17,219 matches
-
capabil: În mod cu totul deosebit, domnule Răzmeriță. Eeee, atunci e bine. Sunt foarte mulțumit. Da, da! Apoi mi-a zis: Uite, copile, ține-l frumos la piept. Așa. Așa e bine. Vezi să nu-ți cadă pe drum. Nu alerga. Sănătate mamei tale! La revedere, drăguță, și să ne mai vizitezi! La revedere, domnule Răzmeriță, vă mulțumesc pentru tot! Și am plecat prin praful uliței. La un moment dat, m-am oprit pentru a examina pictura cu mai multă atenție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
după un scurt moment de reflecție, i-am răspuns afirmativ: Da, Mircea. În secunda următoare am țâșnit într-o goană nebună cu bidivii mei "sirepi", încât acum era rândul lui să-și facă probleme asupra stării mele de igienă mentală. Alergam ca și cum aș fi fost lovit de streche. Cu anevoie m-a ajuns din urmă, gâfâind, șiroind de transpirație și extrem de nervos: Ce faci, măi, tâmpitule, ce alergi așa??! Ai înnebunit????? Eu n-am înțeles de ce mi se adresează astfel, deoarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
era rândul lui să-și facă probleme asupra stării mele de igienă mentală. Alergam ca și cum aș fi fost lovit de streche. Cu anevoie m-a ajuns din urmă, gâfâind, șiroind de transpirație și extrem de nervos: Ce faci, măi, tâmpitule, ce alergi așa??! Ai înnebunit????? Eu n-am înțeles de ce mi se adresează astfel, deoarece el însuși venise cu această propunere. Și atunci, de ce? Eram foarte descumpănit și l-am întrebat: Mircea, dar nu tu ai propus să fim "fugari"? Nu? Măi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
el însuși venise cu această propunere. Și atunci, de ce? Eram foarte descumpănit și l-am întrebat: Mircea, dar nu tu ai propus să fim "fugari"? Nu? Măi, da' tare prost mai ești! Zău! Păi "a fi fugari" nu înseamnă să alergi ca și cum te-ar mâna diavolii din urmă, ci a nu mai merge la școală, a absenta de la școală, de la ore. Târziu de tot, după ani de zile, mi-am dat seama că, de fapt, el pusese în practică atunci o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rotunzi și alerți la maratonul tradițional, luând startul la marea Olimpiadă autumnală a pelerinilor rătăcitori, dezlănțuiți în galopuri bezmetice, fără țintă, pe trasee lungi, necunoscute, ireversibile și fatale... O armată de berbeci rostogolindu-se impetuos, cuprinși de o nebunie temporară, alergând, sărind și plutind prin aer, asemenea luptătorilor asiatici, spre împlinirea unui destin previzibil. Nu, nu a văzut toate acestea și nici alte aspecte încântătoare pe care ți le poate oferi această minunată și tulburătoare câmpie! Nu a văzut, deoarece Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dintre vorbă și faptă. Nu! Nu era o muncă benevolă, un act de voință personală realizat ca urmare a unui impuls interior, uman sau creștin. Nu! În spatele celor două cuvinte cu o coloratură sentimental-romantică, imaginând o pereche de tineri îndrăgostiți alergând voioși spre locul de muncă, săltând pe câmpia înflorită, se ascundea latura cameleonică a acestei reptile comuniste, metamorfozată într-o monstruoasă creatură acvatică prevăzută cu opt brațe, tulburând cu un jet negru și otrăvitor viața noastră de zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
asemenea circumstanțe și în fața unei invitații atât de "ceremonioase", rostită pe un ton "cald și mângâietor", într-o înaltă ținută lingvistică academico-boschetară, oricât ai fi fost de insensibil, bolnav sau poate chiar mort, puteai rezista??? Nu! Te sculai fulgerător și alergai într-un suflet, plin de o binecuvântată bucurie și de elan patriotic, la "muncă voluntară". Acum ați înțeles? Era muncă forțată! Și de ce mergeam? De frică, dragii mei, de frică!!! Prin urmare, timpul de lucru efectiv era divizat în două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
face bine. Așa gândeam eu atunci, cu mintea mea de copil de 5-6 ani. Bapțea m-a văzut și, încet-încet, a ieșit la poartă să vadă ce s-a întâmplat. Eu, cu ideea fixă că pernuța ar constitui miracolul tămăduirii, alergam disperat spre spital. Bapțea m-a văzut și a strigat la mine: Titi, oprește-te! Stai! Unde alergi așa?? Dar eu nu aveam intenția nici să încetinesc și nici să mă opresc. Continuam să alerg. Văzând că nu mă opresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și, încet-încet, a ieșit la poartă să vadă ce s-a întâmplat. Eu, cu ideea fixă că pernuța ar constitui miracolul tămăduirii, alergam disperat spre spital. Bapțea m-a văzut și a strigat la mine: Titi, oprește-te! Stai! Unde alergi așa?? Dar eu nu aveam intenția nici să încetinesc și nici să mă opresc. Continuam să alerg. Văzând că nu mă opresc și că nu poate să mă ajungă din urmă, bapțea a încercat o stratagemă. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pernuța ar constitui miracolul tămăduirii, alergam disperat spre spital. Bapțea m-a văzut și a strigat la mine: Titi, oprește-te! Stai! Unde alergi așa?? Dar eu nu aveam intenția nici să încetinesc și nici să mă opresc. Continuam să alerg. Văzând că nu mă opresc și că nu poate să mă ajungă din urmă, bapțea a încercat o stratagemă. La un moment dat, strada făcea un cot destul de mare. Aici, la această curbură, bapțea, care alerga după mine fix prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mă opresc. Continuam să alerg. Văzând că nu mă opresc și că nu poate să mă ajungă din urmă, bapțea a încercat o stratagemă. La un moment dat, strada făcea un cot destul de mare. Aici, la această curbură, bapțea, care alerga după mine fix prin mijlocul uliței mari, a intenționat să-mi iasă înainte tăind în unghi drept distanța dintre stradă și trotuar. Dar, pentru a ajunge pe trotuar, avea două alternative: să treacă prin șanț, ori să sară peste el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pâlpâiri de viață. Scena aceasta a fost văzută de vecini care ieșiseră în stradă, alertați de strigătele bunicii, pentru a vedea ce se întâmpla în familia refugiaților. Din goana mea avântată am fost oprit de niște săteni care mă văzuseră alergând și care, de asemenea, auziseră strigătele disperate ale bunicii. Măi băiete, măi, unde fugi așa? Ce ai? Întoarce-te că, uite, colo, bunica ta a căzut în șanț. Du-te repede la ea. O fi bolnavă...! M-am întors. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nu suport lumea critică, aia ultra intelectuală care strâmbă din nas la orice și... bârfește din inerție. Scriitorii au multe trăsături comune cu jurnaliștii care vânează în folosul trustului căruia îi aparțin. Nu pentru că nu ar putea fi obiectivi, dar aleargă cu limba scoasă după... lumea bună. Dragii mei cititori, care mă opriți pe stradă, în supermarketuri, în autobuze, la chioșcul de ziare, voi care veniți la lecturile mele și mă citiți cu puterea voastră simplă, cinstită, de înțelegere, în voi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
amare Pe care Nu puteam merge desculți? Felul în care Te uitai la mare Și spuneai că m-asculți? Îți amintești Pescărușii isterici Rotindu-se-n dangătul Clopotelor unor nevăzute biserici Cu hramuri de pești, Felul în care Te îndepărtai alergând Înspre mare Și-mi strigai că ai nevoie De depărtare Ca să mă privești? Ninsoarea Se stingea Amestecată cu păsări În apă, Cu o aproape bucuroasă disperare Priveam Urmele tălpilor tale pe mare Și marea Se-nchidea ca o pleoapă Peste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
par să fi pierdut pe drum, de multă vreme, pe cititori. Oricum, nu premiile fac literatura, poezia e dincolo de premii. Dacă ne gîndim, totuși, că la Olimpiadele grecești primeau lauri atleții dar și poeții, lucrurile capătă un oarecare sens. Atleții alergau pe orizontală, poeții forțau limitele pe verticală. În final s-au întîlnit pe undeva, cred! A.B.Dar, bursele, turneele, participarea la târguri de carte, colocvii, în vremurile în care trăim, sunt un stimulent pentru noua generație? Se mai întoarce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
la diferitele lui vârste conștiente, în diverse etape ale vieții care duc, șerpuit, spre linia de sosire (pe care scrie exitus). Uneori alergătorii sunt egali cu ei înșiși, iar adolescentul, tânărul, maturul, bătrânul, omul în profesie, omul în familie, prietenul aleargă la fel de fair play, la fel de elegant și la fel de bine, și sosesc în același timp la țintă. De cele mai multe ori însă, lucrurile stau cu totul altfel: unii joacă urât pe anumite porțiuni ale traseului, își pun piedică lor înșiși, rămân în urma altor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de la Durău, cîțiva, nu aș fi rezistat intemperiilor pe care mi le-a adus viața. Uneori nici familia nu-ți oferă satisfacțiile sufletești pe care ți le oferă prietenia, atunci cînd aceasta nu este una firească, neforțată. De aceea nu alerg după alte prietenii, în alte locuri, în alte sfere, în zona unor relații care mi-ar putrea aduce mici avantaje. Mai mult decît această prietenie, nicio altă relație nu mi-ar aduce mulțumirea zilelor pe care le trăiesc ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
nimeni nu lucra. Plus că trebuia să ne facem rost singuri de hârtie. Fabricile de profil (Bacău, Bușteni) îți livrau materialul pe care se imprimă (chiar cu repartiție guvernamentală) numai dacă dădeai din urechi. N-aveam un administrator care să alerge cât de cât, nu aveam o rabla de utilitară, nimic! Numai o inima tânăra, nebună, nebună și, evident, îmi spun astăzi, total inconștientă... Tipărirea Longitudinilor a fost o aventură de neimaginat pe care am trăit-o la cea mai înalta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici și Ministerul Culturii, apreciind, cu osebire calitatea artistică ridicată a lucrărilor premiate de un juriu național al cărui președinte a fost în acel an criticul de artă Octavian Barbosa. Sprijinită financiar, prin strădaniile câtorva oameni care aleargă, fără preget, an de an, după stipendii și sponsorizări (cuantumul premiului se constituie în preț de achiziție!), Bienala de artă plastică "Gheorghe Petrașcu" a devenit un eveniment național prestigios, semn că, aruncată pe un sol mănos și însorit, miraculoasa sămânța
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de genul: Ăsta a trăit degeaba! Iar timpul costă bani, și mai mult de atât! Nu putem spune, în cazul în care ne pierdem timpul: Găsitorului bună recompensă... A.B.Descrieți o zi din viața dumneavoastră... După cum vă spuneam, dimineață alerg la Universitate, îmi țin orele sau mă ocup de problemele editurii universitare "Danubius". După-amiază, după masă și dușul de rigoare, trec la masa de lucru, unde rămân până în jurul orei 01-02 dimineața, trezirea fiind la ora 06. În acest timp
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a rămas și soldatului german. De el Își aduce aminte și Teichert. Pe fața lui citesc acum amărăciune și durerea unei nații Întregi. Ce frumos Îmi vorbea el atunci de viața intensă și bogată din Berlin. Eu, mut de admirație, alergam cu gândul Încercând să dau minții mele o imagine cât mai reală a acestui colț de rai. Întrevederea a luat sfârșit. Plec, scumpe Teichert, spre America. Te las cu bine. Drum bun și mult noroc. Dă-mi 30.000 km
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
din California. Când au auzit că suntem din România, doamna cu ochii strălucind de bucurie mi-a spus: „da, țara marelui Enescu”. Singura care tronează acum În sala de mese e Sănduța, de care răul de mare nu se atinge. Aleargă pe unde vrea, iar moșulică care ne servește o Încarcă cu felurite bunătăți. Camera noastră e plină de portocale și banane. Din când În când vine totuși să se asigure dacă vaporul rezistă În fața valurilor și dacă barca, În cazul
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
edec, cu funia, mergând mai mult pe jos, pentru a ajunge la Tăcău dimineața. Ființe supraomenești. Aceștia erau brăilenii noștri. Gorpodăriile indienilor sunt primitive, dar nu se vede o mână harnică de gospodar. Uneltele azvârlite unele peste altele, păsări ce aleargă flămânde, grădini mici, pline de buruieni. Parte dintre ei au fost absorbiți de populația orașelor. Restul e plasat În special În vest, În așa numitele indian rezervations. Umblă Îmbrăcați europenește. Dar În jurul centrelor turistice apar În costumele lor vechi, dansând
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
Ticulescu, decurge În condiții bune. Mazărea a răsărit frumos, dar a trebuit să fie Întoarsă din cauza unei brume târzii care a găsit-o În floare. Caișii din grădina din dosul gării au suferit și ei din cauza brumei. Puffi, cățelușa mea, aleargă În fiecare zi la gară, așteaptă trenul, și se Întoarce Întristată că nu mai vin. Mergem apoi În oraș pentru a ne căuta apartament. Carolică tresaltă de bucurie când ne vede. De acu, o bucată de vreme, va păpa orez
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
doamne și domnișoare. Între timp, am sărbătorit la 23 Iunie cei 7 ani ai fetiței. Fără să ne spuie, fetița a invitat copiii cu mamele lor. Ne-am pomenit cu un stol de musafiri, destul de gălăgioși, Încât a trebuit să alerg pentru aprovizionare. Ziua plecării era fixată pentru 1 Iulie. Din greșeala casierului fundației, Floyd Lule, s-a Întârziat, și la 3 iulie am primit telegrama că voi primi banii În Oregon. Plecăm la 4 Iulie, marea zi istorică, ziua independeței
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]