16,567 matches
-
colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe cu un gust nou pentru peisaj: un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unui poet care, ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe cu un gust nou pentru peisaj: un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale și istoria cuprinde momente de mare intensitate. Acestea angajează și un peisaj specific
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ieșind pentru o clipă din mitologia anacreontică, se deschide spre un nou stil liric. Stilul nou Începe cu un gust nou pentru peisaj: un peisaj euforizant, cu Întunecimi, sălbăticii grandioase. Asceza (veleitatea ascezei) se sprijină pe un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale și istoria cuprinde momente de mare intensitate. Acestea angajează și un peisaj specific (peisajul martor): măreț
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un peisaj seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale și istoria cuprinde momente de mare intensitate. Acestea angajează și un peisaj specific (peisajul martor): măreț În sălbăticie, cu valori securizante. Aici se află „locul cel tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
seducător. c) Peisajul devine memorabil În cea de a treia etapă a exilului: un exil care celebrează un trecut fascinant. În surghiun, poetul retrăiește istoria pasiunii sale și istoria cuprinde momente de mare intensitate. Acestea angajează și un peisaj specific (peisajul martor): măreț În sălbăticie, cu valori securizante. Aici se află „locul cel tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel de pustietate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-un asemănător spațiu de adîncimi Întunecoase: locuri ferite, dosnice. Peisajul este și aici grandios sălbatic, În acord cu clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bieții bolnavi de trecut cu marc frică, Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie S-o-ntîlnit, ah, cine poate Înlîlnirea lor s-o scrie! Orice condeiul s-arăte, orice graiul să rostească. Nimic spre asămănare nu pot să Închipuiască!” Există, În fapt, două peisaje: unul intim (locul tainic, ferit, „sub copaciul cel mare”, unde relația de vasalitate, de robire veșnică se săvîrșește) și peisajul vast simbolizator care supraveghează idila și-i dă o justificare cosmică. Conachi are În chip evident simț pentru monumentalitate, vede
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o scrie! Orice condeiul s-arăte, orice graiul să rostească. Nimic spre asămănare nu pot să Închipuiască!” Există, În fapt, două peisaje: unul intim (locul tainic, ferit, „sub copaciul cel mare”, unde relația de vasalitate, de robire veșnică se săvîrșește) și peisajul vast simbolizator care supraveghează idila și-i dă o justificare cosmică. Conachi are În chip evident simț pentru monumentalitate, vede grandiosul din natură. G. Călinescu nu-l citează (În Domina bona) printre scriitorii români care monumentalizează natura. Conachi este, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nevoia să dea o prelungire pasiunii sale În marile decoruri ale naturii nu mai Încape discuție. S-ar putea obiecta că, În definitiv, și Gessner, Parny, Bartin. Leonard și, În genere, autorii „micilor poeme” din secolul al XVIII-lea cultivau peisajul grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira pe Parny, iar Lamartine citea Încă pe Bertin și Parny... Conachi continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
secolul al XVIII-lea cultivau peisajul grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira pe Parny, iar Lamartine citea Încă pe Bertin și Parny... Conachi continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja opera trecutului. Trăiește doar În amintire prin efortul unei imaginații fidele. Acum, În exil, poetul este În căutarea unui peisaj asemănător. „Caut cerc peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja opera trecutului. Trăiește doar În amintire prin efortul unei imaginații fidele. Acum, În exil, poetul este În căutarea unui peisaj asemănător. „Caut cerc peste tot locul vrun pustiu, vro adîncime”, spune exilatul sentimental, „oțărit” de bucuriile lumii, Îngrețoșat de tot. Caută vreo „grozăvie, vreun loc Întunecat să se afunde În durere... și nu află. Fuga nu rezolvă nimic dacă „amurezata
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de tot. Caută vreo „grozăvie, vreun loc Întunecat să se afunde În durere... și nu află. Fuga nu rezolvă nimic dacă „amurezata” nu-i aproape. Este limpede că exilul nu c o soluție de salvare pentru omul Îndrăgostit. d) Obiectele, peisajul exilului amoros mai vin o dată În niște poeme de tonalitate villonescă. „Dar unde-i copaciul mare”? - Întreabă Conachi, după 26 de ani, la Slănic. acolo unde avusese loc „pe o așa fulgeroasă și cu trăsnet vreme, supt un fag, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tine zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim s-a risipit, spațiul securizant n-a putut Înfrunta timpul. A rămas celălalt peisaj, Însă pe acesta imaginația obosită a poetului nu-l mai cuprinde. Dacă revedem formele și etapele acestui surghiun, constatăm următoarele: Conachi caută În natură un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim s-a risipit, spațiul securizant n-a putut Înfrunta timpul. A rămas celălalt peisaj, Însă pe acesta imaginația obosită a poetului nu-l mai cuprinde. Dacă revedem formele și etapele acestui surghiun, constatăm următoarele: Conachi caută În natură un nou iatac (cronotopul său): un loc tainic, ocrotit, Într-o vale dosnică, sub un copac
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
desfășoară ceremonia jurămîntului, aici se primește făgăduința, aici, În fine, se petrece „fericirea cea mare”. Voind (afectînd) să fie un anahoret, Conachi rămîne un seducător. Figura ascezei voluntare este, În esență, o figură a seducției. Figura ascezei antrenează și un peisaj liric care, la Conachi, se deschide spre marele univers. Din direcția, e drept, a decorativului grandios. 15. În afara cîtorva fetișuri (cum este pentru Werther panglica dăruită de Charlotte), nici un alt obiect nu pătrunde În lumea Îndrăgostită, zice Barthes: „este o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și estetice a publicului! Poet de factură moralistă, Pann n-are propriu-zis preferință pentru latura senzorială a lucrurilor. Proverbele pe care le folosește cu abilitate În poem sînt golite de materie. Fabulele lui Pann nu lasă să se Întrevadă un peisaj liric specific, o preferință pentru o categorie de elemente, un mod de apropiere față de obiectul liric. Grija (și plăcerea) lui este să creeze un spectacol verbal În jurul unei teme morale. Aici, da, puterea de invenție e mare și originală. Pann
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Rougemont, Eugen Simion se ocupă de poeții Întemeietori - Văcăreștii, CÎrlova, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandresu, Bolintineanu, Alecsandri, Conachi, Pann. Unor autori considerați Îndeobște fără secrete li se surprinde ambiguitatea discursului, li se caută figura (retorică sau poetică), li se compune peisajul caracteristic. Pagini Îngălbenite și chiar prăfuite sînt trecute prin filtrul unor „lecturi noi”. „Dimineața” este În cartea lui Eugen Simion Într-adevăr În primul rînd a poeților. Ora exegezei e mai tîrzie. Decalajul șochează la Început cititorul căruia criticul poate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu.” „Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spuselor fosforescente, al peisajelor odorante”, Bolintineanu n-are Însă „acces la mitologia interioară a spațiului”. La Vasile Alecsandri literatura devine „o preocupare numai În sezonul hibernării”. „Scrisul se prefigurează, astfel, ca o libertate Într-un spațiu de recluziune, o plăcere Într-un refugiu silit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca”: Lunca este În lumea materiei ceea ce este cabinetul În existența frigurosului, comodului Alecsandri: un spațiu privilegiat”. „Alecsandri nu se simte (...) decît Într-un spațiu mărginit. Tabloul trebuie să aibă o ramă, peisajul un contur”. „Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicul agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor (...). Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Părintelui și abolirea complexelor. Obiectul supradimensionat. „Sublimul În cele dinafară”. Un obiect poetic „În sfadă” și un subiect „În volbură”. Adorația și greața față de lucruri. Discursul unui poem: O noapte pe ruinele TÎrgoviștei. Ora indecisă a inserării. „Ființele aeriene” și peisajul celest. Tematica ascensiunii și a căderii. Un vis moralizator. „Poruncitorul” deget. Regimul statului divin. Un complex œdipian În lumea arhanghelilor și imaginea surpării universului. Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvîrșirii. Teama de anarhia limbajului Cultul „stilului deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleașca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spațiul ocrotitor: schitul, cetatea În ruină, vesela vale. Variația temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura așteptării. Florile și Îngerii. „Prieteșugul” și figura renunțării cordiale. Figurile energiei și figurile dezolării. VIII. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei spre sud. „Simțualismul”. Spațiul bosforian
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Imagini ale privirii. Scenariul toponimic și onomastic. Conrad și, Încă o dată, tema „tărîmelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simțurilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seducției. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborîrea pe uscat și deplasarea spre nord. Discursul moral și patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmășagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de rouă. Masa: locul și timpul meditației. Stînca și spațiul singurătății. Erosul lui Bolintineanu. Regimul farmecului vergural, „Rumeneala”, cartea de vizită a inocenței. Loialitatea ochiului. Amorul magic. Figura «raptuluiă Femeia la vîrsta
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]