16,454 matches
-
înțeles rău de neinteligenți sau răuvoitori e și dăunător și primejdios. Masoneria, în oficiile ei, se adresează și inteligenței, și imaginației și sentimentului. Tradițiile și simbolurile ei nu pot fi expuse în convorbiri particulare, în mijlocul frivolității obișnuite, fără a provoca zâmbete ori nedumerire. Profunda ei seriozitate stă în realizări utile; lucrarea ei are un caracter personal și netransmisibil, uneori pe un plan mistic; e absolut necesar, prin urmare, ca orice conversație în asemenea materie cu persoane străine să fie condusă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
făcute în localitatea natală, că Ion Iliescu nu are nici un interes să dezvolte orașul și zona limitrofă. În loc să declare Oltenița zonă defavorizată, pentru ca statul să aaloce sume în vederea dezvoltării localității, președintele vea aici, strângea mâna unor cunoscuți și cu același zâmbet șăgalnic, părăsea urbea. Lucrările de la Canalul Dunăre -București, au fost sistate, în scurt timp utilajele fiind furate, dezmembrate și vândute de cei cu apucături rele, la fiare vechi. Si în octombrie 2011, când și-a lansat ultima carte, a avut
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
totul să fie credibil si poporul să-i considere eliberatorii României de sub dictatura ceausistă. În realitate, așa cum spune și scriitorul român, stabilit în Franța, Radu Portocală, în cartea sa ”Une mensouge comme une siecle”, Ion Iliescu, sub masca modestiei, a zâmbetului său șăgalnic, ascunde o fire ascunsă, însetată de putere. În momentul când unii jurnaliști l-au învinuit de fapte grave în perioada decembrie 1989septembrie 1991, președintele și-a pierdut cumpătul și a folosit expresii tari, ca: ”mă animalule!”, ”golani”, ”derbedei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și acest ”tătuc” al așa zisei revoluțăă române din 1989 a fost un mare turist, un amator de escapade pe continetele Globului. După fiecare vizită, președintele Ion Iliescu acorda în cadrul unor conferințe de presă, ținute la Palatul Cotroceni, interviuri cu zâmbetul acela tineresc, încântat de rezultatul convorbirilor avute cu diferite oficialități din țările care l-au primit. Multe asemenea vizite au fost mai mult private, decât oficiale, fiindcă rezultatul lor nu s-a finalizat în fapte concrete. Având un cult pentru
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în dimineața plecării în capela seminarului din Iași. Pe stradă am văzut primii pelerini pe care îi identifici imediat prin nelipsitul rucsac impresionant prin dimensiuni, scoica agățată pe el, costumația adaptată, bastonul în mână, dar mai ales printr-un anume zâmbet și bucurie interioară ce se citesc pe chipul fiecăruia. Nu-i posibil să te rătăcești, căci simbolurile drumului te călăuzesc peste tot. Am servit masa de prânz pe o bancă dintr-un parc, și în timp ce mâncam admiram pelerinii ce treceau
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
mai departe admirând mușcatele de la ferestrele caselor sau intrând într-un magazin alimentar sau într-un bar pentru o cafea fără cofeină și cu mult lapte. întrun mic supermarket după ce am plătit la casă și i-am mulțumit cu un zâmbet larg doamnei (senoraî la ieșire, a trebuit să înghit remarca apostrofatoare a dumneaei care mi-a precizat că nu este o senora ci o seniorita. Deși exteriorul nu m-a convins de aceasta mi-am cerut scuze și am ieșit
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
un pelerin scund de statură, cu îmbrăcăminte veche chinezească sau japoneză, căci nu-mi dau seama bine de deosebiri și cu o pălărie conică. îl salut când ajung în dreptul lui cu obișnuitul ,,ola,, și-mi răspunde la fel cu un zâmbet cemi aduce aminte de Budha. De fapt, este budist, nu creștin. Pare în vârstă, peste 65 de ani, și parcurge zilnic 15 km. Și el 50 vrea să ajungă la Santiago. Este tot un zâmbet calm și liniștit, în hainele
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
răspunde la fel cu un zâmbet cemi aduce aminte de Budha. De fapt, este budist, nu creștin. Pare în vârstă, peste 65 de ani, și parcurge zilnic 15 km. Și el 50 vrea să ajungă la Santiago. Este tot un zâmbet calm și liniștit, în hainele lui tradiționale, cu bastonul ce și l-a construit singur pe care și-a scris numele iar în capul lui a sculptat un urs. Nu mă pot stăpâni să nu-i cer permisiunea de a
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
vestigii umane din vremuri străvechi, din ultimul milion de an, iar situl este patrimoniu Unesco. Mă opresc la un bar pentru o bere fară alcool iar lângă mine se așează un pelerin german, un bărbat înalt și puternic, cu un zâmbet amabil și generos. își lasă și el jos rucsacul și servește ceva. îmi spune că vrea să ajungă până la Burgos ceea ce mi se pare prea mult; încă 23 de km, după ce a parcurs deja 16. Privindu-l cum arată, cum
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
așa că mă pornesc liniștit la drum întâlnind și alți pelerini, astăzi mai tardivi asemeni mie. înainte de oraș mă întâlnesc cu un pelerin ce vine din sens invers, un bărbat la vreo 40 de ani, cu alură atletică și cu un zâmbet pe măsură. îl întreb încotro merge și îmi răspunde că se întoarce de pe camino. A ajuns până dincolo de muntele O’Cebreiro, loc în care a aflat răspunsul ce-l dorea de la acest camino. Nu mai are rost să continue până la
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
la Quebec. Să parcurgi înainte și înapoi aproape tot camino francez, renunțând însă să ajungi la capătul pe care-l doresc toți mi se pare straniu. Ce răspuns o fi primit, nu am mai - îndrăznit să-l întreb. Cu același zâmbet a plecat mai departe, iar eu spre Burgos însă cu o nedumerire în plus, frământândumă cazul acestui tânăr canadian. Intru în oraș printr-o zonă nouă plină de tot felul de depozite, magazine și blocuri curate, atrăgătoare. Este încă dimineață
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
senzațional. Sau poate a fost, pe drum am discutat mult cu un pelerin despre relația noastră cu Dumnezeu, despre modul cum Dumnezeu ni se manifestă ca Persoană, ce fel de credință avem, unde putem vedea prezența Lui. îmi spunea: ,, Oare în zâmbetul inocent al copilului, în manifestările spontane de bunătate ale atâtor oameni, în glasul conștiinței noastre, nu trebuie să vedem manifestări ale lui Dumnezeu?” I-am răspuns afirmativ, dar eu insistam asupra unei întrebări: ,,Cum trăim credința noastră în mod personal
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
statele N.A.T.O. și neutre, care s-au ridicat în picioare, numai pentru a putea verifica dacă existau și persoane care nu sunt în ton cu toată sala, la aplauze s-au abținut, pe fețele unor ambasadori am remarcat niște zâmbete amare. Peste cinci ani, în 1989, la cel de al XIV-lea congres, aveam să remarc mult mai fermă reacția, dezacordul diplomaților cu obediența sălii la inițiativele slugarnice ale unor membri ai prezidiului, care dădeau semnalul ovațiilor deșănțate. După observațiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
1989, când pleca la Moscova Nicolae Ceaușescu, iar fostul ministru era vice prim-ministru și avea obligația de a-l saluta pe președinte, la plecare și sosire, împreună cu ceilalți demnitari români: Să trăiți, tovarășe vice prim-ministru, îl salutai, cu zâmbetul pe buze. Zi-mi, Andrei, că ăsta sigur îmi rămâne. Îmi răspunse la salut, în timp ce cu mâna stângă îmi ciufulea bruma de păr, ce se mai răsfăța pe capul meu. În locul domnului ministru, fusese numit un cadru didactic, Ilie Văduva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
eu în ultimii zece ani, când, în U.R.S.S. sau acasă, la vizitele de grup în fabrici, vizitatorii erau primiți cu aplauze și puteau vedea nu procesul muncii, ci doar aparatura și lucrătorii îmbrăcați curat, ca la o expoziție cu zâmbete profesioniste și gata să îi aplaude pe cei ce le întrerupeau procesul de producție. Aici, fiecare încăpere era locul de muncă pentru maximum patru specialiști care făceau aceeași operație, care nu ne dădeau nici o atenție, concentrându-se exclusiv asupra activității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
și în celelalte deplasări comune pe străzile capitalei. Protocolul părții române prevedea că, după ceremonialul primirii înaltului oaspete, cei doi demnitari trebuia să se urce într-un automobil decapotat, de unde urmau să primească aplauzele mulțimii, iar ei să răspundă cu zâmbete și să salute așa-zisul entuziasm popular. Gorbaciov nu voia să se urce în ARO-ul românesc, ci să se deplaseze cu ZIL-ul care trebuia să sosească în aceeași zi cu al doilea avion special, partea sovietică voind ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
cabinetul ministrului și solicitasem o scurtă audiență, despre plecare vorbisem cu fostul meu conferențiar de la facultate, la recepția de la Ambasada U.R.S.S. În jurul orelor 12, eram primit de ministrul Totu, care avea o anumită simpatie față de mine. Mă primi cu zâmbetul lui puțin ironic. Ce se întâmplă, Sbârnă, nu mai vrei să te faci latino-american? Eu, da, conjunctura îmi este potrivnică sau, cum afirma cu vreo două ore în urmă tovarășul B., prostia mea m-a pus în această situație critică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de om serios, stăpân pe meseria lui, care mă privea prin ochelari cu o neascunsă curiozitate. Știam bine rolul lui în misiune și faptul că de la el puteam afla multe dintre tainele activității din ambasadă, mai ales din ultima perioadă. Zâmbetul lui prietenesc și faptul că mă aștepta era un semn că și el simțea nevoia unei persoane cu care să poată comunica în mod firesc, fără teama că s-ar putea expune inutil unor probabile tensiuni cu șeful misiunii. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
care să poată comunica în mod firesc, fără teama că s-ar putea expune inutil unor probabile tensiuni cu șeful misiunii. Eram convins că fusese informat de colegii lui din minister cu toate datele și opiniile despre persoana mea. Acel zâmbet și strânsoarea mâinii îmi dădea sentimentul că el era poate singurul om din ambasadă pe care mă puteam bizui și de la care puteam afla primele informații despre caracterul fiecărei persoane din schema misiunii. Îmi face plăcere să vă cunosc, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
unde sunt fisurile relațiilor dintre participanții la festinul sosirii mele. Șeful misiunii era mare amator de lingușeală și nu prea admitea opinii diferite de ale lui, nevasta lui părea mai tăcută, dar fața ei exprima o doză de viclenie, iar zâmbetul împrumuta uneori grimasa rânjetului, economistul, cum îl gratula ambasadorul pe reprezentantul Ministerului Comerțului Exterior, era foarte reținut, își măsura cu grijă fiecare vorbă și se pronunța numai când era întrebat sau se abordau probleme din aria lui de preocupări, "sepatristul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
să se scuture pe păr, oferind cale liberă hoților să controleze buzunarele. Sunt deștepți, tipii, remarcai eu amuzat! Nu numai deștepți, ci și foarte îndemânatici, iuți în mișcări; te împing puțin, chipurile să te depășească, își cer politicos scuze, cu zâmbetul pe față, dar în timpul ăsta ți-au furat ceasul de la mână sau ce ai prin buzunare. Spre exemplu, nu prea este mascat portmoneul din buzunarul blugilor și vor încerca să vi-l ia. Noi vom sta mereu în spatele dumneavoastră, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de deteriorare, se trimite la M.A.E., care se ocupă de recondiționarea lui și de conservare; la fel vom proceda și cu covoarele. Păi, nu e vorba de covoarele de pe parchet, ci de unul de pe perete. Am schițat un zâmbet cât am putut eu de disprețuitor și am decis să refacem întregul inventar noi, cei trei desemnați de șeful misiunii, conform recomandării M.A.E. "Covoarele" acestea, Dobre, se numesc tapiserii. Ele sunt opere de artă, au fost cumpărate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
fi Lima-New York, iar de la New York cu TAROM la București. Nu, tovarășe diplomat, o să pleci pe unde ai venit. Cum decideți dumneavoastră, important este să ajung acasă, la familie, cât mai repede. Vă mulțumesc. Am ieșit din biroul ambasadorului cu zâmbetul pe buze. Sugestia rutei era doar o probă de verificare, pentru mine, a atitudinii activistului ajuns "șef al unei misiuni diplomatice", care după mai bine de un an nu reușise să învețe nimic din specificul acestei activități și pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
amic, Paul Moldoveanu, cu care am plecat, imediat ce mi-am recuperat bagajele, spre ambasadă. Pe drum, Paul mi-a spus că în ziua următoare, sâmbătă, avea să mă ducă cu mașina undeva în afara capitalei, să mă scoată din Madrid. Cu zâmbetul pe buze, mă frecai la ochi și mă pregăteam să-mi exprim uimirea. Ești foarte obosit, nu te-ai putut odihni deloc, nu-i așa? Nu, mă simt foarte bine, replicai, înțelegând imediat reacția lui, mă frecam la ochi să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
socialiste și a vorbit rusește. Cu ambasadorul Japoniei și ai țărilor europene a vorbit englezește. Eu am nevoie de unul care să știe numai spaniolă..." Când i-am dat scrisoarea, primul adjunct mă întrebă, uitându-se la mine cu un zâmbet pe față, care nu era prea des arborat, mai ales în fața subalternilor: Dumneata chiar vorbești patru limbi fluent? Știți, eu sunt filolog, mă scuzai, de înțeles, înțeleg mai multe, căci am făcut gramatica comparată a limbilor romanice și pe aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]