15,989 matches
-
a peste o mie de salariați. În data de 12 februarie 1999, Virgil Săhleanu a fost ales ca președinte al Sindicatul Liber TEPRO Iași de către Adunarea Generală Extraordinară a sindicatului. În paralel, a fost și membru al Biroului Executiv Uniunea Sindicală Teritorială “Cartel Alfa” din Iași. Trei zile mai târziu, Sindicatul TEPRO Iași a declanșat un conflict de muncă, acuzând concedierea a 1.278 de salariați și privatizarea frauduloasă a SC TEPRO SA de către SC Zelezarny Veseli din Cehia. Ca urmare a
Virgil Săhleanu () [Corola-website/Science/310357_a_311686]
-
frauduloasă a SC TEPRO SA de către SC Zelezarny Veseli din Cehia. Ca urmare a acestor evenimente, prin decizia nr. 307/18.02.1999, Virgil Săhleanu a fost concediat de către Administrația SC TEPRO Iași. Deși concediat, el și-a continuat activitatea sindicală în afara întreprinderii, cu sprijinul FNS METAROM, el reușind să anuleze în justiție concedierea celor 1.278 salariati și în același timp intervenind la autoritățile de stat pentru anularea contractului de privatizare care a transformat o firmă profitabilă într-una falimentară
Virgil Săhleanu () [Corola-website/Science/310357_a_311686]
-
dintre lovituri putându-i provoca moartea. Victima a fost dusă imediat la Spitalul de Urgență din Iași, dar nu a putut fi salvată. Asasinii au fost arestați două zile mai târziu, iar ulterior și alți șapte complici. Vestea asasinării liderului sindical a declanșat demonstrații și proteste pe străzile orașului Iași, numeroase sindicate din România solidarizându-se. A fost condus pe ultimul drum de peste 5.000 oameni, unii purtând pancarte pe care scria "Prostia guvernanților naște asasini". Slujba de înmormântare a fost
Virgil Săhleanu () [Corola-website/Science/310357_a_311686]
-
Zelezarny Veseli și directorul firmei de pază Protect din Vaslui, firmă care asigura paza societății. Procesul a durat cinci ani, iar la 2 iunie 2005, Înalta Curte Supremă de Casație și Justiției a pronunțat sentința finală în dosarul asasinării liderului sindical Virgil Săhleanu. Criminalii și autorii morali ai asasinatului au fost condamnați la un total de 98 de ani de închisoare. Potrivit rechizitoriului, cetățeanul ceh Franmtisek Priplata (director al SC Movas Vaslui), Victor Bălan (directorul de la Tepro) și Cătălin Ciubotaru (directorul
Virgil Săhleanu () [Corola-website/Science/310357_a_311686]
-
acesta a fost înmormântat. Monumentele au fost realizate prin eforturile financiare ale firmei, sindicatului și Primăriei. Sondicatul de la Tepro a primit denumirea de Sindicatul "Virgil Săhleanu Mittal Steel Iași". În anul 2005, Cristian Chiriac a publicat cartea "Istoria primului asasinat sindical din România", care se constituie într-un studiu amănunțit al cazului Săhleanu, pornind de la contextul politico-economic în care s-a comis asasinatul și terminând cu dosarele de cercetare penală și sentințele pronunțate. Pe data de 7 septembrie 2016, la 16
Virgil Săhleanu () [Corola-website/Science/310357_a_311686]
-
asasinarea lui Virgil Săhleanu, Prefectul Județului Iași, Marian GRIGORAȘ, a anunțat că va face demersurile necesare ca Sala Mare a Prefecturii Iași să poarte denumirea " Sala Virgil Săhleanu": "în semn de respect pentru memoria sa și în vederea recunoașterii importanței mișcării sindicale, voi propune colectivului de lucru constituit pentru atribuirea de denumiri sălilor de ședințe din Prefectura Iași ca actuala Sala Mare să se numească Sala Virgil Săhleanu".
Virgil Săhleanu () [Corola-website/Science/310357_a_311686]
-
determinată de creșterile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă. Cu toate acestea, primele proteste muncitorești au izbucnit în această perioadă. În 1958, a avut loc o grevă de solidaritate față de minerii asturieni. În 1965 s-a înființat prima uniune sindicală ("Comisiones Obreras"), iar membrii săi au intrat pentru prima dată în conducerea companiei. Această uniune a stat la baza grevei din 1967, primul protest de amploare din istoria companiei, iscat pe marginea deteriorării condițiilor de muncă și a ritmului sever
SEAT () [Corola-website/Science/304910_a_306239]
-
și recunoașterea drepturilor de bază. Acest fapt a provocat o stare de spirit conflictuală în sânul societății, până în primăvara lui 1977. Concentrația enormă de muncitori s-a transformat într-un coșmar pentru regimul franchist. Institutul Național de Industrie (INI), uniunea sindicală oficială și Ministerul Muncii se aflau într-o postură foarte dificilă la fiecare reînnoire a contractului colectiv de muncă, întrucât răbufnirea unor proteste sindicale ar fi putut conduce la panică în cercurile oficiale. Rigiditatea ciclului de producție putea determina paralizarea întregii
SEAT () [Corola-website/Science/304910_a_306239]
-
de muncitori s-a transformat într-un coșmar pentru regimul franchist. Institutul Național de Industrie (INI), uniunea sindicală oficială și Ministerul Muncii se aflau într-o postură foarte dificilă la fiecare reînnoire a contractului colectiv de muncă, întrucât răbufnirea unor proteste sindicale ar fi putut conduce la panică în cercurile oficiale. Rigiditatea ciclului de producție putea determina paralizarea întregii producții în câteva ore, însă nu se punea doar problema opririi uzinei: întreaga zonă a Barcelonei ar fi urmat să fie paralizată de
SEAT () [Corola-website/Science/304910_a_306239]
-
14 milioane de euro. Urmare a rezultatelor financiare proaste, constructorul spaniol a prezentat la 4 noiembrie 2005 un plan de lichidare de posturi care urma să afecteze 1 346 de muncitori, potrivit surselor din conducerea companiei. Conducerea SEAT și organizațiile sindicale Unión General de Trabajadores (UGT) și Comisiones Obreras (CCOO), majoritare în compania automobilistică, au ajuns la sfârșitul anului la un acord (în urma protestelor și grevelor de personal), ce prevedea disponibilizarea a 660 din cei 1346 lucrători prevăzuți în planul inițial
SEAT () [Corola-website/Science/304910_a_306239]
-
lucrătorii care nu și-au asumat posibilitatea de a reveni a reprezentat indemnizația aferentă unui număr de 45 de zile lucrate pentru fiecare an de muncă. La 4 aprilie 2007, conducerea companiei spaniole a semnat un nou acord cu majoritatea sindicală, constituită din UGT și CCOO, cu privire la disponibilizarea a 1 600 de muncitori - o zecime din personal în cadrul unui plan de trei ani - prin măsuri voluntare: pensionări anticipate și disponibilizări voluntare. Consensul a fost atins la a treia reuniune convocată pentru
SEAT () [Corola-website/Science/304910_a_306239]
-
unor sectoare economice, unele dintre aceste revendicări fiind legiferate în 1919. Războiul a contribuit la creșterea numărului membrilor de sindicat, în 1920 fiind peste 2 milioane. Eșecul grevelor din 1920 și divizarea extremei stângi au provocat un reflux al mișcării sindicale. Țărănimea evolua lent, exodul rural accelerându-se după 1920. La sate își face apariția electricitatea, radioul, transportul în comun. Mediul rural se menține însă conservator, iar agricultorii se organizează în asociații că Jeunesse Agricole Chretienne. Producția de cărbune era în
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
necondiționată față de Komintern, refuzând monolitismul doctrinal și supunerea sindicatelor față de partid. Dar majoritatea delegațiilor au decis aderarea și și-a făcut apariția Partidul Comunist Francez-Secțiunea Franceză a Internaționalei Comuniste-SFIC. Blum și susținătorii săi au rămas în SFIO. Și pe plan sindical are loc sciziunea. În 1921 comuniștii au părăsit CGT și au constituit Confederația Generală a Muncii Unite-CGTU. CGT s-a întărit prin adeziunea sindicatelor funcționarilor dezvoltând o strategie ce îmbină lupta sindicală cu negocierile și rămânând cea mai mare putere
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
săi au rămas în SFIO. Și pe plan sindical are loc sciziunea. În 1921 comuniștii au părăsit CGT și au constituit Confederația Generală a Muncii Unite-CGTU. CGT s-a întărit prin adeziunea sindicatelor funcționarilor dezvoltând o strategie ce îmbină lupta sindicală cu negocierile și rămânând cea mai mare putere centrală sindicală franceză. Pe plan ideologic SFIO a adoptat o poziție moderată, recrutând nu doar muncitori, ci și mici burghezi și funcționari, centrul electoral fiind în nordul industrializat. Partidul Socialist își propunea
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
loc sciziunea. În 1921 comuniștii au părăsit CGT și au constituit Confederația Generală a Muncii Unite-CGTU. CGT s-a întărit prin adeziunea sindicatelor funcționarilor dezvoltând o strategie ce îmbină lupta sindicală cu negocierile și rămânând cea mai mare putere centrală sindicală franceză. Pe plan ideologic SFIO a adoptat o poziție moderată, recrutând nu doar muncitori, ci și mici burghezi și funcționari, centrul electoral fiind în nordul industrializat. Partidul Socialist își propunea să devină marxist, menținând politică reformistă, dezbaterea și diversitatea de
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
succedat de republicanul moderat Doumergue. Liderul Partidului Radical, Eduard Herriot, a devenit premier, conducând un guvern radical omogen, susținut de socialiști care nu puteau să fie la guvernare pentru a nu înstrăina mediile de afaceri franceze. Se urmarea recunoașterea drepturilor sindicale pentru funcționari, eșuând să impună un program de învățământ laic. Situația financiară era tot mai dificilă, Trezoreria întâmpinase dificultăți, iar datorită opiniei publice alarmate și nemaiavând sprijinul socialiștilor, guvernul a demisionat în aprilie 1925, iar francul a scăzut cu 50
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
au îndreptat spre Palais Bourbon sub pretextul revocării prefectului poliției. Forțele de ordine au intervenit și s-au ajuns la confruntări violente și multe victime. Daladier s-a retras, iar manifestațiile de dreapta au continuat, izbucnind adunări populare și greve sindicale organizate de partidele de stânga. Se formează un guvern de concentrare națională condus de Doumergue, Tardieu, Herriot, Laval, Barthou și Petain, având orientări spre dreapta. În 1936, după ce Pierre Laval s-a apropiat de Mussolini, radicalii au intrat în opoziție
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
uzinele auto din Paris. Greva se extinde în toate sectoarele economice, amenințând paralizia totală a Franței. La 7 iunie 1936 au fost încheiate acordurile de la Mantignon între CGPF și CGT sub arbitrajul guvernului, prevăzând încheierea contractelor colective de muncă, libertatea sindicală, revalorizarea salariilor cu 7-15%, reglementare timpului de lucru săptămânal la 40 de ore, concediul anual plătit de 15 zile. Însă Guvernul Blum a întâmpinat opoziția multiplă. Crucile de Foc au devenit Partidul Social Francez cu 600 000 de membri. Au
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a fost ales în al 12-lea Knesset pe lista Likudului și numit ministru adjunct de externe, pe lângă titularul ministerului, Moshe Arens, iar ulterior David Levy. Cu acesta din urmă, ce se distinsese mai ales ca activist de partid și sindical, s-a înțeles mai puțin bine și între cei doi au apărut atunci primele semne de rivalitate. După ce a participat la delegația condusă de premierul israelian Itzhak Shamir la convorbirile de pace de la Madrid din 1991, a abandonat ministerul de
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
și Caracal (VI-VII), a urmat și absolvit cursurile Centrului școlar agricol Caracal, ale Liceului ”Elena Cuza” din Craiova și apoi studiile universitare. Este triplu licențiat, absolvind, înainte de anul 1989, trei instituții de învățământ superior: Academia ”Ștefan Gheorghiu” București - domeniul sindical; Facultatea de drept economic și administrativ București și Facultatea de drept - Științe juridice București din cadrul Universității București. A urmat cursurile doctorale și a obținut titlul științific de doctor în științe juridice, sub coordonarea acad. prof. univ. dr. doc. Ion P. Filipescu
Vintilă Nicu () [Corola-website/Science/305480_a_306809]
-
la TCIF Craiova, unde a deținut funcții de conducere economică (șef birou, șef compartiment, șef serviciu, jurist, economist etc.). În cadrul acestei întreprinderi a înființat și condus, în calitate de președinte, Asociația sportivă ”Jiul TCIF” Craiova, concomitent ocupând și alte funcții politice și sindicale. Este membru al Societății Scriitorilor Olteni și al Cenaclului „Alexandru Macedonski” din Craiova, membru al Uniunii Epigramiștilor din România, fondator și vicepreședinte al Cenaclului epigramiștilor olteni, redactor șef al revistei de studii și cercetări juridice „Euro Dreptul”, director al revistei
Vintilă Nicu () [Corola-website/Science/305480_a_306809]
-
este un rabin israelian, publicist, scriitor și politician, care a îndeplinit între anii 1997-2011 funcția de Mare Rabin al comunităților evreiești din România. El a fost conducătorul fracțiunii parlamentare Muncitorul religios în Organizația Generală a Oamenilor Muncii - Histadrut, principala mișcare sindicală din Israel, șef rabin al Mișcării Moșavurilor și al Histadrutului, deputat în parlamentul israelian Knesset între anii 1975-1988 din partea Partidului Muncii. Rabinul s-a născut la data de 26 iulie 1932, în orașul Ierusalim, ca fiu al rabinului și cercetătorului
Menachem Hacohen () [Corola-website/Science/305684_a_307013]
-
și funcția de editor al revistei “Mahanaim” (1961-1972) a Rabinatului militar. În anul 1967 a fost ales rabinul moșavurilor (așezările agricole semicolective), funcție pe care o păstrează și astăzi. Între anii 1969-1973 a servit că rabin al Histadrutului (principala organizație sindicală israeliană), iar între anii 1974 și 1988 a fost ales deputat în Knesset (Parlamentul israelian), din partea Partidului Muncii, fiind activ în Comisiile Parlamentare de Interne, Securitate, Cultura și Educație, Externe, Finanțe, Imigrație și Absorbția emigranților. Deține și funcția de rabin
Menachem Hacohen () [Corola-website/Science/305684_a_307013]
-
ani dublează producția anuală a uzinelor Mors. În anul 1912, se mută la quai de Grenelle 31 de la societatea în comandită simplă de angrenaje Citroën-Hinstin care devine societate pe acțiuni de angrenaje Citroën. André Citroën devine și Președinte al Camerei sindicale a automobilelor. În același an cu ocazia unei călătorii în Statele Unite, vizitează uzinele Henry Ford și observă cu atenție modul de organizare al atelierelor. La data de 27 mai 1914, se căsătorește cu Georgina Bingen, fiica unui bancher. Două luni
André Citroën () [Corola-website/Science/306431_a_307760]
-
fi înmormântat în viitorul stat evreiesc ce va fi întemeiat în Palestina. În anul 1964 s-a văzut însă în conflict aprig cu fostul premier Ben Gurion, care a pretins redeschiderea unei anchete contra fostului ministru al apărării și lider sindical Pinhas Lavon în legătură cu scandalul „Afacerii rușinoase” (de spionaj în Egipt) din 1954. În cursul acestui conflict în cadrul partidului de guvernământ Mapai, Ben Gurion, care a sfidat conducerea lui Eshkol, a ajuns să fie exclus din partid și să formeze o
Levi Eșkol () [Corola-website/Science/305276_a_306605]