16,567 matches
-
completă a unei opere. Lectura mea se dispensează de asemenea obligații, lectura este rezultatul confruntării libere cu un text (discurs) liric peste care s-a așezat, cum se zice, praful timpului. Dat la o parte, descoperim o retorică specifică, un peisaj liric, un mod, În fine, de a fi În raport cu lucrurile din afară. Lectura critică (polisemică, pluralistă) urmărește, astfel, ceea ce se cheamă, cu un cuvînt ce nu sună prea bine În limba română, demers liric. Să Înțelegem Însă prin el un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
competența poeziei se Întinde de la gramatică la structura statului divin. M-a interesat mai puțin latura teoretică a acestor ambițioase proiecte, studiate pe larg și cu competență de alții, cît alt fel de Întemeiere (interioară) și extindere a poeziei: de la peisajul (spațiul) iatacului, din faza Ienăchiță, la peisajul uranic din faza universalistă a lui Heliade. Deschiderea poeziei angajează o retorică (o rețea de teme, figuri) și o modificare a imaginarului poetic. Iatacul lui Ienăchiță și Conachi este depopulat de obiecte, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
structura statului divin. M-a interesat mai puțin latura teoretică a acestor ambițioase proiecte, studiate pe larg și cu competență de alții, cît alt fel de Întemeiere (interioară) și extindere a poeziei: de la peisajul (spațiul) iatacului, din faza Ienăchiță, la peisajul uranic din faza universalistă a lui Heliade. Deschiderea poeziei angajează o retorică (o rețea de teme, figuri) și o modificare a imaginarului poetic. Iatacul lui Ienăchiță și Conachi este depopulat de obiecte, În spațiul sacru nu stă decît „ibovnica slăvită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
anumite circumstanțe și declanșează un număr de forțe ale vieții interioare. Ce alianțe din lumea din afară caută spiritul poetic, care sînt punctele lui de referință și de sprijin? Cu această Întrebare ajungem din nou la noțiunile de spațiu liric, peisaj, spațiu securizant, noțiuni folosite Într-o accepție critică nouă. Pentru Heliade, a scrie Înseamnă, În modul cel mai hotărît, a Înființa, a crea În sens biblic. Pentru Alecsandri actul de a scrie necesită, În prealabil, un complicat scenariu de acomodare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unui spirit complex. Meritul extraordinar al acestor poeți de Început este de a fi utilizat o retorică sincretică pentru a crea o poezie În care spiritualitatea românească găsește o expresie adeseori memorabilă. Trecută În poezie, valea devine o dimensiune a peisajului românesc, marea pe care Bolintineanu o descoperă intră Într-o geografie imaginară a spiritualității noastre, la fel ca ruinele lui CÎrlova și șesul prăfos al lui Grigore Alexandrescu. Cartea de față Încearcă să meargă mai departe și să descopere resorturile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o geografie imaginară a spiritualității noastre, la fel ca ruinele lui CÎrlova și șesul prăfos al lui Grigore Alexandrescu. Cartea de față Încearcă să meargă mai departe și să descopere resorturile intime ale opțiunii pentru o formă sau alta de peisaj. O opțiune sau o respingere, pentru că poezia se naște nu numai din seducția, dar și din oroarea față de obiectul liric. Teroarea față de o categorie a materiei este, uneori, mai productivă În planul poeziei decît iubirea sau umilința... Spiritele Întemeietoare nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă repetată, convenția Începe să capete consistență. Focurile devin foc, ohtăturile se unesc În oh-ul jalnic al unei ființe bolnave de o boală de Îngeri. Adresate Lucsandrei sau Elencăi, versurile se aseamănă: nici o modificare de ton, de imagine, de peisaj. Semn că poetul cîntă femeia, În genere, și iubirea ca stare de criză (cea mai Înaltă) a existenței virile. Criza se manifestă prin abandonarea orgoliului și instalarea Într-o mucenicie lungă. Forma ei acută este trecerea de la chin la leșin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este variată („vedem chipuri milioane”), Între apă și verdeață (se va vedea ce rost au aceste elemente În pesajul fantasmatic al lui Alecu Văcărescu!) există o legătură „Într-un fel de la natură”, adică strînsă și firească. Al doilea element este peisajul sau spațiul securizant („l’objet ponctuel”) al idilei. El nu este interiorul unei case, cum ne-am aștepta, dat fiind nota intimă și lascivă a versurilor, ci apa și verdeața, la care se adaugă o altă dimensiune, spațială și morală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este cuminte, ponderat, n-are nebunia lui Alecu. N-a trăit, cu toate acestea, mult (1784-1825), iar poeziile lui sînt În număr de opt, Între care unele de două sau patru versuri. A căuta În ele un proiect spiritual, un peisaj este o exagerare. Singurul fapt ce se observă la lectură e pofta și voința de tihnă a Îndrăgostitului. Tot ceea ce scrie Nicolae pare o invitație (rugăminte) la buna orînduială a firii. El vrea să evadeze din starea de boală: „să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obiecte de reflecție lirică. Materia este, pentru el, natura, firea, particularizată, s-a văzut, prin cîteva elemente: vîrful de delișor, apșoara, crîng-Înveselit, valea, filomela, ruinele unei cetăți faimoase etc. Acestea constituie În cea mai complexă compoziție a sa, Primăvara Amorului, peisajul intim, figurat prin„căscioara” așezată pe vîrful unui deal lin, nu departe de o „gîrliță”, deasupra unei vîlcele Înflorite, unde mieii „pasc, alerg, se joc, șăd”. Este peisajul clasicei pastorale. Iancu Îi adaugă bucuria muncii agricole, plăcerile cinegetice, pescuitul, lectura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
etc. Acestea constituie În cea mai complexă compoziție a sa, Primăvara Amorului, peisajul intim, figurat prin„căscioara” așezată pe vîrful unui deal lin, nu departe de o „gîrliță”, deasupra unei vîlcele Înflorite, unde mieii „pasc, alerg, se joc, șăd”. Este peisajul clasicei pastorale. Iancu Îi adaugă bucuria muncii agricole, plăcerile cinegetice, pescuitul, lectura, satisfacțiile gastronomice și, element nou În poezia meditația asupra făpturii care Învârte totul de sus: „Muncă, luptă, călărie, Jocuri, umblete pe jos, Mă-ntăreau cu veselie Și-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sus?” Aici se oprește gîndul Îndrăzneț al lui Iancu. Nu trece hotarul ce desparte tărîmurile. Este mulțumit cu ceea ce poate stăpîni: „Ș-Însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam” și, după evaziunea provocată de Amor, se Întoarce la peisajul său intim: cîmpurile smălțuite, iarba pe care strălucesc bășicuțele de rouă, turmele de oi care zbiară plăcut, taurii care mugesc apăsat, călușaua care nechează, albinele, rîndunelele, ciobănițele care cîntă etc. Nu se poate zice că Iancu Văcărescu are o percepție
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din Păstorul Întristat și Înserare: „trista vale”, pierdută la un capăt Într-o cîmpie plină de iarbă, străjuită la celălalt de vîrful unui munte. CÎmpia este Încoronată de o „dumbravă deasă”, iar valea este străbătută de o gîrlă șerpuitoare. În peisaj intră și fîlomila ce cîntă cu „multă Întristăciune” În stuf, zefirul care ascultă cu plăcere, luna („vremelnica stăpînă”), glasul Îndepărtat al păstoriței etc. Este spațiul romantic (preromantic) cunoscut, intimizat și, Într-o oarecare măsură, convenționalizat de imagini literare gata făcute
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic, la marginile lui. Nici o dorință, la CÎrlova, de a depăși „fruntea prea măreață” care Înconjuară acest loc de petrecere și de jale. GÎndul nu merge mai departe decît privirea, iar privirea, ușor Înfiorată, străbate drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
măreață” care Înconjuară acest loc de petrecere și de jale. GÎndul nu merge mai departe decît privirea, iar privirea, ușor Înfiorată, străbate drumul invers. Există, e drept, și cerul, ca element cosmic, Însă cerul nu tulbură În nici un fel acest peisaj. Singura lui Însușire În Înserare este aceea că „s-arată acum mai cu răcori”. Nici un gînd de evaziune, nici o dorință de a depăși ordinea normală a lucrurilor. Ceea ce s-a putut remarca la alți romantici (propensiunea spre Înălțimi, tulburarea În fața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de evaziune, nici o dorință de a depăși ordinea normală a lucrurilor. Ceea ce s-a putut remarca la alți romantici (propensiunea spre Înălțimi, tulburarea În fața transcendentului!) nu există În poezia lui CÎrlova. Expansiunea lui este limitată, privirea nu trece dincolo de limitele peisajului, privirea se Întoarce, bucuroasă, spre „negura mîhnirii” din interior. Căci locul securizant (valea tristă și euforizantă) este, În același timp, o sursă de neliniște. Ea ocrotește, dar nu vindecă. Ceva lipsește (În Inserare: ființa „care poate să-l facă fericit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de ziuă Înceată peste tot.” Acum este „liniștitul minut” (Ruinurile TÎrgoviștii) cînd ochiul se deschide cu milă spre semnele unui trecut glorios șl griului se uimește În fața acestor ruine scumpe. Minutul prielnic nu ține mult, noaptea pătrunde repede și acoperă peisajul, mărind, În același timp, misterul lui. Întunericul este stimulator: „jalnicul glas” al zidurilor se aude mai clar, tot astfel tînguirea lucrurilor omenești. O Întunecare progresivă, corespunzînd accelerării reflecției, poate fi percepută În versurile din Rumurile TÎrgoviștei. Cu cît obiectele Își
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu prisos. CÎnd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș’a căria văzută de flori Împestrițată Se’ntunecă cu noaptea pe caru-i ’naintînd.” Odată cu căderea nopții, glasul nehotărît pînă acum, sedus de un peisaj euforic, intră și el În „negru mîhnirii”. Echilibrul precar: zi-noapte corespunde unui armistițiu interior fragil: acela dintre plăcere și suferință, dintre nădejde și jale. Trista și desfătătoarea vale dispare Înghițită ca o luntre de furtună. Introducînd, În finalul poemului, imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și, În același timp, o teamă), preferința merge spre momentele „de vrajă” ale naturii: furtunile astrale, viforele, urletul mării, zvîcnirile scoarței terestre, flăcările rotitoare etc. Acestei imaginații stimulate de „urgiile” firii Îi corespunde și un apetit spațial: „locul de groază”, peisajul accidentat, devastat de forțele oculte ale universului, În Serafimul și Heruvimul, dar și În alte poeme demonstrative și vizionariste, Heliade a dat cea mai clară sugestie a plăcerii lui, dacă nu de a trăi, În orice caz de a contempla
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
descărcările apocaliptice din blestemele argheziene. Poezia este, aici, mai convingătoare pentru că imaginația este mai inventivă, mai dezlegată de clișee. În negație, imaginarul heliadesc este mai bine legat de viața materiei. Partea „infernală”, „fatală” a existenței este stimulatoare pentru poezia lui. Peisajele adorației sînt mai uscate. Nu-i fără interes să vedem cum se succed aceste accente În discursul unui poem. Luăm, ca exemplu, O noapte pe ruinele TÎrgoviștei unde imaginația este mai pozitiv terestră. Poemul, distrus de interpretările didactice, mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
constructivă, normal expozitivă, moralizatoare. Există Însă și altă retorică (aceea din poemele vizionariste) care este mai nebună, mai ambițioasă. Acolo căderile estetice sînt mai mari dar și zvîcnetul creației este mai puternic. Poemul are o construcție limpede: Întîi cadrul general (peisajul, locul meditației), după care intră actorul (subiectul, cel ce evocă trecutul zidurilor), din nou cadrul, cu introducerea, acum, a unor elemente premonitoare, specifice romantismului negru: umbrele care „trec și retrec”, păsările de noapte, zidurile ce se lățesc etc; urmează invocația
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus, În cazul lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente (În Zburătorul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus, În cazul lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente (În Zburătorul și alte poeme) ar indica opțiunea pentru peisajul și ora indecisă a serii, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente (În Zburătorul și alte poeme) ar indica opțiunea pentru peisajul și ora indecisă a serii, Într-un decor de dealuri misterioase, Încărcate de simboluri istorice, păzite de sentinelele munților. Aceleași date le aflăm Însă și la alți poeți din epocă și, apoi, Heliade arată aceeași Însuflețire și nerăbdare față de alte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]