17,970 matches
-
biroul ei, trag sertarul din care am văzut că și-a scos țigara, iau din sertar bricheta, împing sertarul la loc și rămîn în picioare, cu bricheta în mînă, privindu-ne lung. Și-n timp ce continuu s-o privesc, aprind bricheta, ridicînd-o, pînă ce flacăra ajunge între privirile ochilor noștri. Doamna Teona își duce țigara la gură. Eu apropii bricheta, dar cînd capătul țigării ajunge la flacără, retrag bricheta încet, observînd cum și capul doamnei Teona se mișcă după brichetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamnei Teona rămîne în aceeași expresie de așteptare, apoi, brusc, colțul stîng al gurii se deformează într-un zîmbet discret, iar ochii clipesc de cîteva ori, scînteind. Ridic bricheta la înălțimea obrazului ei. Doamna Teona duce țigara la gură. Eu aprind bricheta și o apropii de capătul țigării. Ea trage de cîteva ori din țigară, aruncă fumul într-o parte, rămîne cu țigara între degete și, fără să mă slăbească din privire, îmi șoptește: Mulțumesc, Mihai! Sting bricheta, trag sertarul, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar a fost de ajuns o clipă de inspirație și a ieșit cu totul alt tablou. Ei, ce zici? Îl poți convinge? Nu știu, doamnă, surîd eu, nu știu ce să vă promit. Doamna Teona scoate din sertar bricheta, pe care o aprinde și o stinge de mai multe ori, surîzînd mereu unui gînd. Știi, Mihai, se hotărăște ea să-mi spună, de cîte ori rostești tu cuvîntul "doamnă", mă cuprinde același fior pe care îl încerc atunci cînd mi se oferă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ce mult înseamnă un tovarăș sincer la un drum greu!... Cu-atît mai mult, cu cît prezența ta... Brusc, la mijlocul gîndului, mă opresc. Nu cumva asta, de-acum, înseamnă DRAGOSTE?! La treizeci de ani, n-am devenit, într-o clipă, adolescentul aprins dintr-o scînteie?! Abisul în care simt că mă pierd nu e însăși imensitatea dragostei?!... Da, așa-i. Dar dacă mă las pradă abisului, cum voi fi răsplătit oare?! Îmi va stimula imaginația și forța creatoare doamna Teona, această femeie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
oprit o clipă, și-a tras răsuflarea, apoi s-a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai frumoasă. ...poalele pardesiului ei chinuite de vînt... Demonul interior s-a zvîrcolit în mine, dureros și însetat, că m-am și trezit ținînd mîna Marianei în mîna mea, strîngîndu-i-o atît de tare cît să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ori la apă, tot trebuia să se spargă odată prostia mea de-a face curte femeilor măritate ori divorțate, amăgindu-mă de fiecare dată că am găsit iubirea visată! Numai că... Eah!... Ce rost mai are să mă zbucium?! M-am aprins întotdeauna de la prima scînteie și am ars în întregime, trezindu-mă, în final, singur și epuizat, dar abia așteptînd o nouă scînteie, care să mă renască din urmele cenușii împrăștiate de vîntul stîrnit la plecarea celei iubite. Pot trage oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
muncitorii plăteau ce furai tu?... Adu-ți aminte... Don Șef apasă cu putere clapa de închidere a interfonului, roșu de furie: Porcul dracului! Manevrează cum vrea el locuințele în combinatul ăsta. Se oprește, își trece palmele peste obraji, apoi își aprinde o țigară. Și credeți că n-o să pice? o fac eu pe optimistul. Nu pică, dom' Vlădeanu. Îi are la mînă pe mult prea mulți. Combinatul ăsta a avut cele mai mari investiții din județ și, la personalul angajat, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spune ceva, apoi iese, ignorînd total că de fapt intrase într-o cameră unde erau, totuși, niște oameni. (Dacă nu din politețe, măcar din bun-simț trebuia să schițeze un gest de salut.) Directorul s-a schimbat la față, și-a aprins, cu mîna tremurîndă, o țigară, în timp ce secretarul literar s-a apropiat de el să-l întrebe ce-a vrut bărbatul furios. Directorul s-a uitat în jur și i-a făcut un semn discret secretarului literar, să tacă. De fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o întreb eu în gînd. Mîine, dacă nu ne întîlneam, i-ai fi trimis Brîndușei rîndurile cerute, cu semnătură și ștampilă de certificare... Păi sigur că da! Afișăm un permanent zîmbet ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoace", aprindem inimi, apoi facem pe ultragiatele și trimitem reclamații secretarului de partid. Tu, Cristina, ghinionul meu de azi!... În sufletul tău, cred că ești sinceră; chiar și cînd i-ai spus Brîndușei de gluma noastră ai fost sinceră și rațională... Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și bricheta, apoi îmi dă poșeta să o pun pe masă. Cînd întorc privirea spre ea, o văd cu o țigară între degete și cu pachetul întins spre mine, din care ies cîteva țigări. Iau o țigară, și mi-o aprind, mai mult ca să umplu golul creat, apoi mă întorc și mă așez pe scaun, cu privirea lăsată în jos, spre vîrful ghetelor mele, lustruite de cît au fost frecate de cuvertura de pe pat. Îmi amintesc din nou ce s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se adresează el secretarului Comitetului P.C.R. al combinatului, vă rog să analizați ce-i cu comportarea tovarășului Vlădeanu față de tovarășa venită în delegație. Clarificați dacă este acuzat pe drept ori pe nedrept. Voi prezenta declarația ei, tovarășe prim-secretar! se aprinde Brîndușa. Era foarte revoltată. Voia să meargă la municipiu, ori la vreun ziar... Abia am putut s-o liniștesc. Am considerat că pot fi luate măsuri aici, în combinat. Nu e cazul să ne facem de rîs în fața întregii țări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gîndul la nopțile de insomnie ale copilăriei, cînd auzeam cum viscolul urla pe sub streașină și scutura zdravăn ușa de la intrare, în fața căreia, cuibărit pe bucata de preș din lînă, dormea cîinele. Tata se ridica din pat, lua șuba între umeri, aprindea felinarul și ieșea să vadă vitele. Mă sculam și eu din pat, beam o cană de apă din căldarea pusă pe un scăunel sub icoane, ieșeam pe ceardac să fac pipi cîinele nici nu se mișca; dormea făcut covrig -, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță cu flori... Mda, mormăie bătrînul, ai văzut... Hai înăuntru... Moș Toader a deschis ușa din capăt și a aprins lumina, apoi îmi face semn să-l urmez. Vreau să intru, dar mă opresc de îndată ce-mi arunc privirea înăuntru. Nu-mi vine să cred! Muntele de diamante de dimineață nu-i acum decît un biet copac, pe ramurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dor tot mai tare. De artroza mea nici nu-mi mai pasă; cînd și cînd, cîte o durere ascuțită îmi fulgeră mușchii, scrîșnesc, și-mi văd de drum. Scot din buzunar tabla confecționată de Ghiță, descui ușa și intru. Cînd aprind lumina, văd pe jos, lîngă ușă, un bilet. Îl las acolo să mai aștepte. Cred că-i vreun bilet lăsat după ora două, cînd eram căutat de Don Șef. Pun agenda și documentația tehnică în dulap, încui bine dulapul, scot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Să zicem... chiar cele întîmplate azi, în sala de consiliu. Pe dracu! exclam eu iritat. Dracu', nedracu', dar am intrat și eu în joc... Întorc capul spre șef și-l privesc lung, întrebător. El își scoate o țigară și o aprinde. Trage cîteva fumuri, le savurează, apoi surîde: Numai doi oameni care s-au iubit cu patimă cîndva pot să se sfîșie astfel. Asta în public, spune grav Don Șef, că în particular, fiecare se mai gîndește la celălalt cu puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unui gînd care nu-mi dă pace: doamna blondă, întîlnire, declarație... Nu înțeleg nimic din ce-ați spus, domnule inginer, îi spun șefului. Fiți mai clar, și concis dacă se poate. Don Șef termină țigara, o aruncă pe fereastră, își aprinde alta, apoi întoarce privirea spre mine: După ședința din sala de consiliu, Brîndușa m-a chemat la ea în birou. Mi-a spus că situația este foarte delicată. M-a întrebat dacă sînt sigur că nu sînteți beat, i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o sictiresc, să nu uităm că între noi e o diferență de ani și de realizări..." Don Șef tace și mai trage cîteva fumuri. Știi, dom' Mihai, ce mi-a zis? Nimic. A surîs. Atît. M-a lăsat să-mi aprind o țigară, apoi, după ce am tras un fum, mi-a atras atenția că nu i-am cerut voie să fumez în birou la ea, în prezența ei. Asta m-a făcut să roșesc și să mă pierd. Blestemata asta de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu mi-a venit bolnav! Las' că vă știu eu pe voi, ăștia... cu aere de artiști... Mi-a spus el fiul meu ce-i de capul vostru... Fiul dumneavoastră, doamnă, se pricepe și la cultură? întreb eu. Sigur! se aprinde femeia fără să sesizeze tonul meu ironic. Cînd a fost copil, i-am pus în mînă cărți, nu ciomagul de păzit vacile... Îi arunc o privire tăioasă lui Ion și ies trîntind cu furie în urma mea ușa apartamentului. Rămîn în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
oprit pînă trec eu. Mă lipesc mai mult balustradă și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului patru, merg încet, cu un ultim efort. Descui ușa, o deschid, aprind lumina și intru. "Sînt la mine acasă!", mă înfioară un gînd plăcut. Jos, lîngă ușă, mă așteaptă revistele din ultimele două săptămîni, invitația pentru premiera de alaltăseară de la teatru, invitația pentru vernisajul expoziției prietenului meu Cetină și cîteva scrisori băgate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
buze, rămînînd alăturate în fața gurii, cu palmele lipite ca într-o rugăciune la ceas de taină. Vorbele ei calde topesc încet și sigur în sufletul meu orice urmă de îndoială, alungă din mine oboseala, îmi încălzesc sufletul viscolit și-mi aprind obrajii. Zîmbetul ei descătușează în mine zîmbetul. Simt dintr-o dată un val de fericire cuprinzîndu-mă, că-mi vine să desfac larg brațele, să cuprind lumea întreagă. Pentru că mă simt eu însumi ca o floare de magnolie gata să se desfacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
săptămâna pentrucă ea a fost ocupată la Hurm... și la văruit. Am găsit-o frământând un fel de clătite turcești; frământa și conversa cu aere disprețuitoare de ducesă, când vorbea de părinții Chiranei; cu o aisance de grande dame a aprins focul la soba ei; casa iar era curată ca în alți ani; a venit și Amidée, care eri a suferit o intervenție chirurgicală, apoi Muedin, Baidar, care face pe negustorul și-mi procură ouă (furate de la Menaru), Mursel și Zeișan
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
era jos, zbătându-se cu bagajele multiple, specialitatea casei. Casa ta, biblioteca tatei, culoarele armonioase, bolta, căldarea de aramă, nostalgică, fără flori, odaia ta cu culorile frun zei din Luxembourg, biuroul tău cu lampa de cristal roșu, care nu se aprinde, biblioteca roșie, colțul tău, fără unele lucruri care au plecat cu tine și casa toată încremenită sub lava amintirei și a nostalgiei ca după o erupție de vulcan, colcăind încă fierbinte de amintirea despărțirei noastre. Natural, întâi scrisorile tale. Le-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
verse în pat. Aici, [asta] a fost salvarea noastră. Au adoptat și cei de la bucătărie sistemul. De foarte multă vreme nu am mai pus radio[ul] decât pentru jurnalul unor posturi; azi, însă, cântă Mia Braia o romanță de Fernic - „Aprinde o țigare“. „În fumul de țigare ce se pierde în van găsește alinare în gânduri și alean“, „și lasă gândului cărare de abis“. Ți aduci aminte cum țipam: Ferme ces cochonneries!... și acum, iată-mă, ascult. Aștept sau să-mi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
telefonul, fiecare cu „discursul scris“ ca să avem cât mai multe cuvinte în cât mai scurt timp. Te strâng cu dragoste lângă mine, te strâng fără cuvinte, cu emoție și recunoștință că te am. Azi, trecând prin fața bisericii de lângă poștă, am aprins o lumânare pentru ca tu să fii fericită în orașul spre care te-a împins, peste toate imensele dificultăți, destinul tău. Dragă Monică mică, mama pune capul pe umărul tău și plânge înăbușit de dor, mama e un biet copil bătrân
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ore pline de explicații și stăruințe 8-1; în galop acasă și la 2.20 la Crematorium unde era depus tatăl d-rei Grobnic. [...] M’am urcat apoi sus la tata. Trei crizanteme albe mai erau încă acolo de data trecută; am aprins candela și i-am vorbit înăbușit de tine, de depărtarea noastră, de singurătatea noastră. La 5 Maria, într’o epocă de frumusețe quasi spirituală, cu ceva nostalgic și rătăcit. [...] (Nu-ți pot scrie în liniște. Atât chițcăie copiii aceia alături
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]