16,541 matches
-
Pe amplasamentul satului, în lunca rîului Căinar, se aflau mici lăcușoare și heleșteie, care au determinat și denumirea așezării. Pentru prima dată satul este menționat documentar la 1528, cînd marele voievod Petru Rareș “pentru dreapta și credincioasa slujba către țara” dăruiește armașului Marcu Ciuciuma o parte “de ocina pe valea Căinarului, în ținutul Sorocii, cu trei seliști, ce se mărginește din sus cu moșia Macareuca, din jos cu Bulbocii, pînă în Valea Petrii, dinspre răsărit cu Baxanii, iar dinspre apus cu
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
a fost înființat după cucerirea romană a Daciei. Localitatea a fost arsă și devastată de către huni în 376 e.n. Prima atestare a satului actual datează din 5 martie 1487, într-un act domnesc prin care domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare dăruiește lui Ivanco Bârlici, pentru slujba credincioasă, câteva sate, inclusiv Corlâtenii. Apoi, timp de un secol, nicio mențiune a satului nu apara actele oficiale. Un document din secolul al XVIII-lea ne relatează despre un conflict dintre Mărioara Calimah cu ofițerul
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
jalobă și multe mărturii, ce au jăluit și au mărturisit înaintea noastră așișderea și de la noi am dat și am întărit lor pre acel de mai sus zis satu ce se cheamă Beliciu...” La 20 august 1588, cînd Petru Vodă dăruiește Zavodinele lui Andrei Hatmanul, e pomenit ca punct de hotar Beliciul, stăpînit de vatag. S-a mai păstrat un zapis în limba sârbească, din care aflăm, că în 1600 Ionașcu Barboșel din Biliceni a vândut a cincea parte din moșia
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
Liuben + suf.- ita (dimunutiv)= Liubenita (Rublenita). La anumite etape ale istoriei satul se va numi oficial : Liubeniti(Rublenitei), Liubenita (Rublenita ), pînă cînd , pe la începutu sec. XX, va rămîne o singură denumire Rublenita. La 11 noiembrie 1657 Ursu Vartic , fost vornic , dăruiește lui Gumenze, mare armaș , o parte din satul Rublenitul (Rublenita) ținutul Soroca. La 26 martie 1742 , un șir de moșieri din ținutul Soroca- Ciripcau , Timiliuti, Zgură Peripeceni și Liublenita, sînt stăpînite de banul Aristarho. Recensămîntul din 1772-1773 prezintă: Liublenita stăpîn
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
în secolul XIX. Este o localitate legată de scriitorul român, boierul Aleco Russo a cărui moșie era în acest loc, iar oamenii din Măcăreuca lucrau la el. Documentar, localitatea Măcăreuca își confirmă existența la 1528, cănd domnitorul Moldovei, Petru Rareș, dăruiește printr-un act marelui armaș Marco Ciciuman 3 sate din ținutul Soroca, printre care și Măcăreuca. La 1814 moșia Măcăreucei aparținea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a dăinuit mai mult de
Măcăreuca, Drochia () [Corola-website/Science/305228_a_306557]
-
încetat năvălirea tătarilor și plătirea tributului de sânge pentru armata turcească. Țăranii au început să lucreze pământul numai că roadă trebuia adunată la aria boierului și apoi trebuia să primească după mila boierului. După moartea boierului Manolache Calmațui, care a dăruit moșia prin testament nepotului său Nicolaie Artimovschi, situația s-a schimbat. Nepotul care locuia la Chișinău a vândut moșia altor boieri. Astfel pe teritoriul satului Harbuțcani s-a instalat arendatorul de origine poloneză Marceliu Martinovici Malișevschi. În Bodești - arendatorul rus
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
pe bogățiile boierilor vecini, ba chiar și pe a țăranilor nevoiași.Cel mai rușinos a fost observat de ochiul neadormit al sătenilor și prin întunericul de la cotiturile drumurilor așteptindu-și prada.Această patimă ia mai adăugat un nume pe lînga cel dăruit de părinți și de preot în urmă sfîntului botez și pe lînga cel dat de sat și feciori, astfel el a fost numit „vor” adică hoț, iar dacă cineva din fii săi sau săteni veneau la dînsul, oamenii spuneau că
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
oamenii părăseau locurile natale și se retrăgeau înspre Carpați și un adevăr incontestabil: satul se afla pe moșie răzeșească, iar dacă-i așa, înseamnă că existase secole în șir și nu putea să apară pe moșie cumpărată de la boieri sau dăruită de Imperiul Rus. Se întâmpla, de fapt, altceva: statul rus confis¬ca în folosul haznalei împărătești moșiile satelor mai mici din nordul și sudul Basarabiei, declarând că le-a cucerit de la tătari. Dar statul recurgea și la alt vicleșug: confisca
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
Nistru) a fost unul pe numele de familie Jora. Acest gospodar avut (boier numit) deținea toate pămînturile din dreapta chiar și din partea stîngă a Nistrului. Se spune că acest boier avea 3 feciori, cînd au crescut feciorii mari, el le-a dăruit fiecăruia din pămînturile ce le deținea: celui mai mare i-a dat partea de sus a pămîntului, celui mijlociu i-a dăruit pămînturile din mijlocul gospodăriei, iar celui mai mic i-a lăsat partea de jos a localității. Fiecare din
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
a Nistrului. Se spune că acest boier avea 3 feciori, cînd au crescut feciorii mari, el le-a dăruit fiecăruia din pămînturile ce le deținea: celui mai mare i-a dat partea de sus a pămîntului, celui mijlociu i-a dăruit pămînturile din mijlocul gospodăriei, iar celui mai mic i-a lăsat partea de jos a localității. Fiecare din fii lui au devenit gospodari, au format fiecare familii, copiii lor la fel, astfel au apărut aceste 3 sate Jora de Sus
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
mare”. După masă se începea „închinare paharelor”. Acest ritual îl conducea nunul mare. Toți se orientau după el: dacă acesta dădea mai puțin, așa făceau și ceilalți nuntași, și invers. Pînă la 1940, ca și în prezent, la nunți se dăruiau animale, cereale, bani. La sfîrșitul nunții avea loc un ritual, numit „dezbrăcarea miresei”, în timpul căruia nașii îi scoteau miresei coronița de pe cap și o împodobeau cu o basma. Ritualul simboliza trecerea miresei de la statutul de domnișoară, la cel de nevastă
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
ascunse „salbele de aur ale țiganilor”. Va fi eliberat apoi, după spusele sale, la presiunea unor cercuri din Occident. Fiul său, Florin Cioabă, a relatat în anul 2007 că tatăl său, bulibașa, a fost eliberat numai după ce familia sa a dăruit securiștilor un kilogram de aur în monede . Din data de 5 ianuarie 1990, Frontul Salvării Naționale (transformat ulterior în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională) a inclus în Parlamentul României trei parlamentari de etnie rromă: Ion Cioabă - reprezentant al rromilor căldărari
Ion Cioabă () [Corola-website/Science/305986_a_307315]
-
Serbiei și a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu garda turnată din aur și împodobită cu pietre prețioase, cu teaca din aur, împodobită cu filigran, pietre prețioase și catifea roșie. Sabia a fost special comandată de Mihail Obrenovici care i-a dăruit-o domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Sabie () [Corola-website/Science/306061_a_307390]
-
victoriană, noua vogă a onixuriîor întunecate fiind provocată de regina Victoria a Angliei. Plăcându-i bijuteriile sobre, suverana Angliei a început prin a le purta, iar apoi a comandat giuvaergiilor coroanei să le execute în multe exemplare, pentru a le dărui membrilor familiei sale. Cum regina Victoria s-a bucurat de o domnie îndelungată, iar numărul descendenților ei direcți și colaterali era foarte mare, moda s-a extins repede la toate curțile europene și, în continuare, în afara acestora. Din fericire, onixul
Onix () [Corola-website/Science/306134_a_307463]
-
caracteristic monumentelor realizate în această perioadă. În anul 1589 au fost aduse moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la vechea mitropolie (de la Biserica Mirăuți unde fuseseră aduse de Alexandru cel Bun în 1402).În anul 1786 negustorul Hagi Ivanciu din Botoșani dăruiește un sicriu de lemn pentru păstrarea sfintelor moaște. Zece ani mai târziu, sulgerul Toader și soția sa Anghelusa din Mlenauti înlocuiesc iconostasul original. Iconostasul aparține stilului baroc moldovenesc, remarcându-se prin dimensiunile impresionante, somptuozitate ornamentală și cromatică.Frescele ce decorează
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
a continuat să predea până la 40 de ore pe săptămână. 1915: Scriitorul se mută la Piatra Neamț unde locuiau deja soția și fiica Cecilia. 28 august 1917: Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman, în mijlocul nepoților pe care i-i dăruise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este reînhumat la Piatra Neamț. A debutat în 1874 cu poezia "Legenda lăcrămioarei" în nr. 5 al ziarului local "Corespondenția provincială". La 3 iulie 1882, Calistrat Hogaș
Calistrat Hogaș () [Corola-website/Science/306246_a_307575]
-
proprietar al Crasnei pe starostele Grigoraș, așa-zisul logofăt. Acestuia i-ar fi urmat Iordache Cantacuzino, mare vistiernic, și apoi Gheorghe Ursache care a lăsat-o moștenire fiului său Dumitraș Ursache, sulger mare. La 30 iunie 1522, Ștefăniță Voievod (1517-1527) dăruiește Episcopiei de Rădăuți un loc de prisacă, la obârșia Crasnei, anume Hruzca, unde a fost de demult prisaca domnească. Ulterior, la 11 ianuarie 1613, domnul Moldovei, Ștefan al II-lea Tomșa (1611-1615), întărește Mănăstirii Putna satul Crasna din Ținutul Suceava
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
Episcopiei de Rădăuți un loc de prisacă, la obârșia Crasnei, anume Hruzca, unde a fost de demult prisaca domnească. Ulterior, la 11 ianuarie 1613, domnul Moldovei, Ștefan al II-lea Tomșa (1611-1615), întărește Mănăstirii Putna satul Crasna din Ținutul Suceava, dăruit de Filoftei, fost episcop de Huși. Apoi, la 4 martie 1652, Ieremie, Ileana comisoaia și Alexandra visterniceasa împart între ele moșiile rămase de la părintele lor, logofătul Gavrilaș Mateiaș. La 1 mai 1696, fostul sulger Dumitrașco Ursachie vinde căpitanului Alexandru Ilschi
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
testamentul Mariei Galer, fiica lui Neculai Ilschi și a Ilinchii, născută Flondor. Ea lasă fiilor ei Ioniță, Costachi și Ștefan partea ei din Crasna, anume o șesime din jumătate. La 1 noiembrie 1798, este un document prin care Alexandru Ilschi dăruiește fiilor săi Iordachi și Ilie, a șasea parte din tot satul Crasna. La 5 iunie 1799 în Crasna, Alexandru Ilschi, fiul lui Nicolai Ilschi își face testamentul, dând fiilor săi Iordachi și Ilie a șasea parte de Crasna ținutul Siretelui
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
Crasna cumpărată de la Toader Tăutul. La 25 aprilie 1825, are loc schimbul între Ilie von Ilschi și nepotul său Dumitrachi, fiul răposatului Iordachi Ilschi clucer, care a fost frate cu Ilie Ilschi. La 30 august 1834, în Crasna, Ilie Ilschi dăruiește nepotului său de soră Dumitrachi Vasilco părțile sale de moșie din Budenița, ce-i sunt cumpărătură. Vasilco va intra în stăpânirea lor după moartea lui Ilie Ilschi și a soției sale Ileana. La 6 iulie 1835, Ilie Ilschi dăruiește nepotului
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
Ilschi dăruiește nepotului său de soră Dumitrachi Vasilco părțile sale de moșie din Budenița, ce-i sunt cumpărătură. Vasilco va intra în stăpânirea lor după moartea lui Ilie Ilschi și a soției sale Ileana. La 6 iulie 1835, Ilie Ilschi dăruiește nepotului său de soră Emanuil Stârcea și soției acestuia Ilinca Ralea, fiica căminarului și a svetnicului de coleghie a împărăției Rosiei, Zamfirache Ralea și a soției sale Zmaranda, soră cu Ileana, soția lui Ilie Ilschi, moșia Crasna cu casele zidite
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
indiferent din ce domeniu, pentru că fără un spontan, profund și atent simt critic-estetic, nu se poate realiza o operă de mare calitate, operă prețuită de numeroase generații timp de decenii, secole sau milenii, operă fundamentală care formează personalitatea umană, îi dăruie valori, imbolduri creative și criterii estetizante.
Cunoaștere () [Corola-website/Science/304852_a_306181]
-
din înalta aritstocrație, ea nu a dorit niciodată să se ducă la curtea imperială, deși vara ei era soția principelui moștenitor al Austro-Ungariei. Maria Henrietta se simțea bine în special la reședința ei din Dolná Krupá unde putea să se dăruiască pasiunii sale: creșterea trandafirilor. Localnicii își mai aduceau aminte de ea, multă vreme după moartea ei, considerând-o ca o persoană prietenoasă în relațiile ei cu sătenii, vorbind limba slovacă și participând la serbările din sat, unde se îmbrăca în
Maria Henrieta Chotek () [Corola-website/Science/304888_a_306217]
-
Teodoreni a fost zidită pe locul unde se afla o bisericuță din lemn, al cărui ctitor a fost Ștefan cel Mare. În jurul bisericuței existau întinderi pustii. Când mai târziu în locul acestei biserici, a luat ființă Mănăstirea Teodoreni, i s-au dăruit bogății și destule moșii, dar lipseau muncitorii ce trebuiau să lucreze. Pentru lucrul terenurilor mănăstirești se foloseau țărani ruteni numiți „vremelnici” aduși doar pe timpul verii de prin părțile Storojinețului, din Bucovina de nord. Din cauza greutăților de transport ce apăreau în
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
După cum șerpuiește rîul Camenca așa sînt așezate și localitățile comunei Camenca. Satul Camenca este atestat pentru prima dată în anul 1604. După legenda se spune că locul unde este satul era moșia mănăstirii Golia din Iași, moșie care a fost dăruită de domnitorul Moldovei Vasile Lupu. În defleul format pe rîul Camenca de stînci locul numit „Între stînci” este locul numit „Lucăceni” unde a fost așezat pentru prima dată s.Camenca. Satul era departe de apă și oamenii s-au strămutat
Camenca, Glodeni () [Corola-website/Science/305650_a_306979]