15,674 matches
-
militară și cea economică. Germanii păstrează această tipologie, dar, din motive pe care le vom vedea mai jos, unesc aria sacrului cu cea a militară, având drept rezultat, În locul unui panteon tripartit, unul bipartit, astfel Încât Aesir reprezintă aria militară și sacră, iar Vanir pe cea economică. Să-i examinăm acum separat pe principalii exponenți ai panteonului. Din această analiză vor reieși În mod clar motivele structurării bipartite. Celxe "Cel" mai mare dintre zei este Odin, care este numit de mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care este În mod special m³yin-, adică dotat cu m³y³ , „forța magică” (cf. Dumézil, 1977, p. 65), și care „leagă” folosind lanțurile vrăjitoriei. Faptul de a fi zeul suprem, dotat cu puteri magice, Îl pune inevitabil pe Odin În legătură cu evenimentul sacru și misterios al morții și a ceea ce urmează după moarte, la fel cum se Întâmplă și cu Varuñaxe "Varun{a" În India, și el zeul lumii de „dincolo”; ne putem gândi la versurile Închinate Într-un imn vedic defunctului: Vai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Gimle („Adăpostul Focului”): acolo vor sta șirurile de viteji, și se vor bucura de o fericire veșnică (trad. după Mastrelli, 1951). Odată cu Încheierea noului ciclu, Începe unul nou și totul ia forma unei veșnicii dinamice. În religia indo-europeană, zona sacrului și a suveranității (Înțeleasă aici nu În sens militar) era guvernată În mod egal de două divinități majore, foarte diferite una de alta. Acest lucru este evident mai alesîn religia indiană, unde pe această poziție Îi găsim pe Varuñaxe "Varun
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
patronul adunării populare la care germanii purtau arme și Îmbrăcăminte de războinici. Trebuie amintită și inscripția latină În care acest Marte germanic primește epitetul Thingsus, „domn al adunării”. Dumézil consideră că de aici a pornit transferul acestui zeu din sfera sacră În cea militară. Acest argument este, fără Îndoială, fondat; se pare Însă că există un motiv mai general și mai profund. Zeul care patronează ordinea cosmică nu ar avea o importanță prea mare dacă nu ar fi capabil să impună
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru a tutela ordinea universală, va dobândi și el, după cum am văzut, puternice conotații războinice. Rezultatul acestui proces este trecerea celor doi suverani ai primei funcții În cea de-a doua, cea militară. Astfel, cade distincția, altminteri solidă, Între sfera sacra și cea războinică, În avantajul celei din urmă, iar tripartitismul inițial al panteonului indo-european evoluează spre bipartitism: pe de o parte, Aesir (prima și a doua funcție), de cealaltă parte, Vanir (moștenitori ai celei de-a treia funcții, cea economică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În perioada În care panteonul german era tripartit. Prin reunirea analoagă Într-un singur templu a trei zei, fiecare reprezentant al unei funcții, ni se oferă o paralelă perfectă a triadei precapitoline venerate În templul de pe Capitoliu, cu Jupiter (funcția sacră), Martexe "Marte" (funcția militară) și Quirinius (funcția economică). În al doilea rând, trebuie să amintim că, după cum În religia germanică, În epoca istorică, s-a trecut de la tripartitism la un bipartitsm esențial, la fel și În zona structurilor sociale au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
avut loc procese asemănătoare de simplificare și Încorporare. Într-adevăr, În cultura indo-europeană tripartitismul era prezent și În viața socială, nu În sensul existenței castelor, ci În sensul unei analizări și identificări a Întregii societății conform celor trei funcții ale sacrului, războiului și economicului; acestea se concretizau În tripartitismul exercitării activității sacerdotale, militare și a activității de producere a plăcerii și a bunurilor materiale. Conform mărturiei lui Cezar - care este totuși validă doar pentru o zonă și o epocă bine definite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reprezentanta gloriei. Dar Meid (1957) preferă să o vadă ca pe o divinitate infernală, legându-i numele de termenul holda „daemonum turba”, din germana nordică veche. Tacitus (Germania, XLIII) amintește doi zei pe nume Alci: „La naharvali există o dumbravă sacră, În care se celebrează un vechi rit religios. Ritul este condus de un preot În veșminte de femeie; identificând apoi zeii cu divinități romane, naharvalii Îi indică pe Castorxe "Castor" și Poluxxe "Polux": ș...ț pe aceștia lumea Îi venerează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este deja evidentă În felul În care o descriu poemele eddice. El s-a născut „În zorii timpurilor” (Cântecul lui Hyndla, 35), fiind astfel, printre altele, strămoșul umanității și fondatorul Împărțirilor sociale („vă rog să mă ascultați voi toți, neamuri sacre, fii mari și mici ai lui Heimdallr”, spune ghicitoarea șVöluspá, 1ț, referindu-se la toți ascultătorii posibili din orice clasă socială). Dimpotrivă, natura sa „concluzivă” poate fi demonstrată doar din faptul că el este ultimul dintre Aesiri-i care dispare de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hrăniți pe socoteala obștii tot În pădurile și dumbrăvile acelea; după ce-i Înhamă la un car sfânt, preotul și regele sau mai marii obștii merg pe lângă ei și iau aminte la nechezatul și sforăitul lor. Obiceiul de a folosi cai sacri În scopuri profetice apare și În religia slavă. 12. JERTFATC "12. JERTFA" Mai sunt cunoscute și acte cultuale de alt tip, cum ar fi dansul spadelor, În care Tacitus vedea doar un spectacol sau un joc (de altfel, vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și potopul 156 4. Darul divin al civilizației 158 5. Viața pământeană și lumea de „dincolo” 159 6. Cultul și celelalte practici religioase 161 1. Ideologia de bază a cultului 161 2. Templele și casele de cult 161 3. Personalul sacru 162 4. Practicile cultuale 163 5. Ghicirea și profeția 166 6. Magia, jurămintele (vrăjile, exorcismele) și amuletele 167 7. Apendice: mențiuni despre religia elamiților, a hurriților și a amorieilor 168 1. Religia elamiților 168 2. Mențiuni despre religia hurriților 169
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reconstituirea religiei etrusce 321 2. Protoistoria și concepțiile religioase cele mai vechi 322 3. Elenizarea cultului și definirea panteonului 326 4. Experiența religioasă etruscă 330 Bibliografie 335 Religia romană (Hubert Cancik) 337 1. Situarea istorico-religioasă a religiei romane 337 1. „Sacra patria - peregrina - universa” 337 2. Religie și civilizație romană 341 2. Religia greacă În italia și religia romană 345 1. Protoistoria 345 2. Graia urbs 349 3. Mituri, misterii, filozofi 355 3. Religiones 360 1. Clasificarea cultelor romane 360 2
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinitățile insulare 589 4. Imaginea celților În lumea clasică 591 5. tăierea capetelor 592 6. Jertfa umană 594 7. Pharmakòs În religia galică 596 8. Lumea de „dincolo” 598 9. Cultul matroanelor 600 10. Preoții 601 11. Regele ca personaj sacru 603 12. Zeii britaniei 606 13. Zeii Irlandei 607 Bibliografie 609 Religia germanilor (Enrico Campanile) 611 1. Numele de „zeu” 611 2. Mitul originilor 612 3. „Interpretatio romana” a religiei germane antice: divinitățile majore 613 4. Spațiile sacre 615 5
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca personaj sacru 603 12. Zeii britaniei 606 13. Zeii Irlandei 607 Bibliografie 609 Religia germanilor (Enrico Campanile) 611 1. Numele de „zeu” 611 2. Mitul originilor 612 3. „Interpretatio romana” a religiei germane antice: divinitățile majore 613 4. Spațiile sacre 615 5. Divinități antice „periferice”: mamele 617 6. Preoții 619 7. Religia germanică În evul mediu nordic 620 8. Analiza dumeziliană a religiei germanice. Zeii primei funcții 621 9. Zeul celei de-a doua funcții 627 10. Divinitățile minore 631
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
descurajării, Gn 1 pornește de la originile lumii pentru a demonstra că „răul” nu face parte din planul divin. Lumea creată de Dumnezeu este cu totul pozitivă. De exemplu, Gn 1 nu conține nici o negație. Textul repetă de șapte ori (numărul sacru) că „Dumnezeu a văzut [ceea ce a făcut] că era bun” (1,4.10.12.18.21.25.31). Ultima oară spune chiar că „Dumnezeu a văzut că tot ceea ce a făcut era foarte bun” (1,31). Înseamnă, prin urmare, că
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și după asemănarea sa”. Nu există deci „rase umane”, și nimeni nu poate pretinde că aparține unei „rase superioare”. Toți sunt egali pentru că sunt creați după imaginea aceluiași Dumnezeu (cf. 5,1). În consecință, toți oamenii poartă în sine ceva „sacru” și inviolabil. Al cincilea aspect Textul a fost proiectat și probabil și stilizat în timp ce Israel se afla departe de țara sa. Probabil a fost scris după terminarea exilului când primii deportați se îndreptau spre Israel. În orice caz, în această
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
țară proprie: ori se afla încă în Babilon, ori tocmai se întorcea într-o țară care făcea parte deja din Imperiul Persan. Israel, în plus, nu mai avea templu sau încă nu-l reconstruise, adică nu dispunea de un „loc sacru” pentru a-l celebra pe Dumnezeu său. Gn 1 propune o soluție destul de originală la această problemă: afirmă că „timpul” prevalează asupra „spațiului”. De exemplu, trei zile întregi sunt consacrate exclusiv timpului, cele mai importante trei zile ale săptămânii: prima
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
prezența sa și de aceea o „consacră” și o „binecuvântează” (2,3). Prin urmare, înainte de a locui într-un templu, Dumnezeu locuiește timpul. În acest fel, Israel îl poate întâlni și venera pe Dumnezeul său fără a deține un „loc sacru”. Aceste cinci sublinieri ne duc la concluzia că teologia povestirii, în toată bogăția sa, aparține cu certitudine unei perioade târzii a istoriei lui Israel și ar fi imprudent să datăm aceste idei în perioade mai îndepărtate în trecut fără elemente
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
a evita acest neajuns, Israel a căutat în tradiția sa un fundament mai solid decât monarhia, ceva mai vechi, care să fi supraviețuit catastrofei exilului. Acesta era tradiția mozaică. Conform acestei tradiții, Israel se născuse și primise toate instituțiile sale sacre și civile înainte de monarhie. Din acest motiv, Israel putea să existe fără monarhie sau după monarhie. Moise era așadar indispensabil existenței lui Israel; David, în schimb, nu. Această observație are o consecință imediată asupra figurii biblice a lui Moise. Portretul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
16; Dt 9,5) sau de pericolul pe care îl reprezintă pentru fidelitatea lui Israel (Dt 7,1-7). Dar păcătosul nu poate fi iertat iar adevărata religie nu poate fi vestită celui care nu o cunoaște? Viața nu este oare sacră, chiar și cea a unui păgân? Nu suntem toți creați de același Dumnezeu (Gn 1,26-27)? 1. Iosue, „el campeador” Cred că soluția vine din genul literar al povestirilor. Înainte de toate, este destul de limpede că lucrurile nu au mers așa cum
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Vasile Pogor”, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), prima sinteză amplă asupra memorialisticii noastre de călătorie de până la 1900. Cartea propune o tipologie guvernată de criterii diverse (impuse de diversitatea materiei): geografice (muntele, marea), topoi culturali (castelul, hanul, ruina), natura călătoriei („sacră” sau „profană”, formativă, științifică, de plăcere, alegorică, parodică etc.), perspectiva („naivă”, mirată, lucid-critică ș.a.). Notele comune ale genului sunt, după F., echilibrul real-imaginar, gândire-simțire, realism-romantism, atonie-elan, dominanta demitizării (asupra mitizării), persistența „modelului” instituit de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
fantasticului și lasă să transpară nu de puține ori, ca modalitate de tratare a problematicii, influența lui Mircea Eliade. De exemplu, Năluca, poveste romantică, dezvoltă motivul stafiei cam în genul întâlnit în Domnișoara Christina, adică prin convertirea și interacțiunea timpului sacru cu cel profan. Același lucru se observă și într-o nuvelă precum Cetatea de altădată. În altă serie tematică, deschisă de o nuvelă ca Gherasim, ca și în Lupii sau în Ceasul reîntoarcerii, accentele narațiunii amintesc de timbrul mai vechilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285852_a_287181]
-
actului creator în special, până într-acolo încât atenția acordată nașterii poemului - „stare de grație” a spiritului creator - devine, alături de iubire, una dintre constantele întregii sale opere. Ca și romanticii, de cealaltă parte, L. este pătruns de conștiința unei misiuni sacre, ceea ce conferă demersului său o tentă profund etică: trecând conștient peste faptul că lirica modernă și-a asumat demult divorțul dintre artă și morală, reafirmă convingerea după care „o artă poate deveni mare numai atunci când ea este morală”. În spirit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
stări sufletești, mitropolitul se comunică și pe sine, cu spiritul său neliniștit, tumultuos, dar și contemplativ, pătimaș și duios, frământat și capricios. A.I., cel mai de seamă orator bisericesc la noi, a dat prin suita de didahii străluciri literare elocvenței sacre. Spontaneitatea exordiilor, trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
Chișinău, este cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară al Academiei de Științe a Republicii Moldova. Și-a luat doctoratul în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1998). B. este autoarea volumelor Creație și atitudine (1986) și Dinamica sacrului în poezia română din Basarabia postbelică (2000). Vădind preferință pentru lirica modernă, o comentează inteligent, nuanțat, în formulă eseistică și cu o terminologie discret universitară. SCRIERI: Creație și atitudine, Chișinău, 1986; Căutări și realizări în poezia basarabeană contemporană, Iași, 1998
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285608_a_286937]