159,175 matches
-
arestată pentru că a participat la asasinarea șefului jandarmilor Drentelna; mai tarziu dinsa a fost trimisă în provincia Olonețs, iar în 1881 exilata în Siberia, timp de 5 ani(or.Yalutorovsk regiunea Tyumen, apoi în Tyumen). Aflând acest lucru, Leșia la sfârșitul lui 1879 sau începutul anului 1880 a scris prima sa poezie - "Speranța". În vara anului 1880 Alexandra Antonovna Kosach-Szymanowski, mătușa Lesei, cu doi fii s-au mutat la Luțk, trăiesc în familia Kosaciov. Motivul pentru mutarea a fost arestarea și
Lesia Ukrainka () [Corola-website/Science/335670_a_336999]
-
Leșia călătorește în Germania, Austro-Ungaria, Italia, Egipt, expunerea repetată a regiunii Caucazului, Odesa, Crimeea au îmbogățit experiență ei și a contribuit la extinderea orizontului scriitoarei. La începutul lunii martie 1907 Leșia Ucrainka s-a mutat de la Kolodiazhne la Kiev. La sfârșitul lunii martie a călătorit în Crimeea cu Clementuil Cvitca, ocazie cu care, în special, a vizitat Sevastopolul, Yalta și Alupka.
Lesia Ukrainka () [Corola-website/Science/335670_a_336999]
-
așijderea cu 760 de sentenții frumos împodobită, la începătură cu scară a numerelor streine tâlcuitoare." Subiectul scrierii îl constituie aventurile complicate ale vieții politice a vremii, în care toate personajele sunt animale, dar reprezintă oamenii contemporani cu autorul. Cheia de la sfârșit lămurește numele adevărate ale actorilor romanului. "Istoria ieroglifică" este lupta între animale: "țara cuadrupedelor" este Moldova, cu fiare fioroase : Pardosul (=leopard, Iordache Ruset), Ursul (Vasile vornicul Costache), Lupul (Lupu Bogdan hatmanul), Vulpea (Ilie Țifescu stolnic), Mâță sălbatică (Ilie Cantacuzino, vistiernic
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
trăia numai din intrigi, câștigă încrederea lui Toma și dezvăluie totul poliției turcești (bostangiilor), care îl prinde, însă autorul "Istoriei ieroglifice" scapă, cum s-a arătat mai sus, dând bani turcilor. Pentru a călăuzi pe cititor, autorul a așezat la sfârșitul scrierii o "cheie", pe care o denumește "Scara a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", atât pentru persoanele trecute în text cu nume de animale cât și pentru diferitele alegorii reprezentate de expresii poetice sau mai puțin poetice. "Este o carte
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
XIV-lea, atunci când orașul era și capitala Țării Românești. Timp de cinci veacuri comunitatea catolică din Târgoviște a fost păstorită de misionarii franciscani observanți din cadrul Custodiei Bulgariei și Valahiei, care au ctitorit o mănăstire și biserica Sfântul Francisc, care la sfârșitul secolului XIX-lea era în ruină. Pe locul acestei biserici, parohul de Târgoviște, Vitus Bianconi, a ridicat între anii 1895 și 1897 actuala biserică ce a păstrat vechiul hram Sfântului Francisc de Assisi. Comunitatea era alcătuită din muncitori de meserie
Biserica Sfântul Francisc de Assisi din Târgoviște () [Corola-website/Science/335665_a_336994]
-
așteptați. El se oprește pentru o clipă să asculte ce se cântă în sală, iar fata necunoscută dispare fără urmă. Nuvela „Uniforme de general” a fost scrisă în decembrie 1971 la Chicago și New York (SUA), după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii.<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 1, 8-14 ianuarie 2003.</ref> Prima sa publicare a avut loc în numărul inaugural (caietul nr. 1/1973) al revistei
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
el este răpit într-o lumină escatologică de una din logodnicele sale, care-l părăsise mai demult atunci când aflase că și-a trădat vocația artistică, și dus într-o enormă sală de concerte de unde se înalță pe o scară fără sfârșit. Antim se oprește însă din drumul spre Cer, iar logodnica necunoscută dispare fără urmă. Bucureștiul, locul acțiunii din „Uniforme de general”, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
îi da-se o denumire numai puțin luată în seamă: "Entoloma sinuatum" (1871). Din mijlocul secolului al XX-lea, a fost folosit numele "Rhodophyllus sinuatus" dat de micologul german Rolf Singer în anul 1951 în toate cărțile de ciuperci. În sfârșit micologul olandez Machiel Noordeloos (n. 1949) a propagat în lucrarea sa "Fungi Europaei" din 1992, redenumirea în numele aproape uitat dat anterior de Paul Kummer: "Entoloma sinuatum" care este valid până astăzi (situația pe 11 octombrie 2014). Ordinul Agaricales este de
Ciuperca pieptănușului () [Corola-website/Science/335669_a_336998]
-
fost o figură revoluționară importantă în Macedonia și Tracia aflate sub dominație otomană la începutul secolului al XX-lea. A fost unul din conducătorii a ceea ce astăzi este denumit (ORIM), o organizație paramilitară activă în teritoriile otomane din Balcani, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Născut la Kilkis, pe atunci în al Imperiului Otoman, a fost inspirat în tinerețe de idealurile unor revoluționari ca Vasil Levski și Hristo Botev, Deși se considera un moștenitor al
Goțe Delcev () [Corola-website/Science/335690_a_337019]
-
numit și Lozinski sau Islozeanu), proprietarul moșiei Lozna de lângă Dorohoi. Dar faptul că a fost catolică indică faptul că a fost mai degrabă fiica lui Toma Csomortany, ungur polonizat. Căsătoria ei cu Ieremia Movilă a avut loc în Polonia la sfârșitul anului 1591, când Ieremia Movilă, întors din Tirol, s-a stabilit provizoriu la Lozna. În anul 1592 li se naște primul copil, Maria, iar în acest an familia Movilă se află la moșia Ustie pe Nistru a lui Ion Simion
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
sub ochii ei. La 23 aprilie 1601, logofătul Dan Danovici, solul lui Simion Movilă, relatează într-o scrisoare în ce hal se afla Doamna Moldovei: "ce necăjită, ce bolnavă, ce bântuită este de frica morții înainte de timp." Toate acestea iau sfârșit în septembrie 1601, când după vestea morții lui Mihai Viteazul, Ieremia Movilă își recapătă scaunul, iar familia se reunește la Iași. Dar liniștea familiei nu durează mult, deoarece în septembrie 1602, Simion Movilă este alungat din Țara Românească se întoarce
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
devenit, din nou, "Doamnă a Țării Moldovei". Ștefan Tomșa, sprijinit de domnul Țării Românești, Radu Mihnea, și de Schender Pașa, pornește în primâvara lui 1616 o nouă ofensivă împotriva lui Alexandru. Curtea lui Alexandru se retrage la Hotin, iar la sfârșitul lui martie Ștefan Tomșa a fost învins în fața zidurilor cetății. În mai puțin de trei ore, oastea de vreo 12.000 de turci, tătari și munteni a fost nimicită, iar Ștefan Tomșa, Radu Mihnea și Schender Pașa au fost puși
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
turci, tătari și munteni a fost nimicită, iar Ștefan Tomșa, Radu Mihnea și Schender Pașa au fost puși pe fugă. Elisabeta s-a crezut victorioasă, dar Schender Pașa, umilit, a solicitat sprijinul Pașei Ibrahim al Silistrei și împreună au stabilit sfârșitul Movileștilor, prin susținerea la Istanbul a strămutării lui Radu Mihnea ca domn în Moldova și numirea lui Alexandru Iliaș, domn al Țării Românești. În dimineața zilei de 25 iulie 1616, un sol de-a lui Radu Mihnea a înștiințat curtea
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
soțului ei, Ieremia Movilă. Părul ei castaniu se găsește și astăzi într-o cutie de argint în formă de măr, atârnată de bolta bisericii. Elisabeta a fost dusă la Istanbul, forțată să se convertescă la islam și și-a găsit sfârșitul în haremul sultanului, cândva după anul 1620.
Elisabeta Movilă () [Corola-website/Science/335667_a_336996]
-
mai multe țări: secretar de legație cl. III la Roma (1919-1922), secretar de legație cl. II la Berlin (1922-1925), prim secretar de legație la Berlin (1928) și însărcinat cu afaceri la Haga (1929). Ministrul Nicolae Titulescu l-a numit la sfârșitul anului 1933 ca ministru plenipotențiar la Rio de Janeiro (1 februarie 1934 - 1 octombrie 1935), argumentându-i astfel: „Avem motive puternice să inaugurăm relații diplomatice cu țările din America Latină. De ani de zile republicile sud-americane votează cu noi la Geneva
Alexandru Duiliu Zamfirescu () [Corola-website/Science/335663_a_336992]
-
cel Mare) și de către Carol Pleșuvul. În abație, la 6 iunie al acelui an, au fost depuse moaștele Sfintei Scolastica, sora Sfântului Benedict de Nursia. Însă aceste moaște au fost uitate și „redescoperite”, prin revelație divină stareței abației abia pe la sfârșitul scolului al XI-lea. Vândută ca bun național în timpul Revoluției Franceze, abația a fost distrusă la începutul secolului al XIX-lea. Din această frumoasă abație de călugărițe, în prezent nu mai subzistă decât câteva vestigii: spitalul (1629), care adăpostea și
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
în toate lucrările de întreținere. Aceste sarcini se cuveneau „țiglarului”, un fel de factotum, care schimba, înlocuia și reașeza țiglele și ardezia acoperișurilor pe care le repara și le supraveghea. Un vechi teasc, banal, cu dimensiuni impresionante, și distrus la sfârșitul secolului al XIX-lea, ocupa o mare parte din acareturi, care se împreunau cu enorma poartă de intrare. Acolo veneau toți podgorenii din sat pentru a-și tescui strugurii, abația percepând o dijmă din vin.. Aceste hambare și remize erau
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
mari și mai moderne, Sint-Anna-ten-Drieën. Biserică Onze-Lieve-Vrouw-ter-Schelde, situată pe plajă de nord, a căzut pradă, pe 9 martie 2000, unui puternic incendiu și a fost demolată. Doar pridvorul a fost păstrat și folosit drept capelă cu hramul Fecioarei Maria. La sfârșitul anilor 1950 au început să fie ridicate primele clădiri. Așa-numitele "Amelinckxflatgebouwen" (de la numele constructorului Amelinckx, care a falimentat în 1986) au fost construite într-un tempo rapid în anii 1960. De la începutul anilor 1970 datează districtul Europark (care include
Linkeroever (Antwerpen) () [Corola-website/Science/335672_a_337001]
-
determinat pe Pontecorvo în 1950 să se transfere în secret, împreună cu familia, în URSS, ceea ce a făcut ca presa vremii să îl prezinte ca spion sovietic. A reapărut în public în 1955, la Moscova și Dubna, unde a lucrat până la sfârșitul vieții în cadrul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare; era numit "Bruno Maximovici Pontecorvo" (Бру́но Макси́мович Понтеко́рво). A devenit membru al Academiei de Științe a URSS, i-a fost acordat Premiul de stat al URSS și
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
de presă ținută la Moscova, în care a explicat plecarea sa în URSS prin „dorința de a corecta echilibrul dintre Est și Vest” și a declarat că totdeauna se ocupase numai de aplicațiile pașnice ale energiei atomice. Din 1950 până la sfârșitul vieții, și-a continuat activitatea științifică în cadrul Laboratorului de Probleme Nucleare al Institutului Unificat de Cercetări de la Dubna. A adus contribuții fundamentale la fizica particulelor elementare, anticipând, cu o intuiție deosebită, aspecte ale fizicii neutrinilor care aveau să fie confirmate
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
Kirkwood, Pontecorvo a elaborat în 1949 un contor proporțional cu amplificare puternică, bazat pe o tehnică nouă. Contoare de acest tip au avut un rol determinant în detectarea neutrinilor solari în deceniile următoare, în experimentele Homestake, GALLEX și SAGE. Către sfârșitul deceniului 1940, se știa că miuonul are o viață medie de 2,2 μs dar mecanismul dezintegrării sale era necunoscut, cu excepția faptului că era emisă o particulă încărcată electric. În anii 1948-1949, B. Pontecorvo și E.P. Hincks au efectuat o
Bruno Pontecorvo () [Corola-website/Science/335686_a_337015]
-
în Antichitatea ca o formă de instruire militară: chiar gladiatorii se pregătește, nu pentru competiție sau pentru sport, ci pentru supraviețuire din cadrul unei lupte armate cu spectatori. Doar după apariția armelor de foc și-a pierdut progresiv destinația militară. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a dezvoltat ca activitate de agrement și ca sport. Prima competiție de scrimă cunoscută datează din a V-a Dinastie Egipteană: un relief din piramida lui Sahure (cca. 2496-2484 î.Hr.) reprezintă un concurs sportiv cu
Istoria scrimei () [Corola-website/Science/335684_a_337013]
-
de scrimeri se înființează și în această țară. După apariția armelor de foc, armele evoluează: devin mai ușoară și centrul de greutate revine înspre mâna; armură grea dispare. Franța, Italia sau Spania pot disputa titlul de leagăn scrimei moderne. La sfârșitul secolul al XV-lea apare rapiera, o spadă cu lamă lungă și îngustă, creată pentru lovitura de împungere. Cele mai veche rapiere existente sunt din Spania și cuvântul „rapieră” ar putea decurge din spaniolă "espada ropera", literal „spadă de ceremonie
Istoria scrimei () [Corola-website/Science/335684_a_337013]
-
fost realizate clădiri cu arhitectură deosebită, precum primăria, hala de carne, casa Ligii Hanseatice, etc. O schimbare în evoluția pozitivă a orașului a intervenit în secolul al XVI-lea, odată cu frenezia iconoclasmului și cu prădarea orașului de către soldații spanioli la sfârșitul Războiului de Optzeci de Ani. Închiderea râului Schelde, la sfârșitul secolului al XVI-lea, pentru navele care navigau înspre și dinspre mare a însemnat sfârșitul rolului preponderent internațional al orașului-port. Odată cu încheierea Păcii Westfalice, în 1648, care garanta independența provinciilor
Antwerpen (district) () [Corola-website/Science/335708_a_337037]
-
carne, casa Ligii Hanseatice, etc. O schimbare în evoluția pozitivă a orașului a intervenit în secolul al XVI-lea, odată cu frenezia iconoclasmului și cu prădarea orașului de către soldații spanioli la sfârșitul Războiului de Optzeci de Ani. Închiderea râului Schelde, la sfârșitul secolului al XVI-lea, pentru navele care navigau înspre și dinspre mare a însemnat sfârșitul rolului preponderent internațional al orașului-port. Odată cu încheierea Păcii Westfalice, în 1648, care garanta independența provinciilor de nord, a dispărut și ultima speranță a redeschiderii râului
Antwerpen (district) () [Corola-website/Science/335708_a_337037]