15,674 matches
-
Aceste informații provin de la un comentator al lui Vergilius și de la unul al lui Lucanus. Servius, comentând celebra expresie vergiliană auri sacra fames (Eneida, III, 57), scrie: sacra Înseamnă „execrabil”, ca În sacrae panduntur portae șEneida, VI, 574ț. Alții Înțeleg sacra ca devota, ce trebuie comparat cu ver sacrum. Alții Înțeleg „sacru” cu sensul de „scelerat” și „sacrileg”. În orice caz, expresia Își are originea Într-un obicei al galilor. De fiecare dată când locuitorii din Marsilia erau loviți de ciumă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unul al lui Lucanus. Servius, comentând celebra expresie vergiliană auri sacra fames (Eneida, III, 57), scrie: sacra Înseamnă „execrabil”, ca În sacrae panduntur portae șEneida, VI, 574ț. Alții Înțeleg sacra ca devota, ce trebuie comparat cu ver sacrum. Alții Înțeleg „sacru” cu sensul de „scelerat” și „sacrileg”. În orice caz, expresia Își are originea Într-un obicei al galilor. De fiecare dată când locuitorii din Marsilia erau loviți de ciumă, un sărac se oferea să fie hrănit un an Întreg, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un obicei al galilor. De fiecare dată când locuitorii din Marsilia erau loviți de ciumă, un sărac se oferea să fie hrănit un an Întreg, cu cea mai bună hrană, pe cheltuială publică. Apoi, acesta, Împodobit cu ramuri și veșminte sacre, era purtat prin tot orașul, Însoțit de blesteme, pentru ca astfel să ia asupra lui toate păcatele cetății, iar apoi era aruncat În jos. Așa a scris Petronius. La rândul lor, Adnotationes super Lucanum (cu referire la X, 334) precizează mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scribendo gesta regum”, Adnotationes super Lucanum, cu referire la I, 449), acest personaj galic devine absolut identic cu omologul său irlandez (druí, fáith, bardd), care Își desfășura activitatea Înainte de creștinarea insulei. 11. REGELE CA PERSONAJ SACRUTC "11. REGELE CA PERSONAJ SACRU" În cultura indo-europeană regele - deși, ca să fim realiști, ar trebui să vorbim despre șeful de trib - nu era doar deținătorul puterii politice și militare, ci și o figură de natură esențialmente sacră; acest caracter al său s-a conservat În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
REGELE CA PERSONAJ SACRUTC "11. REGELE CA PERSONAJ SACRU" În cultura indo-europeană regele - deși, ca să fim realiști, ar trebui să vorbim despre șeful de trib - nu era doar deținătorul puterii politice și militare, ci și o figură de natură esențialmente sacră; acest caracter al său s-a conservat În lumea celtă cu o fidelitate impresionantă, până În epoca istorică. Un cleric englez care a trăit la cumpăna dintre secolele XII-XIII, Gerard de Cambrai, l-a Însoțit pe principele Ioan Într-o expediție
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rămas scandalizat; dar dacă ar fi cunoscut literatura irlandeză ar fi știut că se putea ajunge rege doar prin unirea cu o frumoasă tânără, care are - atenție - numele unei vechi zeițe păgâne sau se numește chiar Irlanda. Prin această căsătorie sacră, regele apare ca personaj intermediar Între lumea oamenilor și cea a zeilor, iar semnificația funcției și misiunii sale stau tocmai În această poziție intermediară. Este deci calea obligatorie prin care rugăciunile tribului ajung Înaintea zeilor și darurile zeilor ajung la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Grecia sunt protagoniștii celei de-a patra invazii; de la aceștia Își trag originea Fir Domnann, Gailioin și Fir Bolg. Cei din urmă vor Împărți Irlanda În cinci provincii istorice (Ulster, Leinster, Munster, Connacht și Meath); se naște o mare monarhie sacră și se formează o aristocrație războinică. Se Întorc Însă, pe post de cuceritori, și descendenții oamenilor lui Nemedxe "Nemed" care fugiseră În nordul lumii. Aceștia sunt Tuatha dé Danann („tribul zeiței Danuxe "Danu"”), care Îi Înving pe Fir Bolg În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a porni la luptă: „Își amintesc că și Hercule era Între ei și, pe când se pregăteau să pornească la luptă, Îi cântau lui mai Întâi, dintre toți vitejii” (Tacitus, Germania, III). În altă parte găsim o informație despre un crâng sacru Închinat lui Hercule („și alte triburi care i se Închină lui Hercule În crângul sacru”, Tacitus, Annales, II, 12). Însă identificarea bazată doar pe analogia generică a armei este prea extrinsecă pentru a fi acceptată, astfel Încât prevalează cea cu Jupiter
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pregăteau să pornească la luptă, Îi cântau lui mai Întâi, dintre toți vitejii” (Tacitus, Germania, III). În altă parte găsim o informație despre un crâng sacru Închinat lui Hercule („și alte triburi care i se Închină lui Hercule În crângul sacru”, Tacitus, Annales, II, 12). Însă identificarea bazată doar pe analogia generică a armei este prea extrinsecă pentru a fi acceptată, astfel Încât prevalează cea cu Jupiter care nu posedă o măciucă, ci, Întocmai ca Thunaraz, un fulger; mai mult, „ziua lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceasta este singura mare zeiță despre care vorbește Tacitus În prezentarea sa despre religia germanică ne poate face să ne gândim că sub numele de Isis se ascunde o mare divinitate feminină, probabil Nerthusxe "Nerthus". 4. SPAȚIILE SACRETC "4. SPAȚIILE SACRE" Afirmația lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul cel mai vestit la acele neamuri, pe care ei Îl numeau al Tamfanei.”), unde expresia latină solo aequare lasă să se Înțeleagă că nu este vorba despre o poiană sacră sau despre un simplu cerc de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul cel mai vestit la acele neamuri, pe care ei Îl numeau al Tamfanei.”), unde expresia latină solo aequare lasă să se Înțeleagă că nu este vorba despre o poiană sacră sau despre un simplu cerc de pietre. În plus, descrierea pe care Însuși Tacit (Germania, XL) o face procesiunii zeiței Nerthusxe "Nerthus" implică obligatoriu existența unei statui a zeiței: „Este transportată de vaci, iar preotul o urmează cu mare venerație
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și a construirii de edificii specifice destinate cultului. Contactul cu cultura romană nu a făcut decât să Întărească această tendință inițială. Pe de altă parte, este clar că uzanța predominantă trebuie să fi fost constituirea, În interiorul pădurilor, a unor zone sacre, destinate cultului divin și În special jertfelor. În fragmentul deja citat din Germania (XL) unde vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus", Tacitus amintește că, Într-o insulă din Ocean, neprecizată, se află o pădure sacră În care este păstrat un car
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
constituirea, În interiorul pădurilor, a unor zone sacre, destinate cultului divin și În special jertfelor. În fragmentul deja citat din Germania (XL) unde vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus", Tacitus amintește că, Într-o insulă din Ocean, neprecizată, se află o pădure sacră În care este păstrat un car acoperit cu o pânză, destinat să poarte statuia zeiței În timpul procesiunii. În alt loc (Annales, I, 61), Tacitus, amintind de priveliștea atroce care li s-a arătat romanilor Întorși În 14 d.Hr. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
covârșită de milă, gândindu-se la rude, prieteni și, În sfârșit la nenorocirile războiului și soarta oamenilor ș...ț. Alături, zăceau frânturi de arme, ciolane de cai, și totodată țeste de oameni, atârnate În trunchiuri de copaci; În crângurile lor sacre din apropiere, se vedeau altarele barbare, pe care Îi jertfiseră pe tribuni și pe centurionii primipili 1. Trebuie să se țină cont și de faptul că, tot conform lui Tacitus (Historiae, IV, 14), Civilis i-a incitat pe batavi la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
jertfiseră pe tribuni și pe centurionii primipili 1. Trebuie să se țină cont și de faptul că, tot conform lui Tacitus (Historiae, IV, 14), Civilis i-a incitat pe batavi la revoltă cu ocazia unui prânz ritual Într-o crâng sacru („Civilis, sub pretextul unui banchet sacru, i-a invitat pe plebeii cei mai Îndrăzneți ș...ț, a Înșiruit nedreptățile, persecuțiile și celelalte rele ale oprimării”). Informațiile istorice confirmă vechimea și răspândirea lucus-ului În funcție de templu. Termenii de origine germană nordică veche
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primipili 1. Trebuie să se țină cont și de faptul că, tot conform lui Tacitus (Historiae, IV, 14), Civilis i-a incitat pe batavi la revoltă cu ocazia unui prânz ritual Într-o crâng sacru („Civilis, sub pretextul unui banchet sacru, i-a invitat pe plebeii cei mai Îndrăzneți ș...ț, a Înșiruit nedreptățile, persecuțiile și celelalte rele ale oprimării”). Informațiile istorice confirmă vechimea și răspândirea lucus-ului În funcție de templu. Termenii de origine germană nordică veche loh și bar, „loc sacru, altar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
banchet sacru, i-a invitat pe plebeii cei mai Îndrăzneți ș...ț, a Înșiruit nedreptățile, persecuțiile și celelalte rele ale oprimării”). Informațiile istorice confirmă vechimea și răspândirea lucus-ului În funcție de templu. Termenii de origine germană nordică veche loh și bar, „loc sacru, altar”, indică tocmai pădurea sacră. În rest, puținele temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe plebeii cei mai Îndrăzneți ș...ț, a Înșiruit nedreptățile, persecuțiile și celelalte rele ale oprimării”). Informațiile istorice confirmă vechimea și răspândirea lucus-ului În funcție de templu. Termenii de origine germană nordică veche loh și bar, „loc sacru, altar”, indică tocmai pădurea sacră. În rest, puținele temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg, din engleza antică și horgr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și horgr din limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre simplitatea extremă a acestor construcții sacre. 5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE”: MAMELETC "5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE” \: MAMELE" În legătură cu acest cadru oferit de Tacitus, mai există o descriere destul de diferită realizată, cu un secol Înainte, de către Cezar (De bello galico, VI, 21): „Germanii așază În rândul zeilor doar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tacitus (Germania, XL) vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus": doar lui Îi este permis să atingă carul zeiței, el Însoțește cu devoțiune procesiunea, el este singurul care știe când se satură zeița de relația cu oamenii și trebuie dusă Înapoi În locul sacru. În plus, nu se poate considera că preotul ar fi fost străin de sacrificiul uman care avea loc după ritual: sclavii care spălau tot ceea ce luase parte la procesiune erau mai apoi Înecați În lac. De asemenea, se poate opina
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
murdărit tot aerul și cine a dat-o pe soția lui Odhxe "Odh" stirpei uriașilor. Atunci Thorxe "Thor" s-a pornit, orbit de mânie, 26 - rar zăbovește când află asemenea fapte - nu au contat jurăminte, făgăduieli și cuvinte, toate legămintele sacre făcute-ntre ei (trad. după Mastrelli, 1951). Această luptă precum și Împăcarea prin care se Încheie totul sunt povestite pe larg În capitolul al IV-lea din Ynglingasaga. 8. ANALIZA DUMEZILIANĂ A RELIGIEI GERMANICE. ZEII PRIMEI FUNCȚIITC "8. ANALIZA DUMEZILIANĂ A
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestei păci inegale este, prin urmare, reconcilierea Între toate funcțiile - pentru că Înțelegerea și conviețuirea lor sunt considerate În mod egal indispensabile susținerii și dezvoltării societății. Nu este Însă o reconciliere pe baze egale, ci una În care prevalează substanțial aria sacră și cea militară, iar cea economică Își păstrează un aspect subordonat. Panteonul european, coerent pe deplin cu ideologia generală a acelor popoare (cf. Campanile, 1990b), avea o structură tripartită: sacru, aria militară și cea economică. Germanii păstrează această tipologie, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe baze egale, ci una În care prevalează substanțial aria sacră și cea militară, iar cea economică Își păstrează un aspect subordonat. Panteonul european, coerent pe deplin cu ideologia generală a acelor popoare (cf. Campanile, 1990b), avea o structură tripartită: sacru, aria militară și cea economică. Germanii păstrează această tipologie, dar, din motive pe care le vom vedea mai jos, unesc aria sacrului cu cea a militară, având drept rezultat, În locul unui panteon tripartit, unul bipartit, astfel Încât Aesir reprezintă aria militară
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Panteonul european, coerent pe deplin cu ideologia generală a acelor popoare (cf. Campanile, 1990b), avea o structură tripartită: sacru, aria militară și cea economică. Germanii păstrează această tipologie, dar, din motive pe care le vom vedea mai jos, unesc aria sacrului cu cea a militară, având drept rezultat, În locul unui panteon tripartit, unul bipartit, astfel Încât Aesir reprezintă aria militară și sacră, iar Vanir pe cea economică. Să-i examinăm acum separat pe principalii exponenți ai panteonului. Din această analiză vor reieși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]