17,970 matches
-
neplăcere, că ai aici altarul tău, că ești iubită mai presus de iubire și dorită mai presus de dor. [...] Ții tu minte fotografia unde stai pe un scaun de păpușe, în picioare, îmbrăcată în lizeuza roz de lână, vrând să aprinzi tu pomul tău de Crăciun? Dar „Mo-Cătun, Mo-Că tun, nu mai ’ta pe d’um, vin’ la noi apum“? [...] Iată, sfârșitul acestei hârtii determină efuzia mea epistolară de astăzi. Nu înainte de a-ți spune că aștept scrisorile tale, cu viclenie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
regie, ca, de altfel, în toate privințele. Era jucat de copii, magistral. De dimineață, ore, examen particular. Seara m-am întors de la Aro, singură, de-a lungul orașului cuprins de brumă, prin pasajul Crețulescu. Am intrat în biserică, unde am aprins lumânări și m-am rugat, singură în biserica goală, dar luminată ca pentru o noapte de Paște. Fata mea, preaiubito, și eu îți simt lipsa; n-am pe nimeni, absolut pe nimeni; îndur singură crize de disperare, când am timp
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și că, deși anihilată de obo seală, de o sete de nestins, de o toropeală buimacă, găsesc în mine resurse de energie și de credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul care mă reface. În fiecare dimineață mă trezesc tresărind, în bătăile inimii mele neliniștite. În fiecare dimineață îmi spun: Doamne, ce mai trebuie să fac
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1950] [...] Azi-dimineață am fost la Crematoriu; cred că au trecut peste două luni de când șirul de nenorociri și boala m-au împiedicat să mai ajung acolo. Nu eram copleșită de tristețe, fiindcă în fiecare săptămână intru într-o biserică și aprind o lumânare în amintirea lui. Trebuia să și plătesc 1 200 de lei și, cum banii sunt puțini și greu de câștigat, n-am reușit să plătesc până acuma; așadar, am cumpărat doi bujori roșii, precum cei care creșteau în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o moarte, ca a doua moarte a lui Papà. În sfârșit, au adus urna din pod în sala săracilor și am putut aranja un colțișor frumos și izolat [acolo], deocamdată, până la următoarea încercare de a rezolva situația asta penibilă; am aprins candela, am frecat, am curățat tot: covorașul, icoana, crucea, candela și cartea lui de vizită, vasul albastru cu alb cu cei doi bujori ai mei care au schimbat totul, au îmbogățit totul. Am să încerc să sensibilizez SSR ca să pot
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-mi că a luat cele cinci cărți care i s-au găsit în valiză ca să se documenteze pentru un roman pe care îl scrie... Nu, categoric, nu sunt în stare să mă țin de cuvânt, iar m-am sculat ca să aprind draga de Azurea neagră; trebuia să vină mecanicul s-o aranjeze, să-i ridice fitilul, dar, ca de obicei, a uitat să urce. Însă nu sunt supărată pe el, fiindcă datorită lui am superba sugativă verde - în oraș nu se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
le simt. Sunt încă extrem de rănită de tot ce s-a întâmplat; de privirea lui Elinor, ușor aburită de gimlet; de propria mea umilință; de frustrarea față de Luke. În clipa în care intru în apartamentul nostru se aude un tunet. Aprind toate luminile și televizorul și iau corespondența. Este și un plic de la mami, pe care îl deschid primul. Din el cad o mostră de material și o hârtie care miroase vag a parfumul ei. Draga mea Becky, Sper că toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și Becky!“ zice mami. O să crească la țanc până în iunie. Și o să pună și o mică arteziană, chiar acolo unde o să fie intrarea în cort. Am văzut asta într-un episod din Ground Force. — Sună... nemaipomenit. — Și noaptea o să se aprindă niște luminițe, ca, atunci când vine momentul artificiilor... — Ce artificii? zic și mami se uită la mine uimită. — Becky, ți-am trimis un fax în care ți-am zis de artificii! Nu-mi spune că ai uitat. — Nu! Normal că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bebeluș, zice, ajungând la o fotografie cu Ernie care doarme ca un îngeraș, la pieptul mamei lui. — Nu? Ei... — Mama le-a luat pe toate cu ea. Pe chipul lui nu se poate citi nimic și încep să mi se aprindă beculețele. Pe bune? zic, cât pot de firesc. Ei, se mai întâmplă... — Poate că a vrut să le aibă mereu sub ochi. — Da, spun cu îndoială în glas. E posibil. O, Doamne. Trebuia să-mi dau seama că pozele astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se îmbolnăvească? El nu se îmbolnăvește niciodată. Și nu face jogging niciodată. Ce se întâmplă? Vorbisem cu Erin să mergem să bem ceva împreună după serviciu, dar mă scuz și mă grăbesc să mă întorc acasă. Când ajung, nu e aprinsă nici o lumină, și o clipă cred că Luke nu e aici. Însă pe urmă îl văd stând la masă în întuneric, îmbrăcat în pantaloni de trening și un tricou vechi, cu mâneci lungi. În fine. Avem toată seara la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mă îndrept vertiginos spre pământ. Și nu am parașută. Nu știu cum, dar am ajuns într-o zonă complet nouă, dincolo de panica normală, dincolo de soluțiile normale. Numai un miracol mă poate salva. Toate speranțele mele sunt legate de această unică salvare. Am aprins cincizeci de lumânări la St. Thomas, încă cincizeci la St. Patrick’s, mi-am trecut chiar și numele pe o listă de rugăciuni de la sinagoga de pe strada 65 și am oferit flori zeiței hinduse Ganesh. În plus, un grup de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prietenii tăi, nu ai mei. Nu e orașul meu. Așa că nu-mi pasă. Se așterne din nou tăcerea. O tăcere încordată. Elinor se duce la o servantă și, spre uimirea mea, scoate dintr-un sertar o țigară, pe care o aprinde. Habar n-am avut că fumează! — Dacă vreau, îl pot convinge pe Luke, spun, privind-o cum pune pachetul de țigări pe servantă. Tu, însă, nu poți. Ești... absolut incredibilă, zice. Să te târguiești folosindu-ți ca monedă de schimb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu o intensitate stranie. Orice ai face. Să nu încetezi niciodată să fii Becky Bloomwood. — Păi... OK, zic, luată prin surprindere. Așa am să fac. — Becky! Luke! auzim glasul lui mami, de dincolo de peluză. E timpul să tăiați tortul! Graham, aprinde luminițele! — Acuș! strigă tati. — Venim! răspund și eu. Stai numai puțin, să-mi pun coronița înapoi! — Lasă-mă pe mine. Luke ia coronița cu flori roz și mi-o pune pe cap, zâmbind. — Arăt cam aiurea, nu? zic, strâmbându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
strămoșii, În sinagogi, pe bănci... și azi parcă-i aud... Au bărbile cărămizii și au perciunii roșii, Și tălmăcesc o perifrază din Talmud <endnote id=" (691, p. 176)"/>. În nuvela La țigănci (scrisă În 1959), Mircea Eliade folosește „părul roșu aprins” al prostituatei evreice ca semn de identitate etnică. Mai ales că protagonistul acestei povestiri fantastice este pus să treacă - precum eroul din basme <endnote id="(153, pp. 320-321)"/> - o tipică probă inițiatică, de identificare a fetei după Înfățișare : „Să ghicești
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
din Bucovina ; <endnote id="cf. 36, p. 113"/>). La sărbătorile de toamnă ale evreilor, oamenii spun că, atunci când sunt toți adunați În școală [= sinagogă], deodată să stâng toate lumânările și dracul ia pe unul, rămănându-i numai papucii ca semn. Apoi aprinzându-se lumânările din nou, cel mai mare al lor citește numele tuturora și află cine e acela care lipsește. O bătrână spunea că a văzut cum ducea dracul un jidan În spate la o baltă, ca să-l Înece. Ei [evreii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
suirii la ceruri”, toți apostolii (inclusiv cei care muriseră deja) au fost transportați În mod miraculos la Betleem și apoi la Ierusalim, la casa În care zăcea Maria. „Iudeii și preoții lor au luat lemne și foc și voiau să aprindă casa În care se afla Maica Domnului cu apostolii”, pentru a arde corpul Sfintei Marii și pentru a-i omorî pe apostoli. Dar, „când iudeii ajunseră la ușă, o pălălaie mare, stârnită de un Înger, ieși dinăuntru și arse o
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
este o evidență și că, În această privință, există dubii (ale celui care afirmă sau ale altora) care trebuie Înlăturate. Și În privința „sălbaticilor” descoperiți la sfârșitul secolului al XV-lea În America au existat dubii similare, care au generat controverse aprinse În epocă. Într-o enciclică din 1537, papa Paul al III-lea se vedea nevoit să afirme că „indienii sunt cu adevărat oameni” și, ca atare, sunt „capabili să Înțeleagă religia catolică” (552, p. 109). Cu alte cuvinte, indienii trebuiau
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
nasc însă nu numai admirație, ci și ostilitate. Dincolo de alura și gesturile de o anume clasicitate pe care le etala public, Mihai Drăgan era un om greu de mulțumit. Mai tot timpul - frămîntat, hortativ, precipitat, susceptibil, indignat, virulent, revoltat. Se aprindea repede, se zbătea pentru orice, punea suflet în toate. Flacăra lui creștea sau scădea în mod imprevizibil. Lua hotărîri aprige, se angaja la cutare lucru, dar dacă nu-i ieșea ceva la socoteală, se răzgîndea ori se reorienta. Variațiile acestea
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
următoarele: <<An de an posibilitățile de dezvoltare au crescut Încît punînd față În față cele două patrii, ale anilor 1944 și 1964, este imposibil să le mai poți identifica ceva În afară de frumusețile naturale>>”. Acest text, subliniat În original, i-a aprins un bec sub craniu demolatorului cuvântului scris și vorbit din Bârlad, punându-l Într-o mare dilemă: „Fraza este confuză. Reese că din 1944 și pînă În 1964 am cunoscut două patrii. Ca urmare fraza a fost scoasă din reportajul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
vreunui grafician elev sau profesor de la aceeași prestigioasă unitate de Învățământ hușeană care, În mod corect, sărise În ochii cenzorului: „Un desen reprezenta un fel de arbore Înalt, rămuros, format din mîini cu degete prelungi care țineau Între ele țigări aprinse din care fumul se ridica Închipuind liane, trupuri mlădioase de femei ce Îmbrățișau arborii care se Înălțau dintr-o ceașcă de cafea”. Motivația perfect valabilă: „Fiindcă, În loc să combată aceste proaste obiceiuri, vicii, desenul le populariza, desenul a fost Înlăturat”. Din partea
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Dolinescu, un număr important de publicații de specialitate, pentru formarea viitoarelor generații de medici, care vor dori să devină la rândul lor chirurgi. REFERIRI BROȘURI: -DOLINESCU, C., Memoriu de titluri și de lucrări, Iași 1993. ARTICOLE: -TÂRCOVEANU, EUGEN, O lumină aprinsă pe bisturiu, ca o candelă. CONSTANTIN DOLINESCU, Monitorul, Iași nr. 162, 11 iulie 2001, p. 4A -TÂRCOVEANU, EUGEN, Fost director al Spitalului „Sf. Spiridon” Iași. Membru fondator al Epitropiei „Sf. Spiridon” Iași, în revista Clinica, nr. 31, iulie - august 2001
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
sau „poftiți la debara, domnule profesor!”, „Monitorul”, nr. 137 (593), 15 iunie 1993MARINESCU , C.GH., Un secol de învățământ medical superior la Iași, Vol. II, I.M.F. (1948 - 1979), Iași, I.M.F., 1979, p. 26, 47, 135, 202, 256.TÂRCOVEANU, EUGEN, O lumină aprinsă pe bisturiu, ca o candelă. CONSTANTIN DOLINESCU, „Pagini medicale bârlădene”, anul IV, nr. 41, august 2001, p. 16 -LIȚU, MIHAI, Buțureanu Vladimir, Omagiu, Ed. Răzeșu, Iași, 1995, p. 63 -TÂRCOVEANU, EUGEN și CHIRIAC, ION, Istoricul chirurgiei românești (III), „Rev. Med
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
Spiridon, devine colaboratorul tatălui său Samuel Konya, la Farmacia Curții regale Frații Konya. A împrospătat înfățișarea localului farmaciei și având la dispoziție laboratorul creat de tatăl său, s-a devotat cercetărilor și creării de noi medicamente. Atras de flacăra științei aprinsă de Societatea de Medici și Naturaliști din Iași, Carol Konya devine la 28 ianuarie 1905, membru titular a celei mai vechi asociații științifice din țară. Tot în acest timp, a publicat un manual practic pentru efectuarea analizelor de urină, apărut
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
să mă așez pe bancheta de lângă și îmi dă o lumânare neîncepută să o țin în mână. Mă joc cu lumânarea și după un timp, îl întreb ce face el în cabinet. „Văd oameni, vindec” vine răspunsul calm și firesc. Aprinde o țigară, suflă fumul în toate părțile, îmi ia lumânarea din mână, o aprinde și o lipește de o piatră pe masă, apoi începe să fluiere în surdină. Privesc flacăra puternică și am senzația că cineva se uită curios la
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
țin în mână. Mă joc cu lumânarea și după un timp, îl întreb ce face el în cabinet. „Văd oameni, vindec” vine răspunsul calm și firesc. Aprinde o țigară, suflă fumul în toate părțile, îmi ia lumânarea din mână, o aprinde și o lipește de o piatră pe masă, apoi începe să fluiere în surdină. Privesc flacăra puternică și am senzația că cineva se uită curios la mine deși Alfonso privește doar spre flacăra lumânării, fluierând melodios și liniștit. „Ai multă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]