157,124 matches
-
1986, Aquino a depus jurământul prezidențial în fața judecătorului asociat al Curții Supreme, Claudio Teehankee. Marcos a depus jurământul la Palatul Malacañang în aceeași zi, dar a fugit în exil în aceeași noapte. În timpul președinției ei au fost promulgate o nouă constituție și mai multe legi, inclusiv o reformă agrară, dar Aquino a fost confruntată și cu 7 încercări de lovitură de stat.
Corazon Aquino () [Corola-website/Science/316709_a_318038]
-
cunoștința deputaților, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, avansarea candidaturii Zinaidei Greceanîi la postul de Prim-ministru . Luni, în cadrul unei ședințe ordinare, guvernul de la Chișinău și-a dat demisia. Premierul Zinaida Greceanâi a spus că acesta demisionează în conformitate cu art. 103 din Constituția Republicii Moldova și art. 6 din Legea cu privire la guvern. Propunerea a fost votată în unanimitate. La data de 10 iunie 2009, noul guvern primește votul de încredere acordat de Parlament prin voturile a 59 deputați comuniști (din 101 parlamentari). De asemenea
Guvernul Zinaida Greceanîi (2) () [Corola-website/Science/316725_a_318054]
-
patriotică vie. A fost fiu al lui Antoni și Zofia Lubowidzka, a avut două surori mai mari - Zofia și Janina. A învățat la Liceul Polonez din Płock, unde a fost cofondator al echipei de cercetași semisecrete care cultiva tradiții de Constituția de la 3 mai 1791 și insurecția poloneză din ianuarie. De asemenea, a coorganizat un detașament al Asociației Carabinierilor. S-a considerat socialist. Aprecia independența personală. În 1915, la varstă de 17 ani, s-a încadrat în Legiunile Poloneze și a
Władysław Broniewski () [Corola-website/Science/316729_a_318058]
-
ca un exemplu al lașității adversarilor lor. Vitraliul, realizat de Jean Clamens în anul 1900, este singurul care prezintă imaginea unui general republican, și îl prezintă într-o situație rușinoasă. La 12 iulie 1790, Adunarea Națională Constituantă votase “Legea despre Constituția Civilă a Clerului” care avea scopul de a reorganiza biserica catolică din Franța transformând preoții din parohii în „funcționari publici ecleziastici”. La 29 noiembrie 1790 un alt decret obliga toți preoții să presteze jurământ că recunosc și se vor supune
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
se bazează pe un sistem multipartinic, parlamentar și reprezentativ al unei monarhii constituționale, reglementat de către Constituția promulgată la 3 noiembrie 1946 și pusă în vigoare la 3 mai 1947), unde șeful guvernului este prim-ministrul, iar Împăratul este simbolul statului și al unității poporului. Puterea executivă este deținută de guvern, cea legislativă de cele două camere
Politica Japoniei () [Corola-website/Science/316827_a_318156]
-
a fi ales în alegerile parlamentare „persoanelor care pe lângă cetățenia Republicii Moldova dețin și cetățenia altui stat” (articolul 13(1) lit. c) din Codul Electoral al Republicii Moldova așa cum a fost modificat în aprilie 2008), fapt ce contravine articolului 38(3) din Constituție: "Dreptul de a fi aleși le este garantat cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condițiile legii". Opinii asemănătoare au fost exprimate și de ambasadorii țărilor Uniunii Europene în Republica Moldova, care au solicitat atenuarea acestor noi reguli. Președintele în exercițiu
Alegeri parlamentare în Republica Moldova, aprilie 2009 () [Corola-website/Science/315026_a_316355]
-
majoritatea în Parlamentul moldovean. În sarcina viitorului Parlament se afla, printre altele, și alegerea unui nou președinte, în condițiile în care cel de-al doilea mandat succesiv al președintelui Vladimir Voronin urma să expire la 7 aprilie 2009, iar potrivit Constituției șeful statului nu mai putea candida pentru propria succesiune. Pentru alegerea președintelui este nevoie de votul a 61 de deputați din cei 101 aleși în Legislativ. Republica Moldova era la data alegerilor cea mai săracă țară din Europa și ultimul stat
Alegeri parlamentare în Republica Moldova, aprilie 2009 () [Corola-website/Science/315026_a_316355]
-
largă. După moartea președintelui Saparmurat Niiazov, survenită la 21 decembrie 2006, a fost însărcinat cu conducerea comisiei formate pentru organizarea funeraliilor președintelui defunct. În epoca sovietică, cel căruia i se încredința această sarcină era, în general, succesorul oficios al defunctului. Constituția turkmenă prevedea că în caz de deces al președintelui țării, președintele Adunării Populare (Parlamentul) trebuie să asigure interimatul în fruntea statului. Drept urmare, cel care ar fi trebuit să asigure interimatul era Övezgeldî Ataiev, însă justiția, imediat după decesul lui Niiazov
Gurbangulî Berdîmuhamedov () [Corola-website/Science/315099_a_316428]
-
o anchetă cu privire la eventualele activități criminale ale lui Ataiev. Acesta și-a văzut astfel blocată posibilitatea de a prelua această funcție, iar Consiliul de Securitate al Turkmenistanului l-a numit pe președinte interimar. Potrivit alineatului 2 din articolul 60 al constituției Turkmenistanului, președintele interimar nu putea să candideze în cadrul alegerilor prezidențiale. Totuși, după o modificare a constituției, lui Gurbangulî Berdîmuhamedov i s-a permis acest lucru, alături de alți cinci candidați desemnați de Consiliul Poporului la 26 decembrie 2006. Obținând 89,23
Gurbangulî Berdîmuhamedov () [Corola-website/Science/315099_a_316428]
-
de a prelua această funcție, iar Consiliul de Securitate al Turkmenistanului l-a numit pe președinte interimar. Potrivit alineatului 2 din articolul 60 al constituției Turkmenistanului, președintele interimar nu putea să candideze în cadrul alegerilor prezidențiale. Totuși, după o modificare a constituției, lui Gurbangulî Berdîmuhamedov i s-a permis acest lucru, alături de alți cinci candidați desemnați de Consiliul Poporului la 26 decembrie 2006. Obținând 89,23% din sufragii în urma scrutinului prezidențial desfășurat la 11 februarie 2007, în fața celorlalți candidați, Gurbangulî Berdîmuhamedov a
Gurbangulî Berdîmuhamedov () [Corola-website/Science/315099_a_316428]
-
Salvării Naționale, în circumscripția teritorială Sibiu (1990 - 1992). A demisionat din Parlament la data de 19 martie 1992. Membru în conducerea Frontului Salvării Naționale în calitate de președinte al Comisiei de Etică și Litigii (1990 - 1992) Vicepreședinte al Comisiei de redactare a Constituției, calitate în care participă la diferite reuniuni internaționale și conduce delegația care a prezentat, pentru prima dată, în decembrie 1990, tezele proiectului de Constituție a României la Centrul O.N.U. din Geneva (1990 - 1991) Membru al Comisiei pentru drepturile
Ioan Leș () [Corola-website/Science/315115_a_316444]
-
în calitate de președinte al Comisiei de Etică și Litigii (1990 - 1992) Vicepreședinte al Comisiei de redactare a Constituției, calitate în care participă la diferite reuniuni internaționale și conduce delegația care a prezentat, pentru prima dată, în decembrie 1990, tezele proiectului de Constituție a României la Centrul O.N.U. din Geneva (1990 - 1991) Membru al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaților (1990 - 1992) Președinte al Grupului de prietenie România - Venezuela din Parlamentul României (1990 - 1992) Membru fondator al Institutului Român pentru
Ioan Leș () [Corola-website/Science/315115_a_316444]
-
iar alți 22.000 au fost condamnați. A fost creată o mișcare de armament al albanezilor Kachak cu scopul de a unifica provincia cu Albania. Ca urmare, albanezii din Kosovo au fost văzuți de sârbi că o miscare iredentista, subversiva constituției Iugoslaviei. Istorici precum Noel Malcolm a estimat între 1918-1941 că 90.000-150.000 de albanezi și alți musulmanii au emigrat din Kosovo. Liderul sârb Vaso Cubrilovic a propus în 1937 un memorandum de a rezolva problema albanezilor din Iugoslavia: "expulzarea
Istoria provinciei Kosovo în secolul al XX-lea () [Corola-website/Science/315133_a_316462]
-
acestea, în primii ani, acesta a fost simbolic, deoarece nu a avut autonomie. După ce Iugoslavia și-a schimba numele în Republică Socialistă Federativa Iugoslavia și Șerbia în Republică Socialistă Șerbia în 1953, Kosovo dobândită autonomie internă în anii 1960. În Constituția din 1974, guvernul Provincii Socialiste Autonome Kosovo a primit puteri mai mari, inclusiv cele mai mari titluri a unui stat — Președintele și premierul și un loc în care Președinția Federală a făcut-o "de facto" o republică socialistă în Federație
Istoria provinciei Kosovo în secolul al XX-lea () [Corola-website/Science/315133_a_316462]
-
Kosovo și Metohia, oficial (în , "Autonomna Pokrajina Kosovo i Metohija"; în ), numită colocvial pe scurt și Kosovo, este o provincie autonomă din cadrul Republicii Șerbia, conform Constituției Șerbiei. Provincia autonomă este o regiune disputată, teritoriul său fiind controlat și reprezentat de autoritățile din Republică Kosovo și UNMIK. Provincia este situată în sudul Șerbiei și cuprinde teritoriul regiunii geografice Kosovo și a regiunii Metohia. Între aprilie 1992 și
Provincia Autonomă Kosovo și Metohia () [Corola-website/Science/315175_a_316504]
-
Kosovo a refuzat să participe la alegeri, si au ținut propriile alegeri, în schimb acestea nu au fost sancționate. După cum a alegerilor legislative cer (și încă cer) voturi cu peste 50%, parlamentul din Kosovo nu a putut fi stabilit. Noua constituție a desființat mass-media individuală a provinciei, integrând-o în mass-media sârbă, în timp ce unele programe în albaneză au fost păstrate. Mass-media albaneză din Kosovo a fost suprimata. Finanțarea a fost retrasă de la mass-media de stat, inclusiv cea în limba albaneză din
Provincia Autonomă Kosovo și Metohia () [Corola-website/Science/315175_a_316504]
-
desființat mass-media individuală a provinciei, integrând-o în mass-media sârbă, în timp ce unele programe în albaneză au fost păstrate. Mass-media albaneză din Kosovo a fost suprimata. Finanțarea a fost retrasă de la mass-media de stat, inclusiv cea în limba albaneză din Kosovo. Constituția a ajutat la crearea mass-mediilor private, cu toate acestea funcționarea lor a fost foarte dificilă, din cauza chiriilor mari și legilor de restricție. Televiziunea sau radiourile în limba albaneză deținute de statul Kosovo, au fost de asemenea interzise. Cu toate acestea
Provincia Autonomă Kosovo și Metohia () [Corola-website/Science/315175_a_316504]
-
mai cunoscută este probabil "Koha Ditore", care i-a fost permisă să fie operată până spre sfârșitul anului 1998, când a fost închisă în urmă publicării unui calendar care susținea să fie ținută o glorificare a separatiștilor albanezi. De asemenea, constituția, a transferat controlul asupra companiilor de stat pentru guvernului Șerbiei (la acel moment, cea mai mare parte din companii au fost deținute de stat și "de jure" încă mai sunt). În septembrie 1990, aproape 123.000 de muncitori albanezi au
Provincia Autonomă Kosovo și Metohia () [Corola-website/Science/315175_a_316504]
-
că această regiune, Catalonia, nu va atinge plenitudinea culturală, socială și economică făcând parte în continuare din Regatul Spaniol. Partidul politic care reprezintă în prezent acest curent în forma sa cea mai limpede este Esquerra Republicana de Catalunya (), care utilizează Constituția Spaniolă din 1978 și participă în mod activ atât în viața politică regională cât și cea statală, folosind regulile democrației cu scopul de a dobândi, pe cale pașnică, dreptul de autodeterminare pentru Catalunia ca metodă de a-și declara independență. La
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
Exèrcit Popular Català ("Armata Populară Catalană") și Terra Lliure ("Țara Liberă"). De asemenea, liderii caracteristici cum ar fi Lluís Maria Xirinacs s-au declarat public „amicii lui ETA”. Primele atestări istorice ale separatismului politic catalan sunt incerte. Începând cu abolirea Constituțiilor catalane, prin introducerea Decretelor de la Nova Planta, până în Războiul de Succesiune apăreau diverse mișcari populare care au revendicat, în forma mai mult sau mai puțin explicită, o republică catalană în revolte care au zguduit Catalonia peste secolul XX, dar nu
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
reușita propagandistă, Macià devenind o icoană populară după exilarea lui la Cuba. Acolo, Macià a organizat Partit Separatista Revolucionari de Catalunya, luând inspirația din Partidul Revoluționar Cuban de José Martí și Maximo Gómez. Evenimentul cel mai important a fost proclamația Constituției de la Havana în 1928, care a pus bazele pentru o constituție provizorie a Republicii Catalane. Deja în anile '30 au apărut și alte partide separatiste, cum ar fi Nosaltres Sols! și Partit Nacionalista Català în 1931 sau Partit Català Proletari
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
Cuba. Acolo, Macià a organizat Partit Separatista Revolucionari de Catalunya, luând inspirația din Partidul Revoluționar Cuban de José Martí și Maximo Gómez. Evenimentul cel mai important a fost proclamația Constituției de la Havana în 1928, care a pus bazele pentru o constituție provizorie a Republicii Catalane. Deja în anile '30 au apărut și alte partide separatiste, cum ar fi Nosaltres Sols! și Partit Nacionalista Català în 1931 sau Partit Català Proletari în 1932. În 1936, cele primele două s-au integrat în
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
ideile conservatoare și cele între cele liberale. Programul politic al partidului, adoptat la congresul de înființare din 1908, a fost revizuit de mai multe ori: la congresul din 1910, apoi în 1913 când a acceptat propunerea liberalilor de revizuire a Constituției, cuprinzând exproprierea și extinderea dreptului de vot, sau în 1919 când a fost adaptat noilor realități politice postbelice. Partidul a fost legat indisolubil de liderul său, Take Ionescu, care l-a condus pe toată durata existenței sale. Ascensiunea sa inițială
Partidul Conservator-Democrat () [Corola-website/Science/315267_a_316596]
-
Întregul program era subordonat conjuncturii politice, suferind pe parcurs multe schimbări și nuanțări. Prima dată programul a fost formulat la Congresul P.C.D. de la 3 februarie 1908, apoi la 24 noiembrie 1910. La 14 noiembrie 1913, după ce liberalii au propus revizuirea Constituției, P.C.D. a acceptat lărgirea corpului electoral, dar, în cadrul a doua colegii, a cerut întărirea Senatului și reprezentarea proporțională. A fost de acord cu exproprierea, înțeleasă însă, ca o „cumpărare”, întemeiată pe „o justă prealabilă” îndemnizație. În septembrie 1914, P.C.D. a
Partidul Conservator-Democrat () [Corola-website/Science/315267_a_316596]
-
interne rezolvării problemei unității politice a românilor, preconizând votul universal, exproprierea cu plata în titluri garantate de stat ș.a. Pe plan extern, a sprijinit hotărât intrarea României în război alături de Antantă. În iunie 1917, P.C.D. a votat în Parlament revizuirea Constituției cu acordarea votului universal a unei largi exproprieri în urma înțelegerii lui Take Ionescu cu Ion I.C. Brătianu. În primul program postbelic (22 octombrie 1919), conservatorii-democrați au prevăzut „o alianță sinceră, fără reticențe” cu Franța și Marea Britanie, o apropiere tot mai
Partidul Conservator-Democrat () [Corola-website/Science/315267_a_316596]