KorAP: Find »[drukola/base=stăpân & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...623 624 625 ...768 >

19,182 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

a fost puterea de nădejde în "Oastea cea mare a Moldovei", cu care Ștefan a izbândit în bătăliile lui răsunătoare. Legendarele iubiri ale Mușatinilor aruncă o undă de lirism, de poezie asupra tristelor iubiri ale Domnului Ștefan, care nu e stăpân nici pe inima sa; el nu are decât o singură mare iubire: Moldova. În acele zile sumbre, între zidurile reci ale Sucevei, se petrece o altă dramă: conflictul dintre cele două Marii, Doamna Maria de Mangop și Domnița Maria Voichița

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mutilat; pământ mocirlit, răvășit de copite, frământat cu sânge; iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor, se prelinge un cortegiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
n-au tată... nimeni nu-i plânge... Și tinerel mai e, Doamne!... Vai de el! Te pomeni c-o fi chiar vreun pui de românaș turcit de haraciu' sângelui... Tăcere... Fulguiește... Calul bezmetic trece înapoi, tot nechezând, tot căutându-și stăpânul... Gheorghe dârdâie, clănțăne mărunt-mărunt: S-o hi rupt ceva în mine... Mă ia cu tremuriciu, bade Toadere... Cum nu te-o lua, că doar suntem în "geru' Bobotezii", deși s-o moinat binișor de s-o fleșcăit, mai mult zloată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima tinerețe, uscat dar vânos, colțuros, cioplit parcă cu barda dintr-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
încă o minune, ceva, poate fi și "dumnezeiască". Teoctist binecuvântează: Să dea Domnul! Am câștigat o bătălie numai; războiul nu s-a sfârșit încă... Cum așa? Nu s-a sfârșit?! Da' aista ce fu? Cum credeți că Luminăția sa Mahomed-Împărat, Stăpânul Lumii, Fratele Soarelui, Trimisul lui Allah pe Pământ, cum credeți că va primi vestea umilitoarei înfrângeri a gloriosului Aliotman? Și de către cine? De o spurcăciune de țărișoară, de niște ghiauri spurcați, de niște țărănoi prăpădiți care au făcut de ocară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu care cumva, bărbatu' meu să afle că am și eu un cap cu care judec, cu care, poate, judec mai bine ca el?! Și... și, mă rog, ce trebuie să fac să fiu pe placul, pe poftele "Domnului și Stăpânului meu?!" Țamblac, văzând că a sfeclit-o, dă din colț în colț: Desigur, ai dreptate. Eu vreau să spun... Cum să spun... Nu m-am exprimat eu bine... Prea multe pofte aveți, domnii mei! Uitați că și noi suntem oameni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
O grădină de fată... V-a îmbrobodit, pe toți v-a îmbrobodit! Mi-a povestit Vlaicu, a fost o tragedie. Ștefan o pierdea din ochi era prima lui dragoste adevărată... Dar un domn nu-și mai aparține, el nu e stăpân nici măcar pe inima lui. El trebuie să se sacrifice țării. Mie-mi spui? Pentru a înfăptui un front comun împotriva năvălitorilor tătari, o alianță între Moldova și Ucraina -, s-a pus la cale căsătoria lui Ștefan cu Evdokia, sora lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
altfel". Nu știu cine a spus că " Sunt în istorie clipe când cei ce afirmă că doi și cu doi fac patru sunt pedepsiți cu moartea". Lumea e condusă nu de înțelepți, ci de cei cu aur. Ai aur, ai puterea, ești Stăpânul! Greșelile marilor oameni politici sunt catastrofale pentru omenire. Ura și dezbinarea macină popoarele. Dar ideile mari, generoase ale omenirii? întreabă Alexandru răscolit. Dar oamenii adevărați, ce pun adevărul mai presus de viață?! Oare au pierit acești oameni, aceste idei care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ca și inima lui față de zbuciumul inimii ei, altminteri. Dacă așa crezi, tu, Ștefane, spune ea semeață, înăbușindu-și lacrimile. Pe semne, Doamnă, aista-i adevărul. Și-mi pare rău... Mie nu mai puțin. Și... și ce poruncește "Domnul și Stăpânul" meu să fac? Dragostea nu se poruncește, Maria, se dă... au nu! "Nu dai nimic, dacă nu te dai pe tine însuți" e o mărturisire de credință ce mi-a marcat viața. De nu vine din tine... poruncită nu face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
treburile Moldovei, ca odinioară! Nu sufăr eu belciugul nimănui. Cazimir a semnat el, spune Stanciu, dar avea o țâfnă cât Ceahlăul, pentru "credința nestatornică" a lui Vodă Ștefan. S-a dat înspre îngâmfatul de Mateiaș! " Nu poți sluji la doi stăpâni odată: și lui Dumnezeu și lui Mamona!" a orăcăit el. Iată-mă și "slugă"! se vaicăre Ștefan, de parcă l-ar fi apucat măseaua. S-a iscat o dihonie între Slăviții Palatini, se hărtănesc ca dulăii care au apucat același ciolan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
împartă după pohte?! se oțărește Mihail. Cu ce drept?! Cu ce drept?! Dreptul?! Dreptatea?! hohotește Țamblac. Cui îi pasă de nimicuri de aistea? În politică, nu există principii, nu există decât interese, generale, dar mai cu seamă, particulare... Lumea aparține "Stăpânilor". Ai bani ai puterea! Ai puterea ai dreptul! Dreptul e al celui mai puternic și mai bogat... Și "Dreptatea umblă cu capul spart", spune Luca Arbure. Aiasta-i de când lumea și pământul. De ești mic, anevoie-i a ține capul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
locului; dădea ocol turnului mărginit de metereze și creneluri. Era spre amurg și soarele la apus incendiase cerul. Țamblac, cu capul pe spate, privea fermecat magnificul spectacol ceresc. Un vultur cu aripile întinse plana în cercuri largi, maiestuos, ca un stăpân al înaltului albastru. Mi-ai amintit de Constantinopol... începe Ștefan rezemându-se de marginea unui meterez. Mi-ai povestit asediul și-am tras învățătură din greșelile voastre. Mă obsedează moartea Împăratului Constantin Paleologu... Singur... Singur cu sabia împotriva unei întregi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sau mort; mai cu seamă viu, pentru că dorea să-l cetluiască într-o cușcă și să-l dea prin împărăție, ca orice osmanlâu, scuipându-l pe "Împăratul celei de-a doua Rome", să-l proslăvească pe el, "Marele El Fatih Stăpânul Lumii"... Bașbuzucii, ațâțați de răsplată, scotoceau în draci ascunzătorile, ruinele, răscoleau mormanele de cadavre împuțite în soare... Ce să-ți mai spun? Știi doar cum l-au recunoscut pe împărat... Și gata! După încălțări. Uitase să-și scoată și jambierele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mi-a spus, îngână ea înăbușit, sughițând. "Voichițo, mi-a spus ea, Măria sa e Domn mare! Tu... tu cine ești? O... o biată fată, ostatică în colivia de aur a Măriei sale. Ai cutezat să ridici ochii vrăjită asupra Domnului și Stăpânului tău!" Până când?! suspină ea. Până când?! Și-apoi?!... Apoi?! Ce va fi apoi?! Ștefan o mângâie pe creștet: Aiasta-i? Adevărul e că "Măritul Domn și Stăpân" e ostatic în mica colivie cu totul și cu totul de aur. Cât despre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
colivia de aur a Măriei sale. Ai cutezat să ridici ochii vrăjită asupra Domnului și Stăpânului tău!" Până când?! suspină ea. Până când?! Și-apoi?!... Apoi?! Ce va fi apoi?! Ștefan o mângâie pe creștet: Aiasta-i? Adevărul e că "Măritul Domn și Stăpân" e ostatic în mica colivie cu totul și cu totul de aur. Cât despre "vrăjitorie", nu știu, zău, care pe care... Doar popa să mă mai dezlege să nu-mi pierd de tot capul, că nu mai răspund de mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se smulge, brutal, clocotind: Câtă nerușinare! Mironosiță! L-ai prins în mrejele tale, munteanco! I-ai făcut farmece! Om bătrân! Și-a pierdut mințile! Prea bine știe Măria ta, spune Voichița și se ridică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
iataganul va lovi în porțile Budei, ale Cracoviei, ale Vienei, ale Romei!... Se vor trezi, când Mahomed își va adăpa iapa cu agheasmă din cristelnița Sfântului Petru de la Roma! Când burtoșii neguțători venețieni, pe Canal Grande, se vor ploconi înaintea stăpânilor: "Salamalec! Salamalec efendi!"... Am auzit că Luminăția sa, Padișahul, jinduiește la o catedrală de la Paris, de-i zice Notre-Dame! Ce trăsnaie și aiasta, să-ți duci iapa să se balige prin toate catedralele lumii!... Zău!... Ar merita să le-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
barba, îl înțeapă Alexa. Nu pierdeai mare lucru... Boierii se aprind: A nesocotit rânduielile statornicite în vechime! A legiuit o pravilă fără îndurare! Taie și spânzură, de parcă Moldova-i moșia lui tătâne-su! Ne șfichiuiește, să nu uităm cine-i "stăpânul"!... În el sălășluiește un diavol... și încă din cei împielițați! E un vrăjitor! O fi având "iarba fiarelor". Se vorbește că... Iarba mă-sii! se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
primei nopți" ni l-a hrăpit cu pravila! Vă amintiți? Mai an, a tăiat un boier din Târgul Ieșilor, cum că și-ar fi luat după datina statornicită din vechime dreptul boierului, ca el să facă începătura fecioarelor mirese, ca stăpân și binefăcător cu dar, la nunțile aflătoare pe moșia sa. Alexa se cioșmolește de pe un picior pe altul: S-avem iertare... Eu... eu m-am aflat de față la ospățul acela. Dumnealui boier Tilihoi a cam făcut-o de oaie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare: Mă bate la fund că n-am fost cuminte. Unde dă taica, crește! Sultanul s-a ridicat de pe pernă dând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe care prea bine știe că nu pot să le primesc. Iscoadele mi-au trimis vestea că la Adrianopole urdiile-s pe picior de război, gata de plecare spre Moldova. Credeți voi că Marele El Fatih Cuceritorul Constantinopolului, Împăratul Împăraților, Stăpânul Lumii -, credeți că poate suporta crunta umilire de la Podul Înalt?! Și încă în fața lumii întregi?! Rușinea de pe obrazul terfelit al Aliotmanului nu se poate spăla decât în sânge! El trebuie să dovedească Lumii că "e cel mai mare, cel mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au tot adunat!... Pentru numele lui Dumnezeu! Să treacă munții! Să vină! Să vină! Creștinătatea-i în primejdie! Am zburat! țâșnește Duma. Să vină! Măria ta! se înclină Duma și se retrage în fugă. Ștefan se reculege câteva clipe, apoi, stăpân pe sine, cu hotărâre, cu patimă: Începem cu Hoarda de aur! Trebuie să le facem de petrecanie, repede și degrabă! Apoi, ca un vifor, spre Dunăre! Avem oaspeți de samă!... Șendreo! Poruncă, Doamne! Alegi două mii de viteji, tot unu și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
hohotește Mihail. Eram tare mâniat... Rău îmi pare... Trebuiau să plătească pentru cât sânge și câte lacrimi, și pentru câtă cenușă... Există o Sfântă Dreptate, se justifică Ștefan, cu părere de rău totuși, că a fost mânios peste fire. "Spune stăpânului tău că atât de mult s-a scumpit sângele moldovenesc ce-a vărsat, încât nu se află îndestul aur cu care să răscumpere capul fiului prea iubit!" așa a grăit Ștefan Vodă către solul fericit că a scăpat singur, ciumpăvit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răscumpere capul fiului prea iubit!" așa a grăit Ștefan Vodă către solul fericit că a scăpat singur, ciumpăvit, numai cu nasul tăiat, adaugă Duma. Și, punându-i tot aurul în brațe, l-o lepădat peste Nistru, să meargă să povestească stăpânului ce grozăvie i-au văzut ochii. "Și... și să mai pohtească și altă dată, de nu s-a săturat!" a strigat după el Măria sa. Ștefan izbucnește cu teribilă mânie: Nu-mi pare rău!! Nici o milă pentru cotropitori!! E pe viață

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Negrilă! Slugă netrebnică și vicleană. Nu mai târziu, în noaptea aiasta chiar, cu o mână îmi întindeai otrava, cu cealaltă, pe inimă, îmi jurai credință veșnică... Acu, râde el sarcastic, tot cu salcie o să-ți lecuiesc tremuriciul în veșnicie... Îndurare, Stăpâne!!! urlă, hohotește Negrilă îngrozit, holbat, târându-se în genunchi, la picioarele Domnului, dar Ștefan se ferește din calea lui. Nu mă osândi!!... Ai milă!!... Mi-a luat Dumnezeu mințile că m-am luat după aista!! și arată acuzator spre Isaia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]