15,985 matches
-
un cuvânt cheie referitor la discuție, de obicei un substantiv. Al doilea vers e alcătuit din două cuvinte care descriu substantivul în discuție, fiind adjective. Al treilea vers e alcătuit din trei cuvinte care exprimă o acțiune, fiind, de regulă verbe la gerunziu. Al patrulea vers conține patru cuvinte și exprimă sentimente față de subiect. Al cincelea vers este un cuvânt care sintetizează cele prezentate. “*” Scaunul autorului: după ce elevii fac un exercițiu de redactare liberă, sunt invitați să ia loc pe un
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Popinciuc Flaviana () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1167]
-
în operele lirice, chiar dacă, să zicem, am intui o „undă” de narațiune au dacă întâlnim personaje; (!!) personajul Ț într-o astfel de situație Țeste un simbol, iar firul narativ este o modalitate de evidențiere a semnificațiilor artistice; (deci) sunt excluse verbe ca: „a povesti”, „a relata”, „a nara”, „a înfățișa” etc. - subiectul este suportul care susține întregul edificiu al operei; (!!) totuși a prezenta Ț într-un comentariu/ analiză literară Ț doar subiectul, este semnul unei dăunătoare mediocrități; sau: numai mediocrii se
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
5) rău; (6) previzibil; etc. MODURI DE EXPUNERE MODUL DE EXPUNERE; MODURILE DE EXPUNERE - felul, maniera în care autorul / naratorul / personajul prezintă realitatea;forme ale prezentării realității: 1. forma narativă, caracteristică genului epic; - se relatează fapte, întâmplări, evenimente, acțiuni, etc. (!!) verbele comentatorului: „a înfățișa”, „a relata”, „a prezenta”, „a expune” etc. - autorul are, de regulă, o atitudine obiectivă, de neidentificare, neparticipare; sau se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj oarecare;el nu se situează în prim Ț plan; locul acesta revine
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
de neidentificare, neparticipare; sau se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj oarecare;el nu se situează în prim Ț plan; locul acesta revine naratorului sau personajului principal. 2. forma expozitivă proprie genului liric: - se fac confesiuni, de dezvăluie stări sufletești; (!!) verbele comentatorului: „a-și dezvălui”; „a-și exprima”; „a se confesa”; „a se destăinui”, etc. - autorul are o atitudine subiectivă, de regulă, se exprimă pe sine; sentimentele dezvăluite sunt ale sale; deci el se situează în prim Ț planul operei. 3
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
se destăinui”, etc. - autorul are o atitudine subiectivă, de regulă, se exprimă pe sine; sentimentele dezvăluite sunt ale sale; deci el se situează în prim Ț planul operei. 3. forma reprezentativă, mimetică (tipică genului dramatic); - acțiunile omenești sunt redate întocmai. (!!) verbele comentatorului: „a interpreta”, „a juca”, „a mima”, „a traspune”, etc. - autorul are o atitudine obiectivă, de implicare; mai mult sau mai puțin vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj; sau se poate „trăda” prin felul în care concepe
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
de obicei, în succesiunea: 1. expoziție; 2. intrigă/conflict; 3.desfășurarea acțiunii; 4. punctul culminant; 5. deznodământul; - narațiunea se poate desfășura pe un (singur) plan sau pe mai multe planuri; (!!) un rol important în aceasta au: 1. categoriile gramaticale ale verbului Ț moduri, timpuri (de regulă, o formă de trecut); (!!) timpul prezent fiind utilizat, mai ales, în scrierile epistolare, în narațiunea cu caracter memorialistic sau fals memorialistic; 2. pronumele (de obicei, pers. a III-a) (!!) narațiune inversă: acțiunile unui personaj sunt
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
narării acestora; - ordinea firească a evenimentelor este intervertită; (!!) se poate ajunge până acolo, însă efectul să preceadă Ț în text Ț cauza; 2. povestirea în povestire. Narațiunea poate fi: A. în funcție de atitudinea naratorului: a. subiectivă: - axată pe confesiune; - se folosește verbul la pers. I; - implicarea naratorului; b. obiectivă: - se bazează pe observație; - verbul este utilizat la pers. a III-a; - detașarea naratorului; B. a. realistă: fapte și întâmplări reale sau posibile; b. fantastică: intervenția miraculosului; a supranaturalului; c. istorică: inspirată din
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
acolo, însă efectul să preceadă Ț în text Ț cauza; 2. povestirea în povestire. Narațiunea poate fi: A. în funcție de atitudinea naratorului: a. subiectivă: - axată pe confesiune; - se folosește verbul la pers. I; - implicarea naratorului; b. obiectivă: - se bazează pe observație; - verbul este utilizat la pers. a III-a; - detașarea naratorului; B. a. realistă: fapte și întâmplări reale sau posibile; b. fantastică: intervenția miraculosului; a supranaturalului; c. istorică: inspirată din trecut; accentul cade pe evocare; d. memorialistică: axată tot pe evocare, (dar
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
evocare, (dar) a drumului formării unui personaj; e. psihologică: analiza stărilor sufletești ele personajelor; f. didactică. C. a. simplă: liniară, axată pe un conflict central; b. complexă: ramificată, bazată pe interferența conflictelor. Alte caracteristici: - la nivel morfologic:accentul cade pe verb, pe locuțiunile verbale etc., ca forță motrice a acțiunii; în timp ce în descriere, ca imagine picturală, pe grupul nominal (substantive, adjective etc.) sau pe verbe statice; - timpurile verbale: imperfectul, perfectul simplu, indicativ prezent; - la nivel sintactic:predicatul, complemente; - propoziții și fraze
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
central; b. complexă: ramificată, bazată pe interferența conflictelor. Alte caracteristici: - la nivel morfologic:accentul cade pe verb, pe locuțiunile verbale etc., ca forță motrice a acțiunii; în timp ce în descriere, ca imagine picturală, pe grupul nominal (substantive, adjective etc.) sau pe verbe statice; - timpurile verbale: imperfectul, perfectul simplu, indicativ prezent; - la nivel sintactic:predicatul, complemente; - propoziții și fraze mai scurte (decât în cazul descrierii); - la nivel stilistic, accent pe elemente prin care: - se urmărește sensibilizarea cititorului; - o relatare frumoasă (prin epitete, metafore
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
să fie plastică, sugestivă, pentru a face ca obiectul descrierii să apară cât mai viu în mintea cititorului; - evidențiează părțile cele mai importante, fără a omite amănuntele semnificative, ale obiectului descris; - se realizează îndeosebi prin imagini artistice, cu accent pe verbe statice și pe grupul nominal, substantive, adjective etc.; - realitatea se recrează prin cuvinte, imagini artistice, simboluri, deci este centrată pe imagine: (a) spațiu; (b) linii; (c) culori; (d) forme; etc. (!!) imaginile din descriere echivalează cu faptele, întâmplările, conflictele din narațiune
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
este o formă de vorbire neadresată; deci nu presupune prezența interlocutorului; - este mai retoric decât monologul propriu Ț zis; Deci, prezența mărcilor formale ale exprimării adresate (interogații, exclamații etc.) este mult mai pregnantă. - de cele mai multe ori este precedat de un verb „de zicere” (verbum dicendi); având astfel regimul formal al exprimării în stil direct; ceea ce înseamnă că poate marca o opoziție între persoanele verbale (pers. a III-a / pers. I); - este un artificiu prin care narația progresează; - este, nu neapărat, o
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
dintre alte personaje; - un astfel de narator poate apărea în trei ipostaze: a. „fără chip”, dar i se remarcă prezența destul de ușor, mai ales prin: 1. angajarea lui, de către alt personaj, în dialog; 2. prin propozițiile principale independente, îndeosebi prin verbele de „zicere” („mi-a zis”, „mi-a spus”, „ma înștiință” etc.); (!!) unui astfel de narator i se poate face doar portretul psihic; b. „cu chip”: părăsește locul său de observație (un loc înalt, cu perspectivă amplă, distanțat) și se plasează
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
sunt, de regulă, folosite nume care să semene cu personajul și să-l caracterizeze: prin conținut noțional; prin asociații cu medii comice; etc.; unele nume sunt exagerate, șarjate; ex.: Trahanache, Cațavencu, Ipingescu, Sandu Napoilă etc. Alte niveluri: - morfologic: adjective, substantive, verbe, grade de comparație, etc.; - sintactic: construcții sintactice specifice, etc. Alte obiective, de urmărit: 1. conduita, atitudinea față de viață, concepția despre lume, familie, natură, etc.; 2. condiția personajului: socială, profesională, intelectuală etc.; 3. modul de viață, obiceiuri, conduita (față de individ, față de
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
starea sufletească exprimată de autor poate fi a oricărui cititor cu o anumită experiență de viață; afirmația este valabilă chiar și atunci când poetul nu vorbește numai în numele său, ci al unei colectivități; - comunicarea sentimentelor se face direct, nemijlocit; deci, utilizarea verbelor la persoana I; nu apare personajul ca purtător de cuvânt al autorului; - poezia lirică pare a fi un interminabil monolog; de aici, rezultă eul liric predominant, și subiectivitatea ca trăsătură esențială; - poezia nu are obligatoriu „început”, „cuprins” și „încheiere”, ea
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
pe parcursul poeziei); de regulă, titlul este alcătuit pe baza invocării naturii, pe baza unei personificări; sau sugerează sentimentul de bază despre care se va vorbi în doină; - deși eminamente lirică, doina trădează genul printr-o oarecare undă narativă; prin câteva verbe genial plasate, ni se conturează o minusculă „poveste”, o motivație a dorului care constituie elementul central esențial din doina respectivă; de aceea i se mai spune adeseori și „cântec povestitor”, „cântec ceremonial”. Tematica doinelor este legată tot de felul sentimentelor
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
și ca) animalele; animalele vorbesc cu (și ca) omul. Formule: - formulele au (adeseori) un conținut fantastic și o tentă hazlie; - ele sunt ritmice și adeseori ritmate; (a) inițiale:pentru plasarea naratorului într-un timp fabulos, incert și totodată, real (prin verbul „a fost”);pentru trecerea în fantastic, incredibil (prin adverbul „odată”); - se realizează pendularea între ficțiune, fabulos Ț real și fantastic; cititorul este introdus într-o stare de incertitudine; (b) mediane - prin care se întreține vie atenția ascultătorului(cititorului); ex: „... și
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
lăsa moștenire copiilor decât tot sărăcia); c. (!!) clase de mijloc nu există. - sfârșitul basmului este marcat de o mare petrecere (la care, uneori, și naratorul își imaginează că a participat);limbajul, stilistica se caracterizează prin simplitate; - arhaismele, elementele de paremiologie;verbe, interjecții, adverbe, puține adjective;expresii cu valoare consecutivă („să vezi și să nu-ți vină a crede”); - topica inversă, subiectivă („spune-mivei”; „reteza-ți-l-voi”, etc.). Clasificări: 1. basme fantastice: elementul prinipal este miraculosul; 2. basme etico Ț mitice: numeroase fapte ale eroilor
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
n exprimarea trebuie să fie concisă, prin propoziții afirmative simple n se vor evita cuvintele cu înțeles neclar, ambiguu sau interpretabil, de genul; îmbunătățire, perfecționare, întărire, etc.; n se va reduce pe cât posibil numărul adjectivelor; n se va acorda atenție verbelor, pentru că acestea definesc acțiuni (mai potrivite pentru misiune), iar obiectivele sunt stări n în formularea obiectivului nu trebuie inclusă calea de atingere a acestuia n acolo unde este posibil, se menționează grupul țintă. Obiectivele se pot clasifica în: n obiective
AMENAJAREA TURISTIC? A TERITORIULUI by Irina Teodora MANOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/83493_a_84818]
-
a lor neprodu-cînd o direcționare a posibilităților sistemului. În cazuri precum divizie-diviziune, rație-rațiune, porție-porțiune distincția devine însă funcțională, norma producînd o diferențiere de conținut pentru cele două forme ale cuvintelor respective. În același mod, în cazul conjugării I, în −a, verbele românești pot primi sau nu sufixul gramatical -ez, sistemul admițînd ambele posibilități, norma 26 vine însă cu precizarea că în cazul lui a lega sau a cînta sufixarea respectivă este afuncțională, în vreme ce pentru a lucra ea este funcțională, căci există
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
trăsăturile esențiale ale unei limbi, 2) tipul posibil privește situații precum realizarea formei condițiune, 3) tipul permisiv are în vedere, ca și cel posibil, situații particulare, precum actualizarea formei lucru, 4) tipul imposibil vizează interdicții precum folosirea sufixului -ez cu verbul a cînta. În linii generale, precizează Eugen Coșeriu 27, în funcție de comunitatea în care se află sau se situează, individul vorbitor se supune anumitor norme, unei anumite convenții, care poate fi explicită, ca aceea a oricărei comunități profesionale (în cazul limbajelor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
intelectului, noțiunea, să primească forma prin intermediul altei facultăți (a limbajului). Totuși, notează acest filozof, "formele gîndirii sînt în primul rînd în limbajul omenesc", fiindcă "important e faptul ca determinațiile de gîndire să apară într-o limbă oarecare ca substantive și verbe și să li se imprime în acest fel o formă obiectivă"53. Pe de altă parte, spre deosebire de noțiune, care însumează trăsăturile esențiale ale obiectului sau fenomenu-lui, conținutul cuvîntului se poate baza și pe trăsături întîmplătoare sau neesențiale. De aceea, R. A
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vor avea desemnări în domeniul respectiv, încît într-o comunicare referitoare la mobilă, de exemplu, nu pot fi antrenate substantive precum arătură, mitralieră, raționament etc. Selecții asemănătoare se produc și în cazul celorlalte grupe de cuvinte noționale, precum adjectivele și verbele, al căror conținut trebuie să manifeste compatibilitate cu cel al substantivelor și, de aceea, în comunicarea respectivă (despre mobilă) adjective precum cărpănos, silitor, șuierător nu pot fi utilizate și nici verbe precum a naviga, a necheza, a zbura etc. Există
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cazul celorlalte grupe de cuvinte noționale, precum adjectivele și verbele, al căror conținut trebuie să manifeste compatibilitate cu cel al substantivelor și, de aceea, în comunicarea respectivă (despre mobilă) adjective precum cărpănos, silitor, șuierător nu pot fi utilizate și nici verbe precum a naviga, a necheza, a zbura etc. Există, așadar, o grilă semantică ce asigură concordanța dintre conținutul informației (al comunicării, deci), dependent de domeniul de referire al discursului, și semnele lingvistice antrenate în transmiterea acestei informații. Acest determinism discursiv
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un echivalent al ei), iar propoziția este o structură sintactică (un enunț) ce conține un nucleu predicativ. De aici, s-a tras deseori concluzia că predicatul este elementul de bază al comunicării, fiindcă el arată că se întîmplă ceva. Dar verbul, devenit predicat cînd este la un mod personal, nu arată că se întîmplă ceva în general, ci că se întîmplă în legătură cu ceva (cu numele), care stă de fapt la baza comunicării, fiindcă verbul este într-adevăr cel care face posibilă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]