15,959 matches
-
reflexiv sunt considerate aparte, constituind două categorii principale. Într-una din ele intră verbe numite în mod esențial reflexive sau pronominale, folosite numai cu pronume reflexiv fără funcție sintactică. Exemple: "s’absenter" „a absenta”, "s’écrier" „a striga”. Cealaltă cuprinde verbe numite în mod ocazional reflexive sau pronominale, care pot avea mai multe sensuri (valori). Cele principale sunt: Alte sensuri: În gramatici ale limbilor sârbă și croată se iau în seamă diatezele activă și pasivă, cele cu pronume reflexiv fiind considerate
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
în seamă diatezele activă și pasivă, cele cu pronume reflexiv fiind considerate o categorie aparte, fără a constitui o diateză. Printre acestea se disting: În lucrările mai vechi privitoare la limba maghiară sunt luate în seamă mai multe feluri de verbe, fără a se distinge terminologic printre acestea diatezele. Acestora le corespund patru feluri de verbe: În unele lucrări mai recente se folosește termenul „"igenem"” corespunzător exact cu cel de diateză și se încearcă rezolvarea ambiguităților cauzate de caracterul eterogen al
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
fără a constitui o diateză. Printre acestea se disting: În lucrările mai vechi privitoare la limba maghiară sunt luate în seamă mai multe feluri de verbe, fără a se distinge terminologic printre acestea diatezele. Acestora le corespund patru feluri de verbe: În unele lucrări mai recente se folosește termenul „"igenem"” corespunzător exact cu cel de diateză și se încearcă rezolvarea ambiguităților cauzate de caracterul eterogen al verbelor considerate tradițional reflexive. Astfel, Jászó 2007 ia în seamă trei diateze, precizând că limitele
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
fără a se distinge terminologic printre acestea diatezele. Acestora le corespund patru feluri de verbe: În unele lucrări mai recente se folosește termenul „"igenem"” corespunzător exact cu cel de diateză și se încearcă rezolvarea ambiguităților cauzate de caracterul eterogen al verbelor considerate tradițional reflexive. Astfel, Jászó 2007 ia în seamă trei diateze, precizând că limitele dintre ele nu sunt nete, și în cadrul a două dintre ele stabilește mai multe feluri de verbe:
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
se încearcă rezolvarea ambiguităților cauzate de caracterul eterogen al verbelor considerate tradițional reflexive. Astfel, Jászó 2007 ia în seamă trei diateze, precizând că limitele dintre ele nu sunt nete, și în cadrul a două dintre ele stabilește mai multe feluri de verbe:
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
În lingvistică, timpul este o categorie gramaticală specifică verbului, care indică unde se plasează acțiunea, întâmplarea sau starea exprimate de acesta pe axa timpului, în sensul din fizică al acestuia. Plasarea acțiunii pe axa timpului poate fi făcută în raport cu momentul vorbirii, acesta fiind prezentul din punctul de vedere al
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
prin timpuri numite relative sau prin forme temporale folosite cu valoare relativă. Între diferite limbi pot exista diferențe importante privind felul în care se exprimă timpurile gramaticale. În unele sunt relativ multe forme temporale marcate morfologic prin afixe și/sau verbe auxiliare, putând fi folosite și adverbe de timp, în altele sunt mai puține, valorile lor reieșind cu ajutorul adverbelor și/sau din context. De exemplu limba franceză este mai bogată în forme verbale temporale decât limba română. Numai la modul indicativ
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
I’m going home tomorrow" „Mâine merg acasă”) sau trecută: "Last week I’m walking down this street..." „Săptămâna trecută merg în jos pe strada asta...” (prezent numit istoric). În maghiară este sistematică folosirea formei de prezent pentru viitor atunci când verbul exprimă o realizare sau un rezultat, această formă referindu-se într-adevăr la prezent numai când verbul exprimă o stare sau o acțiune în desfășurare. Și în română forma de prezent poate avea valoare de viitor sau de trecut (vezi
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
street..." „Săptămâna trecută merg în jos pe strada asta...” (prezent numit istoric). În maghiară este sistematică folosirea formei de prezent pentru viitor atunci când verbul exprimă o realizare sau un rezultat, această formă referindu-se într-adevăr la prezent numai când verbul exprimă o stare sau o acțiune în desfășurare. Și în română forma de prezent poate avea valoare de viitor sau de trecut (vezi mai jos), de asemenea și în limbile din diasistemul slav de centru-sud. Există și forme verbale temporale
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
Neconcordanța dintre timpul gramatical și timpul real este evidentă în unele limbi și în cazul formelor temporale folosite cu valoare relativă. De exemplu în limba sârbă, ca și în română, forma de prezent folosită într-o propoziție subordonată al cărei verb regent este la o formă de timp trecut, exprimă o acțiune simultană cu cea a verbului regent, deci de fapt acțiunea sa se petrece tot în trecut față de momentul vorbirii: "Pitao sam ga šta traži u mojoj sobi" „L-am
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
temporale folosite cu valoare relativă. De exemplu în limba sârbă, ca și în română, forma de prezent folosită într-o propoziție subordonată al cărei verb regent este la o formă de timp trecut, exprimă o acțiune simultană cu cea a verbului regent, deci de fapt acțiunea sa se petrece tot în trecut față de momentul vorbirii: "Pitao sam ga šta traži u mojoj sobi" „L-am întrebat ce caută în camera mea”. Limba maghiară funcționează la fel: "Azt hittem, hogy alszik" „Credeam
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
trecut față de momentul vorbirii: "Pitao sam ga šta traži u mojoj sobi" „L-am întrebat ce caută în camera mea”. Limba maghiară funcționează la fel: "Azt hittem, hogy alszik" „Credeam că doarme”. Alte limbi evită astfel de neconcordanțe, bunăoară franceza, verbul subordonat fiind în acest caz la imperfect: "Ma mère me disait toujours que je devais faire des études" „Mama îmi spunea mereu că trebuie să fac studii”. În unele limbi, anumite forme temporale pot fi folosite pentru a indica altceva
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
que je devais faire des études" „Mama îmi spunea mereu că trebuie să fac studii”. În unele limbi, anumite forme temporale pot fi folosite pentru a indica altceva decât timpul. Un exemplu în engleză este "I wish I knew", unde verbul are forma de "past-tense" „timpul trecut”, dar exprimă o acțiune dorită în prezent. Categoria gramaticală a timpului este legată de cea a aspectului. De pildă în limbi slave, precum cele din diasistemul slav de centru-sud, în care aspectul este o
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
prezent. Categoria gramaticală a timpului este legată de cea a aspectului. De pildă în limbi slave, precum cele din diasistemul slav de centru-sud, în care aspectul este o categorie gramaticală sistematic exprimată mai ales prin afixe care formează perechi de verbe, unul de aspect imperfectif, celălalt perfectiv, există unele restricții de asociere a timpului cu aspectul. Astfel, un verb perfectiv de regulă nu poate fi folosit la prezent într-o propoziție principală, și nici la imperfect. În limbi în care aspectul
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
din diasistemul slav de centru-sud, în care aspectul este o categorie gramaticală sistematic exprimată mai ales prin afixe care formează perechi de verbe, unul de aspect imperfectif, celălalt perfectiv, există unele restricții de asociere a timpului cu aspectul. Astfel, un verb perfectiv de regulă nu poate fi folosit la prezent într-o propoziție principală, și nici la imperfect. În limbi în care aspectul nu este marcat în acest fel, cum sunt de exemplu limbile romanice, și ale căror gramatici tradiționale nici
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
nu") sau simultană ("L-a putut vedea când o fi trecut pe acolo"), uneori posterioară: "N-am putut veni, dar ți-am trimis bani, care îți vor fi servit. Perfectul infinitiv exprimă o acțiune trecută, de regulă anterioară celei a verbului regent ("Faptul de a fi declarat adevărul l-a pus într-o lumină proastă"), sau posterioară, dacă are funcția de complement circumstanțial de timp: Înainte de a fi venit el, mă simțeam bine". Viitorul propriu-zis se folosește de obicei cu valoare
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
înaintea altei acțiuni viitoare, prezentă în aceeași frază ("Nu vom putea ajunge la o concluzie definitivă până nu vom fi demonstrat...") sau în contextul mai larg: "Până atunci își va fi făcut efectul". Gerunziul ia în general valorile temporale ale verbului al cărui complement este ("Pofta vine / ne-a venit / are să ne vină mâncând), dar uneori exprimă și acțiuni anterioare celei ale verbului regent (Absolvind liceul, s-a înscris la facultate") sau un prezent etern ca fond al unei acțiuni trecute
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
în contextul mai larg: "Până atunci își va fi făcut efectul". Gerunziul ia în general valorile temporale ale verbului al cărui complement este ("Pofta vine / ne-a venit / are să ne vină mâncând), dar uneori exprimă și acțiuni anterioare celei ale verbului regent (Absolvind liceul, s-a înscris la facultate") sau un prezent etern ca fond al unei acțiuni trecute sau viitoare: "N-a putut / Nu va putea ajunge la timp, distanța fiind mare". Participiul are totdeauna valoare temporală de trecut: "viață
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
În lingvistică, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care indică raportarea la realitate a acțiunii, a întâmplării sau a stării exprimate de verb: fapt, transmiterea unei informații auzite, poruncă, interdicție, dorință, eventualitate etc. În multe limbi, cum sunt limbile flexionare și cele aglutinante, modurile se exprimă prin forme
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
În lingvistică, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care indică raportarea la realitate a acțiunii, a întâmplării sau a stării exprimate de verb: fapt, transmiterea unei informații auzite, poruncă, interdicție, dorință, eventualitate etc. În multe limbi, cum sunt limbile flexionare și cele aglutinante, modurile se exprimă prin forme specifice, redate prin afixe și/sau verbe auxiliare. Modul este asociat cu alte categorii ale
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
acțiunii, a întâmplării sau a stării exprimate de verb: fapt, transmiterea unei informații auzite, poruncă, interdicție, dorință, eventualitate etc. În multe limbi, cum sunt limbile flexionare și cele aglutinante, modurile se exprimă prin forme specifice, redate prin afixe și/sau verbe auxiliare. Modul este asociat cu alte categorii ale verbului, timpul și aspectul. În gramaticile tradiționale ale limbii române, modurile sunt împărțite în două categorii: moduri personale (și totodată predicative) și moduri nepersonale (și nepredicative). În gramaticile unor limbi, acestea din
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
fapt, transmiterea unei informații auzite, poruncă, interdicție, dorință, eventualitate etc. În multe limbi, cum sunt limbile flexionare și cele aglutinante, modurile se exprimă prin forme specifice, redate prin afixe și/sau verbe auxiliare. Modul este asociat cu alte categorii ale verbului, timpul și aspectul. În gramaticile tradiționale ale limbii române, modurile sunt împărțite în două categorii: moduri personale (și totodată predicative) și moduri nepersonale (și nepredicative). În gramaticile unor limbi, acestea din urmă nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
timpul și aspectul. În gramaticile tradiționale ale limbii române, modurile sunt împărțite în două categorii: moduri personale (și totodată predicative) și moduri nepersonale (și nepredicative). În gramaticile unor limbi, acestea din urmă nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului. Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
modurile sunt împărțite în două categorii: moduri personale (și totodată predicative) și moduri nepersonale (și nepredicative). În gramaticile unor limbi, acestea din urmă nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului. Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat. În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului. Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat. În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul, prezumtivul și imperativul. Modurile nepersonale sunt infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Dintre ele, infinitivul și gerunziul se pot construi cu subiecte și pronume reflexive
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]