19,182 matches
-
îi cedează Hlipicenii și partea sa din Todireni, la 20 octombrie 1795. Săndulachi, în urmă mare vistier și logofăt, împreună cu soția sa, Ecaterina, sunt ctitorii bisericii de zid din sat, ridicată, foarte probabil, în anul 1800. După moartea lui Săndulachi, stăpîn la Hlipiceni este marele logofăt Costache Sturdza. El, însă, la 20 septembrie 1852, vinde Todirenii cu siliștile (inclusiv Hlipicenii) Casei Spitalelor „Sfîntul Spiridon” din Iași, domeniul rămînînd în administrarea Epitropiei acestui așezămînt pînă la lichidarea din 1948. Suntem de părere
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Podu Iloaie, Dobrovăț, Iași, Pașcani, iar din ele mai apoi, au luat naștere orașe, ca: Hârlău, Iași, Pașcani. Deținătorii de mari suprafețe de pământ erau boierii și pe care țăranii și-au așezat vatra de trai, sub p avă za stăpânului, care conduceau, ca și în celelalte județe, după bunul lor plac, adică ei, boierii făceau politica din acele vremi. În decursul veacurilor s-au făcut nenumărate reforme administrative care s-au perfecționat tot mai mult una de alta pentru buna
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
s-au luptat pentru apărarea vatrei strămoșești, a obiceiurilor, a limbii și neamul românesc. Timpul s-a scurs, generații de generații s-au perindat, rămânându-ne doar obiceiurile și limba. Din tată în fiu s-a deprins munca și ascultarea stăpânului. Stăpânul era acela care deținea pământul și hotăra cum se va trăi pe aceste pământuri și cu timpul și-a câștigat titlul și rangul de boier. Pentru a avea moșii (pământ) cât mai multe, cumpăra moșia (moșiile) cu tot cu oamenii ce
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
au luptat pentru apărarea vatrei strămoșești, a obiceiurilor, a limbii și neamul românesc. Timpul s-a scurs, generații de generații s-au perindat, rămânându-ne doar obiceiurile și limba. Din tată în fiu s-a deprins munca și ascultarea stăpânului. Stăpânul era acela care deținea pământul și hotăra cum se va trăi pe aceste pământuri și cu timpul și-a câștigat titlul și rangul de boier. Pentru a avea moșii (pământ) cât mai multe, cumpăra moșia (moșiile) cu tot cu oamenii ce lucrau
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
ce se întindea mult spre sud, ajungând până în ținutul Hârlăului și dacă ținem cont și de harta lui Dimitrie Cantemir din 1700, găsim localități ca Iacobeni, Albești, Slobozia s.a. Se mai știe că în apropiere, ca vecin și poate ca stăpân pe Hlipiceni, să fi fost boierul de la Albești, care avea o moșie mare, cu reședința în satul Mășcăteni. Abia pe la jumătatea secolului al XIXlea, s-a numit Slobozia Hlipiceni. O altă variantă ar fi că, în urmă cu circa 200
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Așa încît ni se pare oportun și util să punem alături de amintirile domnului Petru Rezuș cîteva (foarte succinte) repere ale istoricului satului, cu precizarea că, pînă în secolul al XIX - lea, știrile sunt puține, „petele albe” nu lipsesc, iar șirul stăpînilor de la Hlipiceni - la care dorim să ne referim aproape exclusiv - nu poate fi reconstituit în întregime. Hlipiceni (apare în documente și formele Hlipceanii, Hlibceanii, Clipicenii) este un sat vechi, prima atestare documentară fiind din 1546, mai 17. În adevăr, la
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
îi cedează Hlipicenii și partea sa din Todireni, la 20 octombrie 1795. Săndulachi, în urmă mare vistier și logofăt, împreună cu soția sa, Ecaterina, sunt ctitorii bisericii de zid din sat, ridicată, foarte probabil, în anul 1800. După moartea lui Săndulachi, stăpîn la Hlipiceni este marele logofăt Costache Sturdza. El, însă, la 20 septembrie 1852, vinde Todirenii cu siliștile (inclusiv Hlipicenii) Casei Spitalelor „Sfîntul Spiridon” din Iași, domeniul rămînînd în administrarea Epitropiei acestui așezămînt pînă la lichidarea din 1948. Suntem de părere
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Podu Iloaie, Dobrovăț, Iași, Pașcani, iar din ele mai apoi, au luat naștere orașe, ca: Hârlău, Iași, Pașcani. Deținătorii de mari suprafețe de pământ erau boierii și pe care țăranii și-au așezat vatra de trai, sub p avă za stăpânului, care conduceau, ca și în celelalte județe, după bunul lor plac, adică ei, boierii făceau politica din acele vremi. În decursul veacurilor s-au făcut nenumărate reforme administrative care s-au perfecționat tot mai mult una de alta pentru buna
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
s-au luptat pentru apărarea vatrei strămoșești, a obiceiurilor, a limbii și neamul românesc. Timpul s-a scurs, generații de generații s-au perindat, rămânându-ne doar obiceiurile și limba. Din tată în fiu s-a deprins munca și ascultarea stăpânului. Stăpânul era acela care deținea pământul și hotăra cum se va trăi pe aceste pământuri și cu timpul și-a câștigat titlul și rangul de boier. Pentru a avea moșii (pământ) cât mai multe, cumpăra moșia (moșiile) cu tot cu oamenii ce
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
au luptat pentru apărarea vatrei strămoșești, a obiceiurilor, a limbii și neamul românesc. Timpul s-a scurs, generații de generații s-au perindat, rămânându-ne doar obiceiurile și limba. Din tată în fiu s-a deprins munca și ascultarea stăpânului. Stăpânul era acela care deținea pământul și hotăra cum se va trăi pe aceste pământuri și cu timpul și-a câștigat titlul și rangul de boier. Pentru a avea moșii (pământ) cât mai multe, cumpăra moșia (moșiile) cu tot cu oamenii ce lucrau
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
ce se întindea mult spre sud, ajungând până în ținutul Hârlăului și dacă ținem cont și de harta lui Dimitrie Cantemir din 1700, găsim localități ca Iacobeni, Albești, Slobozia s.a. Se mai știe că în apropiere, ca vecin și poate ca stăpân pe Hlipiceni, să fi fost boierul de la Albești, care avea o moșie mare, cu reședința în satul Mășcăteni. Abia pe la jumătatea secolului al XIXlea, s-a numit Slobozia Hlipiceni. O altă variantă ar fi că, în urmă cu circa 200
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
și care erau mijloacele de Îmbunătățire pe care le avea În vedere guvernul. Răspunsurile date de Carp au avut darul de a risipi grijile kronprințului, dar În Germania de după Versailles nu dicta nici măcar Împăratul, nici fiul acestuia, ci Bismarck - stăpânul Germaniei și arbitrul Europei. Întâlnirea dintre cele două personalități turnate În același bronz a fost deosebit de interesantă, Carp trebuind să susțină cu tărie rezolvarea acestei afaceri. La 5/17 iulie 1871, Camera propusese un proiect de lege, În ideea
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
Remarca germanului n-a fost pe placul lui Carp, mai ales știut fiind faptul că acesta apărase pe evrei În Cameră În 1868, și avea s-o mai facă și În 1879, așa Încât, deși s-a simțit ofensat, a rămas stăpân pe el, și Întorcând foaia pe panta glumei i-a răspuns Într-un mod caracteristic, pe cel mai liniștit ton: „Excelența Sa nu trebuie să uite că românul a ieșit de curând din epoca de piatră”, răspuns care se pare că
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
s-a ținut departe de orice manifestare publică, până după armistițiu, când și-a spus răspicat părerea, care ca Întotdeauna nu concorda cu a nimănui, nici cu a sentimentului general al țării, nici cu a celor care se credeau atunci stăpânii situației, și nici măcar și mai ales cu a Puterilor Centrale care dictau acea pace separată, Împotriva căreia a fost singurul om politic din teritoriul ocupat care i s-a Împotrivit. S-a ținut deoparte, deși o parte din membrii guvernului
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
Dintre foștii amici și colegi, Carp a menținut legătura doar cu Marghiloman, fără ca Între cei doi să existe afinități speciale, fiind cunoscut faptul că germanismul lui Al. Marghiloman nu era din convingere, ci din oportunitate, nedorind altceva decât să fie stăpân pe situație În cazul unei păci separate Între România și Puterile Centrale. Nu a renunțat niciodată să-l catalogheze pe Carp drept un ramolit, notele sale fiind pline de această constatare, care era bazată mai mult pe patimă decât pe
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
camera unde lucrez, un mic tablou, primitiv, o casă țărănească, într-un peisaj naiv, cu doi copaci. L-am adus de la muzeul domnului Grămadă, unde, văzându-l la loc de cinste și privindu-l cu jind, mi l-a dat stăpânul muzeului, fără a-i cere, fără a-i fi dat cel mai mic semn că l-aș dori, fără a îndrăzni o aluzie. Dar există o intuiție la acești țărani respectuoși cu cel care îl au oaspete. Acești țărani au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un suport, ca o scenă de teatru, chiar în fața camerei unde trebăluiește ziua și doarme noaptea. Un câine lup, cu nume curios, Demidor, a făcut, se pare, o pasiune atât de mare pentru această motocicletă încât doarme în ataș, unde stăpânul i-a pus niște paie, și nu lasă pe nimeni, nici măcar s-o privească mai atent. Orice intrus, cu excepția factorului poștal, este imobilizat imediat de acest șerif canin, mare cât un vițel. Asta durează de mai mulți ani. Demidor este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
imediat de acest șerif canin, mare cât un vițel. Asta durează de mai mulți ani. Demidor este tânăr, are mai puțin de trei ani, reprezentând, ca să spun așa, a doua parte a existenței mașinii. La început a fost mai greu, stăpânul ieșea periodic, zi și noapte, iar pentru noapte a instalat un bec uriaș, greu de procurat pe vremea aceea, un Tungsram de 1000 de wați, adus din Ungaria, în dublu exemplar, pentru orice eventualitate. Așa, strada s-a numit Strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ei și are visurile ei, pierdute, nerealizate. Este o motocicletă ratată. Ca un artist, născut pentru altă soartă decât aceea pe care i-a dat-o viața banală. "Domnule, îmi răspunde noul meu prieten, aici e un fel de dramă!... Stăpânul ei, ca să zic așa, mecanicul ei de suflet, a cumpărat-o pentru bunica lui... Dar haideți la terasa aceasta de vis a vis. Se cheamă "Bar, non-stop, La MOTOCICLETA TRISTĂ". Vă rog să fiți invitatul meu. Cred că au adus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a căsătorit cu o româncă, acum femeie vârstnică. Domnul Antoine este o persoană corpolentă, dar mai mult îndesat și voinic decât gras. Vorbește perfect românește, are o voce răgușită care i se potrivește ca și mustăcioara galică. Am continuat povestea. Stăpânul motocicletei nu-i un celibatar. Adică, este văduv, soția lui a murit de tânără; i-au rămas doi copii, acum oameni în toată firea, stabiliți de mulți ani în Elveția, la rosturile lor. Motociclistul îi vizitează în fiecare an; în timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ani. Mama se numea Maria Ivanovna; ce mai frumusețe de femeie... ce temperament... și ce conduită morală ireproșabilă... ireproșabilă, repetă barmanul. Maria Ivanovna era fiica unui profesor de medicină de la Odesa, căsătorit cu o germană (cum s-ar zice bunica stăpânului motocicletei). Am cunoscut-o și pe ea; deși era foarte bătrână, avea vreo nouăzeci de ani, să știți că era "foarte tânără", spiritual tânără. Soțul ei, doctor mare, profesor de medicină, a fost executat de bolșevici în 1917; spuneau că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de nenorocire, o să fie și bine... oricum, mai bine... Lumea, în România, începuse să-și cumpere mașini, să se simtă mai în larg. Și, făcând un împrumut, ruso-germana, veselă și încă frumoasă, i-a cumpărat fiului ei cel mai mic (stăpânul motocicletei) o motocicletă mare, cu ataș, solidă, dar cu o condiție: Să o plimbe pe ea, Maria Ivanovna, împreună cu soțul ei (când va scăpa de domiciliul obligatoriu de la sovietici) în toată România, peste tot, de la munte la mare, din Sighet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ochii în patru, clandestin. Într-adevăr, în proletariatul canin din preajma lui Teodosie, contele nu era deloc la locul lui. Problema s-a rezolvat ușor, prin ziar. Teodosie mi-a arătat o bancnotă de o sută de mii, cât îi dăduse stăpânul câinelui, sumă care îi părea uriașă. Cu ceva în plus, și a putut cumpăra un mic aparat de radio de care nu se mai desparte. Așa ne-am apropiat și tot așa am descoperit surpriza. "Vă cunosc din liceu, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dă un semn sfânt când răsună astfel", ni s-a spus nouă, copiilor, înfiorați de taina care ni se dezvăluia ca un miracol. Cu trecerea anilor, clopoțelul sau păhărelul ne devenise tot mai scump; supraviețuise războaielor, revoluției bolșevice (pe atunci stăpânii clopoțelului erau în Basarabia), deportării în Siberia (unde îl luase cu dânsul un străbunic al familiei); de câteva decenii, micul clopoțel (sau poate păhărel) trăia la Iași, cu familia din care făcea parte, de care soarta nu îl despărțise niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-o repede de la capăt cu fabulația... Că nu știu cine i l-a confiscat, i-a luat obiectul, era un extraterestru... "Dar o să-l găsiți, m-a asigurat, plângând. Obiectele acestea ies la suprafață, au suflet, va veni el la iubitul lui stăpân, bietul de el..." A adormit cântând, cu hohote, un cântec, cine știe de unde l-o fi luat: "Clopoțel cu suflețel, suflețel cu clopoțel...", tot așa, până l-a cuprins un somn adânc, "clopoțel cu suflețel, păhărel cu suflețel..." M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]