16,454 matches
-
asta! Dau s-o deschid, sigur pe mine, convins că e simplu, la îndemână. O clipită, privirea mea se întâlnește cu privirea condorului care vorbește: figura lui are un aer șugubăț, parcă i se desenează în colțul ciocului și un zâmbet ironic (deși mi-e în continuare absolut neclar cum poate să surâdă o pasăre!). Trag de copertele acoperite cu aur, dar ele nu se înduplecă să se deschidă. Îmi pun toate forțele, însă parcă sunt sudate, nici pomeneală să cedeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
impresie deosebită a făcut de data aceasta acel grup de tinere, bine alese, care apăreau ici-colo în rochii viu colorate. Ajutoarele aveau menirea să întâmpine la intrare pe orice invitat cu un respectos salut de bun venit însoțit de un zâmbet amabil, ce crea oricui sentimentul că face parte din familia aleasă a celor care sunt în comuniune cu muzica. Alte tinere cunoscătoare de limbi străine aveau misiunea să însoțească deplasările oaspeților sau să înmâneze pe scenă flori după aplauzele prelungite
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
a fost în „raiul rusesc”. Domnul Vadim Pirogan a cunoscut la propriu atrocitățile ocupantului rus, a suferit cumplit, dar n-a cedat, a rămas toată viața sa demn, cinstit, deschis sufletește, de o bunătate rară, cu o vorbă blândă, cu zâmbet cald, un om bun și drept. Țelul vieții sale a fost să vadă Basarabia acasă, la patria mamă, dar n-a fost să fie așa. Tot timpul îndemna pe toți să facem România Mare! Pe cartea domniei-sale „Timpuri și Oameni
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
misterul, ci la conținutul mesajelor. Mai toate erau în legătură cu forma și, îndrăznesc să spun, fundul problemei. Iar problema era că fata chiar avea un fund deosebit, de vreme ce toți bărbații care o sunau nu pomeneau nici de părul ei, nici de zâmbetul sau sufletul ei curat. Mesajul care m-a decis să dezleg misterul a venit nu de la Costel cel galant, ci de la Gigi cel rău. În cele câteva rânduri trimise de domnul care semna „Gigi cel rău“ se pomenea de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ei, dar ceea ce-i mai interesant e că seamănă, ca frații dintr-o mamă, și cu francezii, cu spaniolii și cu italienii. Au plecat cu fețele căzute, de morți vii, și, în numai un an, doi, le-au înviat privirile, zâmbetul, vorba, sentimentele. În țară, semănau cu disperații cărora le vedem chipurile la televizor la inundații și la cozile de la medicamente compensate. Al naibii ce mai semănau cu ei înșiși din toți anii în care au dus-o prost, iar după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a primei călătorii pe care a Întreprins-o cu prietenul său Alberto Granado le oferă celor cu inima tînără o imagine foarte apropiată și veselă, serioasă și, În același timp, ironică a tînărului bărbat, Încît aproape că-i putem zări zîmbetul și-i putem auzi vocea și șuierul de astmatic. Ca și aceștia, tînăr și el, și-a umplut Întreaga viață cu tinerețe și s-a maturizat fără să o dilueze. Această ediție a Jurnalului de călătorie, Însemnările care descriu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Într-un contrast izbitor cu munții magnifici, cu păduri bogate, care Îl Înconjoară.“ Episodul Încercării de a fura vin, precum alte cîteva din această serie Îndrăzneață, conține adevărate perle de stil: „Rezultatul: eram, ca Întotdeauna, faliți și retrăiam În minte zîmbetele care Îmi Întîmpinaseră caraghioslîcurile, Încercînd să găsim vreo urmă de ironie prin care să-l identificăm pe hoț.“ Revine o senzație de stranietate. În capitolul „Explorare În cerc“: „Căderea nopții a adus cu sine mii de sunete ciudate și senzația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
parcă scoasă dintr-un film de comedie. Nu rămăsese nici măcar o sticlă. Fie nimeni nu s-a lăsat dus de starea mea de beție, fie m-a văzut cineva sustrăgînd sticlele. Rezultatul: eram, ca Întotdeauna, faliți și retrăiam În minte zîmbetele care Îmi Întîmpinaseră caraghioslîcurile, Încercînd să găsim vreo urmă de ironie prin care să-l identificăm pe hoț. Degeaba. A trebuit să mergem pe jos pînă În oraș, trăgînd de bucățile de pîine și de brînză pe care le primiserăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fie distrusă; spiritul stupului vorbește prin gura ta și Îți motivează acțiunile. Ești la fel de folositor precum sînt și eu, dar nu ești conștient de cît de utilă e contribuția ta pentru societatea care te sacrifică.“ I-am văzut dinții și zîmbetul Îndrăzneț cu care prevestea istoria, i-am simțit strîngerea de mînă și, cu un murmur Îndepărtat, l-am auzit luîndu-și rămas-bun. Noaptea, vibrînd la contactul cu vorbele lui, m-a luat din nou prin surprindere, Înfășurîndu-mă și pe mine În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
unii dintre acești mărturisitori ai credinței, rămâne edificat pentru toată viața: chipurile lor, ca niște icoane pictate cu rugăciune și suferință, vor fi prezente și în amintirile noastre: ei, - rădăcinile; noi - tulpina și ramurile, în așteptarea florilor și a roadelor... Zâmbetul atât de natural și limpede al părintelui Mihai Rotaru; pacea și lumina din ochii părintelui Anton Demeter, deși temnița l-a marcat profund lăsându-l, datorită unei lovitori în coloană, toată viața paralizat și în cărucior; glasul îngeresc al părintelui
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Parca mai ieri eram toți tineri, Cu zâmbetul pe buze și soarele-n priviri Porniți cu hotărâre pe calea devenirii Cea plină de obstacole și rare-mpliniri. În orele de clasă, la cursuri și la stagii Ne făuream armura sa-nvingem, sa-mplinirn S-aducem bucurie pe fețele cemite
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Craciun Murgoci () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93276]
-
-mi spuse lucrul acesta decât într un sfârșit, atunci când, scoțându-mă la plimbare, ne întâlnirăm la un colț de stradă cu amicul în chestiune. — Ce treabă bine ticluită! am gândit eu. Era Mihai R. Purta un costum alb și un zâmbet sfios, ce ținea de o latură ascunsă și de mulți necunoscută a caracterului său. Atât am remarcat. După câteva cuvinte de circumstanță, Jean H. se retrase, lăsându-ne singuri. La ora aceea, străzile înecate în lumină ale orașului erau pustii
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai mare și mai dureroasă dragoste“ îmi întuneca fericirea domoală... Într-una din zile, ducându-mă la Dânsul și bătându-i în pe retele camerei, ca de obicei, a ieșit și, fără să mă lase să intru, îmi spuse cu zâmbetul său sfios pe buze că-i pare rău, dar nu mă poate primi dat fiind că e cineva la dânsul - și că mă roagă să revin a doua zi dimineață. Am plecat fără să cer explicații. Dar ceea ce a urmat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
noiembrie 1952 Lunea trecută, când i-am povestit lui țumpi pasiunea mea pentru Infante, mi-a spus: „De ce n-am fost eu copilul acela?“ Drăguț. Pentru mine singura soluție este să planez deasupra, precum lebăda în nori. Câtă afectație! Cât zâmbet! Mi-e teamă să nu alunec în melodramă. Cred că lui Mihai am să-i fixez o întâlnire ori duminică, ori numai săptămâna viitoare, așa, cam pe joi, adică peste o săptămână... Iar eu în tot timpul acesta mă voi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
melodie autentică, doar că e cam învechită. „Te iubesc, te iubesc, te iubesc! Tu de ce nu mă iubești? Iubește-mă!“ Atât de învechită, încât de-abia mai reușește să răsune... Mai mult tace. Sau cântă în surdină, prin priviri și zâmbete ce nu se hazardează decât pe întuneric. și prin tăceri, prin ascunzișuri. Dar oare tăcerea nu e răspunsul cel mai potrivit acelor întrebări ce nu se pun? Nimeni nu întreabă nimic, nimeni nu vrea să știe nimic. și ar fi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Doar într-un târziu, simțindu-se mai în largul său, sub înrâurirea binefăcătoare a alcoolului, datorită amabilității de care făcea gazda dovadă, sau poate sub impulsul amintirilor duioase din trecut, individul are momente de transfigurare: ochii încep să-i strălucească, zâmbetul devine insinuant - întreaga lui făptură exprimă dorință! E tendința lui spre mai bine și spre mai frumos și - de aceea, poate - e partea cea mai valabilă dintr-însul... Nimic din cele petrecute nu mi-a fost propriu zis neplăcut. Fiind
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
vom revedea pesemne abia la concert. Pa. Mihai Pierre lui Mihai Ești un om obosit! Viața, eu, fiecare avem partea noastră în oboseala ta. Îmi dau seama de aceasta din felul tău oarecum silit de a fi cu mine, din zâmbetul tău standard, pe care îl arborezi întotdeauna când ești absent la ceea ce se petrece în jurul tău, zâmbet chemat la viață numai de rutinatul mecanism social care ți-a fost transmis odată cu celelalte bunuri ale familiei sau ale castei, zâmbet care
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fiecare avem partea noastră în oboseala ta. Îmi dau seama de aceasta din felul tău oarecum silit de a fi cu mine, din zâmbetul tău standard, pe care îl arborezi întotdeauna când ești absent la ceea ce se petrece în jurul tău, zâmbet chemat la viață numai de rutinatul mecanism social care ți-a fost transmis odată cu celelalte bunuri ale familiei sau ale castei, zâmbet care înainte nu-mi fusese niciodată destinat. Îmi dau seama de aceasta din enervarea care mocnește în tine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din zâmbetul tău standard, pe care îl arborezi întotdeauna când ești absent la ceea ce se petrece în jurul tău, zâmbet chemat la viață numai de rutinatul mecanism social care ți-a fost transmis odată cu celelalte bunuri ale familiei sau ale castei, zâmbet care înainte nu-mi fusese niciodată destinat. Îmi dau seama de aceasta din enervarea care mocnește în tine, surd și amenințător, față de tot ceea ce gândesc, zic sau fac, din dorința ta de altceva, în fine dintr-o mulțime de nimicuri
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dacă, în loc să ies acum din spatele dulapului ce închipuia un fel de improvizată culisă, m-aș apleca peste pervazul ferestrei deschise și, de la etajul al patrulea la care ne aflam, mi-aș da drumul ușor în stradă... Cu mirare și cu zâmbet îmi amintesc de examenul de măiestrie de la sfârșitul anului: opt fragmente din cei mai diferiți autori și din cele mai deosebite epoci, puse în scenă cu toată pedanteria unor regizori începători! Mese, scaune, divane a toate stilurile, costume și recuzită
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
așa de simplu. Doar să lași lucrurile să-și urmeze cursul lor firesc, până ce se secătuiesc de la sine... 2 martie 1955 M-am visat azi-noapte la Ariadna. Eram în trei: al treilea - un puști cu ochii mari de armean, cu zâmbet jucăuș... M-am trezit. Astăzi e viscol afară. Iar eu, la gura sobei, scriu și scriu din cărțile altora... Ion m-a întrebat dacă mai am timp să mă și gândesc. I-am răspuns că am atunci când umblu pe jos
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
credincios precum am vrut și am promis. Astăzi, între trei și șapte după-amiază - singur cu mine însumi. Îmi zâmbesc cu înțelepciune și mustrare și cu puțină ironie... Celălalt Eu se apropie sfios, cu capul plecat. Ridică timid ochii, apoi, zărind zâmbetul meu, zâmbește la rândul său neîncrezător, abia perceptibil la început, apoi din ce în ce mai mult bucuria îi îneacă privirea. Un zâmbet bun, de împăcare cu sine însuși, asemănător zâmbetului de ieri, care e tot ce poate fi mai frumos în viață. Aveam
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu înțelepciune și mustrare și cu puțină ironie... Celălalt Eu se apropie sfios, cu capul plecat. Ridică timid ochii, apoi, zărind zâmbetul meu, zâmbește la rândul său neîncrezător, abia perceptibil la început, apoi din ce în ce mai mult bucuria îi îneacă privirea. Un zâmbet bun, de împăcare cu sine însuși, asemănător zâmbetului de ieri, care e tot ce poate fi mai frumos în viață. Aveam nevoie de El. și a venit. După atâția ani. În clipa când aveam cea mai mare nevoie de dânsul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Celălalt Eu se apropie sfios, cu capul plecat. Ridică timid ochii, apoi, zărind zâmbetul meu, zâmbește la rândul său neîncrezător, abia perceptibil la început, apoi din ce în ce mai mult bucuria îi îneacă privirea. Un zâmbet bun, de împăcare cu sine însuși, asemănător zâmbetului de ieri, care e tot ce poate fi mai frumos în viață. Aveam nevoie de El. și a venit. După atâția ani. În clipa când aveam cea mai mare nevoie de dânsul, când sufletul, pierdut și uitător de sine, era
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fluturânde de adieri, printr-o mulțime voioasă și zgomotoasă, liber de dânsa, în afara ei, deasupra ei, singur sau cel mult în tovărășia unui prieten, atât de prieten, încât vorbele să nu-ți mai fie de nici un folos, ci doar privirile, zâmbetul și pasul călcând într un același ritm... Cu el mă plimbam într-o toamnă asemănătoare cu mulți, mulți ani în urmă. 8 septembrie 1955 Perspectiva unei enorme munci de făcut în domeniul de res publica. și teama că nu voi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]