16,454 matches
-
și ea speriată de fața mea - Netocika Nezvanova. Garderobiera îmi aduse pardesiul tocmai când îi înapoiam fetiței volumul, m-am trezit întrebând-o: Mais quelle îge a-t-elle? și femeia îmi arătă cele zece degete și apoi încă trei, indecisă între zâmbet lejer și compătimire serioasă. Afară mă lovi o nouă panică: nu voi mai ajunge la hotelul de pe ulița Gorkovo gde tramvai ne hodit - prima frază, cândva, din abecedarul de limba rusă. M-am lăsat dus de un instinct care lucra
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
partidului ne-a pus în față sarcina de a crea acele mari lucrări de sinteză, pline de originalitate și de patosul epocii noastre.“ (Luceafărul, 29 iulie 1972) GHIȚESCU Ludmila „Flămânzi de soare, de lumină multă, ne avântăm în muncă cu zâmbet de fecioare zidim o țară de oțel și granit, unită: Conducătorul e arhitect al lumii viitoare.“ („Salbă scumpă țară“, Argeș, martie 1978) „În anii lumină din zare în zare În inima țării Partidul pulsează Conducătorul iubit strălucind ca un soare
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ce era de plătit fără bacșiș, după care plecam acasă în triumf cu doi pui, o bucată de unt și încă una de cașcaval bine ascunse într-o săcoșică de fâș negru. Uneori, eram bucuroasă de pradă și, cu un zâmbet tâmp lipit pe față, străbăteam parcul spre casă fredonând cu-cu cu-cu aaa-a aaa-a odiridi; alteori, mai ales la începutul schimbului cultură-natură, dacă mă gândeam la ce-am ajuns să fac în loc să-mi scriu doctoratul despre Dimitrie
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Doamnă, voi pleca. Nu mai suport!“. L-am reîntâlnit după ani cu totul întâmplător în Germania, la Dortmund, după Revoluție, la o universitate populară unde fusesem invitată să țin o prelegere despre România și exil. Doctorul îmbătrânise, se pensionase, însă zâmbetul i-a rămas același. La nici doi ani după ce documentarul Experimentul 770 a fost difuzat pe ARTE, filmul lui Cristian Mungiu a luat Marele Premiu la Cannes. Cunosc „subiectul“, am citit cronicile elogioase publicate în presa occidentală. Însă filmul încă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
o jună sensibilă, realizatoare de emisiuni culturale la TVR, și lîngă personalitate mai adaugi și creatoare, atunci lucrurile nu pot sta decît perfect. Orgoliul se va revărsa în efluvii de elocință și evocări. Juna va sorbi tăcută și cu un zîmbet de admirație vorbele maes trului, îl va privi cum numai ea știe să-l privească și astfel maestrul nostru se va simți, în plus, și bărbat adevărat. (S-o recunoaștem : cu toții, mai mari sau mai mici, cînd ne deplasăm în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Onoare : Serghei Luminița, clasa a IV-a A. Ea nu era ca toți ceilalți, ea era altfel... De sub bascul alb de pionier îi ieșeau două codițe blonde, ochii ei priveau triști în depărtare, iar fața-i era luminată de un zîmbet așa de ciudat, cum nu reușea să aibă nici unul dintre cei de lîngă ea. Nu știa de ce, dar avea impresia că ea se afla acolo pentru că murise și, cu toate că niciodată nu se gîndea lămurit la acest lucru, mereu îl apuca
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Însă nici ziua următoare Aurora nu veni cu el pe-afară. Dănuț se supără, strigă la ea să-i dea inelul și o ame nință că, dacă nu i-l dă, o va păți ! Aurora se uita în pămînt, iar zîmbetul îi dispăruse cu desăvîrșire. Ori cum, pe Dănuț nu-l mai interesau acum chestiile astea - nici nu l-au interesant vreodată ! Să facă bine să aducă odată inelul ăla, că s-a săturat ! Atunci Aurora a spus un „nu“, iar
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
este însoțită de înțelegere și de bucuria cunoașterii, că efortul intelectual este acompaniat de suportul motivant-afectiv, că în acest incandescent proces de redescoperire a cunoștințelor se asigură o învățare autentică și temeinică. Dar ce te faci atunci când, în loc de lumini și zâmbete, descoperi pe fețele și în ochii unor elevi nedumerire, neputință, dezamăgire? Dascălii cu dragoste față de copii și cu conștiință profesională se opresc, fac o rapidă evaluare a drumului parcurs, își trag sufletul și, cu atenție sporită și răbdare, o iau
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
verigi ce se adaugă lanțului existent deja în memoria copiilor. Fiind o lecție desfășurată în prezența unor oaspeți, emoțiile puseseră stăpânire deopotrivă pe copii și pe dascălul lor. Era gata-gata să-mi scape gestul încurajator al învățătorului, constând într-un zâmbet abia schițat și o ridicare discretă a capului, gesturi pe care copiii le-au recepționat și înțeles: „Curaj! Suntem împreună!” La cerea lapidară a învățătorului, copiii au deschis caietele cu tema pe care au avut-o pentru acasă, iar controlul
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și revoltat de modul ilegal și necolegial în care s-a conspirat izgonirea lui din școala pe care a slujit-o cu devotament și dragoste, a jurat să nu-i mai calce pragul, conștient fiind că nu ar putea suporta zâmbetele și îmbrățișările ipocrite ale unora dintre foștii săi colegi. A regretat însă, despărțirea de elevii cu care lucra cu dăruire și cu care se înțelegea bine, uneori doar din priviri. Și pentru ca cititorii acestor rânduri să nu își închipuie că
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
politicos întâietate persoanelor împovărate de ani și le ajuta, după caz. Doamnelor și domnișoarelor le adresa invitația să urce înaintea lui, gest pentru care era răsplătit cu un mersi! protocolar, spus din vârful buzelor, în unele cazuri însoțit de un zâmbet în care el descifra o invitație la dialog, la o plimbare sau chiar la o aventură idilică. Era vremea fascinantei studenții, cu puține griji dar bogată în oferte de prietenii și distracții, după voia inimii. Cu trecerea timpului, obligațiile profesionale
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
am purces la drum. Însoțitorul meu de călătorie, copilotul, este Cosmin, un tânăr student începător în deslușirea tainelor numerelor spiritualizate. De înălțime ce depășește binișor media, zvelt, cu chip luminos și ochi vii, pătrunzători, Cosmin are o înfățișare plăcută, atrăgătoare. Zâmbetul permanent care-i însoțește vorbirea îi conferă un farmec aparte, cuceritor, mai ales pentru codane. Așternut la drum întins pe o arteră de circulație europeană nu prea aglomerată la acea oră, motorul automobilului toarce cuminte, silențios, ceea ce ne permite nouă
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
fără devieri. E ceea ce conferă nu numai audiență paginilor sale autobiografice, dar și o anumită captatio. Descriptivismul, anecdota, interludiul documentar toate își asociază fericit meditația; se ajunge la o proză eseistică seducătoare. Pete de culoare, plasticitate și concretitudine ritmează cu zâmbetul bonom ori cu vibrația umanistului care, de pe culme, reconstruiește. Până la un punct, discursul savuros se înscrie relevant în matca Negruzzi, Creangă, Gane, Sadoveanu; pe de altă parte, de observat citatul livresc, un intelectualism de substanță, achiziții junimiste încă vii în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
eu cel adevărat. Și iritat de dualitatea acesta și de neputința în care mă vedeam de a mai potrivi cândva culorile între ele, mi-am părăsit definitiv caietele". Alții nu iau lucrurile acestea chiar așa; ba dimpotrivă le primesc cu zâmbet și bunăvoință. Chestiune de temperament, desigur. În rândul acestora din urmă l-aș pune pe Heine. Dar despre amuzanta împrejurare povestită de el undeva în Reisebilder, pomenesc mai departe. * Până aici n-a fost însă vorba decât de puterea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
copacii, casele, vitele se întorc la Piatra. Unde au fost oare munții? Tata îmi zâmbea cu blândețe. Și el privea, ca și mine, într-acolo. Și gândul lui trebuie să fi stat sub stăpânirea imaginilor fugare. Dac-aș putea reconstitui zâmbetul lui, cred c-aș citi în el gândul acesta simplu, impregnat de melancolie: "Toate trec, copilul meu"... * Totul era pentru mine subiect de încântare: câmpia, munții, apele, podurile, mișcarea pe câmp și prin sate, mișcarea și zgomotul în gări. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
o facă și care m-au ascultat, urmându-mă. Am impresiunea că grupul scade, ca în ceremoniile care au durat prea mult, că cei care-l formează mă părăsesc pe rând, unul câte unul, cu o mișcare discretă, cu un zâmbet indulgent, sau dând expresiv din cap. Acum sunt însă dator să merg înainte; n-aș mai putea face altfel, chiar dac-aș fi încredințat că, la un moment dat, voi rămâne singur. (Nu cumva, înfiptă în inconștientul meu, ipoteza aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
căruia îi vorbea, eu mă simțeam tot mai umilit și mai mic. Coșbuc zâmbea mereu. L-am strâns pe Iosif de mână. S-a uitat la mine. A înțeles sfiala mea. Și s-a oprit. Nu știu ce senz va fi avut zâmbetul lui Coșbuc. Trebuie să fi fost puțină ironie în el; dar o ironie distilată, pură, senină. Figura poetului iradia atâta bunătate!... Dar privindu-l, mi-am amintit de istoria veche, de acuzările lui Neculai Lazu, de emoția noastră, de tăcerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
împiedecat, nu numai de a se dezvolta economicește, dar chiar de a conserva ușoara prosperitate pe care o cunoscuse cu puțin mai înainte. Orașul acesta primise o lovitură grea, mai grea decât o putea suporta. El a primit-o cu zâmbetul pe buze, cu generozitate, cu patriotizm. Dar ca și vervena din vasul sfărâmat, fatal, inexorabil, viața se scurge încet dintr-însul. Iașul nu decade pentru că ieșenii îl părăsesc. Ieșenii pleacă fiindcă orașul lor e în decadență și fiindcă nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
scăpărătoare. De cât, ironia poate fi de două feluri. Există una, care nu e decât un aspect al inteligenței, o însușire a ei, o formă deosebită și aleasă a spiritului critic. Ironia aceasta e făcută din spirit, din îngăduință, din zâmbet, uneori impregnate de înduioșare. Există o alta însă, care n-are numaidecât strânse raporturi cu inteligența, și care cele mai multe ori servește de mijloc pentru a disimula insuficiența, sau jena, sau lipsa de autoritate. Ironia aceasta e un amestec de intoleranță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
trăim nu va putea dura mult timp, că mișcările obscurantiste care tulbură trista existență a generației actuale vor trece și ele. Întrezărind un Iași nou, în care o tinerime cu suflet nou și proaspăt se va apleca din nou cu zâmbet asupra acelui bun prieten al omului care e cartea, odată și odată, nu prea departe, acest nou Phoenix "își va mai împrăștia, cu aripi nouă", cenușa". * Dacă Iașul ar fi rămas capitală... Am denatura adevărul dac-am pretinde că, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
drum în micul bar de la Restaurantul Cina, unde încerca să se încălzească cu o vodcă, afară fiind foarte frig. Stăpânul standului, fără să știu mă observase de la masa la care se afla, se întorsese gâfâind și bucuros, cu un zâmbet că are un client la lucrări. Cu timiditate i-am explicat că nu vreau să cumpăr nimic, că sculptez și eu numai că nu știu dacă sunt bine realizate sau nu, rugându-l dacă poate să mă ajute să-mi
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Privind în urmă la zilele ce au trecut, timp pe care mi lam petrecut numai cioplind și gustând din cupa succesului, oboseala pe care o acumulasem în orele nopților petrecute în bucătărie cu dalta în mână se evaporase odată cu primul zâmbet apărut la citirea rândurilor ce îmi erau destinate. Vernisajul primei expoziții personale alături de Președintele A.A.P. Iași, d-l Gh. Bălăceanu și d-na Gloria Lăcătușu- critic de artă Prima expunere în afara Iașului și totodată lansarea mea pe plan național
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de celălalt, te obliga să pășești în minunata lume a satului românesc. Aici te întâlneai cu diferite momente, obiceiuri și tradiții ce au marcat existența omului pe parcursul vremii, învăluite cu tâlc de o snoavă, ce fără să vrei îți aducea zâmbetul pe chip. Aflându-mă în expoziție aveam impresia că mă aflu într-o carte de basm deschisă în care totul din jurul meu era posibil și admis. Vernisajul a fost prezentat de directorul Centrului Județean al Creației Populare Argeș, domnul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pe malul Dunării, fost cândva în vechiul regim Hotelul Partidului, unde altădată îi pășeau pragul numai activiști de partid ai fostului regim, acum în zilele noastre eram primit și eu dar nu ca și comunist ci ca artist cu un zâmbet plăcut adresat de o recepționeră slăbuță ce mă înregistră oferindu-mi o cameră la etajul unu cu vedere spre faleza Dunării. După ce m-am instalat în cameră am și coborât să fac o plimbare pe faleza orașului, afară era prea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
să-mi ia lucrarea. Colega mea pe care o cunoșteam doar de câteva ceasuri, fiind în apropierea mea, aflasem despre ea doar atât cât scria pe ecuson că o cheamă Ioana Duduță, - măști populare, artizanat, Tulcea, drăguță, și purtătoarea unui zâmbet fermecător, privindu-mă zâmbind mă anunță, că persoana în cauză nu e altcineva decât domnișoara Steluța Pârâu, doctor în științe, director adjunct la Institutul de Cercetări Ecomuzeale Tulcea. În clipa aia i-am mulțumit lui Dumnezeu ca nu am leșinat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]