16,541 matches
-
o restaurare extinsă între anii 1995 și 1999. În afara primirii de vizite, casa găzduiește cursuri de artă și concerte. În septembrie 2003, aici a fost organizat un simpozion internațional privind personalitatea complexă a lui Axel Munthe. Malcolm Munthe și-a dăruit mult din viață, după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a modifica cele două case ale familiei din Anglia. Copiii săi au format „Trustul de Caritate Pennington-Mellor-Munthe”, care deține Southside și Hellens Manor, si le folosește că muzee, dar
Axel Munthe () [Corola-website/Science/308943_a_310272]
-
-o pe Amalafrida și a ucis garda gotică. Theodoric a planificat o expeditie pentru a restabili puterea sa asupra regatului vandal, când a murit în 526. El a avut o concubină în Moesia, numele său rămânând necunoscut, ce i-a dăruit două fiice: S-a căsătorit cu Audofleda în 493, având cu acesta o fiică, Amalasuntha, regină a goților. Ea s-a măritat cu Eutharic și a avut doi copii: Athalaric și Matasuntha. După moartea sa survenită la Ravenna în 526
Theodoric cel Mare () [Corola-website/Science/308969_a_310298]
-
lui Michael Jackson. În timpul turneului HIStory World Tour, Jackson s-a căsătorit cu asistenta-dermatolog Deborah Jeanne Rowe, pe data de 14 noiembrie 1996, ceremonia având loc în apropierea hotelului la care era cazat Michael, în Sydney. Debbie Rowe i-a dăruit doi copii: Prince Michael și Paris Michael Katherine. Cei doi s-au întâlnit prima dată la mijlocul anilor '80, cănd Michael a fost diagnosticat cu vitiligo. De atunci, Debbie s-a îngrijit de sănătatea lui Michael și i-a oferit sprijin
Michael Jackson () [Corola-website/Science/308959_a_310288]
-
cei mici, este de o demnitate care se poate urca până la asprime față de cei pretențioși. Nimic nu-i este mai nesuferit decât masca ipocriziei și haina minciunii. Sub aparența calmă, ironică vibrează un suflet cald. Cunoaște voluptatea prieteniei care se dăruiește întreagă, după cum cunoaște fericirea celui care se adâncește în forme multiple de artă. Pe cât de divers în receptivitatea artistică, pe atât este de rezervat în alegerea prieteniilor. El știe că omul care-și împarte zâmbetele de prietenie tuturor, nu poate
Nicolae Corodeanu () [Corola-website/Science/309774_a_311103]
-
doi frați tot preoți. Influența acestora și a protopului Toader asupra familiei majoritare în Răstoci nu poate fi neglijată. Apoi, ofițerul Racz Andras din Lemniu, ajuns în grațiile austriecilor, după trădarea mișcării curuților, și numit vicecăpitan al Chioarului, a fost dăruit și cu moșia Răstoci. El trebuie să fi stăruit pentru unirea iobagilor și jelerilor săi. 1733: Conscripția ordonată de episcopul Inochentie Micu-Klein consemnează în Răstoci 14 familii greco-catolice, aflate sub păstorirea popii Luca. Parohia aparținea arhidiaconatului Vimei. 1742: Circulația cărților
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
niciodată încoronat de un patriarh. O dată ce Constantin a fost instalat ca împărat, problema perpetuării dinastiei domnitoare a Paleologilor a devenit mai urgentă ca niciodată. S-a intensificat căutarea unei soții și a unei împărătese care ar fi putut să-i dăruiască un fiu. În februarie 1449, pe când era încă la Mistra, Constantin a trimis un sol în Italia ca să-l întâlnească pe regele Alfons al V-lea al Aragonului și Neapolelui, cu care avusese și mai înainte legături. Curierul, Manuel Dishypatos
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
și ridicarea bisericii. Scrisoarea nu a ajuns la destinatar, fiind oprită de guvernul de la Sibiu pe motivul că legea nu putea fi schimbată. Demolarea bisericii mănăstirii nu a condus la dispariția construcției. Conform tradiției păstrate în Stoboru, biserica a fost dăruită credincioșilor din Borșa, unde a fost reconstruită și repictată de același ctitor-zugrav. La cumpăna secolelor 19 și 20 biserica a fost încă o dată mutată, de data aceasta în satul Adalin, unde se păstrează până astăzi. În pisania ce se păstrează
Biserica de lemn din Borșa, Cluj () [Corola-website/Science/309944_a_311273]
-
După zadarnica încercare de a obține de la Ministerul Școalelor o bursă pentru frecventarea cursurilor gimnaziului din Botoșani, Mihai Eminescu pornește din nou pe drumul Cernăuților, în luna martie 1864. Avea 14 ani. I-a asigurat tatăl, căminarul, subsidiile, I-au dăruit rude înstărite din Botoșani cu bani trebuitori? Biografii comentează cu vădită prudență, în absența documentelor. Temeinicul memorialist Teodor Stefanelli ("Amintiri despre Eminescu, București 1914") vorbește despre revenirea neașteptată a nestatornicului școlar în capitala Bucovinei, o dată cu primele spectacole ale trupei teatrale
Compania Fanny Tardini-Vlădicescu () [Corola-website/Science/309926_a_311255]
-
vreme după urcarea pe tron (la 20 ianuarie 1527), Petru Rareș declara că ""am zidit mănăstirea Pobrata și am înfrumusețat-o și am isprăvit-o și am miluit-o cu sate și cu metoace"". Din acest document rezultă că domnitorul dăruise un sat chiar în ziua sfințirii bisericii, presupusă de Nicolae Stoicescu a fi chiar data documentului. Cronicarul Grigore Ureche menționează în Letopisețul său că Petru Rareș a început construirea Mănăstirii Probota în anul 1528, ridicând-o până la jumătate în prima
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Petriceicu Hasdeu, a găsit un document semnat de Mircea cel Bătrân care sugerează că veniseră cu un secol înainte de acea dată. O atestare documentară a romilor de pe teritoriul României actuale, datează din anul 1385, când domnitorul Țării Românești, Dan I, dăruiește Mănăstirii Tismana posesiunile care aparținuseră mai înainte Mănăstirii Vodița de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care și 40 de sălașe de „ațigani”. Curând după sosirea lor în România, romii au devenit sclavi ai boierilor care
Romii din România () [Corola-website/Science/309364_a_310693]
-
de Ahile într-o luptă eroică) cât și fiul (aruncat de pe zidurile Troiei de Neoptolemus). După căderea Troiei, Andromaca va reveni lui Neoptolemus și va fi dusă împreună cu acesta și fratele lui Hector, Helenus, în Epir. Acolo, Andromaca îi va dărui lui Neoptolemus trei fii: Molosos, Pielos și Pergamos. În tragedia "Andromaca" de Euripide, eroina era pe cale să fie asasinată împreună cu Molosos de Hermione, soția lui Neoptolemus și fiica Elenei. După moartea lui Neoptolemus, Andromaca se căsătorește cu Helenus și devine
Andromaca () [Corola-website/Science/304984_a_306313]
-
celor două râuri - nume întâlnit până la începutul secolului XX. În anul 1373 se marchează hotarul Vișeului cu Borșa, în anul 1385 apare Vișeul inferior (de Jos). Anul 1453 este anul în care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei și guvernatorul Ungariei, dăruiește Vișeul celor 3 cnezi Ștefan, Petru Mândru și Nan (Nașcu) cât și fraților lor. Evoluția actualului oraș începe după anul 1770, când se înființează la Vișeu și Borșa centre forestiere cu muncitori - coloniști țipțeri - din Zips, aduși la Vișeu din
Vișeu de Sus () [Corola-website/Science/297021_a_298350]
-
mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (...). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renașterii, pecete și tot ce poate fi mai scump. Este "dar", pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este "har", fiindcă este dăruit chiar și celor păcătoși; "botez", pentru că păcatul este îngropat în apă; "ungere", pentru că este sfânt și regesc (așa sunt cei care sunt unși); "luminare", fiindcă este lumină strălucitoare; "haină", fiindcă acoperă ocara noastră; "baie", pentru că spală; "pecete", fiindcă ne ocrotește
Grigore de Nazianz () [Corola-website/Science/305040_a_306369]
-
suprafață totală de 54,15 ha. Orașul Leova este atestat la 13 martie 1489 cu denumirea de „Târgul Sărății”. În 1489 Ștefan Vodă al Moldovei a cumpărat pământurile cu zloți tătărești, iar hotarul ajungea până la Șelistea Baian. Apoi el a dăruit aceste pământuri slujitorilor săi Petru și Leova, de la care se pare a proveni actuala denumire - Leova, Leova împreună cu fratele său Petru cumpără o parte de moșie pe Sărata și confirmă acest act juridic în ziua de 23 ianuarie 1495. Ca
Leova () [Corola-website/Science/305086_a_306415]
-
pe un drum comercial, în acea zonă se mai așezaseră și alți oameni care pregăteau mese pentru trecători, case de odihnă, cai de schimb, etc. Satul Cobîlea este atestat documentar la 18 februarie 1456, când voievodul Petru Aron l-a dăruit lui Ioil protopop al Iașilor și fiului său Giurgiu grămătic. Apoi satul a ajuns în stăpânirea Fetcăi Spineanu, care l-a vândut la 15 aprilie 1482 rudei sale, Cozma ușar. În 1529 Petru Rareș dăruia acest sat lui Pavel Scripcă
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
voievodul Petru Aron l-a dăruit lui Ioil protopop al Iașilor și fiului său Giurgiu grămătic. Apoi satul a ajuns în stăpânirea Fetcăi Spineanu, care l-a vândut la 15 aprilie 1482 rudei sale, Cozma ușar. În 1529 Petru Rareș dăruia acest sat lui Pavel Scripcă brănișter. În a doua jumătate a secolului satul este stăpânit de Ion Moghilă logofăt, iar apoi de urmașii săi. În 1620, după îndelungate procese de judecată Cobîlea ajunge în posesia lui Ionașco Paicul pârcălab. Între
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
nume. După plecarea tătarilor, s-au așezat aici 20 de familii de mazili, 4 familii de ruptazi și 10 familii de poloni. Apoi au mai venit niște familii de ruteni în număr de 29. Guvernul rus, după alipirea Basarabiei, a dăruit terenuri mari generalului rus , prințul Sibirschi și doamnei Eufrosinia Miruzi, iar țăranii au primit în 1920 desetine de pământ pentru cele 64 familii de coloniști. În 1904 satul se compune din 272 de case cu o populație de 2350 de
Sadaclia, Basarabeasca () [Corola-website/Science/305133_a_306462]
-
mai păstrează aici un toponim Panskaia Storona (Partea Panului). Nici prima, nici cea de-a doua legendă nu au un suport temeinic, deoarece există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează și Medveja. La început aici au trăit români, lucru demonstrat și de multe toponime locale: Lîngă Odaie, Burtosul, Planul Popii ș. a. Drept că mai tîrziu apar și Movila lui Savițchi, Cîmpul
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
pe aici spre Iași sau de la Iași. Despre cătunul Ceabrău aflăm dintr-un hrisov de la Alexandru cel Bun și de la Iliaș și Ștefan Voievozi pentru fiii boierului Sandru, nepoți ai lui Cozma Sandrovici. Zălucea a fost satul unde ședea Dragomir, dăruit boierului Mihail de la Dorohoi în ziua de 20 dec. 1437. Au fost atestate, de asemenea, sătișorul și moșia Cozareuți, menționate documentar la 15 iunie 1431. Rămânem la această atestare documentară, cu toate că drepcăuțenii de azi, și cei mai bătrîni, și cei
Drepcăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305137_a_306466]
-
a luat satul? Documentele vechi atestă că temelia lui a fost pusă de niște cete de arcași și răzeși, care, pentru slujbă credincioasă, au primit această moșie ca să-și ridice case. Așadar domnitorul, fiind mulțumit de slujba lor, le-a dăruit un loc foarte bun, cu pămînt roditor, cu piatră din belșug, cu lemn de stejar și apă de băut, de asemenea, foarte bună. Din acel document de istorică atestare a satului, semnat de domnul Moldovei Alexandru IV Lăpușneanu pe 7
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
se învoiește în 1692 cu ginerii ei Preda Palade și Gheorghe Moțoc, pentru a stăpâni în două toate moșiile, printre care și satul Corjeuți. Mai târziu satele au fost totuși împărțite, deoarece în 1713 Agafița, sora lui Preda Palade stolnicul, dăruiește ginerelui său Ioan Neniul spătar jumătate din Corjeuți. În 1770 este edificată prima biserică din lemn. În 1774 la Corjeuții se găseau 125 de gospodării. La 1795 proprietara satul este Maria, fiica lui Gheorghe Moțoc. În anii 1812-1821 satul aparținea
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
parte din oculul Prutului, ținutul Ismail și au fost înregistrați 1 preot, 1 pălămar, 2 văduve, 1 burlac, 49 de bărbați și 44 de gospodării. Prin decretul Senatului Rusiei din 1819 peste 2 mii de desetine de pământ arabil erau dăruite coloniștilor bulgari de peste Dunăre, în total 40 de familii. Însă, bulgarii nu au staționat la Brînza ce s-au dus mai departe, în adâncul Bugeacului. În 1827 satul era locuit de 45 de familii de moldoveni (99 de bărbați și
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
populația celor sapte minorități naționale, care trăiesc în bună înțelegere. Prima mențiune documentară a satului Sărata-Galbenă o găsim în cartea domnească de-a lui Alexandru cel Bun (1400-1432), de la 1 mai 1406. Din acest uric aflăm, că domnul Țării Moldovei dăruiește boierului Vlad Dolhici seliștea de peste Prut, numită Fântâna Veprovei/Fântâna Porcului (vepri în limba slavă înseamnă mistreț, porc), deasupra râulețului Sărata. Mai târziu, în uricul lui Ștefan cel Tânăr voievod (1517-1527) este menționat că urmașilor lui Vlad Dolhici, în persoana
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
2001 în fața instituției (sculptor Eugen Petri din Ploiești). Din componența comunei Cazangic mai fac parte satele Frumușica și Seliște. Frumușica, vechea denumire Manucbeevca, e o localitate atestată documentar cu acest nume din anii 1812 - 1813, când autoritățile țariște i-au dăruit aici o moșie lui Manuc-bei ca recunoaștere a rolului său în actul de anexare de către imperiul țarist a Moldovei dintre Prut și Nistru la 16 mai 1812. S-ar putea ca mai vechea denumire a cătunului să fie una dintre
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
curge năvalnic sângele răzeșilor de odinioară, și care în goana veacurilor, au păstrat cu sfințenie dragostea față de glie și față de înaintași. Localitatea Ciocâlteni este des menționată la sfârșitul sec. XVIII, fiind înzestrată cu loturi întinse de pământ de către domnii Moldovei, dăruite slugilor devotate. Astfel, către sfârșitul sec. XVIII, hotarele moșiei erau deja bine conturate, fiind aproximativ asemănătoare cu cele de astăzi. Spre sfârșitul sec XVIII - începutul sec. XIX, spațiul dintre Prut și Nistru a devenit teatrul operațiunilor militare din cadrul războaielor ruso-austro-turce
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]