegaglia achiziționează grupul belgian Cotubel, care comercializează țevi și produse din oțel inoxidabil în Franța și Benelux, și înființează societatea comercială Central Bright Steel în vederea comercializării țevilor sudate în Marea Britanie, urmând ca societatea să lanseze în 1997 activitatea de producție de tevi sudate în zona Birmingham. În vara anului 1998, Grupul achiziționează
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
va duce deja în 2005 la triplarea cifrei de afaceri și la extinderea uzinei, numărul de angajați ajungând la 1000. Între timp, la Brema, prin asocierea în joint venture cu Grupul Arbed, ia ființă prima societate Marcegaglia destinată producției de oțel de calitate. În anul 2000, Grupul achiziționează societatea Earcanal din Leioa, Spania. După asocierea în joint venture cu Arbed, în 2004, Grupul Marcegaglia încheie cu grupul Corus un acord privind gestionarea în comun pe o perioadă de zece ani a
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
2007 Marcegaglia înființează societatea Marcegaglia Gulf în Doha. Extinderea activităților industriale ale Grupului continuă în 2008 în China, unde, în Yangzhou, la 270 km nord-vest de Shanghai,ia ființă prima uzină asiatică a Grupului, specializată în producția de țevi din oțel inoxidabil și din oțel-carbon de înaltă precizie, apoi cu constituirea societății Marcegaglia România în Cluj și cu demararea lucrărilor de construcție a unei noi unități de producție în Vladimir, Rusia. Grupul Marcegaglia a alocat resurse importante pentru activitatea de cercetare
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
azi know-how-ul și în țările din est, în cele din Orientul Îndepărtat și în cele în curs de dezvoltare. Modernizarea tehnologică a unităților de producție ale Grupului Marcegaglia s-a realizat, de exemplu, prin introducerea unui sistem de decapaj pentru oțelul inoxidabil și prin proiectul cincinal “Ravenna 2000”, care a făcut ca uzina din Romagna să devină al doilea pol siderurgic italian cu o producție de peste 4 milioane de tone de produse semifinite pe an datorită noilor instalații de galvanizare la
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
precum și datorită centrului său de servicii modern și spațios Cu finalizarea polului metalurgic și siderurgic din Ravenna, inaugurat în decembrie 2001, și a altor proiecte minore deja funcționale, Grupul Marcegaglia prelucrează în prezent circa 5,0 milioane de tone de oțel pe an de produse finite. Vârsta medie a angajaților Grupului, în număr de peste 7000, repartizați în cele peste 50 de unități de producție, pe lângă cele administrative și comerciale, este în jur de 30 de ani. Compania nu a făcut niciodată
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro și a înregistrat în ultimii zece ani o rată de creștere medie de 14%. Grupul Marcegaglia este lider în Europa și se numără printre primii în lume în domeniul prelucrării oțelului, fiind și producător de oțel în același timp. În cele 50 de unități de producție din Italia și din străinătate (Europa, SUA, America de Sud, Asia), toate dotate cu utilaje de ultimă generație, Grupul prelucrează anual circa 5,0 milioane de tone
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
4,2 miliarde de euro și a înregistrat în ultimii zece ani o rată de creștere medie de 14%. Grupul Marcegaglia este lider în Europa și se numără printre primii în lume în domeniul prelucrării oțelului, fiind și producător de oțel în același timp. În cele 50 de unități de producție din Italia și din străinătate (Europa, SUA, America de Sud, Asia), toate dotate cu utilaje de ultimă generație, Grupul prelucrează anual circa 5,0 milioane de tone de oțel și produce în
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
și producător de oțel în același timp. În cele 50 de unități de producție din Italia și din străinătate (Europa, SUA, America de Sud, Asia), toate dotate cu utilaje de ultimă generație, Grupul prelucrează anual circa 5,0 milioane de tone de oțel și produce în fiecare zi aproximativ 5.500 km de țevi sudate, profile, produse trefilate, panouri, benzi și tablă din oțel inoxidabil, oțel carbon și aluminiu, de orice dimensiune și de orice grosime. Toate aceste produse sunt utilizate în producția
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
America de Sud, Asia), toate dotate cu utilaje de ultimă generație, Grupul prelucrează anual circa 5,0 milioane de tone de oțel și produce în fiecare zi aproximativ 5.500 km de țevi sudate, profile, produse trefilate, panouri, benzi și tablă din oțel inoxidabil, oțel carbon și aluminiu, de orice dimensiune și de orice grosime. Toate aceste produse sunt utilizate în producția de automobile, electrocasnice, schimbătoare de căldură, mobilier, rafturi; în construcții și în infrastructură; în lucrările de tâmplărie; în industria hârtiei, industria
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
toate dotate cu utilaje de ultimă generație, Grupul prelucrează anual circa 5,0 milioane de tone de oțel și produce în fiecare zi aproximativ 5.500 km de țevi sudate, profile, produse trefilate, panouri, benzi și tablă din oțel inoxidabil, oțel carbon și aluminiu, de orice dimensiune și de orice grosime. Toate aceste produse sunt utilizate în producția de automobile, electrocasnice, schimbătoare de căldură, mobilier, rafturi; în construcții și în infrastructură; în lucrările de tâmplărie; în industria hârtiei, industria alimentară etc.
Marcegaglia () [Corola-website/Science/318429_a_319758]
-
este o clădire de birouri de clasă A din centrul Bucureștiului. Este realizată integral din sticlă și oțel și are 24 de niveluri, patru subterane, parter, 18 etaje și un etaj tehnic, având o înalțime totală de 72 de metri. Este situată lângă Biserica Armenească din București și aproape de sediul Bursei de Valori. DEGI a cumpărat clădirea de
Millennium Business Center () [Corola-website/Science/318499_a_319828]
-
Majoritatea navelor pierdute au fost distrugătoare sau nave mici, în special cel aflate în misiuni de patrulare. Portavioanele americane care aveau pundea de zbor din lemn, au avut de suferit mai mult din cauza atacurilor "kamikaze" decât cele cu armură din oțel ale Flotei Britanice din Pacific. De asemenea, pierderile umane ale acestora au fost mai ridicate, de exemplu cele ale portavionului USS Bunker Hill care a pierdut 346 de membri ai echipajului. Rezistența ridicată a navelor blindate s-a dovedit concludent
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
asupra portavionului HMS Formidable fiind întâmpinat de un puternic baraj antiaerian. Deși atins, avionul s-a izbit de puntea de zbor cauzând un crater de 3 metri lungime, 0,6 lățime și 0,6 m adâncime. O bucată lungă din oțel a penetrat puntea hangarelor și sala cazanelor oprindu-se într-un rezervor de combustibil din apropierea parcului de avioane și de unde a izbucnit un incendiu major. Opt membri ai echipajului au fot uciși iar alți 47 răniți în vreme ce un Corsair și
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
major. Opt membri ai echipajului au fot uciși iar alți 47 răniți în vreme ce un Corsair și 10 TBF Avenger au fost distruse. Dar incendiul a fost gradual adus sub control iar craterul a fost astupat cu beton și plăci din oțel iar în jurul orei 17:00 avioanele Corsairs aflate în aer erau capabile să aterizeze. La 9 mai, "Formidable" a fost din nou avatiat de un "kamikaze", la fel ca și portavionul HMS Victorious și cuirasatul HMS Howe. Britanicii au fost
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
războiului sau să oprească invazia Aliaților. Potențialul lor distructiv a stat la baza Operațiunii Bumblebee, un program militar care a dus la apariția rachetei teleghidate RIM-8 Talos în 1959. În confruntările imediate cu atacatorii "kamikaze", portavioanele britanice cu blindajul din oțel al punților par să se fi recuperat mult mai repede dar analizele post-război au indicat că unele, precum HMS "Formidable", au suferit avarii structurale care au dus la casarea lor drept măsură mai economicoasă decât reparațiile. Britanicii au afirmat însă
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
plăti despăgubiri de război, Poincaré spera să obțină sancțiuni economice anglo-franceze împotriva Germaniei în 1922 și s-a opus acțiunii militare. În decembrie 1922, el s-a văzut confruntat cu opoziția anglo-americano-germană și cu lipsa combustibilului pentru producția franceză de oțel și a banilor pentru reconstruirea zonelor industriale devastate. Poincaré era exasperat de inactivitatea britanicilor, și a scris ambasadorului francez la Londra: Poincaré a decis să ocupe Ruhrul la 11 ianuarie 1923 pentru a extrage despăgubirile el însuși. Pentru francezi, adevărata
Ocuparea Ruhrului () [Corola-website/Science/320501_a_321830]
-
era inevitabil ca Germania să se lanseze într-un nou război mondial. Inițiată de primul ministru al Franței Raymond Poincaré, invazia avea loc la 11 ianuarie 1923, cu scopul de a ocupa centrul german de producție de cărbune, fier și oțel din valea Ruhrului, pentru a obține banii datorați de Germania. Franța avea minereu de fier, iar Germania avea cărbune. Fiecare stat dorea să obțină acces liber la resursa care îi lipsea, întrucât împreună cele două resurse aveau mai multă valoare
Ocuparea Ruhrului () [Corola-website/Science/320501_a_321830]
-
cărbune. Fiecare stat dorea să obțină acces liber la resursa care îi lipsea, întrucât împreună cele două resurse aveau mai multă valoare decât fiecare separat. Această problemă avea să fie rezolvată când s-a înființat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. În urma deciziei Franței de a invada Ruhrul, s-a înființat Misiunea Interaliată de Control al Fabricilor și Minelor [M.I.C.U.M.] pentru a asigura plățile în cărbune din partea Germaniei. Ocupația a fost primită, la început, cu o campanie de rezistență pasivă (greve
Ocuparea Ruhrului () [Corola-website/Science/320501_a_321830]
-
probleme tehnice cu mașina. Soții Ceaușescu și unul din ofițerii de Securitate au continuat drumul (de la ora 14:15) cu mașina unui alt cetățean găsit pe drum, Nicolae Petrișor (Dacie neagră numărul 4DB-3005). Au ajuns mai întâi la Fabrica de Oțeluri Speciale din Târgoviște, apoi (la ora 15) la Centrul pentru Protecția Plantelor aflat la 5 km de Târgoviște, de unde au fost preluați de milițienii mr. Ion Enache, sergentul major Constantin Paisie, și șoferul plutonier Andrei Osman (ora 15,30). S-
Procesul și execuția soților Ceaușescu () [Corola-website/Science/317961_a_319290]
-
(n. 18 februarie 1871 - d. 12 august 1948) este un metalurgist englez, considerat inventator al „oțelului fără rugină” (denumit mai târziu „oțel inoxidabil” sau „inox”). Brearley s-a născut la Sheffield, în Anglia, fiind fiul unui muncitor în topitorie. A renunțat la școală la doisprezece ani pentru a se angaja ca muncitor la o oțelărie din
Harry Brearley () [Corola-website/Science/323415_a_324744]
-
(n. 18 februarie 1871 - d. 12 august 1948) este un metalurgist englez, considerat inventator al „oțelului fără rugină” (denumit mai târziu „oțel inoxidabil” sau „inox”). Brearley s-a născut la Sheffield, în Anglia, fiind fiul unui muncitor în topitorie. A renunțat la școală la doisprezece ani pentru a se angaja ca muncitor la o oțelărie din oraș, de unde a fost transferat ca
Harry Brearley () [Corola-website/Science/323415_a_324744]