16,589 matches
-
Amiens comandată de Maurdramne, abate de Corbie între 772 și 780. Renașterea carolingiană a asigurat difuzarea și succesul operelor literare și filosofice din antichitatea timpurie, deoarece la palatul imperial de la Aix-la-Capelle, și nu numai, au existat centre de copiere a manuscriselor din această perioadă. Erau copiate îndeosebi Sfânta Scriptură, evanghelierele și sacramentarele folosite de biserici în celebrarea cultului. În această perioadă s-a scris pe pergament întrucât, la mijlocul secolului al VIII-lea, papirusul, material fragil adus din Egipt și devenit din ce în ce mai
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
biserici în celebrarea cultului. În această perioadă s-a scris pe pergament întrucât, la mijlocul secolului al VIII-lea, papirusul, material fragil adus din Egipt și devenit din ce în ce mai scump și mai rar, a fost abandonat. Numărul atelierelor de copiat și multiplicarea manuscriselor au dat bibliotecilor epocii carolingiene o bogăție nemaicunoscută până atunci. Se pare că mănăstirea Fulda avea biblioteca cea mai bogată: aproximativ o mie de volume. Renașterea carolingiană s-a manifestat și în planul artelor vizuale prin reînnoirea formelor antice cărora
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
-sau înrâurite de modele ale Răsăritului bizantin și islamic cu care imperiul francilor se afla în contacte permanente, de o potrivă în arta fildeșului și în cea a metalelor prețioase. În același timp, în arta picturii murale, a mozaicului, a manuscrisului, era vie tradiția modelelor paleocreștine. De asemenea erau prezente elemente ale realismului roman, alegorii, costume, fonduri de arhitecturi clasice. De reținut este faptul că renașterea artelor, deși a stat sub bagheta politică și religioasă, a reușit să fie totuși mai
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
și condamna perioada secolelor ce i-au urmat ca fiind ignorantă, barbară, întunecată. Propriul lor timp îl considerau epocă a luminii. Baza spirituală a Renașterii a constituit-o umanismul. Interesul enorm pentru cultura antichității a dus la căutarea și descoperirea manuscriselor clasice: "Dialogurile" lui Platon, operele istorice ale lui Herodot și Thucydide, creațiile dramatice și poetice ale grecilor și romanilor. Învățați din Bizanț, care după căderea Constantinopolului la turci (1453) s-au refugiat în Italia și predau acum în școli din
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între
Mircea Eliade () [Corola-website/Science/297106_a_298435]
-
a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume "Mihai" sau "Michel" al filozofului. După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit
Emil Cioran () [Corola-website/Science/297107_a_298436]
-
etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris "Caietele" sale), document de un excepțional interes pentru editori
Emil Cioran () [Corola-website/Science/297107_a_298436]
-
numeroasele scrisori către amici cărora le face reproșul „sosului greșelilor de ortografie și punctuație” și a „enormelor greșeli fundamentale”. Sică Alexandrescu a propus o tipărire corectă, la baza căreia să stea un text confruntat științific cu edițiile „Socec”, „Șaraga”, cu manuscrisele lui Caragiale, "„un text în care ortografia marelui scriitor să fie repusă în drepturi, ținându-se seamă, riguros, consecvent, dar cu mult discernământ de ultimele reguli academice stabilite”". A. E. Baconski schițează unele „înrudiri și vecinătăți” între Caragiale și Tudor
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
de rost, și pe care le-am luat din întâmplare.“ Demetrios din Falera publică prima antologie de fabule atestată istoric. Această antologie, pierdută, a dat naștere la numeroase versiuni. Una din ele a fost păstrată sub forma unui ansamblu de manuscrise datând probabil din secolul I, și numită "Augustana". La această colecție se face de fapt referire când se menționează astăzi „fabulele lui Esop“. Din Grecia, fabula ajunge la Roma. Horațiu propune o adaptare remarcabilă a „Șobolanului de oraș și șobolanul
Fabulă () [Corola-website/Science/297137_a_298466]
-
a ajuns în următorii ani să finanțeze activitățile PCI. La sfârșitul anului 1954, Giangiacomo a întemeiat editura " Editore". Prima carte publicată de aceasta a fost autobiografia prim-ministrului indian de atunci, Jawaharlal Nehru. Ulterior, Giangiacomo a ajuns întâmplător în posesia manuscrisului romanului "Doctor Jivago", al scriitorului rus Boris Pasternak. Recunoscând capodopera, a decis să o publice, chiar dacă liderii PCI nu erau de acord, întrucât romanul se desfășura în Rusia între 1903 și 1943, intersectând perioade ca Revoluția din Octombrie, leninismul și
Giangiacomo Feltrinelli () [Corola-website/Science/297191_a_298520]
-
Scheele. El a produs oxigen gazos prin încălzirea oxidului mercuric și a diverșilor azotați prin anul 1772. Scheele a denumit gazul „aer de foc” (), deoarece era singurul lucru care putea întreține arderea, și a scris despre descoperirea sa într-un manuscris intitulat "Tratat despre Aer și Foc" (), pe care l-a trimis editorului său în 1775. Totuși, acel document nu a fost publicat până în anul 1777. Între timp, pe 1 august 1774, clericul britanic Joseph Priestley a focalizat un fascicul de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
fii, reprezentați în medalioane. Portretul aflat în posesia lui C. Basarab Brâncoveanu a fost descoperit de Iorga cu ocazia unei vizite la castelul din Breaza al urmașului lui Brâncoveanu. Acesta moștenise de la tatăl său reproducerea fotografică a portretului după un manuscris, dar nu i-a putut da alte detalii lui Iorga. Descris de către Iorga drept grec sau oriental, portretul îl reprezintă pe voievod într-un cadru floral asemănător celor din tipăriturile lui Antim Ivireanu, istoricul speculând că autorul ar putea fi
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
literatura. În timpul domniei sale, encomiile au fost utilizate alături de portretele figurative într-o campanie menită a crea o imagine a „puterii și munificenței domnești”. Seria de documente elogioase despre Brâncoveanu este impresionantă prin număr, fiind compusă din prefețe de tipărituri și manuscrise, epigrame și encomii (inclusiv în corespondență). Printre toposurile puse în circulație de encomiile lui Sevastos Kymenitul este cel al omului providențial, alesul lui Dumnezeu, care este cuplat cu toposul refuzului alesului de a accepta onoarea. Un alt topos din scrierile
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieții a tradus "Nopțile" lui Young, precum și o buna parte a "Analelor" lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese și o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-și întrețină familia. La 1862 își tipărește în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
maure din Spania (Marea Moschee din Córdoba, secolele VIII - X, Palatul Alhambra din Granada, secolele XIII - XIV), cu nesfârșitele lor colonade. Alături de arhitectură s-au dezvoltat și artele decorative (mozaicul, prelucrarea metalelor, a lemnului, a pieilor, ceramica, covoarelor), pictura de manuscris și caligrafia. Supusă preceptelor religioase, arta decorativă islamică nu folosește, în general, reprezentarea figurii omenești sau a animalelor, ci manifestă preferință pentru ornamentul pur, decorațiile bogate și caligrafia artistică (exemplu: arabescul). Artiștii islamici din perioada dinastiei Omeiazilor s-au decantat
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
Smalțul a ajutat la dezvoltarea producției de ceramică în orașul irakian Samarra, dând obiectelor un luciu metalic. După secolul X, sub dominația Fatimizilor din Cairo au fost realizate primele sculpturi din fildeș, reprezentând figuri umane. Selgiucizii din Anatolia au produs manuscrise cu ilustrații extraordinare. Cele mai vechi covoare înnodate erau țesute manual în Konya, capitala Selgiucizilor. În secolele XII-XIII, au înflorit miniaturile în Irak. Operele literare, științifice și istorice aveau ilustrații elaborate minuțios. Datorită mongolilor, motivele asiatice, cum ar fi florile
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
cu modele geometrice complicate. În Asia, budiștii pictau scene din viața lui Buddha. Sub dinastiile Tang și Song, chinezii au pictat și au sculptat în stiluri noi de artă peisagistică și naturalistă și fabricau obiecte din porțelan fin. În Mexic, manuscrisele, sculpturile în piatră și picturile murale făceau parte din cotidian. Spre sfârșitul Evului Mediu, creativitatea artistică era în floare. Artele plastice și muzica medievală progresaseră, iar stilurile și tehnicile deveneau tot mai rafinate. Existau instituții mai importante, ca Biserica, de
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
despre dragostea romantică și despre oamenii de rând. Cărțile erau accesibile unui public mai larg, deoarece începuseră să fie scrise și în limbile locale, nu numai în latină. În Evul Mediu apar noi specii artistice: orfevrăria, obiectele de sticlă, miniaturile manuscriselor etc. Pictura medievală dobândește și dezvoltă modalități ca: fresca, icoanele, vitraliile. Muzica începe să dobândească, prin apariția notelor muzicale și a portativului, fundamentare teoretică. În cadrul Bisericii Catolice se dezvoltă muzica gregoriană, ca are ca origine muzica primilor creștini din Imperiul
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
anii 1400, în Alpi, în Boemia, Franța și Burgundia flamandă debutează delicatul și elegantul stil curtenesc al goticului. Subiectul predominant era Madona, curbată în formă de S și în veșminte largi. Pe lângă obișnuitele lucrări religioase, erau împodobite tot mai multe manuscrise laice, activitate realizată nu numai în mănăstiri, ci și în ateliere orășenești. Frații Limburg au ilustrat o carte de rugăciune pentru Ducele de Berry. Miniaturile din lucrarea Tres Riches Heures du Duc de Berry denotă plăcerea de a povesti, încântarea
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania și revoluția maghiară condusă de Kossuth este înfrântă. Ca istoric, marea sa operă a fost "„Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”", pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 - 1863. Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „"au nom de
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
se demonstreze un fapt având ca dovadă faptul însuși): ""Biblia este cuvântul lui Dumnezeu pentru că așa scrie în Biblie, iar ceea ce scrie în Biblie trebuie să fie adevărat pentru că este cuvântul lui Dumnezeu"". Unii creștini afirmă infailibilitatea Bibliei: „Scriptura, în manuscrisele sale originale, nu afirmă nimic contrar faptelor obiective”. Conform unor creștini, doctrina infailibilității Bibliei își are sprijin și în sursele exterioare Bibliei, cum ar fi scrierile istoricilor romani, care atestă, spre exemplu, existența lui Isus Hristos. Ei privesc anumite versete din
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
empirice. Noi negăm că ipotezele științifice despre istoria Pământului pot fi folosite legitim pentru a răsturna învățăturile Scripturii despre crearea lumii și despre potop.” Semnatarii „Aserțiunii de la Chicago asupra lipsei de greșeli a Bibliei” afirmă că deoarece nu mai există manuscrise originale ale Bibliei, cele care există azi nu pot fi privite drept lipsite de greșeală. În ce privește creștinismul, termenul de bibliolatrie este folosit într-un sens derogatoriu referitor la cei care fie au o devoțiune extremă față de Biblie, fie susțin o
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
în literatura de specialitate opinia, exprimată aproape unanim de către cercetători, privind prima menționare documentară a țiganilor, sub denumirea de "atsincani", varianta georgiană a formelor grecești "atsinganoi"/"tsinganoi", termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini. Această mențiune a apărut într-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. Hr., scris de un călugăr georgian la Mănăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menționa că în anul 1054 d. Hr., în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, au sosit la
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
georgiană a formelor grecești "atsinganoi"/"tsinganoi", termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini. Această mențiune a apărut într-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. Hr., scris de un călugăr georgian la Mănăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menționa că în anul 1054 d. Hr., în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, au sosit la Constantinopol, din Asia Mică, mulți "athinganoi", ce făceau parte dintr-o „sectă eretică” și erau renumiți prin priceperile lor de ghicitori
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
țigan" sau vreo variantă a acestuia. Denumirile derivate din termenul grecesc "(a)tsigganos", în majoritatea țărilor europene sunt considerate astăzi peiorative aproape în unanimitate de către comunitățile de țigani și cercetători, cu trimitere expresă la semnificațiile inițiale legate de consemnarea din manuscrisul georgian de la 1068, cu conotații peiorative, în acest sens. Cuvântul "țigan" a fost preluat în Țările Române din 1385 și desemna o stare socială, aceea de rob, nicidecum etnia. Cuvintele "rob" și "sclav" au apărut mai târziu în limba română
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]