16,567 matches
-
cît este posibil, se Încorporează În materie. Cum semnalam la Început: pastelurile sînt scrise Într-un loc bine ocrotit și cu un sentiment neascuns de ostilitate față de asprimile naturii. Intervine, În imaginarul poetic, și nuanța temporală. Alecsandri vede (cîntă) același peisaj iarna, primăvara, vara, toamna. Sensibilitatea lirică se modifică În funcție de orarul universului. Iarna se plînge de frig, primăvara celebrează nunta cosmică: „Însoțirea naturii cu mîndrul soare”. Însă nu totdeauna mesajul latent, spre a vorbi În limbajul psihanalizei, corespunde cu mesajul (limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu vaietele lui: „cumplita iarnă”, „gerul aspru și sălbatic”, „e un ger amar, cumplit”, „urgie crudă” etc, Însă, dacă trecem de acest prim nivel al versurilor, descoperim că, În profunzimi, se adună imaginile unui anotimp fastuos. Există, În fapt, două peisaje ale hibernării, iar dacă ținem seama și de peisajul interior (cabinetul poetului), trei. Cel dintîi sugerează, printr-un șir de tablouri aspre, Încremenirea universului material, colosala amorțire a lucrurilor, stingerea proceselor vitale. În modul lui poetic, Alecsandri lasă privirea să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e un ger amar, cumplit”, „urgie crudă” etc, Însă, dacă trecem de acest prim nivel al versurilor, descoperim că, În profunzimi, se adună imaginile unui anotimp fastuos. Există, În fapt, două peisaje ale hibernării, iar dacă ținem seama și de peisajul interior (cabinetul poetului), trei. Cel dintîi sugerează, printr-un șir de tablouri aspre, Încremenirea universului material, colosala amorțire a lucrurilor, stingerea proceselor vitale. În modul lui poetic, Alecsandri lasă privirea să alerge slobod pe astfel de vaste Întinderi: „Crivățul din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
foc. ........................................ Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o mare, Și crește, și sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Și-n zori tot cîmpu-i Învălit C-un giulgiu nemărginit...” Reveria pietrifiantă se deschide, aici, spre un simbolism remarcabil al culorilor. Al doilea peisaj este mai variat și, din punctul de vedere al imaginației, mai productiv. Reveriei pietrifiante, poeticii imobilității, terorii de frig li se substituie În Pasteluri un peisaj feeric. Din spaima față de forțele dezlănțuite, poetul trage un profit estetic și profitul ia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nemărginit...” Reveria pietrifiantă se deschide, aici, spre un simbolism remarcabil al culorilor. Al doilea peisaj este mai variat și, din punctul de vedere al imaginației, mai productiv. Reveriei pietrifiante, poeticii imobilității, terorii de frig li se substituie În Pasteluri un peisaj feeric. Din spaima față de forțele dezlănțuite, poetul trage un profit estetic și profitul ia forme euforizante. Iarna decorează somptuos natura, plopii se transformă În candelabre enorme, gerul pune la streșinile casei „o ghirlandă de cristaluri”, lunca e pudruită „cu mărunt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu mai e ziuă și nu-i Încă noapte. Pămîntul și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori. Și-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe...” Nu e vorba, propriu-zis, de un peisaj, ci de o reverie a intimității la cumpăna dintre două stări ale luminii: lumina stinsă a soarelui și lumina stelină. E un moment de pace, de Împăcare Între lucruri, un scurt răstimp, În fine, În care cerul și pămîntul se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În acest cadru de tenebre, Alecsandri introduce peisajul său liric, caracterizat admirabil printr-o dublă opacizare a elementelor: „văl de oarbă ceață”, „negru Întuneric”, „aspru vuiet”... Dublarea imaginii (pleonasmul) este una din formele prin care imaginația Încearcă să stăpînească obiectele și să impună frumusețea lor. „Fără pleonasm, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
coerent și cu imagini dintre cele mai banale, Întîlnirea cu trei fecioare albe, simboluri ale iubirii ademenitoare. Ele promit „veselii sfinte” apoi sar „răpide” În aer și se fixează, ca trei steluțe, pe cer. Caracterul alegoric al poemului este evident. Peisajul nu trece de obișnuitele determinări: „Era o cîmpie lungă și tăcută, Lungă ca pustiul, ca moartea de mută”... Alecsandri propriu-zis nu visează. Reveria lui e leneșă. Scopul ei este să seducă, nu să disloce elementele materiale. Să le seducă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a seriei Două lucruri În același timp: 1) a intimiza, a stăpîni și ordona informul, haosul material și 2) a elibera fantezia de strînsorile realului. Un refugiu, o solitudine fecundă și, totodată, o expansiune În spațiile reveriei, o acumulare de peisaje care se constituie Într-un vast peisaj imaginar. Despre figurile acestui peisaj am vorbit. Mai trebuie spus ceva despre peisajul retoricii („Au paysage de la rhétorique pourrait corespondre alors une rhétorique du paysage” - JeanPierre Richard*). Alecsandri este, din acest punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
1) a intimiza, a stăpîni și ordona informul, haosul material și 2) a elibera fantezia de strînsorile realului. Un refugiu, o solitudine fecundă și, totodată, o expansiune În spațiile reveriei, o acumulare de peisaje care se constituie Într-un vast peisaj imaginar. Despre figurile acestui peisaj am vorbit. Mai trebuie spus ceva despre peisajul retoricii („Au paysage de la rhétorique pourrait corespondre alors une rhétorique du paysage” - JeanPierre Richard*). Alecsandri este, din acest punct de vedere, un om al epocii lui. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ordona informul, haosul material și 2) a elibera fantezia de strînsorile realului. Un refugiu, o solitudine fecundă și, totodată, o expansiune În spațiile reveriei, o acumulare de peisaje care se constituie Într-un vast peisaj imaginar. Despre figurile acestui peisaj am vorbit. Mai trebuie spus ceva despre peisajul retoricii („Au paysage de la rhétorique pourrait corespondre alors une rhétorique du paysage” - JeanPierre Richard*). Alecsandri este, din acest punct de vedere, un om al epocii lui. Mai cult decît alții, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elibera fantezia de strînsorile realului. Un refugiu, o solitudine fecundă și, totodată, o expansiune În spațiile reveriei, o acumulare de peisaje care se constituie Într-un vast peisaj imaginar. Despre figurile acestui peisaj am vorbit. Mai trebuie spus ceva despre peisajul retoricii („Au paysage de la rhétorique pourrait corespondre alors une rhétorique du paysage” - JeanPierre Richard*). Alecsandri este, din acest punct de vedere, un om al epocii lui. Mai cult decît alții, cu un simț al limbii mai fin, temele și mijloacele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj, peisajul Într-un tablou, tabloul Într-un spațiu care intră de mai multe ori și sub forme diferite În sfera imaginarului. Mijloacele de apropiere sînt mai variate (vizuale, auditive, olfactive, rareori tactile), dar că Alecsandri impune În lirica lui descriptivă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj, peisajul Într-un tablou, tabloul Într-un spațiu care intră de mai multe ori și sub forme diferite În sfera imaginarului. Mijloacele de apropiere sînt mai variate (vizuale, auditive, olfactive, rareori tactile), dar că Alecsandri impune În lirica lui descriptivă un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului sentimental se leagă, În poezie timpului, o altă temă, mai importantă: aceea a peisajului (spațiului) erotic. Vom vedea de Îndată În ce chip. S-a spus că poezia Văcăreștilor, a lui Conachi este o poezie de iatac și faptul este, pînă la un punct, adevărat. Iatacul este centrul galaxiei Eros. Femeia stă ascunsă În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
abandonează lupta, fuge de pe cîmpul de bătălie. O posibilitate, În fond, de a Înnoi obiectele poeziei și de a-i lărgi cadrul. Statornicul În pasiune Conachi practică sistematic acest procedeu. Fuga lui simulată (În plan sentimental) duce la crearea unui peisaj liric ce anunță reliefurile romantice de mai tîrziu. Nu este un poet al interiorului, cum greșit s-a zis. E mai degrabă un poet al universului dinafară. Prin prefăcătoria lui erotică, În poezia română intră, În orice caz, cîteva elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de interior pomenit În poeme este oglinda. Obiect-simbol, obiect narcisiac, martor al frumuseții, imagine a dublului... Conachi o limitează la banala alegorie a trădării frumuseții... Iatacul este, În realitate, un peisaj sărac. Imaginația este, În schimb, productivă cînd intervine fuga stralegica, surghiunul de bună-voie. Iată notat momentul acestei hotărîri: „În năcazul meu cel mare, că te scîrbisăși pe mine N-am avut altă ce face decît să fug de la tine. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răsună de cumplitul meu suspin, Ceriul stă la Îndoială...”. Martorii sînt, În fapt, niște curieri sentimentali. Ei duc cui trebuie mesajul fugii În pustiu: „Duceți spuneți cu putere Că amorezatul piere În pustiuri, plin de durere”... O primă imagine a peisajului liric se profilează aici: un loc plin de jele, un spațiu-martor, În care pustiul, ceriul și stelele devin complicii și mesagerii unei mari pasiuni. Peisajul liric are o mai mare consistență atunci cînd poetul vorbește mai direct de angoasa lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spuneți cu putere Că amorezatul piere În pustiuri, plin de durere”... O primă imagine a peisajului liric se profilează aici: un loc plin de jele, un spațiu-martor, În care pustiul, ceriul și stelele devin complicii și mesagerii unei mari pasiuni. Peisajul liric are o mai mare consistență atunci cînd poetul vorbește mai direct de angoasa lui erotică. În Scrisoare către Zulnia aflăm imaginea unui mare neastîmpăr și a unei voințe energice (În contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În semnele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mare consistență atunci cînd poetul vorbește mai direct de angoasa lui erotică. În Scrisoare către Zulnia aflăm imaginea unui mare neastîmpăr și a unei voințe energice (În contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În semnele naturii, ele configurează un peisaj liric caracterizat prin cîteva elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsite ....................................................................... Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsite ....................................................................... Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i plăcută Întru Întunecime...” Un peisaj preromantic, de o sălbăticie calculată: stînci, prăpăstii, colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stînci, prăpăstii, colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe cu un gust nou pentru peisaj: un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]