159,175 matches
-
pământului românesc, cele două state au rămas separate, dacă această separație a fost întâmplătoare sau a corespuns unor diferențe organice, mai puternice decât unitatea etnică. În cazul altor popoare, precum cel francez, englez și spaniol, unitatea a fost făcută până la sfârșitul Evului Mediu, în timp ce Germania și Italia au rămas mult timp împărțite în provincii multiple. Istoricul P.P. Panaitescu a argumentat că în ceea ce privește unitatea geografică a pământului românesc, putea fi vorba de ea doar atâta timp cât Transilvania ar fi fost sub control românesc
Dualismul politic românesc () [Corola-website/Science/335325_a_336654]
-
corespundea celei economice. Abia în secolul al XVII-lea, literatura cronicărească introduce ideea originii latine a românilor, conștiința că este vorba despre un singur popor, însă ideea unității politice ca desiderat este străină cronicarilor, și ea a apărut abia după sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Dualismul politic românesc () [Corola-website/Science/335325_a_336654]
-
în repertoriul cărora figurau balade, cântece lungi și jocuri populare locale. Înainte de anul 1900, în localitate a cântat lăutarul Stângaciu, poreclit astfel întrucât cânta la vioară cu mâna stângă. Alături de el a cântat bracistul român Costache al lui Bălă. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, la Peșteana-Jiu a fost cunoscută banda vioristului Alexandru Prună în care mai cântau fratele său, chitaristul Ioniță, zis Mataloi. Amândoi erau și apreciați soliști vocali. Începând cu secolul al XX
Lăutarii de pe Valea Jiului () [Corola-website/Science/335340_a_336669]
-
Prima localitate după ieșirea Sohodolului din Chei este Runcu. Aici în timpurile vechi de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea s-au cântat mai mult balade. Unele dintre acestea au fost publicate în culegeri sau înregistrate de către cercetători de la Arhiva Națională de Folclor. În Runcu cea mai cunoscută bandă de
Lăutarii de pe Valea Sohodolului () [Corola-website/Science/335342_a_336671]
-
tactic în cursa pentru câștigarea supremației aeriene, într-un moment în care monoplanele de vânătoare "Fokker Eindecker" germane dotate cu mitraliere sincronizate, surclasaseră avioanele aliate slab înarmate, în așa numita epocă a „Năpastei Fokker” (în ) care s-a întins de la sfârșitul verii 1915 până la sfârșitul iernii 1915-1916. Aparatul s-a aflat în serviciul mai multor forțe aeriene aliate Franței și a fost punctul de plecare pentru o serie ulterioară de avioane de vânătoare Nieuport cu montanți în V. În istoria aviației
Nieuport 11 () [Corola-website/Science/335372_a_336701]
-
câștigarea supremației aeriene, într-un moment în care monoplanele de vânătoare "Fokker Eindecker" germane dotate cu mitraliere sincronizate, surclasaseră avioanele aliate slab înarmate, în așa numita epocă a „Năpastei Fokker” (în ) care s-a întins de la sfârșitul verii 1915 până la sfârșitul iernii 1915-1916. Aparatul s-a aflat în serviciul mai multor forțe aeriene aliate Franței și a fost punctul de plecare pentru o serie ulterioară de avioane de vânătoare Nieuport cu montanți în V. În istoria aviației române, este un aparat
Nieuport 11 () [Corola-website/Science/335372_a_336701]
-
pentru sporirea mobilității în Vestul Flandrei. Printre ele, construcția a câteva linii noi de tramvai spre suburbiile și localitățile din estul Antwerpenului, utilizându-se și unele din tunelurile abandonate în anii 1980, inclusiv stațiile Opera, Astrid, Drink și Morckhoven. La sfârșitul anului 2009, a fost anunțată o nouă linie de tramvai care să conecteze orașul Antwerpen cu localitatea Ekeren. În 2013, a fost făcut public planul de a lansa un serviciu de suprafață între stațiile de tramvai Astrid și Park & Ride
Premetroul din Antwerpen () [Corola-website/Science/335320_a_336649]
-
de artă de la Museo del Prado, Palacio Real, Palacio Liria și de la El Escorial de bombardamentele aeriene din timpul războiului. Operele de artă au fost depozitate la început la Prado, dar după ce Prado a fost lovit de nouă bombe la sfârșitul lunii noiembrie, María, împreună cu soțul ei Rafael, a organizat evacuarea muzeului la 3 decembrie, cu un convoi de camioane camuflate într-o locație sigură din Valencia. Rafael a scris mai tarziu "Noche de guerra en el Museo del Prado" (Nopate
María Teresa León () [Corola-website/Science/335376_a_336705]
-
a apăra orașul asediat Madrid. Piesă a avut premiera la "Piccolo Theatre" din Romă în 1973 și la Teatro María Guerrero din Madrid în 1977. După înfrângerea republicanilor ei au fugit la Paris prin Oran. Au trăit în Paris până la sfârșitul anului 1940, lucrând că traducători pentru radio-ul francez și crainici pentru emisiunile "Paris-Mondial" din America Latină. După ocuparea Franței de către germani au călătorit pe mare de la Marseille la Buenos Aires pe vasul SS Mendoza unde s-au întâlnit cu alte mii
María Teresa León () [Corola-website/Science/335376_a_336705]
-
apucase timpul. Între acești din urmă erau de-alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărțeau bucățica de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea
Alecu Botez-Forăscu () [Corola-website/Science/335327_a_336656]
-
1961 a regizat primul său scurt-metraj, "El día de los muertos", împreună cu Julián Marcos. În 1966 a regizat împreună cu Jacinto Esteva lungmetrajul "Dante no es únicamente severo", considerat că un exemplu al propunerilor artistice reformatoare ale Școlii de la Barcelona. La sfârșitul anilor '60 și ca urmare a dificultăților economice și a cenzurei a locuit în Italia până în 1973. Acolo a realizat câteva filme cu caracter militant sau alternativ precum "Lenin vivo" (1970) sau "I tupamaros ci parlano". A realizat și câteva
Joaquim Jordà () [Corola-website/Science/335374_a_336703]
-
1651, Maximilien, cel al doilea duce de Sully, și a amenajat o galerie și niște apartamente la primul etaj, apoi și-a construit o aripă nouă, perpendiculară pe clădirea principal, la grădinile. Casa de Sully și-a păstrat palatul până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și i-a lăsat numele său. În sec. al XIX-lea palatul a fost exploatat ca o investiție imobiliară. Clasat monument istoric în 1861, a fost cumpărat de statul francez, care a lansat lucrările de renovare
Palatul Sully () [Corola-website/Science/335362_a_336691]
-
folclor propriu din motive sociale și rasiale, aceste considerente au fost contra-argumentate și pot fi oricând combătute prin exemple edificatoare. De altfel, multe materiale folclorice fuseseră culese cu mult timp înaintea acestor erezii, folclorul vlăscean-teleormănean fiind făcut cunoscut încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea prin materiale prețioase și impresionante culese de Gh. N. Țapu și publicate de Grigore Tocilescu în culegerile numite "Materialuri folcloristice". Acțiunile lui Țapu au fost urmate, ulterior, de N. D. Ionescu, Florian Cristescu, Apostolescu și alții
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
falanster organizat în stufărișul unei bălți, unde se refugiaseră anterior mai mulți răzvrătiți împotriva ordinii sociale capitaliste. Autorul adaptează povestirile pescărești ideologiei realist-socialiste, vrând să evidențieze susținerea populară de care s-ar fi bucurat mișcarea revoluționară de sorginte comunistă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul a fost ecranizat, alături de alte proze sadoveniene, în filmul "Vacanță tragică" (1979), regizat de Constantin Vaeni după un scenariu scris de Constantin Mitru. Iliuță, fiul inginerului Manole Dumitraș, trăiește în orașul Fălticeni, împreună cu tatăl său
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
multe necazuri în cursul vieții. Coloniștii trăiau din pescuit, din furtul porumbului de pe câmp și din prestarea ocazională a unor munci sezoniere. Iliuță a mers acolo timp de o lună, împrietenindu-se cu pescarii și învățând tainele acestui meșteșug. Pe la sfârșitul lunii mai, sosește la Nada Florilor muncitorul Alecuț Dumitriu de la Pașcani, un prieten mai vechi al insularilor, ce aderase la mișcarea socialistă și era urmărit de poliție ca agitator al țăranilor răsculați. El venise la Fălticeni, la rugămintea poetului ieșean
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
-n brațul primilor luptători”. Ulterior, oamenii s-au îndepărtat de natură și de acele îndeletniciri, dar instinctul străvechi a rămas în interiorul oamenilor. Vânătoarea și pescuitul au devenit în zilele noastre sporturi capabile să relaxeze omul modern în zilele libere de la sfârșit de săptămână; aceste îndeletniciri sunt mult mai plăcute și mai sănătoase deoarece se desfășoară în mijlocul naturii, spre deosebire de plimbările mondene de pe străzile poluate ale orașelor sau de jocurile de societate realizate în atmosfera îmbâcsită de fum de țigară din cluburile orășenești
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
a trecutului ce se îndreaptă spre amurgul său inexorabil, în timp ce militantul socialist Alecuț este o promisiune a viitorului. Iliuță ezită la început între cele două atitudini protestare, dar alege în final calea viitorului. Celelalte povești social-politice prezentate în roman, precum sfârșitul chinuit al poetului socialist Solomon Cornea, nu au o suficientă forță literară și trec pe un plan secundar. Narațiunea sadoveniană se caracterizează printr-un stil predominant oral, asemănător cu cel al unui rapsod popular. Existența unui număr mare de povestiri
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
critici ca un episod de autobiografie spirituală a prozatorului care a completat volumul "Anii de ucenicie" (1944) dintr-o perspectivă apropiată de ideologia clasei muncitoare. Scriitorul evidențiază astfel contribuția intelectualității progresiste la luptele duse de clasa muncitoare, alături de țărănime, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul a fost lăudat, la momentul apariției sale, de către critica literară aservită regimului comunist, fiind ulterior ignorat de tot mai mulți cercetători ai operei literare sadoveniene. El este considerat în prezent o scriere fals moralizatoare, plină
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
Drăgan: "Neamul Șoimăreștilor" (1965, împreună cu Alexandru Struțeanu), "Frații Jderi" (1974, împreună cu Profira Sadoveanu și Mircea Drăgan) și "Ștefan cel Mare - Vaslui 1475" (1975, împreună cu Valeria Sadoveanu și Mircea Drăgan). Acțiunea filmului se petrece într-un ostrov din apropierea orașului Fălticeni pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și prezintă un conflict cu final tragic între luptătorii socialiști și forțele de poliție. Muncitorul tipograf Sandu, membru al Cercului muncitoresc din Iași, se ascunde pe Nada Florilor în timpul revoltei țărănești din 1888, fiind urmărit de
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
română publicat de editura "Inostrammaia Literatura" în seria Biblioteca de Literatură Universală în 1975. A tradus literatură clasică și contemporană din limba română, a publicat articole despre literatura română contemporană în revistele "Zvezda", "Novîi Mir", "Inostrammaia Literatura" și altele. La sfârșitul anilor 1980 a devenit un susținător activ al perestroikăi lui Gorbaciov și un mesager sovietic în mediile occidentale.
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
numit paroh de Magràs în municipiul Malè din Val di Sole. În anul 1885, a fost transferat la Trento, la curia episcopală, unde a fost numit administrator al Capitolului Catedralei, o funcție care a îndeplinit-o până la pensionarea sa la sfârșitul anului 1910. La aniversarea a 80 de ani de viață, el a fost distins cu demnitatea unui canonic de onoare. Curând după preluarea conducerii parohiei de la Malè, s-a dedicat studiului de botanică aprofundând cunoștințele sale despre mușchi și licheni
Giacomo Bresadola () [Corola-website/Science/335403_a_336732]
-
organic. Se mai hrănește cu insecte aeriene care zboară asupra apei (muște, țânțari), ridicându-se la suprafață apei. Primăvara, consumă icrele altor pești. Alevinii și puietul se hrănesc cu organisme planctonice, microinvertebrate, alge și detritus organic. Depune icrele primăvară, pe la sfârșitul lui martie. Depunere icrelor are loc pe funduri mâloase-nisipoase, deseori pe iarbă submersă, pietre la o temperatură de 6°-6,5°. O femelă depune până la 17.000 de icre; acestea sunt albicioase, bentonice, lipicioase și măsoară 2 mm diametru. Larvele
Clean mic () [Corola-website/Science/331531_a_332860]
-
moluște, viermi; larve și icre a altor pești. Consumă și detritus organic de origine animală sau vegetală, alge unicelulare, din grupa diatomeelor. Maturitatea sexuală este atinsă în al doilea sau al treilea an. Perioada de depunere a icrelor durează de la sfârșitul primăverii până în septembrie (de obicei în iunie), în funcție de climă și de debitul râurilor. Cârdurile de pești reproducători se deplasează în apele de suprafață în perioada de depunere a icrelor, situate în zone bine oxigenate, uneori, doar la câțiva centimetri adâncime
Porcușor de nisip () [Corola-website/Science/331558_a_332887]
-
răzvrătítului poet i-a repugnat comoda viață de la curte și a fugit spre noi aventuri. După ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat de regele Louis XI. Revenit la Paris, spre sfârșitul lui noiembrie 1462, poetul s-a văzut implicat, deși pasiv, într-o altercație de stradă după care a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin spânzurătoare. În urma apelului, Curtea supremă pariziană ("Le Parlement de Paris") i-a comutat condamnarea
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
nu i-au redeschis porțile Curții din Orléans. A urmat un exil de șase ani de mizerabil vagabondaj, în care s-a alăturat "coquillarzilor" o bandă de hoți și/sau o confrerie de homosexuali care activa prin părțile Dijonului de la sfârșitul Războiului de o sută de ani. În anul 1461 Villon a fost prins în ducatul Orléans, se presupune că nevinovat, și, după cum menționează Villon în "Testament", încarcerat la închisoarea Meung-sur-Loire într-un regim deosebit de dur, de torturi, frig, pâine și
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]