KorAP: Find »[drukola/base=geam & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...626 627 628 ...655 >

16,375 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

fug cât pot ca să intru printre primii În amfiteatrul Odobescu, dar deja nu se mai poate accede, așa că aștept venirea profesorului, spre a mă strecura odată cu plevușca din siajul său. Când, În sfârșit, apare la capătul holului Înțesat de lume, geamurile ușilor zăngănesc și, ca prin farmec, o liniște suverană se instaurează peste vacarmul așteptării Înfrigurate. Profesorul pășește jovial; un mic Napoleon trecând printre rândurile de soldați În stare să se sacrifice imediat, la un singur gest al său. Intrarea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cu atâta patimă, tocmai acum când aș putea avea victoria În mână. Oamenii trebuie loviți ca să nu lovească! 21 aprilie 1960 (joi) „Aș vrea să o văd pe Guly decoltată... Cred că ai fi bună de aruncat cu fărașul pe geam...“ Iată opinia „iubitului“ meu Dinu, pe care mi-a spus-o În față. N-am ce spune, m-am simțit foarte bine... Ah, bestii, mă voi răzbuna crunt pe nemernicia voastră. Și dobitocul de Dinu, crede că domină tot, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
nu mi-am dat seama că sunt În somn. De obicei, Îmi dau seama În ultima clipă și las visul să continue ca să văd urmarea. De data aceasta, aprind lumina, mă uit la oglindă cu atenție, vreau să pătrund În geamul ei și să constat În care pliu ascuns a dispărut turma aceea de monștri. Deși nu descopăr nimic, nu am Încredere; mai bine Închid ușa șifonierului, decât să mă hăituiască din nou. Spre ziuă, visez că blocul din fața Universității se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
limba cu cochetărie și gustă din albul zăpezii. O simțeam Întreagă În acel sentiment de plenitudine și trăiam și eu parcă mai intens, măsurând adică propria-mi trăire printr-o imagine Împrumutată din ficțiune. De aceea, iarna, când priveam prin geam cum Leul (câinele nostru) se juca să prindă fulgii de zăpadă cu ghearele, mi se părea că el devenise un om, că simțea ca și mine feeria zăpezii, iar eu mă aflam la mare distanță, pe postul unui observator străin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mă joc cu el, dar aveam presimțirea că, dacă mă va nota În peisaj, câinele meu năzdrăvan se va rușina și nu va mai fi atât de natural În exprimarea acelei bucurii plenare de a trăi. Îmi turteam nasul de geam și eram extrem de gelos. Zăpada e o formă a purității metafizice, o expresie involuntară a jubilației maxime a vieții. O joacă gratuită ce invită la joacă. (iarna) În fața liceului nostru, se ridica o colină rotundă, ce bloca privirea, Grădiștea. Suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
fi dat de Înțeles că-l iubesc. M-ar fi crezut un copil original și mi-ar fi dat o sumedenie de sfaturi părintești... Îl iubeam mult... O noapte... ultima noapte În care Îl mai puteam vedea... El stătea la geam, iar eu vizavi de el. O femeie, poate amanta lui, era alături de el. Mă gândeam că n-a putut trece peste timp, că l-a Împiedicat ceva care În eternitate valorează cât o secundă... 25 de ani... Poate și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În el exprima bărbăția. Era un fel de Apolo. Fața, cu ochi mari, albaștri, trăsături dure, care se cereau sărutate, la tâmple, argintul Își făcuse de mult loc și se risipise ici-colo și prin părul negru, abundent. A privit pe geam, a văzut cerul acela Înstelat și a Început să cânte... Mi-am pus fața În palme și am crezut că mă transform În abur, În vis... Avea un profil de neînchipuit atunci când privirea lui răspundea chemării stelelor aprinse. Îl vedeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ce-ar trebui să fac acum, poate ea așteaptă de la mine ceva foarte precis și eu sunt incapabil, sunt nepregătit să răspund la nivelul așteptărilor ei. Pe acest sentiment penibil de neputință, a venit una dintre mătuși, a bătut În geam cu discreție: „Ce faceți pe Întuneric? De ce nu aprindeți lumina?“. Cu mirare, ne-am dat seama că se făcuse atât de târziu, se Întunericise, iar noi stăm fără a face altceva decât să ne uităm muți unul la altul. Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
fost un gest degradant să trădez o fată; ceea ce mă indignase fusese spargerea acelui obiect considerat, la vârsta mea de atunci, miraculos. Îmi plăcea să mă reflectez În oglindă, să stau ore Întregi mut de admirație În fața mea, cel din geamul argintat. Credeam că sunt viu și acolo; Întindeam mâna să mă mângâi pe obraz, să mă pipăi, dar e curios că nu atingeam oglinda, ci propriul meu corp real; senzația era de mare satisfacție: convins Însă că Întâlnesc pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
vizavi, de la o fereastră de la primul cat, mă Întâmpină (sau mai precis „ne Întâmpină“) o ciudată arătare: are un cap smochinit, aninat prin sfoara roasă a gâtului de un corp dăulat, ce nu se vede niciodată În Întregime de după pervazul geamului; e un fel de Pena Corcodușa, depusă literalmente În raza noastră vizuală de veacul fanariot. Nu știu de ce, dar, când trec eu, agitația acestei paiațe, smulsă din textul lui Mateiu și al lui Ion Barbu, Întrece orice limită imaginabilă; se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

mână, cei puțini cu hamalii în urma lor. Toată lumea era grăbită, unii chiar fugeau, ca și când i-ar fi alungat cineva din urmă. Grigore Iuga rămăsese liniștit la locul său, așteptând să se dea jos cei ce se îmbulziseră pe coridoare. Din geam, văzu pe Modreanu cum își ferea geamantănașul de insistențele hamalilor, pe căpitanul înalt cum, depărtîndu-se, se uita speriat împrejur, parcă ar fi căutat pe cineva, pe Rogojinaru, umeros și legănat, ținîndu-se după omulețul împovărat cu geamantane și legături, dăscălindu-l

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
frumoasă. Herdelea știa că tânărul Iuga l-a clădit de dragul Nadinei. Alb, cu o vastă verandă primitoare, cu ferestre luminoase, cu patru turnulețe ca niște sulițe de apărare, era înveșmîntat jur-împrejur cu iederă, ce-și întindea pe alocuri verdeața până la geamurile etajului de sus. Aleea se lărgea și, în fața casei, cuprindea un rond mare în forma unei inimi veșnic aprinsă cu flori roșii. ― Fantezia cu inima înflorită trebuie să mi-o treci cu vederea, făcu gazda zâmbind, când văzu că Titu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
tânăr. E chiar de aici, și-i însurat, și-i trăiesc părinții, că stau toți împreună... ― Șade departe? ― Nu-i așa departe, conașule... Cum ieși în uliță, faci la stânga și mai mergi nițel și vezi o casă cu flori în geamuri. Acolo șade. ― Bine, Marioară, mulțumesc și să-ți jucăm curând la nuntă! zise Titu, ciupind-o galant de obraz. ― Să dea Dumnezeu! răspunse fata mai domol și roșind puțin. Schimbul de cuvinte mai învioră pe Titu Herdelea. Coti la stânga pe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
biserica. În dreptul bisericii tânărul se opri: n-o fi trecut oare de casa învățătorului? Un copil i-o arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea întru nimic de celelalte. Doar curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr râdeau niște mușcate însîngerate. Deschise portița. Un dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
rupe inima cât sunt ei sărăcuții de golași și de flămânzi... Aoleo, aoleu... nu mai pot, mă năbuș... Uite cum mi s-au răcit mîinile!... Aoleu, Maică Precistă! În cocioabă era un aer greu de sudori și de suspinuri. Pe geamurile murdare de-abia pătrundeau câteva raze de soare. În vatră fâșâia un ciot verde bolbocind șomoioage de fum. Un băiețel de doi ani se juca gângurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
răsuceau și se zvârcoleau pe bolta cerească. Împrejur, satul dormea sau se prefăcea că doarme într-o liniște de mormânt, sporind fiorii de groază ce stăpâneau văzduhul. Și totuși cei din uliță simțeau că în fiece casă și la fiecare geam ochi lacomi priveau luminile focului, așteptând un semn sau o chemare tainică. Apoi deodată, pe uliță, dinspre Ruginoasa, se văzu venind un pâlc de oameni, fluierând de zor, parcă nici nu s-ar fi sinchisit de prăpădul din urma lor

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ar fi dorit mai mult ca oricând, tocmai ca s-o scape de frica insistentă ce pusese stăpânire pe toată ființa ei. Mereu i se năzărea că aude pași, prin grădină sau prin celelalte camere, că a bătut cineva în geam, că o mână a încercat clanța de la vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
izbiră, iar din mijlocul cercului glasul lui Chirilă rosti cu imputare: ― Uite, așa mă jeluiam și eu când mi-am văzut pe Gherghina cu burta plină și hoțul ăsta râdea și mă batjocorea! Aristide scoase atunci un urlet de zăngăniră geamurile: ― Ajutor!... Ajutor!... Aoleu!... Tată, nu mă lăsa! În vreme ce vaietele lui de durere se îngroșau și răgușeau și se transformau în grohăituri și apoi în gemete cu sughițuri, Chirilă Păun tăia și vorbea liniștit, parc-ar fi operat un purcel: ― Taci

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
sămînța! Învârtea toporul deasupra capului... Glasul răgușit avea izbucniri de trâmbiță spartă: ― Destul am răbdat și-am suferit... Acu vreau să mă răcoresc!... Trebuie să beau sânge de ciocoi, altfel îmi ard bojocii! Se repezi cu toporul la ferestrele conacului. Geamurile și cercevelele se risipiră țăndări, pe rând. Ceilalți țărani, molipsindu-se îndată de furia lui distrugătoare, se năpustiră și ei, cu ce le cădea în mână, să spargă ori să dărâme ceva. Muierea lui Dumitru țipa și-și smulgea părul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
basme. Golind acum coșurile și înșirînd pe fața albă toate bunătățile, Melentie avea o strălucire de bucurie, care-i îmbujora obrajii tăbăciți. Când isprăvi și se dădu un pas înapoi să admire minunea, întîile raze ale soarelui tocmai râdeau în geamurile murdare, întoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, îl priveau puțin speriați. Bărbatul, surprins, zise zâmbind și ca o scuză: ― Credeam că dormi... Uite ce bunătăți! Pentru tine le-am adus toate, că copiii mănâncă orice, numai mâncare

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
în mijlocul țăranilor care, îndesîndu-se să-l lovească, parcă-l sprijineau să nu cadă. Cerdacul deschis cu stâlpii pătrați se umplu de oameni care izbeau în dreapta și în stânga, în neștire, parcă pretutindeni și chiar în aer ar fi fost numai dușmani. Geamurile ferestrelor țipau strident, sfărîmîndu-se. Mulțimea, frământată ca o baltă răscolită de o furtună năprasnică, se îndoia când încoace, când încolo, căutând parcă să-și descarce mai repede furia ce o sugruma. Urletele pe toate glasurile, înjurăturile îmbăiate se încrucișau într-

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de mânioși. ― Adineaori I-au dus în casă, răspunse totuși un glas. Flăcăul nu recunoscu nici pe cel ce-i răspunse, nici pe ceilalți, parc-ar fi fost din altă lume. Intră în conacul vechi. În cerdac se rărise lumea. Geamurile sparte căscau guri negre în pereți. Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau, ca la moară. In a treia odaie erau câțiva oameni tăcuți, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori Miron Iuga, cu mâinile la spate. Acuma

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
pe jilțul din colț, în camera mortului. Îi era somn și, mai ales, frică. Nu se uita deloc spre canapeaua pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un fâșâit ciudat. O singură dată a îndrăznit să privească într-acolo. Cum se clătina flacăra lumânării, mortul părea că se mișcă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
a întovărășit carul mortuar al Nadinei. Ajunge el singur... Slujba se făcu în curte. Bătea vesel soarele primăverii. Arborii înmugureau văzând cu ochii. Coșciugurile erau așezate fiecare pe câte un car cu patru boi înjugați. În spate, conacul vechi, cu geamurile încă sparte, părea un moșneag cu ochii plânși. În față, zidurile înnegrite și grinzile arse ale castelului nou, profilîndu-se pe șirul de plopi dinspre uliță, alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. În odăjdiile noi, preotul spân, cu bărbuța speriată

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
șase luni în urmă, când venea mișcat și înfricoșat să se intereseze de sosirea boierilor, i s-a părut atât de veselă și de fericită, acuma avea o înfățișare posomorâtă, cu toate că razele asfințitului îi mângâiau zidurile și se jucau în geamuri, iar în grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tânără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. Găsi numai pe Eugenia acasă. Îl puse să-i povestească tot înainte de a sosi Gogu. Eugenia era îngrozită, dar mai mult

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]